- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Semănați potrivit cu neprihănirea și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou!
Osea 10:12
În sens figurat, țarina este viața personală ca potențial de rodnicie și dezvoltare. Profetul Osea lansează un apel către Israel să desțelenească un ogor nou. Acesta este un apel la redeșteptare și reformă.
Asemenea pământului roditor, dacă viața este lăsată în paragină, buruienile, elementele răului, vor prinde ocazia de a se dezvolta în voie. Administrarea creștină a vieții presupune o asumare responsabilă a datoriei de a face viața personală profitabilă, prosperă și bogată din punct de vedere ocupațional,social și spiritual. Principalul adversar al productivității vieții este rutina și demobilizarea resurselor și energiilor. Principalul aliat al creșterii este reorganizarea și căutarea de metode noi.
Primul mandat oferit omului de Dumnezeu a fost să administreze și să dezvolte grădina în care fusese așezat. Porunca divină „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți-l” (Geneza 1:28) nu se referă numai la extinderea amenajării suprafeței terestre, ci și la dezvoltarea și îmbogățirea vieții spirituale. Odată cu acreditarea omului ca administrator al planetei, Dumnezeu l-a înzestrat cu capacitatea tehnologică de a crea sisteme și instrumente de administrare de mare randament. Mintea lui trebuia folosită pentru organizarea lumii naturale și a lumii interioare a sufletului.
Desțelenirea țarinii sufletului este o operațiune care trebuie efectuată din timp în timp folosind cele mai bune metode și tehnologii de randament. Acesta este un îndemn la pocăință, refacere și reînnoire spirituală, adică, „redeșteptare și reformă sub conducerea Duhului Sfânt”! Acesta era mottoul scris pe peretele bisericii în care mi-am petrecut copilăria. Doamne, cât de actuale sunt aceste cuvinte acum, când mântuirea este mult mai aproape decât în urmă cu mai bine de o jumătate de veac.
Doamne, numai Tu poți lucra și prelucra în mod eficient țarina sufletului meu, de aceea Te rog să continui lucrarea pe care ai început-o în inima mea. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Să nu ucizi.
Exodul 20:13
Porunca a șasea din Decalog se ocupă de protecția vieții ca valoare inestimabilă. Omul nu poate crea viața, cel mult poate fi parte în procesul de procreare, și nu are dreptul să acționeze împotriva ei. Viața este un lucru sfânt și trebuie respectat ca atare. Numai Dumnezeu este Creatorul și numai El poate decide asupra cursului sau întreruperea cursului vieții. De fapt, viața este un dar primit cu împrumut de la Dumnezeul creator, față de care suntem responsabili și, mai devreme sau mai târziu, trebuie să-l înapoiem Dătătorului, cu dobândă.
Porunca a șasea este una dintre cele mai comentate precepte legate de viața socială, medicală, militară, juridică, morală sau religioasă. Aici discutăm despre necombatanță, genocid, amenințarea cu moartea sau tentativa de omor, omor calificat sau omor prin imprudență, avort, pedeapsa cu moartea, eutanasie, dileme morale existențiale, controlul sarcinii sau planificarea familiei, fecundarea în vitro, clonare, inginerie genetică și lista rămâne deschisă.
Existența păcatului face foarte complicată respectarea poruncii privitoare la viața ca valoare supremă, dar oricât de mare ar fi confuzia, responsabilitatea personală înaintea lui Dumnezeu rămâne. Lucrurile se complică atunci când o societate aspiră la umanismul contemporan din care Dumnezeu este scos și ignorat. În mod curios însă intuiția privitoare la valoarea vieții depășește sfera doctrinelor filozofice, impunându-se de la sine ca un lucru de sine stătător.
Învățătorul oamenilor a extins semnificația poruncii a șasea de la vătămare corporală la atingerea demnității personale și protecția drepturilor personale. În plin sclavagism, o asemenea interpretare a Legii este de-a dreptul paradoxală. Cu trecerea timpului poziția lui Hristos față de Lege s-a dovedit mai mult decât deplin justificată chiar și peste hotarele jurisdicției creștine. Dacă viața este de o valoare atât de mare, cu câtă grijă ar trebui să abordăm practic această realitate?
Doamne, porunca Ta de a respecta și proteja viața este un mod de a-Ți descoperi caracterul. Fă-mă și pe mine împreună-lucrător cu tine în acest domeniu. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Moise a scris legea aceasta și a încredințat-o preoților, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, și tuturor bătrânilor lui Israel…La fiecare șapte ani, să citești legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.
Deuteronomul 31:9-11
Zapisul este un înscris care este de o imensă valoare pentru capacitatea sa de a păstra și conserva puterea și valoarea unui text. O vorbă rostită zboară aproape instantaneu, după momentul în care a fost spusă. Un text scris rămâne actual după mii de ani după ce a fost inscripționat.
Zapisul în sine nu produce efecte miraculoase dacă nu este administrat în mod corespunzător. Acesta este motivul pentru care evreii trebuiau să citească și să asculte textul legii cel puțin o dată la șapte ani, cu ocazia Sărbătorii Corturilor. Este de la sine înțeles că momentul acestei lecturi în public trebuia să fie marcat de o solemnitate cel puțin asemănătoare cu scena proclamării Legii pe Sinai. Într-un asemenea context, era de așteptat ca litera legii să rămână mereu actuală și efectivă. În realitate, cu timpul, poporul ales a uitat Legea scrisă pe zapisul uitat pe undeva la Cortul întâlnirii sau prin Templu. Consecințele nu au întârziat să se arate.
