- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.
Marcu 16:18
Lumea aceasta este o uriașă leprozerie, dar Hristos a venit să vindece bolnavi și să anunțe eliberarea celor luați captivi de Satana. El era în Sine sănătate și putere. Dădea din însăși viața Sa viață celor bolnavi, năpăstuiți și stăpâniți de demoni. Nu alunga pe nimeni care venea la El după putere vindecătoare. Ştia că aceia care veneau după ajutor își atrăseseră singuri boala, cu toate acestea, n-a refuzat să-i vindece. Şi, atunci când puterea de la Hristos pătrundea în aceste biete suflete, ele erau convinse de păcat și mulți erau vindecați atât de boala lor spirituală, cât și de afecțiunile fizice. Evanghelia încă păstrează această putere și de ce n-am fi și noi martori astăzi la aceleași rezultate?
Hristos simte durerile fiecărui suferind. Când duhuri rele sfâșie trupul omenesc, Hristos simte nenorocirea. Când febra seacă izvorul vieții, El simte agonia. Şi astăzi este tot atât de dispus să-i vindece pe bolnavi cum a fost pe vremea când era El Însuși pe pământ. Slujitorii lui Hristos sunt reprezentanții Lui, canalele prin care acționează El și vrea ca prin ei să-și exercite puterea vindecătoare.
În modul de vindecare folosit de Mântuitorul au fost lecții pentru ucenicii Săi. Într-o ocazie, El a uns ochii unui orb cu tină și i-a spus: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului. (…) El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine” (Ioan 9:7). Vindecarea s-ar fi putut face și numai prin simpla putere a Marelui Vindecător, totuși Hristos S-a folosit de mijloacele simple ale naturii. Nu a încurajat folosirea medicamentelor, dar a aprobat utilizarea remediilor simple și naturale.
Multora dintre bolnavii care se vindecau, Hristos le zicea: „Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14). În felul acesta, El ne învață că boala este urmarea călcării legilor lui Dumnezeu, atât a celor naturale, cât și a celor spirituale. Nenorocirea cea mare din lumea aceasta n-ar exista dacă oamenii ar trăi în armonie cu planul Creatorului.
Hristos fusese Călăuza și Învățătorul vechiului Israel și îi învăța că sănătatea este răsplata pentru respectarea legilor lui Dumnezeu. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 823, 824)
Cum poate Hristos simți durerea miliardelor de ființe umane aflate în suferință și să răspundă totuși fiecăreia ca și când ar fi singura ființă de pe pământ?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis.
Ioan 9:4
Dumnezeu are un scop când le trimite încercări copiilor Săi. El nu-i conduce niciodată altfel de cum ei înșiși ar alege să fie conduși dacă ar putea să vadă sfârșitul de la început și să discearnă gloria scopului pe care îl împlinesc. El îi supune disciplinei ca să-i smerească, îi determină – prin încercări și necazuri – să-și vadă punctele slabe și să se apropie de El. Când strigă după ajutor, El le răspunde: „Iată-Mă!”
Creștinii sunt pietrele prețioase ale lui Hristos. Ei trebuie să strălucească pentru El cu putere, răspândind lumina farmecului Său. Lucirea lor depinde de șlefuirea de care au parte. Pot alege să fie cizelați sau să rămână necizelați. Fiecare dintre cei considerați demni de a ocupa un loc în templul Domnului trebuie să se supună procesului de șlefuire. Fără cizelarea pe care o realizează Domnul, ei nu pot reflecta lumină mai multă decât o piatră obișnuită.
Hristos le spune ființelor umane: „Tu ești al Meu. Te-am cumpărat. Acum ești o piatră brută, dar, dacă te vei lăsa pe mâna Mea, te voi șlefui, iar strălucirea ta va aduce onoare Numelui Meu. Nimeni nu te poate smulge din mâna Mea. Te voi face comoara mea deosebită. În ziua încoronării Mele, vei fi o piatră prețioasă în coroana Mea de bucurie.”
