- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.
1 Petru 5:2
Grija lui Dumnezeu pentru moștenirea Lui este neîncetată. El nu permite să vină asupra copiilor Săi nicio altă întristare decât cea care este absolut necesară pentru binele lor prezent și veșnic. El Își va curăți biserica, așa cum Hristos a curățit Templul în timpul slujirii Sale pe pământ. Tot ce aduce El asupra copiilor Săi în ce privește încercarea și durerea vine pentru ca ei să poată dobândi o mai profundă pietate și o mai mare putere de a duce mai departe triumful crucii.
Fusese un timp în experiența lui Petru când el nu voise să vadă crucea în lucrarea lui Hristos. Când Mântuitorul le-a făcut cunoscute ucenicilor suferințele și moartea ce Îl așteptau, Petru a exclamat: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!” (Matei 16:22). Autocompătimirea care l-a tras înapoi de la părtășia cu Hristos în suferință l-a determinat pe Petru să obiecteze. A fost o lecție amară pentru ucenic, și încă una pe care nu a învățat-o decât încet, și anume că umblarea lui Hristos pe pământ trecea prin agonie și umilință. Dar el avea să-și învețe lecția numai în focul cuptorului. Acum, când trupul său odată plin de râvnă se încovoiase sub povara anilor și a muncii, el a putut să scrie: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi: dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui.”
Adresându-se prezbiterilor bisericii în legătură cu răspunderile lor de păstori mai mici ai turmei lui Hristos, apostolul scria: „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei” (1 Petru 5:2-4).
Cei care ocupă poziția de păstori mai mici trebuie să dea dovadă de o hărnicie vigilentă față de turma Domnului. Nu ar trebui să fie o supraveghere dictatorială, ci una care tinde să încurajeze, să întărească și să înalțe. (Faptele apostolilor, pp. 524–526)
Cum i-aș putea susține pe liderii din viața mea care au fost de ajutor turmei lui Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu și ziceau: „Un mare proroc s-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”
Luca 7:16
Există o lucrare pe care trebuie să o facă toți – aceea de a deschide ușa inimii în fața Musafirului ceresc. Domnul slavei care ne-a răscumpărat prin propriul sânge dorește să intre, dar prea adesea noi nu-I spunem bun venit. Spiritul lumesc nu înclină să deschidă larg ușa inimii la bătăile Sale căutând să intre. Unii deschid puțin și lasă să intre o lumină slabă din prezența Sa, dar nu Îl întâmpină din toată inima. Nu se mai găsește loc pentru Isus, fiindcă acest loc care ar fi trebuit să Îi fie rezervat este ocupat de alte lucruri. Hristos intră și, pentru o vreme, oamenii sunt înclinați să asculte și să deschidă ușa, dar adesea această tendință se diminuează și ei pierd ocazia comuniunii cu Oaspetele ceresc, deși acesta ar fi fost un privilegiu pentru ei.
„Iată, Eu stau la ușă și bat”, spune Mântuitorul. Lui Îi aparțin locuințele în slavă și bucuria locașurilor cerești, totuși El Se umilește să caute ușa de la intrare a inimii, să ne poată binecuvânta cu lumina Sa și să ne facă în stare să ne bucurăm în slava Sa. Lucrarea Lui este să caute și să salveze ce este pierdut și pe punctul de a se distruge. Hristos îi va răscumpăra din păcat și din moarte pe toți cei care vor veni la El și îi va ridica la tronul Lui să le dea viață veșnică.
Isus nu va forța ușa inimii. Noi trebuie să o deschidem personal și să arătăm că dorim prezența Sa, spunându-I un călduros bun venit. Dacă toată lumea ar lucra la îndepărtarea gunoaielor lumii și la pregătirea unui loc pentru Isus, El ar intra și ar rămâne cu ei și o mare lucrare ar face prin ei pentru salvarea altora. Dar mulți nu primesc dovezile milei și bunătății iubitoare a lui Dumnezeu, nu-și unesc energiile cu interesele lucrării Lui și nu împărtășesc binecuvântările pe care El așteaptă să le reverse.
„Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine”, spune Hristos (Apocalipsa 3:20). Aceste cuvinte nu sunt adresate doar celor mai inteligenți și cultivați, ci tuturor, fără nicio deosebire. (The Signs of the Times, 10 februarie 1887)
Deschiderea ușii să intre Hristos este ceva ce fiecare trebuie să facă înainte ca El să intre. Ce domenii ale inimii mele rămân închise pentru Hristos?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.
2 Corinteni 8:9
O lume întreagă trebuie să fie avertizată. Nouă ne este încredințată această misiune. Oricât ar costa, trebuie să punem în practică adevărul. Trebuie să stăm ca exemple de sacrificiu, fiind la nevoie dispuși să suferim chiar pierderea vieții în slujba lui Dumnezeu. O mare lucrare este de făcut într-un timp scurt. Avem nevoie să ne înțelegem lucrarea și să o îndeplinim cu devotament. Fiecare dintre cei care vor fi încoronați ca biruitori în cele din urmă Îl vor fi slujit pe Dumnezeu printr-un efort nobil și hotărât și vor câștiga dreptul de a fi îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos. A intra în cruciada împotriva lui Satana purtând steagul însângerat și măreț al crucii lui Hristos – iată datoria fiecărui creștin!
Această misiune cere sacrificiu de sine. Renunțarea de sine și crucea se află de-a lungul întregului parcurs al vieții. Hristos a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). Cei care își asigură bogățiile acestei lumi sunt obligați să recurgă la sacrificiu și muncă din greu. Cei care caută răsplata veșnică s-ar putea oare gândi că ei nu trebuie să facă niciun sacrificiu?
