


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
Filipeni 2:7
Hristos a fost singurul om fără păcat care a locuit vreodată pe pământ, cu toate că aproape treizeci de ani El a trăit printre locuitorii depravați din Nazaret. Faptul acesta este o mustrare pentru aceia care consideră că, pentru a trăi o viață curată, depind de loc, de avere sau de prosperitate. Ispita, sărăcia și greutățile sunt adevărata disciplină necesară pentru dezvoltarea curăției și tăriei de caracter.
Isus a trăit într-o casă țărănească și Şi-a îndeplinit conștiincios și cu voie bună partea în purtarea poverilor familiei. El fusese Conducătorul cerului și îngerii se desfătaseră în împlinirea cuvântului Său; acum, El era un muncitor harnic, un fiu ascultător și iubitor. El a deprins o meserie și lucra cu propriile mâini în atelierul de dulgherie, împreună cu Iosif. În îmbrăcămintea simplă a unui muncitor obișnuit, El parcurgea străzile târgușorului spre locul Său de muncă și înapoi. Nu Și-a folosit puterea divină pentru a-Şi micșora poverile sau pentru a-Şi ușura truda.
În timp ce muncea ca mic copil și apoi ca tânăr, mintea și corpul I se dezvoltau. El nu Şi-a folosit puterile fizice nechibzuit, ci în așa fel încât să le mențină sănătoase, pentru a putea face cea mai bună lucrare în orice privință. El nu voia să fie imperfect nici chiar în mânuirea uneltelor. Era desăvârșit atât ca muncitor, cât și în caracter. Prin exemplul Său ne-a învățat că avem datoria să fim harnici, că trebuie să ne facem datoria cu precizie și perfecțiune și că o astfel de lucrare este onorabilă. Exercițiul care deprinde mâinile să fie folositoare și care îi formează pe tineri să-și ducă partea din poverile vieții generează putere fizică și dezvoltă fiecare capacitate. Toți oamenii trebuie să găsească ceva de făcut care să fie de folos pentru ei înșiși și de ajutor pentru alții. Dumnezeu a stabilit munca pentru a fi o binecuvântare și numai muncitorul harnic găsește adevărata glorie și bucurie a vieții. Copiii și tinerii care își îndeplinesc partea cu bucurie, contribuind la purtarea poverilor de către tată și mamă, se bucură de aprobarea lui Dumnezeu, care le oferă o asigurare plină de iubire. Astfel de copii vor intra în viață ca membri folositori ai societății. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 72)
Dacă Isus, Conducătorul cerului, a fost dispus să devină om, să-Și sacrifice viața pentru omenirea căzută și să ne ofere un exemplu atât în caracter, cât și în comportament, la ce aș vrea să renunț astăzi pentru El?
Dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este Cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
1 Corinteni 15:23
În vara anului 1844 – adică la mijlocul perioadei dintre data fixată inițial pentru sfârșitul celor 2 300 de zile și toamna aceluiași an, care a fost termenul hotărât ulterior –, mesajul a fost proclamat prin folosirea chiar a cuvintelor Scripturii: „Iată, mirele vine!”
Faptul care a dus la această schimbare a fost descoperirea că decretul lui Artaxerxe pentru rezidirea Ierusalimului, care constituia punctul de plecare pentru perioada de 2 300 de zile, a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.Hr., și nu la începutul anului, așa cum se crezuse inițial. Socotind din toamna anului 457, cei 2 300 de ani se terminau în toamna anului 1844. (...)
Şi argumentele care aveau la bază simbolurile Vechiului Testament arătau că toamna era perioada când trebuia să aibă loc evenimentul reprezentat prin „curățirea sanctuarului”. Acest lucru a devenit foarte clar când s-a studiat cu atenție modul în care se împliniseră simbolurile privitoare la prima venire a lui Hristos.
Înjunghierea mielului pascal era o prefigurare a morții lui Hristos. Pavel declară: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). Snopul din primele roade, care era legănat în timpul Paștelui înaintea Domnului, simboliza învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului și a tuturor credincioșilor Săi, Pavel spune: „Hristos este Cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:23). Asemenea snopului de legănat, în care erau strânse primele spice coapte, culese înainte de seceriș, Hristos este primul rod al secerișului etern al răscumpăraților, care vor fi strânși în grânarul lui Dumnezeu la învierea viitoare.
Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ceea ce privește evenimentul, ci și în ce privește timpul. În ziua a paisprezecea a primei luni din calendarul iudaic, deci chiar în ziua și luna în care, timp de cincisprezece secole, fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos mânca paștele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca „Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. În aceeași noapte a fost prins de mâini nelegiuite pentru a fi răstignit și omorât. Fiind Cel simbolizat de snopul de legănat, Domnul nostru a fost înviat din morți a treia zi, ca „pârgă a celor adormiți”. (Tragedia veacurilor, pp. 398, 399)
Atunci când studiez profeția, cum aș putea să nu fiu „sincer înșelat”, așa cum au fost pionierii adventiști, care credeau în mod greșit că Isus va reveni la 22 octombrie 1844?
El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui.
Coloseni 1:13
Mi-a fost arătată marea iubire și bunăvoință din partea lui Dumnezeu în faptul că Şi-a dat Fiul să moară pentru ca omul să poată dobândi iertarea și să trăiască. Mi-au fost arătați Adam și Eva, privilegiați să vadă frumusețea și farmecul Grădinii Edenului și cărora li se îngăduise să mănânce din toți pomii din grădină, cu excepția unuia. Însă șarpele a ispitit-o pe Eva, ea și-a ispitit soțul și astfel au mâncat amândoi din pomul oprit. Au încălcat porunca lui Dumnezeu și au devenit păcătoși. Vestea s-a răspândit în tot cerul și toate harpele au tăcut. Îngerii s-au întristat și s-au temut ca nu cumva Adam și Eva să-și întindă din nou mâna și să mănânce în continuare din pomul vieții și să devină niște păcătoși nemuritori. (...)
Tristețea a umplut cerul când s-a înțeles faptul că omul era pierdut și că lumea pe care o crease Dumnezeu avea să fie populată cu muritori condamnați la nefericire, boală și moarte (...). Întreaga familie a lui Adam trebuia să moară. Apoi L-am văzut pe iubitul Isus și am zărit o expresie de compasiune și tristețe pe fața Sa. L-am văzut în scurt timp apropiindu-Se de lumina strălucitoare care Îl învăluia pe Tatăl. Îngerul care mă însoțea a zis: „Are o discuție intimă cu Tatăl Său.” Neliniștea îngerilor părea intensă în timp ce Isus discuta cu Tatăl Lui. De trei ori a fost învăluit de lumina glorioasă din jurul Tatălui, iar a treia oară a ieșit de la Tatăl și I-am putut vedea chipul. Fața Îi era calmă, netulburată de vreo neliniște sau necaz, și strălucea de o frumusețe pe care cuvintele nu o pot descrie. Apoi a făcut cunoscut corului de îngeri că fusese găsită o cale de scăpare pentru omul pierdut, că intervenise la Tatăl Său și obținuse permisiunea de a-Şi da propria viață ca răscumpărare pentru ființele umane, de a purta păcatele lor și de a lua asupra Sa sentința de condamnare la moarte, deschizând în felul acesta o cale prin care oamenii, prin meritele sângelui Său, să poată găsi iertare pentru păcatele din trecut și, prin ascultare, să fie aduși înapoi în grădina din care au fost izgoniți. (...)
Atunci cerul s-a umplut de bucurie, de o inexprimabilă bucurie, iar corul ceresc a intonat o cântare de laudă și adorare. Şi-au atins harpele și au cântat într-un ton mai înalt decât înainte, lăudând marea îndurare și bunăvoință a lui Dumnezeu pentru că L-a dat pe preaiubitul Său Fiu să moară pentru o rasă de rebeli. (Scrieri timpurii, pp. 125–127)
De ce aș alege să mor pentru păcate pentru care deja a fost plătit la cruce?
Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui.
Isaia 53:4
Deasupra tronului se arată crucea. Ca într-o panoramă, apar scenele ispitirii și căderii lui Adam și etapele succesive ale marelui plan de răscumpărare. Nașterea umilă a Mântuitorului, viața de simplitate și de ascultare pe care a dus-o, botezul în Iordan, postul și ispitirea din pustiu, activitatea publică, prin care le-a dezvăluit oamenilor cele mai prețioase binecuvântări ale cerului, zilele pline de fapte de iubire și îndurare, nopțile de rugăciune și veghere în singurătatea munților, intrigile pline de invidie, de ură și de răutate cu care a fost răsplătit pentru binefacerile Sale, agonia înspăimântătoare și misterioasă din Ghetsimani sub greutatea zdrobitoare a păcatelor lumii întregi, trădarea Lui în mâinile gloatei ucigașe, evenimentele teribile din acea noapte de groază (arestatul care nu a opus rezistență, abandonat de ucenicii Săi, târât cu brutalitate pe străzile Ierusalimului, Fiul lui Dumnezeu expus triumfător în fața lui Ana, judecat în palatul marelui-preot, în sala de judecată a lui Pilat și înaintea lui Irod cel crud și laș, batjocorit, insultat, torturat și condamnat la moarte) – toate acestea sunt prezentate în culori vii.