Durerea și inconvenientele deselor robii trebuiau să trezească conștiința lui Israel și interesul față de voința descoperită a lui Dumnezeu în Cele Zece Porunci. Fiecare moment reformator sau restaurator care venea după robie era marcat de readucerea în atenția poporului a zapisului cu poruncile lui Dumnezeu.
Israelul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului este evidențiat de Scriptură ca fiind un popor al poruncilor lui Dumnezeu. Odată cu împrospătarea literei zapisului este necesară și o împrospătare a spiritului Legii. Promisiunea noului legământ este aceea că Dumnezeu va transcrie textul sacru în sufletul urmașilor Săi astfel încât voința divină să fie ascultată în mod natural. Pentru această operațiune este necesar un răspuns personal la solicitarea lui Dumnezeu: „Fiule, dă-mi inima ta!”
Doamne, inima mea poate fi un loc foarte potrivit pentru transcrierea Legii Tale. Continuă să imprimi cuvintele voii Tale în sufletul meu și să fii lăudat. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt.
Matei 17:1
Muntele reprezintă o provocare permanentă pentru spiritul uman. Chiar dacă ascensiunea presupune un efort serios, odată ajuns pe înălțime, omul are o perspectivă care răsplătește din plin cheltuiala de energie. Pe muntele Ararat s-a oprit arca lui Noe. Pe muntele Moria a fost adus jertfă Isaac. În viața lui Moise au fost cel puțin patru munți importanți. Pe muntele Horeb,în rugul aprins, L-a întâlnit pe Dumnezeu. Pe muntele Sinai a primit Legea. Pe Nebo a avut viziunea Canaanului proiectat în istoria sfântă. Pe muntele Schimbării la Față a venit cu Ilie să-L întâlnească pe Mântuitorul Isus Hristos.
Pășunea alpină constituie o ambianță care stimulează cele mai elevate trăiri. Ea reprezintă un simbol al purității și al apropierii de cer. Susurul izvoarelor cristaline, prospețimea florilor din flora spontană, lipsa poluării și răcoarea aerului, liniștea sălbatică, toate la un loc fac din pajiștea alpină locul ideal pentru o întâlnire cu Dumnezeu.
Petru, Iacov și Ioan, care au fost martori la întâlnirea Învățătorului cu Moise și Ilie, aveau toate motivele să nu mai dorească să se întoarcă în vale la ceilalți ucenici. Scena la care participau le aducea în suflet o încântare de zile mari. Acesta este motivul pentru care Petru ar fi dorit să permanentizeze momentul, făcând trei colibe. Dar muntele este în tandem cu valea și acolo, în vale, era nevoie de ei.
Poți urca pe munte pentru o experiență de refacere fizică și sufletească. Dar poți urca pe muntele rugăciunii chiar în locul în care te afli.La locul de rugăciunepoți urca pe muntele lui Dumnezeu și poți contempla lumea cu frământările și căutările ei în prezența Celui care a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele apelor. Climatul rugăciunii regenerează sufletul și împrospătează viața spirituală.
Doamne, înalță și sufletul meu pe stânca pe care nu pot ajunge fără Tine și acolo să zăbovim pentru a ne încânta împreună de armonia iubirii Tale. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el.
Geneza 22:9
Altarul lui Avraam pe muntele Moria are o profundă semnificație pentru momentul acela și pentru vremurile care aveau să vină. În mod intenționat am evitat detaliul așezării lui Isaac pe altar. Ori de câte ori citim acest pasaj, există un element foarte răscolitor – așezarea lui Isaac pe altar. Nu s-a mai întâmplat niciodată până atunci și nici după aceea ca Dumnezeu să ceară unui închinător al Său așa ceva: să aducă jertfă pe fiul său. Faptul că Dumnezeu a intervenit pentru a salva viața lui Isaac face ca momentul acesta să se încarce de alte noi semnificații cu valoare remarcabilă. Până la urmă, muntele Moria însuși devine unul dintre cele mai sfinte locuri din lume, unde avea să fie construit Templul lui Solomon și templele care au urmat.
Altarul este locul de jertfă. Viața cuiva este luată pentru a proteja viața altcuiva. Aici se realizează o substituire prin intermediul jertfei. Fiind vorba de păcat și păcatul presupune moarte, administrarea și transferul păcatului puteau fi realizate numai prin intermediul sângelui vărsat și aplicat. Altarul este o lecție despre seriozitatea și gravitatea păcatului. Mintea lui Adam și a Evei trebuiau impresionate cu această realitate când Creatorul a sacrificat viața a doi miei pentru a le face haine care să le acopere goliciunea produsă de păcatul lor.
Altarul este locul dezvoltării credinței. Aici s-a calificat Avraam ca părinte al credincioșilor. Altarul este locul răspunsului lui Dumnezeu la nevoile noastre. Nu este nevoie să construiești un altar asemenea lui Ilie pe Carmel, dar ai nevoie să institui unul chiar în locul în care îți înalți rugăciunea, pentru că altarul este locul închinării în fața Dumnezeu, locul în care avem ceva de adus și prezentat lui Dumnezeu pentru a-l primi înapoi binecuvântat, așa cum l-a primit Avraam pe Isaac. Altarul de dimineață și seară este un timp și un loc al întâlnirii cu Dumnezeu și al creșterii evidente a vieții noastre spirituale.
Doamne, pe altarul Tău așez și eu viața mea pentru a fi consacrată Ție ca o jertfă de mulțumire, recunoștință și laudă. Primește această jertfă și să fii lăudat în veci. Amin!