- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.
Isaia 40:29
Planul special al lui Satana este să-i ducă pe oameni în păcat, pentru ca apoi să-i lase, neajutorați și tremurând, cuprinși de teama de a cere iertare. Dar de ce să ne temem, când Dumnezeu a zis: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27:5)? Dumnezeu a pregătit toate mijloacele pentru a veni în ajutorul nostru. El ne încurajează pe toate căile să venim la Hristos.
Domnul Hristos Și-a adus ca jertfă trupul zdrobit, ca să răscumpere moștenirea lui Dumnezeu și să-i acorde omului căzut o nouă șansă. „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Prin viața Sa fără pată, prin ascultarea Sa și prin moartea Sa pe crucea Golgotei, Domnul Hristos a mijlocit pentru omenirea pierdută. Iar acum, Căpetenia mântuirii noastre mijlocește pentru noi nu ca un simplu solicitant, ci ca un Învingător care Își revendică victoria. Jertfa Sa este deplină, iar ca Mijlocitor al nostru El aduce la îndeplinire lucrarea pe care Și-a asumat-o de bunăvoie, prezentând înaintea lui Dumnezeu meritele Sale neprihănite și rugăciunile, mărturisirile și mulțumirile poporului Său. (...) Jertfa Domnului Hristos este primită în întregime și iertarea acoperă toate păcatele.
Domnul Hristos S-a angajat să fie Înlocuitorul și Garantul nostru, iar El nu trece cu vederea pe nimeni. Acela care nu a putut să privească la ființele umane expuse ruinei veșnice fără ca sufletul Său să nu fie cuprins de milă, ci a mers pentru ele până la moarte, va privi cu îndurare și compasiune fiecare suflet care își dă seama că nu se poate salva singur.
Domnul nu va privi la niciun om care se roagă tremurând fără să-l ajute și să-l ridice. Acela care, prin propria jertfă, a pus la dispoziția omului un tezaur inepuizabil de putere morală nu va da greș în a folosi această putere în favoarea noastră. Ne putem aduce păcatele și necazurile la picioarele Lui, pentru că El ne iubește. Fiecare privire și fiecare cuvânt al Său ne inspiră încredere. El ne va modela caracterul după voia Sa.
În întreaga oștire satanică nu există nicio putere care să învingă un suflet ce se aruncă în brațele Domnului Hristos cu o credință simplă. „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care cade în leșin” (Isaia 40:29). (Parabolele Domnului Hristos, pp. 156, 157)
Cum pot să am acces la „tezaurul inepuizabil de putere morală” al lui Hristos?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
Matei 6:15
Când vă abateți atenția de la imperfecțiunile umane și priviți la Domnul Isus, în caracterul vostru are loc o transformare divină. Spiritul lui Hristos acționează asupra inimii și o modelează după chipul Său. Apoi faceți eforturi să-L înălțați pe Domnul Isus. Ochii minții voastre să fie îndreptați spre „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Și, în timp ce vă angajați în această lucrare, aduceți-vă aminte că acela care „întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate” (Iacov 5:20).
„Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:15). Nimic nu poate îndreptăți o atitudine neiertătoare. Cel care este lipsit de milă față de alții dovedește că nu este părtaș la harul iertător al lui Dumnezeu. Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greșit este adusă mai aproape de marea inimă a Iubirii infinite. Torentul milei divine se revarsă în sufletul celui păcătos, iar, de la el, în sufletul altora. Blândețea și mila manifestate de Domnul Hristos în prețioasa Sa viață vor fi vizibile în atitudinea acelora care se împărtășesc din harul Său. Dar, „dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:9). Un asemenea om s-a înstrăinat de Dumnezeu și este pregătit doar pentru despărțirea veșnică de El.
E drept, este posibil ca acest om să fi primit cândva iertarea, dar spiritul lui neiertător arată că în prezent respinge iubirea iertătoare a lui Dumnezeu. El s-a separat deliberat de Dumnezeu și se află în aceeași stare în care a fost înainte de a fi iertat. Și-a anulat pocăința și este vinovat de păcatele lui, ca și când nu s-ar fi pocăit niciodată.
