- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.”
Luca 18:22
În tehnologia materialelor există o problemă foarte serioasă cu impuritățile sau golurile din masa materialelor. Dacă acestea urmează să fie folosite în locuri strategice unde parametrii de rezistență trebuie să fie foarte performanți, atunci materialele trebuie testate foarte exigent. Au fost puse la punct tehnologii care fac posibil acest lucru.
În domeniul spiritual, lacunele sunt la fel de nedorite și de riscante ca și în lumea materialelor. Tânărul bogat avea o lacună. El nu o putea identifica, dar viața sa era lipsită de frumusețea și strălucirea pe care ar fi trebuit să le aibă. În această situație merge să-L consulte pe Cel de la care aștepta să știe mai bine. Până aici este pe drumul cel bun, dar aici încep dificultățile.
Diagnosticul vine fulgerător: „Ai o lacună în viața ta spirituală. Nu-ți spun care este, dar îți spun cum trebuie să procedezi. Deși ești văzut de către alții și tu însuți te consideri om spiritual, TU NU EȘTI ceea ce crezi despre tine și faci tot posibil să-i convingi și pe alții despre performanțele tale spirituale iluzorii. Uite ce este! Trebuie să te naști din nou. Același lucru i l-am spus și lui Nicodim. El a fost șocat și i-am dat timp să reflecteze asupra acestei chestiuni. Am speranța că este pe drumul bun, chiar dacă se mișcă încet. Pentru tine formula de succes este să-ți reformulezi viața, să te reinventezi. Și, pentru că cea actuală nu are rost să fie cârpită și peticită, cel mai bine este să o iei de la capăt. În domeniul business-ului, nu poți avea mulțumire sufletească din cauza fascinației pe care o ai pentru bani și acumularea de bunuri. Salvarea pentru tine este să înveți să devii dependent de Dumnezeu, și nu de lumea materială. Numai atunci depresia ta va lua sfârșit.”
Tânărul bogat a plecat cu lacuna lui cu tot, pentru că îi era mai prețioasă decât adrenalina schimbării de care avea în mod acut nevoie. Laodiceeanul este în mod perfect tânărul bogat din Evanghelie. Iluzia binelui și a bunăstării sale se pretează perfect la terapia radicală a Martorului credincios. Spiritualitatea lacunară produce somnolența și lentoarea reproșate de Cel care este Amin.
Doamne, ca și tânărul bogat, ca laodiceean ce sunt, am nevoie de schimbarea radicală recomandată de Tine. Lucrează și astăzi această schimbare în mine. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă și pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidoniților, și a slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui.
1 Împărați 16:31
Madona este un cuvânt ambivalent. Unii îl vorbesc de rău, alții îl transformă în motiv de închinare. Am ales un exemplu negativ pentru a produce o reacție față de rău șia obține anticorpi.
Nu era destul că Ahab era înclinat spre rele, și-a mai adus și o muză nefastă de nevastă din Sidon, care a venit cu religia ei cu tot, cu preoți, cu proroci cu sutele, cu multe sute care trebuiau adăpostiți și hrăniți bine din seva lui Israel, secătuită de secetă.
Poate că madam Isabelle se purta frumos cu soțul ei, împăratul din Samaria, făcându-i cadouri la preț de sânge, după inima idolatră a lui. Poate că Ahab era capabil să facă importuri masive de fildeș, pentru a-și încânta iubita cu lux și opulență, dar ce folos pentru popor?
Publicitatea sentimentală sidoniană producea epidemie de ospețe, sub pomii verzi care mai rămăseseră pe colinele lui Israel, cu efecte secundare dezastruoase: țara s-a umplut de tetraplegici din punct de vedere moral și religios.
Ilie a început cu altarul și a continuat cu tratamentul radical al instigatorilor tocmiți și întreținuți de madona de la curte sau chiar de pe tron, din câte se părea. Doamna Isabela a reacționat prompt simțindu-se lezată personal. Numai că Ilie, în depresia lui după extirparea preoților lui Baal,are totuși putere să se ferească din calea viiturii adăpostindu-se în pustie pentru refacere și reorientare.
Sper că ajunge pentru a aduna suficientă mânie din cea care trebuie pusă la lucru pentru o redeșteptare și o reformă cum se cuvine. Nu vom mai permite ca femeia aceea numită Izabela să mai ducă în rătăcire pe fiii și fiicele noastre!
Doamne, idolatria de pe vremuri poate reveni oricând. Păzește și sufletul meu de asemenea epidemii ale spiritului uman. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Este aici Elisei, fiul lui Șafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.
2 Împărați 3:11
Din succesiunea fericită Ilie-Elisei putem vedea cum se formează un maestru. Există o diferență între maistru și maestru. În timp ce primul se referă la meseriași, al doilea are de-a face cu oameni excepționali. Deci, cum se formează oamenii excepționali?
Ilie l-a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând. De cum l-a văzut i-a atras atenția modul în care ținea plugul, cum își ținea fruntea, cum își îndemna boii, cum își dădea silința să fie totul foarte bine făcut și brazdele să fie regulate și profunde și și-a zis în sinea lui: „Iată un om cu ștaif!”
Maestrul în formare se află în mulți tineri și tinere, dar trebuie să-i vadă cineva la lucrul lor obișnuit pentru a-și da seama de ce vor fi capabili și să-și arunce mantaua peste ei.
