- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea?
Matei 8:27
Orice vas care navighează pe marea vieții trebuie să Îl aibă la bord pe Pilotul divin, însă, când se stârnesc furtuni, când amenință vânturile, multe persoane Îl aruncă peste bord pe Pilotul navei lor și își încredințează vasul în mâinile omului mărginit sau încearcă să preia cârma ei înșiși. Atunci urmează în general dezastrul și naufragiul, iar Pilotul este învinuit că i-a condus în ape atât de periculoase. Nu vă lăsați pe mâna oamenilor, ci spuneți mai degrabă: „Domnul este ajutorul meu, voi căuta sfatul Lui, voi îndeplini voia Lui.” Toate avantajele pe care le-ați putea avea nu vor putea fi o binecuvântare pentru voi și nici cea mai înaltă educație nu vă poate califica pentru a deveni un canal de lumină, dacă nu conlucrați cu Duhul Sfânt. Ne este la fel de imposibil ca, fără iluminare divină, să dobândim calificări de la oameni așa cum le-a fost imposibil dumnezeilor Egiptului să-i elibereze pe aceia care și-au pus încrederea în ei. Studenții să nu creadă că orice sugestie care li se face de a-și prelungi studiile este în armonie cu planul lui Dumnezeu! Fiecare sugestie de acest fel să fie prezentată Domnului în rugăciune și să fie căutată cu seriozitate călăuzirea Lui – nu numai o singură dată, ci continuu, iar și iar. Rugați-vă și implorați-L până când sunteți convinși că sfatul este de la Dumnezeu sau de la om! Nu vă încredeți în oameni! Acționați numai sub călăuzire divină!
Voi ați fost aleși de Hristos. Ați fost răscumpărați cu sângele prețios al Mielului. Rugați-L pe Dumnezeu ca acest sânge să fie eficient și în dreptul vostru. Spuneți-I: „Sunt al Tău prin creație; sunt al Tău prin răscumpărare. Respect autoritatea umană și sfatul fraților mei, însă nu mă pot baza în totalitate pe ei. Te vreau pe Tine, o, Doamne, să mă înveți! Am făcut legământ cu Tine că voi adopta standardul divin în privința caracterului și Te voi face sfătuitorul și îndrumătorul meu – o parte din toate planurile pe care le fac cu privire la viața mea; de aceea, învață-mă!“ Fie ca slava Domnului să fie primul lucru pe care îl aveți în vedere! Respingeți orice dorință după distincție lumească, orice ambiție de a vă asigura primul loc. Încurajați puritatea și sfințenia inimii, ca să puteți reprezenta adevăratele principii ale Evangheliei. Fiecare act al vieții noastre să fie înnobilat printr-un efort sfânt de a face voia Domnului, pentru ca influența voastră să nu îi conducă pe alții pe cărări greșite. Când Dumnezeu este Cel care conduce, neprihănirea Lui va merge înaintea voastră, iar slava lui Dumnezeu va fi răsplata voastră. (Principiile fundamentale ale educației creștine, pp. 348, 349)
În ce mod lipsa de încredere în mine însumi îmi afectează imaginea de sine în calitate de creștin?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos.
1 Corinteni 10:4
Din stânca lovită de Moise pentru prima dată la Horeb a curs un șuvoi de apă dătătoare de viață, care i-a înviorat pe israeliți în pustiu. În timpul peregrinărilor lor, ori de câte ori era nevoie, li se dădea apă printr-o minune a îndurării lui Dumnezeu. Dar apa nu a continuat să curgă la Horeb. Ori de câte ori în călătoriile lor aveau nevoie de apă, acolo, din despicăturile stâncii, apa țâșnea lângă tabăra lor.
Hristos era Acela care, prin puterea cuvântului Său, făcea ca șuvoiul răcoritor de apă să curgă spre Israel: „Și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos” (1 Corinteni 10:4). El era izvorul tuturor binecuvântărilor, atât al celor trecătoare, cât și al celor spirituale. Hristos, adevărata Stâncă, a fost cu ei în toate peregrinările lor. „Și nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce, ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca și va curge apa” (Isaia 48:21). „A deschis stânca și au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate” (Psalmii 105:41).
