- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.
Ioan 10:11
Există o lucrare care trebuie făcută pentru cei bogați, și anume să le fie atrasă atenția asupra relației lor cu Dumnezeu și a responsabilității lor față de El. Ei trebuie să fie conștienți de faptul că au să-I dea socoteală Celui care va judeca viii și morții la arătarea Sa și a Împărăției Sale. Cei bogați au responsabilitatea să lucreze pentru alții cu dragoste și temere de Dumnezeu. Dar mulți dintre cei bogați se încred în posesiunile lor și nu recunosc pericolul în care se află. Dumnezeu are să le dea ceva de o valoare mult mai mare decât aurul și argintul sau decât pietrele prețioase. Sufletul are nevoie să se atașeze de lucruri de o valoare nepieritoare. Ei au nevoie să înțeleagă valoarea adevăratei bunătăți. Isus le spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). El le cere să schimbe jugul făcut de ei înșiși cu jugul Lui, care este bun, și cu sarcina Sa, care este ușoară. El zice: „Învățați de la Mine căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29). „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (Ioan 7:37). „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).
Cei care ascultă glasul lui Hristos vor recunoaște glasul bunătății supreme, glasul adevăratului Păstor. O, dacă bogații ar putea să-și simtă responsabilitatea de administratori credincioși ai bunurilor pe care Dumnezeu le-a încredințat în grija lor! O, de-ar putea înțelege că ei trebuie să fie instrumente ale lui Dumnezeu, dacă El îi va găsi demni! O, dacă ar ști că se află pe un pământ sfânt și trebuie să fie lucrători deosebiți, implicându-se împreună cu Hristos în marea lucrare de ridicare a celor pentru care Hristos a murit ca să-i salveze! (...)
El (Dumnezeu) le-a încredințat bogății celor înstăriți ca ei să poată binecuvânta omenirea, ușurând sărăcia celor în suferință și în nevoie. Aceasta este misiunea încredințată lor și, îndeplinind-o, ei nu ar trebui să considere că fac ceva ieșit din comun. (...) El nu a intenționat ca unii să aibă toate plăcerile vieții, și alții să-și cerșească pâinea. Toate bunurile încredințate umanității care depășesc împlinirea nevoilor personale sunt destinate pentru a fi o binecuvântare pentru ceilalți. (The Signs of the Times, 30 iulie 1894)
Îi privesc eu pe bogați ca posibili candidați pentru cer la care Dumnezeu m-a chemat să ajung? Sau îi privesc doar ca pe un grup privilegiat care deține bunuri și nu are niciun fel de nevoie?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.
Ioan 17:26
Domnul Hristos a prezentat misiunea venirii Sale pe pământ. Iată ce a afirmat în ultima Sa rugăciune publică: „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei“ (Ioan 17:25,26). Când Moise I-a cerut Domnului să-i arate slava Sa, Domnul a spus: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea” (Exodul 33:19). „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.» (…) Îndată, Moise s-a plecat până la pământ și s-a închinat” (Exodul 34:6-8). Când vom putea înțelege caracterul lui Dumnezeu așa cum l-a înțeles Moise, și noi ne vom grăbi să ne plecăm în adorare și laudă. Domnul Isus nu a dorit nimic mai puțin decât ca „dragostea cu care Tu M-ai iubit pe Mine“ să fie în inima copiilor Săi, pentru ca aceștia să-L poată face cunoscut semenilor pe Dumnezeu.