Predica cel mai greu de rostit și cel mai dificil de pus în practică este renunțarea de sine. Eul păcătosului egoist închide ușa binelui pe care l-ar fi putut face și care nu este făcut din cauză că banii sunt investiți în scopuri egoiste. Este imposibil ca cineva să rămână în grația divină și să se bucure de comuniune cu Salvatorul său, dar în același timp să fie indiferent la nevoile semenilor care nu au viața în Isus Hristos și pier în păcatele lor. Hristos ne-a lăsat un exemplu minunat de sacrificiu de sine. El nu Și-a făcut pe plac lui Însuși, ci Și-a cheltuit viața în slujirea altora. Hristos a făcut sacrificii la fiecare pas, sacrificii pe care niciunul dintre urmașii Săi nu va fi vreodată capabil să le facă, întrucât nu s-a aflat niciodată în poziția pe care o avea El înainte de a veni pe acest pământ. El era Comandantul oștirii cerești, dar a coborât aici ca să sufere pentru păcătoși. A fost bogat, dar, de dragul nostru, a devenit sărac astfel ca, prin sărăcia Lui, noi să putem fi îmbogățiți. Pentru că ne-a iubit, Și-a lăsat gloria deoparte și a luat formă de slugă. (Review and Herald, 31 ianuarie 1907)
Cine din casa, biserica sau localitatea mea are nevoie astăzi de slujirea mea neegoistă?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.
Apocalipsa 2:4
Să nu ne măgulim că suntem copii ai lui Dumnezeu, dacă ne lipsește dragostea lui Hristos – lipsă care se manifestă prin indiferență față de sufletele pentru care a murit El! „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii Diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea pe care ați auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alții. (...) Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viață veșnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați. Dar cine are bogățiile lumii acesteia și vede pe fratele său în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul (1 Ioan 3:10,11,14-18).
A pătruns în bisericile noastre o atitudine de indiferență, de nepăsare față de frații noștri și religia multora a devenit un fariseism rece, egoist și lipsit de dragoste. Sfătuitorul adevărat a spus cuvinte de o supremă importanță pentru sufletele noastre: „Ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Ce pierdere! „Adu-ți aminte dar de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apocalipsa 2:4,5). O, cât de mulți nu au reușit să se maturizeze în Hristos, Capul lor cel viu! În loc de a crește în Hristos, ei au crescut distanța dintre ei și Hristos și au hrănit trăsături de caracter asemănătoare celor ale lui Satana. Aceste trăsături caracteristice răului l-au exclus pe Satana din curțile cerești și vă vor exclude și pe voi din familia lui Dumnezeu „dacă nu [vă] pocăi[ți]”. Inima voastră trebuie înmuiată și făcută sensibilă la influența Duhului Sfânt, pentru a vă putea maturiza și deveni templul spiritual al lui Hristos. Sfinții de pe pământ trebuie să iubească așa cum a iubit Hristos, altfel în ceruri nu vor fi sfinți. Dacă manifestările voastre de empatie au devenit uscate, întoarceți-vă la Dumnezeu, umiliți-vă inima mândră înaintea Lui, cădeți pe Stâncă și zdrobiți-vă, apoi Hristos vă va modela după asemănarea Sa și vă va face un vas de cinste. (Review and Herald, 10 februarie 1891)
Care este dovada că Duhul Sfânt mi-a înmuiat inima?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el.
Isaia 55:7
Cititorule, ți-ai ales propria cale? Ai rătăcit departe de Dumnezeu? Ai căutat să te ospătezi cu roadele neascultării, numai ca să le vezi transformate în cenușă pe buzele tale? Şi acum, când planurile vieții ți-au fost zădărnicite și speranțele, năruite, stai singur și pustiit? Glasul acela care atâta vreme a vorbit inimii tale, dar pe care nu l-ai ascultat, revine clar și distinct: „Sculați-vă și plecați, căci aici nu este odihnă pentru voi, căci din pricina spurcăciunii vor fi dureri, dureri puternice” (Mica 2:10). (...)
Nu asculta șoaptele vrăjmașului de a sta departe de Hristos până când te vei face mai bun, până când vei fi destul de bun ca să vii la Dumnezeu! Dacă vei aștepta până atunci, nu vei veni niciodată. Când Satana îți arată veșmintele murdare, repetă făgăduința Mântuitorului: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Spune-i vrăjmașului că sângele lui Hristos te curăță de orice păcat! Fă din rugăciunea lui David rugăciunea ta: „Curățește-mă cu isop și voi fi curat: spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada” (Psalmii 51:7)
Îndemnurile prorocului adresate lui Iuda de a privi la viul Dumnezeu și a primi darurile Sale pline de îndurare n-au fost zadarnice. Au fost unii care au luat aminte și s-au întors de la idolii lor la închinarea la Iehova. Au învățat să vadă în Creatorul lor dragoste, milă și compătimire duioasă. Şi, în zilele care aveau să vină în istoria lui Iuda, când numai o rămășiță avea să fie lăsată în țară, cuvintele prorocului urmau să rodească într-o reformă hotărâtă. „În ziua aceea”, declara Isaia, „omul se va uita spre Făcătorul său și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteeiși la stâlpii închinați soarelui” (Isaia 17:7,8).
Mulți aveau să-L privească pe Cel cu totul plăcut, pe Cel mai puternic între zeci de mii. (Profeți și regi, pp. 319–321)
De ce insistă Dumnezeu atât de mult cu pocăința mea? Cum aș putea face ca harul Său să nu fie zadarnic?