Stânca lovită Îl ilustra pe Domnul Hristos și prin acest simbol sunt transmise cele mai prețioase adevăruri spirituale. După cum din stânca lovită se revărsa apa dătătoare de viață, tot astfel, de la Hristos, „lovit de Dumnezeu”, „străpuns pentru păcatele noastre”, „zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:4,5), curge șuvoiul mântuirii pentru omenirea pierdută. După cum stânca a fost lovită o singură dată, „tot așa Hristos S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora” (Evrei 9:28). Mântuitorul nostru nu trebuia să Se jertfească a doua oară, iar aceia care caută binecuvântările harului Său nu trebuie decât să le ceară în Numele lui Isus, revărsându-și astfel dorința inimii în rugăciune plină de căință. O astfel de rugăciune va aduce înaintea Domnului oștirilor rănile lui Isus și atunci va curge din nou sângele dătător de viață, simbolizat prin revărsarea apei dătătoare de viață pentru Israel. (Patriarhi și profeți, p. 411)
Puterea dătătoare de viață a lui Hristos este încă disponibilă pentru oricine și pentru toți cei care vor bea din El. Ce voi pierde astăzi dacă nu reușesc să beau din adevărata Stâncă, Isus Hristos?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”
Isaia 30:21
Cei care încearcă să-și aducă la îndeplinire lucrarea cu propria lor putere vor eșua cu siguranță. Educația singură nu poate pregăti adecvat pe nimeni pentru un loc în lucrare sau să facă capabil pe cineva să dobândească o cunoaștere a lui Dumnezeu. Ascultați ce spune Pavel în această privință: „Căci Hristos M-a trimis nu să vă botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: «Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți.» Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a povestit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu (…), Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii“ (1 Corinteni 1:17-21)!
De-a lungul multor secole întunecate, în întunericul păgânismului, Dumnezeu le-a permis oamenilor să încerce experimentul de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin propria lor înțelepciune, nu pentru a Se bucura de demonstrația lor de neputință, ci pentru ca oamenii înșiși să poată vedea că nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Domnul Isus Hristos, Fiul Său, decât prin revelația din Cuvântul Său, prin Duhul Sfânt. Când Domnul Hristos a venit în lume, acest experiment fusese făcut, iar rezultatele au dovedit că lumea, prin înțelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Chiar și în biserică, Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să-și testeze propria înțelepciune în această privință, însă, când imperfecțiunea omului a produs o criză, Dumnezeu a intervenit cu putere spre a-i apăra pe ai Săi. Când biserica a ajuns într-o situație dificilă, când asupra poporului Său au venit necazuri și oprimări, El l-a înălțat și mai mult printr-o eliberare remarcabilă. Când în mijlocul poporului au venit învățători necredincioși, a urmat o perioadă de slăbiciune, iar credința poporului lui Dumnezeu părea că se clatină, dar Dumnezeu S-a ridicat și l-a curățit. (…)
Sunt vremuri când apostazia își croiește drum între rânduri, când evlavia este dată la o parte din inimă de către cei care ar fi trebuit să țină pasul cu Liderul lor divin. (…) Există idoli pe dinăuntru și pe dinafară, dar Dumnezeu Îl trimite pe Mângâietor să mustre păcatul, pentru ca poporul Său să poată fi avertizat cu privire la apostazia și regresul lui. Când cele mai prețioase manifestări ale iubirii Sale vor fi recunoscute și prețuite cu recunoștință, Domnul va turna balsamul mângâierii și untdelemnul bucuriei. (Principiile fundamentale ale educației creștine, pp. 196, 197)
Ce lucru bun încerc să fac astăzi fără Isus?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele. De cine să-mi fie frică?