O, ce asigurare este aceasta, ca dragostea lui Dumnezeu să poată locui în inima tuturor celor care cred în El! Ce mântuire ne este oferită; căci El este în stare să mântuiască pe oricine se apropie de Dumnezeu prin El! (…) Cei care aici au parte de suferințele Lui, de umilința Lui, care suferă pentru Numele Lui sunt cei care au parte de dragostea lui Dumnezeu revărsată asupra lor ca asupra Fiului Său. Cel care cunoaște totul a spus: „Tatăl Însuși vă iubește.” (…) Această dragoste poate fi a noastră prin credința în Fiul lui Dumnezeu și de aceea legătura cu Hristos trebuie să însemne totul pentru noi. Trebuie să fim una cu El, așa cum El este una cu Tatăl, iar apoi vom fi iubiți de Dumnezeul cel nemărginit, ca membre ale trupului lui Hristos, mlădițe în vița cea vie. Trebuie să fim legați de butuc ca să putem primi hrană de la Viță. Domnul Hristos este Capul nostru cel glorificat, iar dragostea divină care curge din inima lui Dumnezeu rămâne în Hristos și este transmisă acelora care s-au unit cu El. Această dragoste divină care pătrunde în suflet îi inspiră mulțumire, îl eliberează de slăbiciunea spirituală, de mândrie, orgoliu și egoism și de tot ce deformează caracterul creștin. (Principiile fundamentale ale educației, pp. 177–179)
Cum aș putea beneficia de dragostea divină dacă nu sunt conectat la Isus Hristos?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
Ioan 10:4
Lângă Betsaida, la capătul nordic al Mării Galileei, era o regiune izolată, frumoasă prin verdeața proaspătă a primăverii, fiind un loc plăcut în care se retrăgeau Isus și ucenicii Săi. Către acest loc au pornit cu barca de-a curmezișul lacului. Aici, departe de zgomotul mulțimii, se puteau odihni. Aici, ucenicii puteau asculta cuvintele lui Hristos fără a fi deranjați de ripostele și acuzațiile fariseilor. Aici, ei sperau să se bucure de un timp de părtășie în compania Domnului lor.
Puțin timp avea Isus de petrecut doar cu cei dragi, dar cât de prețioase erau pentru ei acele scurte momente! Au vorbit despre lucrarea Evangheliei și despre posibilitatea de a-și face acțiunea mai eficientă în abordarea oamenilor. Pe măsură ce Isus le descoperea comorile adevărului, ei erau vitalizați cu putere divină și li se insufla speranță și curaj.
Însă, curând, mulțimile L-au căutat din nou. Presupunând că Se dusese în locul în care Se retrăgea de obicei, poporul L-a urmat acolo. Speranța că Se putea odihni măcar un ceas Îi fusese spulberată. Dar, în adâncul inimii Sale curate, empatice, bunul Păstor nu avea decât dragoste și milă pentru aceste suflete nepotolite și însetate. El a slujit toată ziua nevoilor lor și spre seară le-a dat drumul să meargă la casele lor și să se odihnească.
În viața Sa consacrată în totalitate binelui celorlalți, Mântuitorul a considerat necesar să Își întrerupă activitatea febrilă și legătura directă cu nevoile umane, pentru a căuta un loc retras unde să aibă o comuniune netulburată cu Tatăl Său. În timp ce mulțimea care Îl urma se împrăștia, El Se retrăgea pe munte și acolo, singur cu Dumnezeu, Își vărsa sufletul în rugăciune pentru acești oameni suferinzi, păcătoși și nevoiași.
Când le-a spus că secerișul este mare și că lucrătorii sunt puțini, Isus nu le-a impus ucenicilor nevoia să lucreze neîncetat, ci i-a îndemnat: „Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (Matei 9:38). Lucrătorilor Săi de astăzi, epuizați de atâta efort, le spune cu milă, întocmai ca și primilor Săi ucenici: „Veniți singuri la o parte (…) și odihniți-vă puțin.” (Divina vindecare, pp. 56–58)
Mă bucur vreodată de odihna oferită de Dumnezeu mai mult decât de chemarea Sa la lucrare?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Natanael I-a răspuns: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”
Ioan 1:49
În epoca iudaică, toate descoperirile făcute de Dumnezeu poporului Său, toate lucrurile legate de închinarea la El erau strâns legate de sanctuar – de cortul întâlnirii din pustiu și apoi de Templu. Aici, I se aducea închinare lui Dumnezeu, aici I se aduceau jertfele. Aici se afla pieptarul marelui-preot, cu pietrele prețioase prin care erau primite mesajele de la Iahve. Aici, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor, sălășluia semnul prezenței Celui Sfânt, Creatorul cerurilor și al pământului. Aici era chivotul legământului conținând tablele Legii – chivotul, care era simbolul prezenței divine pentru Israel și garanția victoriei în bătălie. (...)
Toate paginile istoriei sfinte care consemnează interacțiunile dintre Dumnezeu și poporul ales poartă urmele incandescente ale marelui EU SUNT. Niciodată nu le-a fost dată fiilor oamenilor o manifestare mai clară a puterii și măririi Sale decât atunci când doar El era recunoscut drept Conducătorul lui Israel și a dat Legea poporului Său. Era acolo un sceptru neținut de nicio mână omenească, iar intervențiile grandioase ale Regelui nevăzut al lui Israel erau nespus de mari și de crâncene.
