- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul și fiul său Ionatan.
2 Samuel 1:17
Alcătuirea unei cântări de jale a fost o experiență normală și naturală din partea lui David pentru Saul, mai ales pentru Ionatan, fiul acestuia. David nu a făcut altceva decât să dea frâu liber talentului său componistic și poetic și cântarea s-a zămislit îndată, plină de amărăciune, duioșie și alean. Propria sa inimă sângera din cauza pierderii prietenului său Ionatan, iar în momentele de durere talentele cunosc o perioadă de avânt creator. David simțea că durerea lui trebuie să rămână o mărturie vie a iubirii sale pentru Ionatan și a pus întreaga sa forță creatoare la lucru.
Din moment ce acest poem dramatic a ajuns să facă parte din canonul sacru, nu trebuie să ne îndoim de faptul că Duhul lui Dumnezeu era în mișcare în gândurile și trăirile lui David când își alcătuia cântarea de jale, rodul inspirației Duhului Sfânt. David a simțit îndemnul să compună și să scrie pentru că Duhul lui Dumnezeu îl solicita; David se concentra asupra melodiei și versurilor, iar Duhul lui Dumnezeu îi lumina mintea sugerându-i ideile pe care trebuia să le transmită. Când ceva nu reușea din prima încercare, Duhul lui Dumnezeu conducea lucrurile spre cea mai bună variantă a piesei.
Când procesul creației artistice devine obiectul inspirației divine, producția care se obține este atât rodul Duhului Sfânt, cât și rodul lucrării umane. Dacă elementul uman refuză colaborarea, elementul divin trebuie să caute altă colaborare sau renunță la inițiativă. Dacă elementul divin are alte opțiuni decât instrumentul omenesc, rezultatul poate fi o mare operă literară sau componistică, dar nu va avea girul inspirației divine.
Scrierea cântărilor sau a altor opere artistice nu s-a oprit odată cu bocetul inspirat al lui David. Astăzi, Duhul Sfânt are lucruri frumoase și necesare de transmis și caută colaboratori. Samuel, în copilărie ne-a lăsat un model atunci când a răspuns Domnului, la îndemnul lui Eli: „Vorbește Doamne, căci robul Tău ascultă!”.
Doamne, vorbește, căci robul Tău ascultă și vrea să împlinească porunca pe care o ai pentru mine. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmași ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece.
Exodul 18:21
Experiența electivă a biserici a născut, nu o dată, destul de multe controverse și continuă să nască în continuare. De obicei, persoanele care nu sunt alese în diverse poziții de răspundere, pun sub semnul îndoieli conducerea divină a procesului, dar în situația în care ar fi primit o chemare onorabilă, nimeni nu mai are niciun fel de obiecție. Este ca și când lucrările elective ale bisericii ar fi fost conduse de Duhul Sfânt pentru cei aleși și ca și când oamenii au făcut ce au vrut, după capul lor, pentru cei care au fost trecuți cu vederea.
Moise este delegat de Dumnezeu să facă alegeri în Israel, pentru a oferi poporului ales o structură administrativă. La plecare, Dumnezeu îi transmite și instrucțiunile după care trebuia să decurgă procesul de alegeri. În primul rând, Moise trebuia să ceară referințe despre oamenii cu potențial pentru diferite responsabilități, apoi să distribuie responsabilitățile după cea mai bună lumină. În cursul acestei activități, Dumnezeu îi lumina mintea în timp ce repartiza oamenii și pozițiile de răspundere.
Aparent, lucrarea lui Moise a fost o experiență pur omenească, în fond Dumnezeu așeza pe oameni în diferitele funcții. Dumnezeu conta pe sinceritatea și devotamentul față de adevăr al lui Moise, iar Moise conta pe înțelepciunea și cunoașterea nelimitată a lui Dumnezeu. Iată un proces de alegeri în poporul lui Dumnezeu, care poate fi calificat drept providențial. Nu au fost prea multe contestații, poate numai cele inițiate de Core, Datan și Abiram, dar care nu erau întemeiate, și Dumnezeu S-a ocupat personal de soluționarea lor.
Astăzi, când au loc alegeri în poporul lui Dumnezeu, în ce măsură poate găsi Dumnezeu și pot găsi diversele comitete de lucru oameni competenți, de încredere, vrăjmași ai lăcomiei, care să poată fi chemați în diferite poziții de răspundere sau oameni sinceri și consacrați să poată lucra în comitetele de propuneri prin care Dumnezeu să-Și poată împlini voia?
Doamne, iată care este alegerea mea. Eu Te aleg pe Tine ca Domn peste viața mea și accept rolul și locul pe care Tu mi-l stabilești în planul Tău. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene.”
Matei 13:3
Isus cunoștea foarte bine forța și valoarea alegoriei și a uzat din plin de avantajele ei. Cele circa patruzeci de parabole care s-au păstrat în relatările evangheliilor stau ele însele drept dovadă acestui fapt. Alegoria este un procedeu artistic prin care lucrurile profunde și abstracte sunt aduse la nivelul de înțelegere al ascultătorilor. Varianta grecească a termenului face un fel de egalitate între alegorie și vorbitul în public, în sensul că această tehnică literară facilitează vorbitorului transmiterea noțiunilor fundamentale abstracte oamenilor simpli, care au nevoie de aceste adevăruri.