Psalmii 27:1
Cei care Îl onorează pe Dumnezeu și țin poruncile Sale sunt în raza acuzațiilor lui Satana. Vrăjmașul acționează cu toată energia lui pentru a-i duce pe oameni în păcat, apoi pretinde că, în baza păcatelor lor din trecut, ar trebui să i se dea voie să-și exercite cruzimea infernală asupra acestora, deoarece sunt supușii lui. Despre această acțiune, Zaharia a scris: „El (îngerul) mi-a arătat pe marele-preot Iosua” – un reprezentant al poporului care ține poruncile lui Dumnezeu – „stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască” (Zaharia 3:1).
Hristos este Marele nostru Preot. Satana stă înaintea Lui zi și noapte ca acuzator al fraților. Cu puterea lui meșteșugită, el prezintă fiecare trăsătură de caracter contestabilă drept motiv suficient pentru retragerea puterii protectoare a lui Hristos, ceea ce i-ar permite lui Satana să-i descurajeze și să-i distrugă pe cei pe care i-a făcut să păcătuiască. Dar Hristos a făcut ispășire pentru fiecare păcătos. Putem noi, prin credință, să Îl auzim pe Avocatul nostru spunând: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc” (v. 2)?
„Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare” (v. 3). Așa apar păcătoșii înaintea vrăjmașului, care, prin puterea lui perfecționată și înșelătoare, i-a îndepărtat de loialitatea față de Dumnezeu. Cu hainele păcatului și ale rușinii îi îmbracă dușmanul pe cei care au fost învinși de ispitele sale și apoi pretinde că este nedrept ca Hristos să fie Lumina și Apărătorul lor.
Dar bieții muritori pocăiți aud cuvintele lui Isus și cred ce aud: „Iar Îngerul, luând cuvântul (ca răspuns la atacul acuzator al lui Satana), a zis (îngerilor) celor ce erau înaintea Lui (pentru a-I împlini porunca): «Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!» Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!»” (v. 4). (Manuscrisul 125, 1901)
Cum aș putea să nu cred acuzațiile lui Satana în dreptul meu, în special pe cele de la oameni care i-au permis lui Satana să se folosească de ei?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Efeseni 5:27
Nici cel mai profund interes manifestat de oameni pentru deciziile tribunalelor pământești nu poate egala interesul arătat în curțile cerești când numele scrise în cartea vieții ajung să fie analizate înaintea Judecătorului întregului pământ. Mijlocitorul divin pledează ca toți aceia care au învins prin credința în sângele Său să fie iertați de păcate, să fie readuși în casa din Eden și să fie încoronați împreună-moștenitori cu El la „vechea stăpânire” (Mica 4:8). Satana a crezut că, prin amăgirea și ispitirea omenirii, va dejuca planul divin urmărit prin crearea omului, dar acum Hristos cere ca acest plan să fie adus la îndeplinire ca și cum omul n-ar fi căzut niciodată. El cere pentru poporul Său nu numai iertare și disculpare totală și definitivă, ci și dreptul de a împărți cu El gloria și tronul Său.
În timp ce Isus mijlocește pentru supușii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu că sunt călcători ai Legii. Marele amăgitor a încercat să-i ducă la scepticism, să-i facă să-și piardă încrederea în Dumnezeu, să se despartă de dragostea Sa și să calce Legea Sa. Acum, el arată către raportul vieții lor, către defectele lor de caracter și lipsa de asemănare dintre ei și Hristos, fapt care Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor, și face referire la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le comită. Din cauza tuturor acestora, el îi pretinde supușii lui.
Isus nu le scuză păcatele, ci face trimitere la pocăința și credința lor și, cerând iertare în numele lor, Își înalță mâinile rănite înaintea Tatălui și a sfinților îngeri, spunând: „Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.” „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51:17). Iar acuzatorului poporului Său îi spune: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el (…) un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2). Hristos îi îmbracă atunci cu propria neprihănire pe cei care I-au rămas devotați, pentru a prezenta înaintea Tatălui o „Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). (Tragedia veacurilor, pp. 483, 484)
Dacă Hristos este de partea mea la judecată, de ce mă tem câteodată de ea?