Categoric a fost un minunat sistem religios și cei care vorbesc în derâdere de legea vechiului Israel și de vremea Evului Mediu întunecat ar trebui să-și aducă aminte că se află pe un pământ sfânt. În timp ce ne bucurăm astăzi că Salvatorul a venit pe pământ, iar jertfa pentru păcat reprezentată în legea ceremonială a devenit realitate, nu avem nicio scuză să ne permitem sentimente lipsite de respect pentru perioada când Hristos Însuși era Conducătorul poporului Său. Cei care procedează așa nu știu ce fac și se arată ignoranți atât în ce privește cunoașterea Scripturilor, cât și a puterii lui Dumnezeu. Ei arată că au nevoie de iluminare divină și de o cunoaștere mai inteligentă a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său.
Hristos cel reprezentat în ritualurile și ceremoniile din legea iudaică este același Hristos dezvăluit în Evanghelie. Norii care înfășurau forma Sa divină au fost îndepărtați, ceața și umbrele au dispărut, și Isus, Răscumpărătorul lumii, este clar descoperit. (The Signs of the Times, 3 iunie 1886)
De ce nu S-a reprezentat Isus pe Sine într-o formă mai simplă, fără ilustrări și simboluri?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.
Coloseni 1:15
Aceasta este o perioadă în care fiecare dintre cei aflați într-o poziție de răspundere și fiecare membru al bisericii ar trebui să aducă toate aspectele lucrării sale în armonie strânsă cu învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Prin vigilență neobosită, prin rugăciune fierbinte, prin cuvinte și fapte după modelul lui Isus, trebuie să arătăm lumii cum dorește Dumnezeu să fie biserica Sa.
Din poziția Sa înaltă, Hristos, Împăratul slavei, Maiestatea cerului, a văzut starea în care se aflau oamenii. I S-a făcut milă de ființele umane în slăbiciunea și păcătoșenia lor și a venit pe pământ pentru a le arăta ce înseamnă Dumnezeu pentru această lume. Lăsând curțile împărătești și îmbrăcând natura umană peste divinitatea Sa, a venit personal în lume în folosul nostru pentru a dezvolta un caracter perfect. El nu a ales să locuiască împreună cu cei bogați. S-a născut în sărăcie, din părinți fără stare materială, și a locuit în disprețuitul Nazaret. Imediat ce a fost destul de mare să mânuiască unelte, El a contribuit la efortul familiei Sale de a-și câștiga existența.
Hristos S-a umilit pentru a ocupa locul de Frunte a umanității,să Se confrunte cu ispitele și să suporte încercările pe care omenirea le are de întâmpinat și de depășit. El trebuia să ia cunoștință de tot ce e obligat omul să îndure din partea vrăjmașului căzut, pentru a ști cum să vină în ajutorul celor care sunt ispitiți.
Hristos a fost făcut Judecătorul nostru. Nu Tatăl este judecător. Nici îngerii nu sunt. Cel care a luat natura umană și a trăit o viață perfectă în această lume trebuie să fie Cel care ne judecă. Numai El poate fi Judecătorul nostru. Vă aduceți aminte acest lucru, fraților? Și voi, pastorilor, țineți minte acest lucru? Taților și mamelor, rețineți acest lucru? Hristos Și-a asumat natura umană pentru a putea fi Judecătorul nostru. Niciunul dintre noi nu a fost chemat să fie judecătorul altora. Nu trebuie să facem altceva decât să ne disciplinăm pe noi înșine. În Numele lui Isus, vă somez să abandonați poziția pe care El nu v-a dat-o niciodată de a sta pe scaunul de judecător! Zi după zi mi-a răsunat în urechi acest mesaj: „Dați-vă jos de pe scaunul de judecător! Dați-vă jos în umilință!”
N-a existat niciodată o perioadă în care să fie mai important decât acum să renunțăm la noi înșine și să ne luăm crucea în fiecare zi. De cât de multă negare de sine suntem capabili? (Testimony Treasures, vol. 3, pp. 382, 383)
Care este crucea mea? Ce o să-mi asum azi în timp ce Îl urmez pe Hristos?