Parabolele Învățătorului oamenilor transmit cititorului și ascultătorilor idei fundamentale despre dragostea și generozitatea divină, despre procesul și mecanismul salvării din păcat, despre responsabilitățile și datoria de bază a fiecărui om față de Dumnezeu, față de semeni și față de sine. Avantajul alegoriei este acela că adevărul devine ușor de înțeles și de memorat, ușor de transmis mai departe și simplu de aprofundat. Adevărul abstract se încarcă de sensuri și semnificații, primind o mare încărcătură emoțională, fapt ce îl face impresionant și profund în consecințele imediate și pe termen lung. Alegoria face adevărul povestibil, iar povestirea rămâne proaspătă și atrăgătoare, indiferent de trecerea timpului, sau de schimbările sociale sau culturale.
Parabola semănătorului din exemplul de mai sus vorbește despre valoarea și lucrarea Cuvântului în viața celor care îl primesc sau nu-l primesc. De pe Muntele Fericirilor, care nu depășește altitudinea unei coline în mod real, dar care se ridică la înălțimea unui munte prin semnificația profundă a adevărurilor promovate acolo, ascultătorii direcți puteau vedea semănătorii ieșiți la lucru pe ogoarele din jur. Ori de câte ori ei aveau să vadă din un semănător la lucru, adevărul despre Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în inima omenească, avea să le fie adus din nou în minte. Noi avem de ales din această alegorie ce fel de sol ne caracterizează. Imediat urmează parabola neghinei care ne poate pune serios pe gânduri.
Doamne, fă și din mine un povestitor de parabole despre dragostea și neprihănirea pe care vrei să le transmiți celor din jurul meu. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Și cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu, care șade pe scaunul de domnie.Și au zis: „Amin! Aleluia!”
Apocalipsa 19:4
Aleluia este o exclamație folosită în liturgica evreiască și creștină și se poate traduce liber: „Yah fie slăvit”, unde „Yah” este prescurtarea Numelui Divin „Yahweh” (Cel care face să apară, Creatorul). Aleluia este sinonim cu „Slavă Domnului” sau cu „Domnul să fie lăudat” sau „Lăudați pe Domnul” etc.
Cei douăzeci și patru de bătrâni participă în ceruri, la reședința lui Dumnezeu, la o recepție privind lucrarea răscumpărării celor drepți și a îndepărtării motivelor de tulburare și înstrăinare din Împărăție, personificate prin judecata femeii desfrânate, simbolul Babilonului mistic. Când aceștia devin conștienți de puterea și bunătatea lui Dumnezeu în acțiune izbucnesc în strigăte de adorație, laudă și recunoștință, exclamând: „Aleluia!”Exclamația aceasta face parte din ritualul lor de închinare. În timp ce trupul se înclină în mod cuviincios și cu respectul cuvenit, limba lor preamărește pe Dumnezeu în forma cea mai adecvată cu putință.
„Aleluia” este un cuvânt cu regim special și nu ar trebui folosit în mod neglijent sau din simplă rutină. Ca și alte cuvinte și expresii, cum ar fi „O Doamne”, „Pentru Dumnezeu”, „Ce Dumnezeu?”, folosirea cuvântului „Aleluia” în context neadecvat constituie o încălcare serioasă a poruncii a treia din Decalog, care atrage atenția asupra blasfemiei, pe care Dumnezeu o reprimă în mod legitim. Când îți vine să folosești cuvintele sfinte pentru lucruri obișnuite, adu-ți aminte de Domnul Dumnezeul tău și cinstește-L în toate căile tale și prin toate cuvintele tale. Fii generos când este vorba să-ți exprimi admirația și uimirea față de Dumnezeu și lucrarea Sa, dar pune-ți mâna la gură când aceasta riscă să o ia razna.
Doamne, pune o strajă înaintea buzelor mele să nu folosesc necuviincios cuvintele sfinte, dar și dezleagă-mi inima să Te laude cu drag. Aleluia! Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.
2 Timotei 4:7
Pentru apostolul Pavel, alergarea este o temă favorită. Semnificația alergării lui Pavel este cât se poate de sugestivă. Pentru el, drumul credinței nu este suficient să fie parcurs la pas domol, este necesară o anumită grabă și determinare, cu un consum considerabil de energie și mijloace.
Vorbindu-le corintenilor despre luptele și confruntările vieții spirituale, el le spune: „Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul. Alergați dar în așa fel, ca să căpătați premiul…Eu, deci, alerg dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg…ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:24-27).
Alergarea presupune un scop, o țintă, o destinație pe care trebuie să o ai tot timpul în atenție, pentru a o atinge în timp util, conform baremului stabilit de autoritatea legală a concursului. Este la fel cum viața ar fi un parcurs care trebuie urmat într-un timp stabilit, în așa fel încât numai depunând tot efortul de care suntem capabili îl putem străbate în întregime și să ajungem la țintă înainte ca timpul să expire. În textul de astăzi, Pavel a ajuns la finalul traseului și este fericit să constate că obiectivul său a fost atins. „Mi-am isprăvit alergarea”, exclamă el. „De acum mă așteaptă cununa”, continuă el. Asemenea momentului de încununare cu lauri al campionilor olimpici, Pavel este fericit să constate că este calificat să primească recunoașterea oficială din partea lui Dumnezeu a efortului său încununat de succes.
În ciuda câștigării cursei, Pavel nu se consideră biruitor prin sine însuși. El le scrisese mai devreme colosenilor: „Pot totul în Hristos care mă întărește” (Coloseni 4:13). Mulțumirea lui se îndreaptă către Dumnezeu.
În mod magistral, mântuiții care vor primi cununa vor avea un moment de comemorare al alergării lor, unde vor depune coroanele înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Doamne, eu sunt încă pe drum. Nu știu cât mai am de alergat, dar știu că alături de Tine voi fi pe drumul cel bun spre Împărăție. Ia-mă de mână și hai să alergăm împreună și astăzi. Amin!