- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.
Luca 2:29,30
Lucrurile spirituale se judecă spiritual. În Templu, Fiul lui Dumnezeu era consacrat lucrării pe care venise s-o îndeplinească. Preotul privea la El ca la oricare alt copil. Dar, cu toate că el n-a văzut și n-a simțit nimic neobișnuit, faptul că Dumnezeu Îl dădea lumii pe Fiul Său a fost totuși conștientizat. Această ocazie n-a trecut fără ca Hristos să fie recunoscut într-o anumită măsură. „Şi iată că, în Ierusalim, era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.”
Când a intrat în Templu, Simeon a văzut doi soți prezentându-i preotului pe primul lor născut. După aspect se vedea că sunt săraci, dar Simeon a înțeles îndemnurile Duhului Sfânt și a fost profund convins că Pruncul înfățișat Domnului era Mângâierea lui Israel, Acela pe care dorea din toată inima să-L vadă. Spre uimirea preotului, Simeon arăta ca un om căzut în extaz. Copilul a fost înapoiat Mariei, iar Simeon L-a luat în brațe și L-a prezentat lui Dumnezeu, în timp ce în sufletul lui a pătruns o bucurie pe care nu o mai simțise niciodată. Ridicând Salvatorul copil spre cer, Simeon a spus: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, și slava poporului Tău Israel.”
Duhul profeției era asupra acestui om al lui Dumnezeu și, în timp ce Iosif și Maria stăteau lângă el, minunându-se de cuvintele lui, Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 55)
Simeon își dorea cu ardoare să-L vadă pe Mesia care avea să ridice păcatul lumii.
Eu ce îmi doresc cu ardoare să îmi arate Dumnezeu în acest moment al vieții mele?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.
Matei 13:35
Sfânta Scriptură spune: „Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; (…) ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii»” (Matei 13:34,35). Domnul Hristos prezenta învățăturile spirituale prin intermediul celor naturale; experiențele din viața ascultătorilor Săi și elementele din natură erau conectate cu Cuvântul scris. Trecând de la mediul natural la cel spiritual, parabolele Domnului Hristos sunt verigi în lanțul adevărului care îl leagă pe om de Dumnezeu și pământul de cer.
În învățăturile Sale inspirate din lumea naturii, Domnul Hristos vorbea despre lucrurile făcute chiar de mâinile Sale, care aveau calități și însușiri pe care El Însuși le conferise. În perfecțiunea lor primară, toate lucrurile create erau expresia gândirii lui Dumnezeu. Pentru Adam și Eva, în casa lor din Eden, natura era plină de cunoștințe cu privire la Dumnezeu, abundând de instruire divină. Înțelepciunea era vizibilă pentru ochii lor și primită în inimă, deoarece ei aveau comuniune cu Dumnezeu prin intermediul lucrărilor creației Sale. Imediat ce perechea sfântă a călcat legea Celui Preaînalt, strălucirea care radia de pe fața lui Dumnezeu a dispărut din natură. Pământul a ajuns degradat și pătat de păcat. Totuși, în ciuda stării lui decăzute, a rămas încă multă frumusețe. Învățăturile înscrise de Dumnezeu în natură nu au fost șterse pe deplin. Înțeleasă corect, natura încă vorbește despre Creatorul ei.
În zilele lui Hristos se pierduseră din vedere aceste lecții. Oamenii încetaseră de multă vreme să-L mai vadă pe Dumnezeu reflectat în lucrările Sale. Păcătoșenia naturii umane așternuse un văl peste chipul frumos al creației; în loc să-L dezvăluie pe Dumnezeu, lucrările Sale Îl ascundeau, devenind o piedică în calea cunoașterii Lui. Oamenii „au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului” (Romani 1:25). Prin urmare, păgânii „s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1:21). Tot astfel, în poporul Israel, învățăturile omenești fuseseră așezate în locul învățăturilor lui Dumnezeu. Nu numai natura, dar și serviciul jertfelor și chiar Sfintele Scripturi – care fuseseră toate date cu scopul de a-L revela pe Dumnezeu – erau atât de pervertite încât deveniseră mijloace de a-L ascunde. (Parabolele Domnului Hristos, pp. 17, 18)
Data viitoare când mă voi afla în mijlocul naturii, ce aș vrea să-mi spună Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Când a încetat să le vorbească, și-a pus o maramă pe față.
