- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales.”
Faptele 1:24
Imediat după întoarcerea de pe Muntele Măslinilor, unde au asistat la înălțarea la cer a Maestrului lor, ucenicii s-au întors în Camera de sus din casa Mariei din Ierusalim și s-au pus serios pe treabă. Ca și când Învățătorul nu le spusese nimic despre ce trebuiau să facă, uceniciiau considerat că prima urgență era să completeze postul vacant din numărul celor doisprezece.
Modul în care a decurs alegerea respectă un tipar care lasă impresia de organizare și corectitudine, dar acest proces suferă de un defect profund. După proba timpului, acțiunea apostolilor pare pripită și neinspirată, în ciuda străduinței lor de a afla care era voia lui Dumnezeu cu privire lacel de-al doisprezecelea ucenic. Dacă ar fi recurs la o sesiune de rugăciune pentru călăuzire și iluminare, nu se poate să nu-i fi venit în minte unuia dintre ei ideea de a aștepta cu răbdare un semn, o poruncă, o descoperire în legătură cu postul vacant. De departe se observă încă aplecarea lor spre forme în detrimentul unei experiențe profunde de conducere și călăuzire divină.
După adunarea administrativă din Camera de sus, Matia nu apare în vreo cronică având un rol de talia unui apostol, măcar că lista celor doisprezece îl cuprindea și pe el. Nu suntem prea siguri că ce au decis apostoli, alegându-l pe Matia, corespunde cu ceea ce intenționa Dumnezeu să facă la vremea cuvenită. Camera de sus se preta mai bine pentru adunări de rugăciune și consacrare decât pentru ședințe administrative. Când avea să vină Făgăduința Tatălui, deciziile care aveau să fie luate erau, fără îndoială, fapte ale Duhului, cu toate binecuvântările incluse.
Alegerea celor șapte diaconi, Conciliul de la Ierusalim sau alte adunări de lucru ale bisericii privind distribuirea câmpului misionar sau formarea echipelor de lucru purtau amprenta divină, pe când alegerea lui Matia nu inspiră aceeași certitudine. Completarea locului vacant nu era o urgență și nici o prioritate, dar ucenicii simțeau nevoia să înceapă cumva programul lui Dumnezeu pentru ei. Marea lor nevoie, ca și a noastră era și este întărirea relației personale cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
Doamne, în inima mea este un loc vacant și vreau să Ți-l ofer Ție pentru că știu că Îți dorești foarte mult acest lucru. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.
Romani 1:21
În acest pasaj Pavel explică foarte simplu și pe înțeles modul în care se instalează și se dezvoltă alienarea spirituală, cu toate consecințele incluse. Mai întâi se discută despre neglijarea deliberată a practicării devoțiunii. Atunci când, la început de zidire, oamenii au ales să-și îndrepte atenția și afecțiunea către lucruri de puțină importanță, amânând închinarea autentică, treptat, lucrurile care îi preocupau le-au ocupat spațiul sufletesc, umbrind tot mai mult slava și puterea lui Dumnezeu, Creatorul.
Practicarea regulată și serioasă a mulțumirii și recunoștinței menține trează în suflet ideea Dumnezeului Celui Viu. Închinarea superficială sau neglijentă diminuează simțământul prezenței divine, iar pe termen lung, sufletul pierde adevărata valoarea a lucrurilor spirituale.
Pe măsură ce mintea se îndepărtează de Dumnezeu, locul vacant rămas, prin pierderea simțământului prezențeidivine,este ocupat cu lucruri care odată înscăunate nu vor permite întoarcerea la starea de dinainte. În spatele fenomenului de înstrăinare stă o forță malefică foarte agresivă împotriva cunoașterii de Dumnezeu, care instalează o realitate paralelă foarte puternic ancorată în reacțiile și căutările naturii păcătoase. Tocmai de aceea, idolatria specifică înstrăinării spirituale este foarte greu de combătut.
În mod aparent, alienarea spirituală nu este percepută ca o suferință sau ca o anormalitate, dimpotrivă. Alienatul poate chiar pretinde că deține și experimentează o anumită relaxare spirituală față de temerile trăite cândva în legătură cu Dumnezeu. Mecanismul de reechilibrare al alienării este foarte bine coordonat de vrăjmașul oricărui bine.
Din fericire, în toată perioada de înstrăinare, Duhul lui Dumnezeu Își continuă misiunea de a recupera sufletele pierdute, iar acest adevăr ne aduce speranță, bucurie și refacere.
Doamne, vindecă și alienarea mea. Zidește în mine o inimă curată și pune în mine un duh nou și statornic. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Nu este niciun leac alinător în Galaad?
Ieremia 8:22
Țara Galaadului era renumită, în vechime, pentru o rășină cu ajutorul căreia se obținea un unguent cu efecte binefăcătoare vădite. Unii comentatori cred căbalsamul de Galaad, pe lângăfaptul că era un calmant imediat al durerii și al inflamației și un accelerator al procesului de vindecare, era și un susținător al imunității și al stării generalede bine al organismului.
În pasajul ales din cartea Ieremia Dumnezeu Se întreabă, cu durere, dacă mai există balsamul acesta vindecător în Galaad. Această întrebare nu se referă la încetarea secreției de rășină emolientă, ci la penuria de vindecare spirituală. În capitolul 8, aproape în întregime prorocia Îl descrie pe Dumnezeu frământându-Se de durere din cauza fiicei poporului Său care suferă departe de meleagurile natale. Durerea robiei este potențată și de durerea dezrădăcinării, iar rănile produse de întregul context al sclaviei nu-și mai găsește niciun leac.
