- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
Psalmii 118:22
Pentru cei care cred în El, Hristos este temelie sigură. Aceștia sunt cei care cad pe Stâncă și se zdrobesc. Aici sunt prezentate supunerea față de Hristos și credința în El. A cădea pe Stâncă și a fi zdrobit înseamnă să renunțăm la neprihănirea proprie și să mergem la Hristos cu umilința unui copil, pocăindu-ne de abaterile noastre și crezând în iubirea Lui plină de iertare. Şi tot astfel, prin credință și ascultare, clădim pe Hristos ca temelie a noastră.
Pe această Stâncă vie pot clădi atât iudeii, cât și neamurile. Aceasta este singura temelie pe care putem clădi în siguranță. Ea este destul de cuprinzătoare pentru toți și destul de tare pentru a susține greutatea și povara lumii întregi. Şi, prin legătura cu Hristos, Piatra vie, toți cei care clădesc pe această temelie devin pietre vii. Mulți sunt ciopliți, lustruiți, înfrumusețați prin propriile sforțări, dar nu pot să devină „pietre vii”, deoarece nu sunt în legătură cu Hristos. Fără legătura aceasta, niciun om nu poate fi mântuit. Fără viața lui Hristos în noi, nu putem rezista furtunii de ispite. Siguranța noastră veșnică depinde de așezarea clădirii pe temelia cea sigură. Astăzi, mulți oameni clădesc pe temelii care n-au fost probate. Când cade ploaia, când bate furtuna și se revarsă apele, casa lor se prăbușește, pentru că nu este întemeiată pe Stânca veșnică, pe Piatra din capul unghiului, Isus Hristos.
Pentru cei care „se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul”, Hristos este o piatră de poticnire. Dar „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”. Ca și piatra lepădată, Hristos a avut de suferit în misiunea Lui pământească dispreț și brutalitate. El a fost „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit…, și noi nu L-am băgat în seamă” (Isaia 53:3). Dar era aproape timpul ca El să fie proslăvit. Prin învierea din morți, El urma să fie „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu” (Romani 1:4). La a doua venire avea să fie descoperit ca Domnul cerului și al pământului. Aceia care acum se pregăteau să-L răstignească aveau să recunoască măreția Lui. În fața universului, Piatra lepădată avea să fie așezată în capul unghiului. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 599, 600)
Aș putea identifica un moment în viața mea când Isus S-a dovedit a fi Stânca mea veșnică, o temelie sigură pe timp de furtună?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu!
Romani 11:33
Victoria le va aparține celor care sunt loiali, devotați angajamentului luat față de cauza adevărului. „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor care-L iubesc” (Iacov 1:12). Toți să ne întrebăm: Suntem noi, fiecare în parte, administratori loiali cărora li s-a încredințat transmiterea mesajului final de har pentru lume, mesaj care îi decide destinul? Suntem conștiincioși în examinarea propriei persoane, pentru a vedea ce tip de atitudine avem? Avem în mod constant ca obiectiv să reprezentăm adevărul așa cum este el în Isus? Sau adevărul este pliat după particularitățile agentului uman? Se va mistui lucrarea noastră în flăcările ultimei bătălii?
Fidelitatea, prin consacrarea deplină lui Dumnezeu, este esențială în cazul fiecărui lucrător de astăzi, dacă este să auzim de la Hristos binecuvântarea: „Bine, rob bun și credincios” (Matei 25:23). Sfatul adresat lui Timotei de părintele lui spiritual în Evanghelie a fost: „Fii cu luare-aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora” (1 Timotei 4:16). Marea întrebare este: Cum să întâmpinăm viitorul? Vom fi în siguranță doar dacă ne vom face lucrarea în fiecare zi așa cum vine, dacă vom depune efort, vom fi vigilenți, vom aștepta și în fiecare moment ne vom baza pe puterea Celui care a murit, a înviat și care este viu în vecii vecilor. Trebuie avut grijă la fiecare pas; pe măsură ce înaintăm, fiecare pas să fie hotărât, și abia apoi ne vom putea deplasa în siguranță înainte și în sus.
Dar mulți se află într-o stare laodiceeană, trăind o autoînșelare spirituală. Ei se îmbracă în haina propriei neprihăniri, imaginându-și că sunt bogați, posesori de bunuri și fără nicio nevoie de ceva, în timp ce trebuie să învețe zilnic de la Isus blândețea și smerenia, altfel vor ajunge la faliment, iar întreaga lor viață nu va fi decât o minciună. Nu ar trebui ca noi, cei care transmitem unei lumi vinovate ultimul mesaj de har, să-L prezentăm pe Isus în puritate și jertfire de sine, ca de pe buze omenești inspirate de Duhul lui Dumnezeu să se poată auzi: „Deschideți-vă ușa inimii și lăsați-L pe Isus să intre!”? Marele Furnizor de bogății spirituale te invită să iei în considerare invitația Sa: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsa 3:18). (Scrisoarea 66, 1894)
Ce bogății spirituale mi-a oferit mie Isus?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreșit!” și tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
Ezechiel 33:8
Fiecare înjosire, fiecare reproș, fiecare cruzime care pot fi ticluite în inima omului la imboldul lui Satana au fost abătute asupra urmașilor lui Isus. Aceasta se va întâmpla într-o măsură mai mare deoarece mintea firească se află încă în opoziție cu Legea lui Dumnezeu și nu se supune poruncilor ei. Noi suntem foarte favorizați trăind sub un regim care ne permite să ne închinăm lui Dumnezeu potrivit cu ceea ce ne spune propria conștiință. Dar natura umană nu este astăzi mai în armonie cu principiile lui Hristos decât era în vremurile trecute. Lumea se află încă în opoziție față de Isus. Aceeași ură care a izbucnit în strigătul: „Răstignește-L, răstignește-L” acționează încă în fiii neascultării. Același spirit demonic care în Evul Mediu a condamnat bărbați și femei la închisoare, la exil și la rug, care a conceput tortura rafinată a Inchiziției, care a dus la masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și a aprins focurile din Smithfield încă este activ cu o energie malignă, rea, care se manifestă în inima nerenăscută.