Apoi, în fața mulțimii impresionate se desfășoară scenele finale: Victima răbdătoare mergând pe calea spre Calvar, Prințul cerului atârnând pe cruce, preoții îngâmfați și gloata batjocoritoare ridiculizându-I agonia morții, întunericul supranatural, cutremurul de pământ, stâncile despicate și mormintele deschise care au marcat momentul în care Răscumpărătorul lumii Şi-a dat viața.
Spectacolul îngrozitor este prezentat exact așa cum a fost. Satana, îngerii și supușii lui nu au putere să-și întoarcă privirile de la acest tablou. Fiecare participant își amintește rolul pe care l-a îndeplinit. Irod, care a ucis copii nevinovați din Betleem ca să-L poată distruge pe Împăratul lui Israel; Irodiada cea josnică, al cărei suflet este mânjit de sângele lui Ioan Botezătorul; oportunistul și slabul Pilat; soldații batjocoritori, preoții, conducătorii și mulțimea înfuriată, care striga: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (Matei 27:25) – toți își văd enormitatea vinei proprii. Degeaba încearcă ei să se ascundă de grandoarea divină a feței Sale, care întrece strălucirea soarelui, în timp ce răscumpărații își pun coroanele la picioarele Mântuitorului, exclamând: „El a murit pentru mine!” (Tragedia veacurilor, pp. 666, 667)
Demonstrează raportul vieții mele iubirea pentru Mântuitorul suferind?
De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur.
Matei 19:17
Ferocitatea marii lupte dintre Prințul luminii și prințul întunericului nu a scăzut absolut deloc odată cu trecerea timpului. Conflictul violent dintre lumină și întuneric, dintre adevăr și rătăcire sporește în intensitate. Sinagoga lui Satana este foarte activă și puterea înșelătoare a vrăjmașului acționează astăzi în cele mai subtile forme. Fiecare minte omenească ce nu este supusă lui Dumnezeu și nu se află sub controlul Duhului Sfânt va fi îndrumată în mod greșit de către elementele satanice.
Dușmanul acționează continuu pentru a-L înlocui pe Isus Hristos din inima oamenilor și a-și introduce în caracterul uman propriile sale trăsături, în locul atributelor lui Dumnezeu. El vine cu înșelăciuni puternice pentru a împovăra mintea oamenilor ca să-i poată controla mai bine, să anihileze adevărul și să elimine Modelul autentic debunătate și neprihănire, astfel ca lumea declarată creștină să fie dusă la distrugere prin despărțirea ei de Dumnezeu. El acționează pentru a răspândi egoismul în toată lumea și astfel să facă fără efect misiunea și lucrarea lui Hristos.
Hristos a venit în lume ca să readucă în om caracterul lui Dumnezeu și să reconstituie în sufletul uman chipul divin. Prin întreaga Sa viață, Hristos a încercat, cu eforturi continue și laborioase, să aducă în atenția lumii persoana lui Dumnezeu și cerințele Sale sfinte, pentru ca oamenii să poată fi umpluți de Duhul Sfânt, animați de dragoste și să poată dovedi în viață și în caracter atributele divine. Hristos a venit pentru a fi lumina și viața lumii, și viața Sa a fost una de continue sacrificii și renunțare de Sine. Domnul Isus a apreciat fiecare ființă umană și nu putea suporta gândul că acel suflet ar putea pieri. Inima Sa mare, plină de dragoste, a cuprins întreaga lume și L-a determinat să ofere o salvare totală tuturor celor care aveau să creadă în El.
În caracterul lui Hristos se împleteau maiestatea și umilința. Stăpânirea de sine și renunțarea de sine se observau în fiecare act al vieții Sale. Dar în comportamentul Lui nu se manifesta nicio urmă de bigotism și de austeritate rece care să Îi micșoreze influența asupra celor cu care venea în contact. Răscumpărătorul lumii avea o natură superioară naturii îngerilor, totuși erau îmbinate cu maiestatea Sa divină blândețea și umilința care îi atrăgea pe toți la Sine. (Manuscrisul 39, 1894)
Isus mă apreciază și nu poate suporta gândul că aș putea fi pierdut.