- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
El Își va paște turna ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează.
Isaia 40:11
Hristos a aplicat aceste profeții la Sine și a arătat contrastul dintre caracterul Său și cel al conducătorilor lui Israel. Fariseii tocmai alungaseră o oaie din turmă deoarece îndrăznea să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei tăiaseră un suflet pe care adevăratul Păstor îl atrăgea la Sine. Prin aceasta demonstrau că nu cunosc misiunea care le fusese încredințată și că sunt nedemni de încrederea care li se acordase ca păstori ai turmei. Isus le-a prezentat contrastul dintre ei și Păstorul cel bun și S-a pe Sine ca adevăratul păzitor al turmei Domnului. Însă, înainte de aceasta, le-a vorbit despre Sine folosind o altă ilustrație.
El a zis: „Cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoțși un tâlhar. Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor.” Fariseii n-au înțeles că aceste cuvinte erau rostite împotriva lor. În timp ce se întrebau în sinea lor cu privire la înțelesul lor, Isus le-a spus pe față: „Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.”
Hristos este ușa de la staulul lui Dumnezeu. Prin această ușă au intrat toți copiii Săi, din cele mai vechi timpuri. În Isus, așa cum este arătat în ceremonii, cum este prefigurat în simboluri, cum este prezentat în descoperirea profeților, cum este dezvăluit în învățăturile date ucenicilor și în minunile săvârșite în favoarea fiilor oamenilor, ei L-au văzut pe „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29) și prin El au fost aduși în staulul harului Său. (...)
Fariseii nu intraseră pe ușă. Ei săriseră în staul pe altă parte decât prin Hristos și nu făceau lucrarea adevăratului păstor. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 477)
Dacă Isus este ușa staulului pentru turma lui Dumnezeu, care este rolul meu ca ajutor de păstor, lucrând pentru El și împreună cu El?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Iată, semănătorul a ieșit să semene.
Matei 13:3
În Orient, situația era atât de nesigură, iar pericolul atacurilor violente era așa de mare, încât oamenii locuiau în așezări împrejmuite cu ziduri, iar pentru a merge la munca lor zilnică agricultorii trebuiau să iasă în afara cetății. Tot astfel, Hristos, Semănătorul ceresc, a ieșit să semene. El a plecat din casa Lui sigură și liniștită, a renunțat la slava pe care o avea alături de Tatăl înainte de a exista pământul, Și-a părăsit locul de pe tronul universului. A mers înainte ca Om al suferinței, confruntat cu ispite; a mers înainte în solitudine, ca să semene cu lacrimi, să ude cu sângele Său sămânța vieții pe care a dăruit-o lumii pierdute.
În același mod trebuie să semene și slujitorii lui Hristos. Când a fost chemat să devină un semănător al seminței adevărului, lui Avraam i s-a poruncit: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1). „Și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Tot astfel și apostolul Pavel, în timp ce se ruga în Templul din Ierusalim, a primit din partea lui Dumnezeu următorul mesaj: „Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri” (Faptele 22:21). Prin urmare, cei care sunt chemați să I se alăture lui Hristos trebuie să renunțe la tot ca să-L urmeze. Vechi relații trebuie rupte, planuri de viitor trebuie reconsiderate, speranțe lumești trebuie abandonate. Cu sacrificii și lacrimi, în singurătate, trebuie semănată sămânța.
„Semănătorul seamănă Cuvântul.” Domnul Hristos a venit pentru a sădi adevărul în lume. Încă de la căderea omului în păcat, Satana seamănă semințele minciunii. Printr-o minciună a obținut el la început controlul asupra oamenilor și continuă să acționeze în aceeași manieră pentru a submina Împărăția lui Dumnezeu de pe pământ și a-i supune pe oameni puterii sale. Dar un semănător dintr-o lume superioară, Domnul Hristos, a venit să semene semințele adevărului. El, care luase parte la consiliile lui Dumnezeu, care locuise în inima sanctuarului Celui Veșnic, a putut să le aducă oamenilor principiile curate ale adevărului. Încă de la căderea omului, Domnul Hristos fusese Descoperitorul adevărului pentru lume. Prin El le este transmisă oamenilor sămânța nepieritoare a „Cuvântului lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac” (1 Petru 1:23). Domnul Hristos a început să semene sămânța Evangheliei odată cu prima făgăduință adresată în Eden primilor oameni după căderea în păcat. Dar parabola semănătorului se aplică în mod special la activitatea Sa desfășurată personal în mijlocul oamenilor și la lucrarea pe care astfel a început-o. (Parabolele Domnului Hristos, pp. 36–38)
Ce sămânță pot să semăn astăzi pentru Împărăția lui Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca.
