- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul, și trupul în gheenă.
Matei 10:28
Una dintre cele mai controversate discuții teologice este cea cu privire la starea morților cu toate implicațiile pe care le aduce cu sine. Creștinismul a colecționat tot felul de concepții nebiblice despre acest subiect, pe care le-a integrat în cele mai multe teologii sistematice. Toate elementele acestea ar putea fi evitate dacă Biblia ar fi citită fără prejudecăți, fără preconcepții și cu dorința sinceră de a înțelege învățătura ei curată și simplă. Teoria aceasta este logică și convingătoare, dar, în realitatea practică, lucrurile nu sunt atât de ușoare. Suntem cu toții marcați de moștenirea spirituală și de mediul cultural, care nu sunt așa cum ne-am fi dorit să fie. În acest caz se impune o decizie de fidelitate față de ce spune Dumnezeu, dispoziția de a primi lucrurile așa cum sunt și de a schimba ceea ce nu se potrivește. Ispita noastră este de a face invers, și anume să interpretăm ceea ce citim în lumina înțelegerii pe care o avem deja.
Referitor la iad, Biblia declară simplu că cei nemântuiți și pierduți vor fi mistuiți de focul zilei de apoi, unde flacăra nu se poate stinge atâta vreme cât mai are ceva de consumat. Când existăaluzii la veșnicia acestui proces, accentul nu cade pe nesfârșirea timpului,cipe efectele ireversibile ale acțiunii acestui foc. Moartea a doua, ca și prima moarte este o stare de inconștiență, diferența dintre ele este că, în timp ce după prima moarte vine dimineața învierii, după a doua moarte nu mai vine nimic. Nu poate fi și moarte veșnică și suferință veșnică dintr-o mie de motive biblice, logice și de bun-simț.
Gheena este un nume foarte practic și ilustrativ al iadului. Cuvântul vine de la Valea lui Hinom, unde erau arse gunoaiele Ierusalimului. Cuvântul este folosit pentru a face aluzie la procesul de eradicare a păcatului prin focul judecății de apoi. Astăzi nimeni nu mai poate vedea focul mocnit din Valea lui Hinom pentru că el și-a încetat existența în momentul în care nu a mai fost alimentat cu gunoaie. Prin analogie, iadul va înceta când își va fi isprăvit lucrarea.
Alteori, iadul este asimilat cu locuința morților și atunci analogiile trebuie reglate în mod corespunzător cu ceea ce spune Biblia despre acest subiect. Teama de toate aceste amenințări se poate compensa simplu cu temerea de Dumnezeu care aduce lumină, siguranță și speranță.
Doamne, nu frica de iad, ci bucuria mântuirii Tale să mă conducă și astăzi. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor și chiar ne-a scos apă și a adăpat turma.”
Exodul 2:19
Fetele lui Ietro nu aveau de unde să știe cine era gentlemanul care le-a apărat de păstori și care a adăpat turma pe care o îngrijau. Cel mai simplu mod de a-l identifica a fost să se uite la hainele pe care le purta. Judecând după îmbrăcăminte, Moise era un egiptean, dar nu totdeauna îmbrăcămintea spune totul despre cineva. Dacă lupul este îmbrăcat într-un cojoc din piele de oaie cu lână cu tot, nu înseamnă că lupul este oaie. Aparența spune numai o parte a poveștii cuiva. Partea cea mai importantă a identității se află în sufletul lui, pe care nu-l poate vedea nimeni și nici nu-l poate evalua decât numai prin intermediul cuvintelor, gesturilor, cunoștințelor, deprinderilor, eventual al caracterului, dar și acesta se descoperă în timp, nu dintr-odată.
Cu toate că îmbrăcămintea este destul de superficială în ce privește valoarea personală, nu am putea spune că ținuta cuiva este un lucru lipsit de importanță. Ea reprezintă gusturile, orientarea personală, poziția socială sau chiar gradul de putere sau autoritate, dacă ne gândim la ținuta militară, de exemplu. Mai nou, chiar și numele apare pe ecusonul atașat direct de haina militară alături de gradul, arma sau specialitatea fiecărui ostaș.