Marea lecție a acestei parabole este contrastul dintre mila lui Dumnezeu și împietrirea inimii omenești, faptul că harul iertător al lui Dumnezeu trebuie să fie măsura iertării noastre. (...)
Noi nu suntem iertați pentru că îi iertăm pe alții, ci în timp ce îi iertăm. Temeiul oricărei iertări se află în iubirea nemeritată a lui Dumnezeu, iar prin atitudinea față de alții noi arătăm dacă ne-am însușit sau nu această iubire. (Parabolele Domnului Hristos, pp. 250, 251)
Am eu tendința de a considera că unele păcate sunt mai grave decât altele? Cum îmi afectează această tendință capacitatea de a ierta fapte de care s-ar putea să nu mă fac vinovat și eu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos.
1 Corinteni 3:11
Fiecare faptă din viață, oricât de neimportantă, exercită o influență asupra formării caracterului. Un caracter bun este mult mai de preț decât averea lumească, iar efortul de a-l forma este cea mai nobilă misiune în care se pot angaja oamenii.
Caracterele formate de împrejurări sunt schimbătoare și discordante – pline de contradicții. Posesorii lor n-au o țintă înaltă sau un scop suprem în viață. Ei nu au o influență înnobilatoare asupra caracterului altora. Sunt fără rost și fără putere.
Dumnezeu așteaptă de la noi să clădim caractere în conformitate cu modelul arătat. Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă, adăugând har după har, găsindu-ne punctele slabe și corectându-le în conformitate cu îndrumările primite. Când se vede o fisură în zidul unei case, știm că ceva nu e bine la acea construcție. În caracterul nostru se văd adesea fisuri. Dacă aceste defecte nu sunt remediate, când va veni furtuna încercărilor asupra noastră, casa va cădea.
Dumnezeu ne dă putere, capacitatea de a raționa și timp ca să ne clădim caractere asupra cărora să-Și poată pune sigiliul aprobării Sale. El dorește ca fiecare copil al Său să-și clădească un caracter nobil, prin săvârșirea unor fapte curate și nobile, ca, la sfârșit, să poată prezenta o structură simetrică, un templu frumos, onorat de oameni și de Dumnezeu.
În zidirea caracterului nostru, trebuie să clădim pe Hristos. El este Temelia sigură – o temelie care nu poate fi clintită niciodată. Furtuna ispitei și a încercării nu poate să mute clădirea pironită pe Stânca veșnică.
Acela care va ajunge să fie o clădire frumoasă pentru Domnul trebuie să-și cultive fiecare capacitate a ființei sale. Numai prin folosirea corectă a talentelor se poate dezvolta armonios caracterul. În felul acesta zidim pe temelie ceea ce în Cuvânt este reprezentat ca aur, argint și pietre prețioase – material care va rezista încercării focului purificator al lui Dumnezeu. În formarea caracterului, exemplul nostru este Hristos. (Îndrumarea copilului, pp. 165, 166)
Îmi folosesc eu talentele în așa fel încât să contribuie la dezvoltarea unui caracter ca al lui Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.
Ioan 15:15
Am văzut că este privilegiul fiecărui creștin să se bucure de atingerile profunde ale Duhului lui Dumnezeu. O dulce pace cerească vă va umple mintea și veți fi încântați să meditați la cer și la Dumnezeu. Vă veți desfăta cu făgăduințele glorioase ale Cuvântului Său.
Dar trebuie să fiți conștienți mai întâi că ați început experiența creștină. Să știți că ați făcut deja primii pași pe calea către viața veșnică. Să nu vă înșelați! Mă tem, de fapt știu, că mulți dintre voi nu știu ce este religia. Ați simțit ceva entuziasm, câteva emoții, dar nu ați văzut niciodată păcatul în enormitatea lui. Nu ați simțit niciodată starea decăzută și nu v-ați întors de la căile rele cu durere amară. Nu ați murit niciodată față de lume. Îi iubiți încă plăcerile și vă place să vă angajați în conversații lumești. Dar, când vine în discuție adevărul lui Dumnezeu, nu aveți nimic de zis. De ce tăceți? De ce sunteți atât de verbali când e vorba despre lucrurile lumești și atât de tăcuți pe subiectul care ar trebui să vă preocupe? Un subiect care ar trebui să vă cuprindă întregul suflet. Adevărul lui Dumnezeu nu locuiește în voi.