Lucrătorul divin nu acordă mult timp materialelor de mică valoare. Numai pietrele prețioase sunt șlefuite de El, de parcă ar fi un palat, îndepărtând toate colțurile fără valoare. Acest proces este aspru și solicitant; rănește mândria omenească. Hristos taie adânc în experiența pe care ființele umane, în mulțumirea lor de sine, o considerau completă și îndepărtează înălțarea de sine din caracter. El taie toate părțile care sunt în plus, pune piatra prețioasă pe discul abraziv, o presează până când toate asperitățile sunt îndepărtate. Apoi, ținând nestemata în lumină, Maestrul Își vede reflectat în ea Propriul chip și declară că se califică să ocupe un loc în caseta Sa de valori.
„«În ziua aceea», zice Domnul oștirilor, «pe tine (...) te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales», zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:23). Binecuvântată fie experiența care, oricât de dramatică, dă o nouă valoare pietrei și o face să aibă o strălucire vie. (Review and Herald, 19 decembrie 1907)
Ce șlefuiește Isus chiar acum în viața mea? Cum fac față durerii pe care o simt când El îndepărtează asperitățile din viața mea?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt.
Ioan 13:13
În persoana Învățătorului venit de la Dumnezeu, oamenii au primit tot ce a avut cerul mai bun și mai măreț. El, care luase parte la consfătuirile Celui Preaînalt, care locuise în partea cea mai tainică a sanctuarului Celui Veșnic, a fost Cel ales să li-L descopere oamenilor pe Dumnezeu în mod personal.
Prin Hristos a fost dată orice rază de lumină divină care a ajuns vreodată în lumea noastră căzută. El a vorbit prin toate acele persoane care, de-a lungul veacurilor, le-au transmis oamenilor cuvintele lui Dumnezeu. Toate virtuțile celor mai mărețe și mai nobile suflete nu sunt altceva decât oglindiri ale Lui. Puritatea și bunătatea lui Iosif, credința, blândețea și îndelunga răbdare care îl caracterizau pe Moise, statornicia lui Elisei, integritatea, noblețea și fermitatea lui Daniel, spiritul de abnegație și zelul lui Pavel, puterea minții și a spiritului acestor oameni și a tuturor celor care au trăit vreodată pe pământ nu au fost decât oglindiri ale strălucirii slavei Sale. Idealul se găsea în El.
Hristos a venit în lume cu un singur scop – să ne dezvăluie faptul că acest ideal este singurul standard adevărat care trebuie atins și să ne arate ce ar putea deveni orice om care, prin locuirea lăuntrică a divinului în uman, Îl primește pe Hristos. A venit să ne arate ce educație ar trebui să primim, o educație demnă de numele de fii ai lui Dumnezeu; a venit să ne arate că pe pământ trebuie să punem în practică principiile cerului și să ducem o viață cerească.
Pentru a veni în întâmpinarea celei mai mari nevoi a omului, Dumnezeu ne-a oferit cel mai mare dar al Lui. Lumina a apărut în momentul în care întunericul lumii atinsese apogeul. Mintea oamenilor fusese de multă vreme abătută de la Dumnezeu prin învățături false. În sistemele de educație curente la vremea aceea, filosofia omenească luase locul revelației divine. În locul adevărului de origine cerească, oamenii acceptaseră ca standard unul conceput de ei înșiși. Întorseseră spatele Luminii vieții pentru a umbla după scânteile focului aprins de ei. (Educație, pp. 73, 74)
„Toate virtuțile celor mai mărețe și mai nobile suflete nu sunt altceva decât oglindiri ale Lui.” Dacă cei mai mari și mai nobili oameni nu sunt altceva decât reflectări ale lui Isus, ce pas concret pot face astăzi ca să Îl reflect mai bine pe Hristos?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.
Matei 11:29,30
Prin aceste cuvinte, Hristos Se adresează fiecărei ființe umane. Fie că-și dau seama, fie că nu, toți oamenii sunt obosiți și împovărați. Toți sunt doborâți de poveri pe care numai Hristos le poate îndepărta. Povara cea mai grea pe care o ducem este povara păcatului. Dacă am fi lăsați să o purtăm, această povară ne-ar strivi. Dar Cel Nevinovat a luat locul nostru. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6). El a purtat povara vinii noastre. El va lua sarcina de pe umerii noștri obosiți. El ne va da odihnă. Povara grijilor și a întristărilor o va duce tot El. Domnul ne invită să aruncăm asupra Lui toate grijile noastre, deoarece El ne poartă în inima Lui.