Îmbrăcămintea reprezintă un puternic simbol cu valoare spirituală, cum ar fi haina de nuntă sau hainele albe ale neprihănirii prin credință. Semnificația hainelor pe care le poartă mântuiții nu este o simplă aparență a vieții spirituale, este chiar esența ei. Hainele reflectă identitatea însăși a celor sfinți. Haina neprihănirii nu poate fi îmbrăcată din greșeală sau purtată numai la paradă sau în zilele de sărbătoare. Nimeni nu se poate prezenta îmbrăcat cu hainele altcuiva, deoarece este implicată identitatea spirituală a celui care le poartă.
Hainele neprihănirii se pot murdări, păta sau deteriora, dar ele trebuie aduse la starea de perfecțiune fără a fi dezbrăcate sau schimbate cu altele noi sau curate. Ele nu pot fi abandonate și uitate undeva în garderobă. Ele se află zi și noapte la purtător, care are responsabilitatea de a le avea tot timpul curate și bine întreținute. Mijloacele harului sunt puse permanent la dispoziție în mod abundent și la prețuri cât se poate de accesibile, pentru ca oricine dorește să poată beneficia de ele.
Doamne, hainele neprihănirii pe care le port au nevoie permanentă de întreținere prin mijloacele harului Tău,pe care Te rog să mi-l dai și astăzi. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
A venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei. Și s-au aruncat niște sabeeni asupra lor, i-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat ca să-ți dau de știre.”
Iov 1:14,15
Jaful este o faptă cu un mare grad de criminalitate, nu este doar luarea unor bunuri care aparțin altcuiva, ci și folosirea forței în mod violent care poate merge până la suprimarea vieții deținătorului de drept sau a custodelui bunurilor furate.
În mod evident, sabeenii care au năvălit asupra turmelor și păstorilor lui Iov erau sub directa coordonare a lui Satana. El însuși este un geniu hoț și ucigaș, iar cei care se comportă ca el sunt sub directa lui influență și conducere. Oricât ar fi de mare gradul de implicare al geniului răului în actele de jaf și tâlhărie, elementul uman nu se poate disculpa suficient pentru a evita responsabilitatea și consecințele faptelor sale.
În orice cultură, jaful este reprimat de sistemul de justiție și incriminat ca o faptă cu totul inacceptabilă și din cale afară de rea și ticăloasă. Literatura și arta în general pot vorbi cu oarecare însuflețire despre piraterie sau despre haiducie ca un mecanism de reglare a decalajelor sociale și de întoarcere a mijloacelor materiale la cei care le-au produs prin munca și sacrificiul lor.Totuși aceste fenomene sunt combătute cu vehemență de instituțiile statului care veghează la liniștea și protecția cetățenilor și a proprietăților acestora.
Biserica are o datorie sfântă în a combate acest tip de nedreptate socială, prin învățăturile pe care le transmite, prin mijloacele ei specifice, prin condamnarea deschisă a acestui tip de fapte rele și pe cei care le practică sau le tolerează. Ea mai trebuie să aibă grijă și de victimele rămase de pe urma acțiunilor de jaf și tâlhărie, dar partea cea mai complicată a responsabilității bisericii este cea cu privire la recuperarea celor care s-au dedat la asemenea fapte. Dumnezeu oferă tuturor păcătoșilor de orice fel, inclusiv tâlharilor, un loc în împărăție, după ce aceștia se vor fi pocăit și se vor fi lăsat de faptele lor cele rele.
Doamne, sunt și eu un delincvent care are nevoie permanentă de iertare și reeducare. Continuă și astăzi această lucrare necesară asupra sufletului meu. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Logofeții copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon și i-au zis: „Pentru ce te porți așa cu robii tăi?”
Exodul 5:15
A fi un copil al lui Dumnezeu nu înseamnă a nu avea nicio nemulțumire, obiecție, plângere sau reclamație. În timp ce suntem sfătuiți să fim mulțumiți cu viața așa cum este și să fim nemulțumiți doar de noi înșine, lucrurile au totuși o limită sau chiar mai multe limite.