Am văzut că mulți erau onești în mărturisirea lor, dar înăuntrul lor este nelegiuire. Nu vă înșelați singuri, mărturisitori cu inima prefăcută! Dumnezeu Se uită la inimă. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12:34). Într-o așa inimă, am văzut eu, se află lumea, nu religia lui Isus. Dacă cei care se declară creștini Îl iubesc pe Isus mai mult decât iubesc lumea vor fi încântați să vorbească despre El, cel mai bun Prieten al lor, asupra căruia își manifestă cea mai adâncă afecțiune.
El le-a venit în ajutor când s-au simțit pierduți și pieriți. Când erau greu apăsați de păcat, ei se îndreptau către El, care le îndepărta povara de vinovăție și păcat, le lua durerea și plânsul și le schimba cursul afecțiunii. Lucruri pe care altădată le iubeau, acum le urau și lucruri pe care le urau, acum le iubeau. (Spiritual Gifts, vol. 2, pp. 258, 259)
Este Isus cel mai bun prieten al meu? Dacă m-ar urmări cineva, m-ar auzi vorbind despre El mai mult decât vorbesc despre prietenii mei pământeni?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și tocmai un astfel de Mare-Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri.
Evrei 7:26
Dumnezeu i-a poruncit lui Moise în timp ce se aflau pe munte: „Să-mi facă un locaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor!” (Exodul 25:8) și i-a dat toate instrucțiunile privind construcția cortului întâlnirii. Din cauza apostaziei, Israel a pierdut binecuvântarea prezenței divine și pentru o vreme a fost imposibilă înălțarea unui sanctuar pentru Dumnezeu în mijlocul israeliților. Dar, după ce au ajuns din nou să aibă trecere înaintea Cerului, marele lor conducător a trecut la împlinirea poruncii divine.
Oameni aleși de Dumnezeu au fost în mod special dotați cu înțelepciunea și îndemânarea de a realiza construcția sfântă. Dumnezeu Însuși i-a dat lui Moise planul structurii, cu indicații precise privind dimensiunile și forma, materialele care trebuiau să fie folosite și fiecare piesă de mobilier care trebuia așezată înăuntru. Cele două încăperi sfinte făcute de mâini omenești aveau să fie „după chipul adevăratului locaș de închinare”, „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri” (Evrei 9:24,23) – o reprezentare miniaturală a templului ceresc, unde Hristos, marele nostru Mare-Preot, după ce Și-a dat viața ca jertfă, avea să slujească în favoarea celui păcătos. Dumnezeu a desfășurat înaintea lui Moise, pe munte, o panoramă a sanctuarului din ceruri și i-a poruncit să facă toate lucrurile după modelul care i s-a arătat. Toate aceste instrucțiuni au fost notate cu grijă de Moise, care le-a transmis conducătorilor. (...)
Pentru construirea sanctuarului au fost necesare pregătiri mari și costisitoare și o cantitate mare de materiale foarte scumpe și prețioase, dar Dumnezeu a acceptat numai daruri de bunăvoie. „Să-Mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care îl va da cu tragere de inimă” (Exodul 25:2), a fost porunca divină repetată de Moise în fața adunării. Devoțiunea față de Dumnezeu și un spirit de sacrificiu au fost primele cerințe necesare în pregătirea unei locuințe pentru Cel Preaînalt.
Tot poporul a răspuns ca un singur om: „Toți cu tragere de inimă și bunăvoință au venit și au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui și pentru veșmintele sfinte” (Exodul 35:21). (Christ in His Sanctuary, pp. 34, 35)
Există ceva ce se întâmplă în biserica mea și îmi motivează inima să dăruiesc?