Fratele mai mare al rasei umane este la tronul cel veșnic. El privește la fiecare suflet ce-și îndreaptă fața spre El ca Mântuitor. Cunoaște din experiență care sunt slăbiciunile umane, care sunt lipsurile noastre și în ce constă forța ispitelor noastre, deoarece El a fost ispitit în toate ca și noi, dar fără păcat. El veghează asupra ta, fiu al lui Dumnezeu care tremuri! Ești ispitit? El te scapă. Ești slab? El îți dă puteri. Ești neștiutor? El te luminează. Ești rănit? El te vindecă. Domnul „socotește numărul stelelor” și tot El îi „tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile” (Psalmii 147:4,3). „Veniți la Mine” este chemarea Lui. Oricare ți-ar fi grijile și încercările, înfățișează-ți cazul înaintea Domnului! Inima îți va fi întărită, ca să poată rezista. Se va deschide o cale ca să poți scăpa din greutăți și încurcături. Cu cât îți dai seama că ești mai slab și mai fără ajutor, cu atât vei deveni mai puternic în tăria Lui. Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna când le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri. Odihna oferită de Hristos este condiționată, și aceste condiții sunt clar arătate. Toți le pot îndeplini. El ne spune cum putem găsi această odihnă a Lui.
„Luați jugul Meu asupra voastră”, zice Isus. Jugul este un instrument al slujirii. Vitele sunt înjugate pentru muncă și jugul este absolut necesar pentru ca lucrul lor să fie eficient. Prin ilustrația aceasta, Hristos ne învață că noi suntem chemați să servim tot timpul vieții noastre. Trebuie să luăm jugul Lui asupra noastră, ca să putem fi colaboratori cu El. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 328, 329)
Ce povară trebuie să las jos ca să iau jugul slujirii lui Hristos?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Luca 19:10
Fiecare creștin sincer care se află în legătură cu școlile noastre să se hotărască să fie un slujitor credincios al cauzei lui Hristos și să ajute pe fiecare elev să fie credincios, curat și să aibă o viață sfântă. Faceți în așa fel încât toți aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu să caute și să îi câștige pe cei care încă nu L-au mărturisit pe Hristos. În fiecare zi, ei vor exercita o influență tăcută și devotată în rugăciune și vor coopera cu Isus Hristos, Prim-Misionarul lumii noastre. Fiecare suflet – bărbat, femeie și tânăr – să facă progrese spre desăvârșirea caracterului și a devoțiunii, în puritate și sfințenie, și să trăiască privind numai la slava lui Dumnezeu, astfel încât opozanții credinței noastre să nu poată triumfa. Faceți să existe o așa strânsă comuniune în sfânta noastră credință, încât influența noastră unită să fie cu totul de partea Domnului și să servească transformării celor cu care venim în legătură. Să se vadă clar că aveți o legătură vie cu Dumnezeu și că depuneți eforturi pentru slava Maestrului, căutând să cultivați la voi toate trăsăturile nobile de caracter prin care să Îl onorați pe Cel care Și-a dat viața pentru voi. Fie ca dragostea lui Hristos să exercite o forță de atracție care să-i aducă și pe alții pe calea hotărâtă pentru umblarea celor răscumpărați ai Domnului. Când vor învăța să le placă voia lui Dumnezeu, elevii din școlile noastre vor constata că este relativ ușor de împlinit.
Dacă elevii văd defecte de caracter la alții, să fie recunoscători că pot discerne aceste defecte și deci sunt puși în gardă în privința lor. Fără îndoială că veți vedea persoane care nu au învățat blândețea și smerenia lui Hristos, cărora le place să se etaleze și care sunt orgolioase, frivole și lumești. Singurul remediu pentru astfel de oameni este să privească la Isus și, studiind caracterul Lui, să se debaraseze de orice este inutil și superficial, slab și jalnic. Caracterul lui Hristos este plin de îndurare, răbdare, bunătate, milă și inegalabilă dragoste. Admirând un asemenea caracter, ei se vor ridica deasupra micimii celor care i-au format și modelat, făcându-i nesfinți și antipatici. Ei vor spune: „N-o să stau lângă o persoană orgolioasă și nici nu voi merge alături de un ipocrit.” Vor înțelege că „cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cel ce se întovărășește cu nebunii va pieri”. (Review and Herald, 16 ianuarie 1894)
Ce înseamnă pentru mine să depun eforturi spre slava Maestrului?