Exodul 34:33
Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți și, în tot acest timp, a fost în mod miraculos susținut. Niciunui alt om nu i se permisese să urce împreună cu el și nici ca în lipsa lui cineva să se apropie cumva de munte. La porunca lui Dumnezeu, el a pregătit două table de piatră și le-a luat cu el la întâlnirea cu Dumnezeu și din nou Domnul „a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci” (Exodul 34:28).
În timpul acestei lungi perioade petrecute în comuniune cu Dumnezeu, fața lui Moise reflectase slava Prezenței divine; fără ca el să-și dea seama, fața îi strălucea cu o lumină scânteietoare când a coborât de pe munte. O astfel de lumină a strălucit pe fața lui Ștefan când a fost adus înaintea judecătorilor săi: „Toți cei ce ședeau în sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger” (Faptele 6:15). Aaron și poporul s-au ferit din calea lui Moise și „se temeau să se apropie de el”. Văzându-le confuzia și spaima, dar neștiind motivul, el le-a cerut să se apropie. (…)
Prin această strălucire, Dumnezeu dorea să îi imprime poporului Israel caracterul sacru și înalt al Legii Sale, precum și slava Evangheliei revelate prin Hristos. În timp ce Moise se afla pe munte, Dumnezeu i-a prezentat nu numai tablele Legii, ci și planul de mântuire. El a văzut că sacrificiul lui Hristos era prefigurat de toate simbolurile sistemului iudaic. Iar lumina cerului revărsându-se de la Golgota, nu mai puțin decât slava Legii lui Dumnezeu, fusese aceea care imprimase o astfel de strălucire pe fața lui Moise. Această iluminare divină simboliza slava dispensațiunii al cărei mijlocitor vizibil era Moise, un reprezentant al adevăratului Mijlocitor. (…)
Moise a fost un simbol al lui Hristos. După cum mijlocitorul lui Israel și-a acoperit fața pentru că poporul nu putea rezista să privească slava ei, și Hristos, divinul Mijlocitor, Și-a acoperit divinitatea cu umanitatea când a venit pe pământ. Dacă ar fi venit înveșmântat în strălucirea cerului, El n-ar fi avut acces la oameni în starea lor păcătoasă. Ei n-ar fi putut suporta slava prezenței Sale. De aceea S-a smerit și a luat „o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3), ca să Se poată apropia de omenire și să o înalțe. (Patriarhi și profeți, pp. 329, 330)
Am eu strălucirea care provine din ascultarea de legea sfântă a lui Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei mai avea parte deloc cu Mine.”
Ioan 13:8
Cuvintele acestea înseamnă mai mult decât curățire trupească. Hristos vorbește încă de curățirea superioară simbolizată prin cea inferioară. Acela care venea după îmbăiere era curat, dar picioarele din sandale se umpleau repede de praf și trebuiau spălate din nou. La fel și Petru și frații lui fuseseră spălați în marele izvor deschis pentru păcat și necurăție. Hristos îi recunoștea ca fiind ai Lui. Dar ispita îi dusese la rău și încă aveau nevoie de harul Lui curățitor. Când S-a încins cu ștergarul pentru a spăla praful de pe picioarele lor, Isus dorea ca prin acest lucru să le spele înstrăinarea, gelozia și mândria din inimi. Această lucrare era mult mai de valoare decât spălarea picioarelor lor prăfuite. Cu atitudinea pe care o aveau atunci, niciunul dintre ei nu era pregătit pentru părtășia cu Hristos. Până când nu erau aduși la umilință și iubire, nu erau pregătiți să ia parte la cina pascală sau la serviciul de comemorare pe care Hristos era gata să îl instituie. Inima lor trebuia să fie curățită. Mândria și interesul egoist dăduseră naștere la dezbinare și ură, dar Isus îndepărtase toate acestea la spălarea picioarelor. Se făcuse o schimbare asupra sentimentelor. Privind la ei, Isus putea să zică: „Voi sunteți curați.” Acum se restabilise legătura dintre inimi, precum și iubirea unul față de altul. Ei deveniseră umili și gata să primească învățătura. În afară de Iuda, fiecare era gata să cedeze locul cel mai de frunte. Acum, cu inima supusă și recunoscătoare, puteau primi cuvintele lui Hristos.