Producția de rășină medicinală din Galaad era un semn vizibil a grijii lui Dumnezeu față de Israel, înconjurat cu toate binecuvântările de care avea nevoie pentru a duce o existență demnă și confortabilă în țara promisă și dată. Lipsa balsamului de Galaad era un semn că ceva nu mai funcționează cum trebuie. Revolta și apostazia lui Israel au făcut necesară o măsură radicală de disciplină socială a lui Israel, care a fost dislocat din condițiile sale optime de existență. Speranța lui Dumnezeu era ca durerea disconfortului robiei să determine o reconsiderare a relațiilor poporului ales cu Dumnezeul său. Dar lucrurile nu mergeau ușor în această direcție.
Lamentația profetică despre lipsa balsamului din Galaad trebuie sădeclanșeze o căutare serioasă după Doctor și doctorie. La întrebarea lui Dumnezeu dacă mai există alifie rășinoasă vindecătoare, răspunsul trebuie să fie o reevaluare a puterii divine de vindecare și refacere și o apreciere corespunzătoare ale acestora.
Doamne, și sufletul meu are nevoie de balsamul de Galaad, care se află numai la Tine. Dă-mi și astăzi o măsură potrivită pentru vindecare. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam.
Judecătorii 5:1
Balada este o cântare populară prin care faptele unui sau unor eroi reali sau imaginari sunt povestite, rememorate și transmise posterității spre pomenire. Cântarea Deborei și a lui Barac se încadrează foarte bine la această categorie.
Balada Deborei și a lui Barac are o notă diferită de alte balade aflate în circulație. În această baladă, locul central nu îl ocupă faptele și întâmplările eroilor, ci puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu. Practic, această baladă este un imn de proslăvire a lui Dumnezeu, și nu un omagiu adus geniului militar sau strategic al generalilor combatanți. Aceasta este o trăsătură definitorie a tuturor cântărilor pe care le păstrează Biblia. Ceea ce face această baladă să intre în canonul Scripturii este tocmai această componentă evocatoare a puterii eliberatoare a lui Dumnezeu.
„Când căpeteniile s-au pus în fruntea lui Israel, poporul s-a arătat gata de luptă! Binecuvântați pe Domnul! Ascultați, regi! Luați aminte domnitori! Eu, da eu voi cânta Domnului, voi cânta spre lauda Domnului, Dumnezeul lui Israel…” (vers. 2,3)
Recunoașterea proporțiilor dintre efortul omenesc și intervenția divină nu se află numai în construcția poemului, însăși istoria care stă la baza acestei balade păstrează acest echilibru. Toate personajele pozitive ale baladei se aflau într-o relație foarte avansată de călăuzire și protecție dumnezeiască. Putem să ne referim foarte simplu la căderea lui Sisera în mâinile unei femei casnice, chiar foarte binevoitoare, Iael, soția chenitului Heber. Care ar fi fost sorții de izbândă într-o confruntare reală între cele două personaje? Practic, zero! Și totuși Iael înțelege că Dumnezeu îi dă în mână viața generalului și nu face altceva decât să se comporte cu bunăvoință și fermitate pe măsură. Lauda este numai a Domnului. Oamenii se bucură pur și simplu de binecuvântările lui Dumnezeu.
Doamne, în balada sufletului meu cânt lauda, mulțumirea și recunoștința pentru grija și ocrotirea Ta. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă.
Apocalipsa 6:5
Balanța este un instrument de măsură pentru evaluarea cantităților. Pe cele două talere ale balanței se așază cantitatea de măsurat și greutățile marcate corespunzător pentru a obține o cântărire corectă. În acest context, călărețul de pe calul negru trebuia să cântărească o măsură de grâu și trei măsuri de orz pentru un dinar, dar nu trebuia să măsoare nici rodul măslinilor și nici rodul viei.
Rolul balanței în acest tablou profetic trebuie să fie înțeles în contextul întregii profeții. Seria sigiliilor ilustrează succesiunea blestemelor legământului încălcat de creștinismul apostat în perioada clasică, de la înălțare până la a doua venire. Călărețul negru folosește balanța în acest context. Grâul este cantitatea necesară pentru hrana zilnică a unui om, iar prețul este venitul mediu zilnic. Fără îndoială, imaginea vorbește despre sărăcie socială, dar și cea spirituală specifică perioadei de început a istoriei medievale. Orzul este de trei ori mai ieftin, dar probleme serioase sunt cu celelalte articole de hrană precum untdelemnul de măsline și vinul. Interdicția acestora arată severitatea foametei din perioada respectivă.
Penuria cerealelor de bază ne dă o sugestie despre amploarea suferinței spirituale. Pâinea Cuvântului este cu siguranță foarte rară, iar furnizarea ei de unele forțe reformatoare, cum ar fi valdenzii, reprezenta o adevărată aventură pe viață și pe moarte.
Balanța nu se limitează a evalua puținătatea resurselor, ci se poate extinde și la cântărirea valorii oamenilor în perspectiva standardelor lui Dumnezeu. Deci, putem vedea în balanța călărețului negru atât pedeapsa fizică a sărăciei, cât și judecata divină a apostaziei.
Imaginea balanței ne menține trează conștiința judecății divine pe care trebuie să o păstrăm vie până la depășirea perioadei critice și așezarea neprihănirii veșnice.
Doamne, când vei pune în balanță și viața mea, așază neprihănirea Ta pe talerul meu pentru a fi sigur că nu sunt prea ușor. Nu am cuvinte să Îți mulțumesc. Amin!