În momentul în care Elisei a simțit greutatea pelerinei lui Ilie peste umerii săi s-a trezit maestrul din el și a început să se comporte ca un profet în devenire, dar mai avea încă multe de învățat. Viziunea lucrării sale de viitor l-a cucerit pe dată; a adus boii ca jertfă mistuită, cu ajutorul uneltelor, pășind curajos pe urmele lui Ilie. După socotelile de rigoare cu familia, s-a întors la cursuri.
În timp ce turna apă pe mâinile maestrului său a început să-i deprindă gusturile, preferințele și să-i înțeleagă valorile personale. Prin legătura zilnică nemijlocită s-a făcut transferul de înțelepciune și competențe. Ele se aflau în mod latent la Elisei, dar era nevoie de atenta îndrumare și de influența maestrului.
Când a venit vremea să preia definitiv mantaua profetică, Elisei era deja maestru după chipul și asemănarea învățătorului său și chiar mai mult decât acesta.
Astăzi, noi avem lecții de învățat de la Maestru. În lucrurile umile ale zilei, alături de El, în timp ce turnăm apă peste mâinile Sale rănite, avem răgazul să-I examinăm semnele suferinței și ale dăruirii de sine de care avem nevoie pentru a fi calificați și competenți să arătăm lumii din jur chipul iubirii Sale de oameni și de adevăr.
Doamne, eu vreau să-mi urmez ucenicia și astăzi la picioarele Tale. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar.
Ioel 2:17
Între tindă și altar este naosul, locul central unde au acces închinătorii. Acest lucru este specific construcțiilor de inspirație arhitecturală grecească și apoi romană de la care se trage și arhitectura creștină începând cu secolul al IV-lea d.Hr. Cu templele evreiești lucrurile stau puțin altfel. În templele evreiești poporul nu avea acces în naos, ci numai preoții. Așa că plânsul lor din Ioel 2:17 trebuia să aibă loc în încăperea unde își desfășurau activitatea, în Sfânta. În templele păgâne statuia zeului era în naos, între tindă și altar, dar în Templul Viului Dumnezeu, prezența Sa era în Sfânta Sfintelor, unde accesul preoților era rarisim, o dată pe an, de YomKippur.
Nu insist pe detalii care nu ajută demersul nostru devoțional. Plânsul preoților în templu are o serie de semnificații care merită amintite aici.
Când preotul evreu plânge între tindă și altar, plânsul lui are de-a face cu slujba sa, ca intermediar între om și Dumnezeu în domeniul păcatelor poporului. Ceva nu funcționează normal în serviciul său astfel încât fluxul normal al ispășirii este obstrucționat sau făcut ineficient. Acumularea vinovăției neslujite a poporului poate avea dintre cele mai nefasteurmări.
Ioel se află în numărul profeților mici care, împreună cu ceilalți profeți, vorbesc deslușit despre abuzurile, decăderea, idolatria și neascultarea conducerii și ale poporului. Plânsul preoților poate avea legătură cu aceste profeții.
În principal, plânsul sacerdotal este un semn de pocăință care trebuie să preceadă redeșteptarea și reforma religioasă a lui Israel de atunci și de astăzi. Visul lui Dumnezeu pentru Israelul Său este de a avea un popor care să-I reprezinte chipul și caracterul înaintea lumii. De aceea, El vrea să Se întâlnească regulat, în naosul fiecărei biserici, cu poporul Său, pentru a-i transmite cele mai serioase și duioase mesaje de iubire vindecătoare și restauratoare.
Doamne, în locul de închinare este cel mai bine să îmi deplâng starea, în taină și în adâncă pocăință, și acolo Tu ai bucuria să mă ridici în bucurie și slavă. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
Isaia 53:3
Reacția naturală a unui caracter bine conturat față de un om necăjit este aceea de compasiune operativă, de exemplu, cazul samariteanului milos. Dacă noi nu L-am băgat în seamă pe Omul durerii, acest lucru are de-a face cu stadiul de dezvoltare incipientă și insuficientă a caracterului nostru.
Dacă ne luăm timp să contemplăm mai atent imaginea Robului Domnului suferind, putem repeta experiența contelui de Zinzendorf în drum spre Paris. După o jumătate de oră de contemplare a tabloului răstignirii, viața sa a fost în mod definitiv schimbată.
Când ajungem să înțelegem că Hristos a fost disprețuit și părăsit de oameni pentru că era încărcat cu păcatele noastre, nu putem să nu ne alăturăm lui Iosif din Arimateea, nu dintr-o simplă curiozitate de a vedea cum arată de aproape un condamnat la moarte, ci să ușurăm o suferință nedreaptă care copleșește un Nevinovat divin, dar care face acest lucru pentru a da vieții umane un strop de lumină și speranță, de libertate și nevinovăție.
Este explicabil de ce autoarea Ellen White ne recomandă un timp special în fiecare zi pentru a medita la ultimele scene din viața și lucrarea lui Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Un asemenea timp de valoare extremăpoate avea un efect sublim în viața și experiența spirituală personală. Ne putem aștepta la o restructurare radicală a ideilor, valorilor și priorităților de așa natură încât noua noastră stare să poată fi definită ca fiind „în Hristos”. Un asemenea statut moral constituie baza unei vieți cu adevărat de valoare, cu perspectiva sigură a unui viitor veșnic cu Dumnezeu.
Doamne, rămân mai departe câteva minute în meditație sfântă asupra suferințelor și a jertfei Tale pentru mine și pentru întreaga lume. Să fii preamărit pentru sacrificiul Tău suprem. Amin!