Ni se cere să fim asemenea lui Hristos față de dușmanii noștri, dar, doar de dragul păcii, nu trebuie să le acoperim greșelile celor pe care îi vedem în eroare. Răscumpărătorul lumii nu a căutat niciodată pacea acoperind nedreptatea sau prin oricare alt compromis. Chiar dacă inima Sa a fost constant plină până la refuz de dragoste pentru omenire, El nu a fost niciodată indulgent cu păcatele ei. El era Prietenul păcătoșilor și nu ar fi rămas tăcut în timp ce aceștia urmau o direcție care le-ar fi ruinat sufletul – suflet pe care El l-a răscumpărat cu propriul sânge. El Însuși era un reproș puternic la adresa oricărui viciu. Prin ceea ce a făcut, Hristos a urmărit ca oamenii să acționeze în concordanță cu propria lor persoană atunci când sunt ceea ce dorește Dumnezeu și în concordanță cu interesul lor suprem și veșnic. Trăind într-o lume deteriorată și mutilată de blestemul adus asupra ei de neascultare, El nu putea fi liniștit să o lase nemustrată, neinstruită și neavertizată. Ar fi însemnat să asigure pacea cu prețul neglijării datoriei. Își putea găsi liniștea doar odată cu convingerea că făcuse voia Tatălui, nu în starea de fapt existentă ca urmare a neglijării datoriei Sale. (Review and Herald, 16 ianuarie 1900)
Cum mă raportez la oamenii care comit pe față unele păcate?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și va zidi Templul Domnului.
Zaharia 6:12
În templul din ceruri, locuința lui Dumnezeu, se află tronul Său, întemeiat pe dreptate și judecată. În Locul Preasfânt se află Legea Sa, marea regulă a dreptății după care sunt judecați toți oamenii. Chivotul, în care se păstrează cu sfințenie tablele Legii, este acoperit de tronul harului, înaintea căruia Hristos mijlocește cu sângele Său în favoarea păcătosului. În acest mod este reprezentată unirea dintre dreptate și milă în cadrul planului de răscumpărare a omului. Numai înțelepciunea infinită putea concepe o astfel de îmbinare și numai puterea infinită o putea realiza. Este o unire care umple tot cerul de uimire și adorare. Heruvimii din sanctuarul pământesc, ce priveau cu venerație către tronul harului, reprezintă interesul cu care îngerii cerești urmăresc desfășurarea planului de răscumpărare. Acesta este misterul harului pe care îl contemplă îngerii – că Dumnezeu îl poate îndreptăți pe păcătosul pocăit și poate reface relația cu omenirea decăzută, rămânând în același timp drept, că Hristos S-a putut umili pentru a ridica mulțimi imense de oameni din prăpastia pierzării și a-i îmbrăca în hainele curate ale dreptății Sale, pentru a-i uni cu îngerii care n-au căzut niciodată și a face posibil ca ei să locuiască veșnic în prezența lui Dumnezeu.
Lucrarea lui Hristos de mijlocitor în favoarea omului este prezentată în frumoasa profeție a lui Zaharia cu privire la Acela „al cărui nume este Odrasla”. Profetul zice: „El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească (slava), va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui (al Tatălui) de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie și o desăvârșită unire va domni între ei amândoi” (Zaharia 6:12,13).
(...) Prin jertfa și mijlocirea Sa, Hristos este și Temelia, și Ziditorul bisericii lui Dumnezeu. Apostolul Pavel arată că El este „piatra din capul unghiului. (…) În El, toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El și voi”, continuă el, „sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2:20-22).
El „va purta slava”. Lui Hristos Îi aparține gloria pentru răscumpărarea omenirii decăzute. (Tragedia veacurilor, pp. 415, 416)
Isus m-a făcut un templu sfânt în care El să locuiască. Îi deschid eu ușa să intre?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Scoală-Te ca să ne ajuți! Izbăvește-ne pentru bunătatea Ta!
Psalmii 44:26
Cât de clare și mai presus de orice îndoială erau profețiile lui Isaia despre suferințele și moartea lui Hristos! „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” întreabă profetul și apoi: „Cine a cunoscut brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” (Isaia 53:1-8).
Chiar și felul morții Sale fusese arătat anterior. După cum șarpele de aramă fusese înălțat în pustiu, la fel avea să fie înălțat Răscumpărătorul care avea să vină, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16).
„Și dacă-L va întreba cineva: «De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?», el va răspunde: «În casa celor ce mă iubeau le-am primit»” (Zaharia 13:6).
„Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință” (Isaia 53:9,10).
Dar Cel care avea să sufere moartea din mâna oamenilor răi avea să Se ridice din nou ca biruitor asupra păcatului și a mormântului. (Faptele apostolilor, pp. 225–227)
Angajamentul meu de a accepta sacrificiul lui Hristos pentru mine egalează angajamentul lui Hristos de a mă salva? Cu alte cuvinte, sunt la fel de implicat în mântuirea mea cum este Hristos?