La fel ca Petru și frații lui, și noi am fost spălați în sângele lui Hristos, dar adesea puritatea inimii este pătată prin atingerea de cele rele. Trebuie să venim la Hristos pentru harul Lui curățitor. Petru s-a îngrozit la gândul că mâinile Domnului și Învățătorului lor ating picioarele lui murdare, dar de câte ori nu atingem noi, cu inimile noastre păcătoase și întinate, inima lui Hristos! Cât de dureroase sunt pentru El caracterul nostru rău, vanitatea și îngâmfarea noastră! Totuși trebuie să aducem la El toate slăbiciunile și faptele noastre murdare. Numai El ne poate curăți. Noi nu suntem pregătiți pentru părtășia cu El decât atunci când suntem purificați prin puterea Lui. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 646-649)
Mă împiedică vreodată rușinea păcatelor mele să le aduc la Isus?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.
Evrei 10:10
Domnul nostru a zis: „Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. (...) Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură” (Ioan 6:53,55). Lucrul acesta este adevărat și în dreptul vieții noastre fizice. Morții lui Hristos îi datorăm chiar și viața aceasta pământească. Pâinea pe care o mâncăm este cumpărată prin trupul Lui frânt. Apa pe care o bem este cumpărată prin sângele Lui vărsat. Nimeni, sfânt sau păcătos, nu mănâncă hrana zilnică fără a se hrăni cu trupul și sângele lui Hristos. Crucea de pe Calvar este gravată pe fiecare pâine. (...)
Cu atât mai mult cuvintele lui Hristos se aplică naturii noastre spirituale. El spune: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică.” Numai primind viața așa cum s-a dăruit pe crucea de pe Golgota putem să trăim viața de sfințenie. Şi primim această viață primind Cuvântul Său și făcând lucrurile pe care El le-a poruncit. În felul acesta ajungem una cu El. „Cine mănâncă trupul Meu”, zice El, „și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine” (Ioan 6:54,56,57). La Sfânta Împărtășanie (Cină), textul acesta se aplică într-un mod deosebit. Când, prin credință, contemplăm marea jertfă a Domnului nostru, sufletul asimilează viața spirituală a lui Hristos. Acest suflet va primi putere spirituală în orice ocazie de Împărtășanie (Sfântă Cină). Slujba aceasta stabilește o legătură vie, prin care credinciosul este legat de Hristos și, în felul acesta, este legat de Tatăl. (...)
Când primim pâinea și vinul simbolizând trupul frânt al lui Hristos și sângele Lui vărsat, luăm parte în imaginație la scena Împărtășaniei (Sfintei Cine) din camera de sus. (...) Suntem și noi martori la lupta prin care s-a obținut împăcarea noastră cu Dumnezeu. Hristos ne este arătat ca răstignit între noi.
Privind la Răscumpărătorul răstignit, noi înțelegem mai bine magnitudinea și însemnătatea jertfei aduse de Maiestatea cerului. Planul de mântuire este slăvit înaintea noastră și gândul la Golgota trezește în inima noastră emoții vii și sfinte. În inimile și pe buzele noastre vor fi laude la adresa lui Dumnezeu și a Mielului, deoarece mândria și adorarea de sine nu pot prospera în sufletul care păstrează vii în minte scenele de la Calvar. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 660, 661)
Sunt îndatorat sacrificiului lui Hristos pentru fiecare binecuvântare pământească. Ce binecuvântări mi-a trimis în această săptămână?