Brigadierii evreilor aflați în robia egipteană au considerat că este dreptul și responsabilitatea lor să meargă cu o jalbă în proțap la faraonul exodului și să-i ceară socoteală pentru abuzurile săvârșite împotriva oamenilor lor, care munceau cam degeaba în cărămidăriile imperiale. Ei au făcut vorbire despre statutul lor de robi, fără voie, pe care totuși și-l asumau, dar acest lucru nu i-au împiedicat să se plângă de tratamentul inuman la care erau supuși, datorită schimbării caietului de sarcini care păstra același număr de cărămizi, dar suplimenta răspunderea de a-și procura singuri combustibilul pentru arderea cărămizilor. În mod normal o asemenea sarcină era imposibil de realizat, iar pedepsele corporale pentru neîndeplinirea lor constituia o încălcare gravă a bunului-simț, chiar dacă în spatele schimbării regulilor se afla o autoritate despre care Faraon era bine încunoștințat.
Adevărul este că Însuși Dumnezeu din cer era la curent cu statutul de sclavi al poporului Său și începuse să pună în mișcare un plan pentru eliberarea lor, dar până să fie mai bine, iată că acum era mai rău.
Cu ocazia întrevederii de la curtea faraonului, delegația lui Israel a fost primită cu dispreț și lipsă de înțelegere, dificultate care a fost reproiectată asupra lui Moise și Aaron, care vizitau frecvent audiențele monarhului pentru a negocia plecarea. Când lupți pentru o cauză nobilă sau umanitară nu ar trebui să te aștepți totdeauna să primești recunoștință și mulțumiri. Dar, când ești întâmpinat cu răceală și lipsă de discernământ, n-ar trebui să continui lanțul nemulțumirii. Moise nu ne lasă un exemplu prea bun atunci când se plânge mereu lui Dumnezeude dificultățile anexe ale celui mai mare proiect de eliberare din întreaga istorie a umanității. Mai târziu aflăm că el ajunsese cel mai blând om de pe fața pământului, dar până atunci el mai avea încă lecții importante de învățat. Jalba are rostul și rolul ei, dar și limitele care trebuie văzute la timp.
Doamne, nu am a mă plânge astăzi de altceva în afară de mine însumi. Te rog să mă ierți după îndurarea Ta. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.
Iacov 1:7,8
Dumnezeu nu așteaptă de la noi să purtăm în spate întreaga greutate a globului pământesc. Poate că nici Atlas nu a fost capabil de așa ceva. Dar un minimum de tărie de caracter se impune pentru a valorifica asistență divină primită. Aici nu discutăm despre îndreptățirea prin fapte sau despre nevoia și producerea de merite prin care să ne putem recomanda să fim mântuiți. Singura noastră recomandare pentru a fi ajutați de Dumnezeu este neajutorarea noastră.
Și totuși, Iacov spune că cel care cere ceva de la Dumnezeu, dar nu crede că El poate asculta rugăciunea sa, nu trebuie să se aștepte să primească ceva de la Dumnezeu. Fără credință este cu neputință să fim plăcuți înaintea lui Dumnezeu.
Labilitatea este un obstacol foarte serios în calea vieții spirituale de calitate. Persoana labilă este imprevizibilă, nehotărâtă și schimbătoare. Nimeni nu poate conta pe vreo promisiune pe care persoana labilă o face sau pe vreo decizie pe care o ia. În spatele acestui comportament poate sta o suferință sau vreo tulburare mintală sau emoțională, dar dincolo de aceasta rămâne un spațiu de responsabilitate personală suficient de mare încât să ne gândim serios dacă trebuie să abandonăm lupta cu noi înșine sau să ne împotrivim păcatului și slăbiciunilor până la sânge, în lupta spirituală pe care o avem de dus (vezi Evrei 12:4).
Pavel ne spune că școala disciplinei personale este aspră și epuizantă, dar rămâne singura modalitate de a ne raporta la propriile noastre limite și tare pe care trebuie să le punem la pământ mai înainte ca ele să ne doboare. În această confruntare nu suntem lăsați să ne zbatem singuri în puterile și slăbiciunile noastre. Harul divin este îndestulător ca să ne conducă să fim mai mult decât biruitori și să putem face totul în Hristos care ne întărește.
Doamne, fă-mă harnic și stabil în ducerea luptelor mele sufletești spre slava Ta și bucuria mea și a celor din jur. Amin!