Exodul 12:7
În timp ce îngerul morții trecea prin Egipt, fiecare familie de evrei avea să mănânce mielul, pe care i s-a poruncit să-l frigă întreg. Acest miel trebuia să fie sănătos, fără vreun defect sau pată. Să fie mâncat cu pâine nedospită și cu ierburi amare. Acestea trebuiau să le aducă aminte evreilor de robia crudă pe care o suportaseră din cauza păcatelor lor, uitându-L pe Dumnezeu și călcând poruncile Sale. Consumarea ierburilor amare le aducea aminte că ei culeg roadele umblării lor, oricât de neplăcute aveau să fie. De asemenea, ierburile amare mai aveau și scopul de a ridica întrebări în mintea copiilor lor despre rostul acestor lucruri, iar părinții aveau să le povestească despre suferințele lor în Egipt și despre puterea minunată a lui Dumnezeu, care i-a eliberat în memorabila noapte când au fost zoriți de către egipteni să părăsească Egiptul. (...)
Stropirea stâlpilor ușii cu sângele mielului înjunghiat reprezenta sângele lui Hristos, spre care ei aveau să privească.
La cincisprezece secole după această noapte, Isus, Cel simbolizat de mielul pascal, a murit pe cruce pentru păcatele lumii. Mielul fără cusur Îl reprezenta pe Mielul lui Dumnezeu fără pată și fără strop de păcat. Așa cum casele lui Israel erau stropite cu sânge pentru ca îngerul pierzării să treacă pe lângă ele, la fel va trebui și noi să ne pocăim de păcate și să folosim avantajul oferit de sângele lui Hristos, care ne apără de îngerul răzbunării lui Dumnezeu în ziua măcelului. Numai prin Hristos se poate obține iertarea noastră. Sângele Lui ne va proteja de răzbunarea lui Dumnezeu împotriva păcatului.
În timp ce arăta înapoi la eliberarea miraculoasă a evreilor, instituirea Paștelui arăta și înainte, spre moartea Fiului lui Dumnezeu înainte de a avea loc. La ultimul Paște petrecut de Domnul cu ucenicii Săi, El a instituit Cina Domnului în locul Paștelui, pentru a fi ținută în amintirea morții Sale. De Paște nu mai aveau nevoie, deoarece marele Miel prefigurat era gata să fie sacrificat pentru păcatele lumii. Simbolul și realitatea simbolizată s-au suprapus la moartea lui Hristos. (The Youth’s Instructor, 1 mai 1873)
De câte ori ar trebui să primesc sacrificiul ispășitor al lui Hristos pentru păcatele mele?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit.
1 Corinteni 1:23
Isus, pe care Pavel voia să-L prezinte înaintea grecilor din Corint ca Hristos, era un evreu cu o origine umilă, crescut într-un oraș proverbial pentru răutatea lui. El fusese respins de cei din propria națiune și în cele din urmă crucificat ca un făcător de rele. Grecii considerau că este nevoie de emanciparea umanității și considerau studierea filosofiei și a științei ca singurele mijloace de atingere a adevăratului nivel de emancipare și onoare. Putea oare Pavel să-i convingă că credința în puterea acestui evreu obscur le va spori și înnobila fiecare putere a ființei?
Pentru mintea multora care trăiesc în timpurile noastre, crucea de la Golgota este înconjurată de amintiri sfinte. Gânduri de venerație sunt legate de scenele răstignirii. Dar în zilele lui Pavel, crucea era privită cu dezgust și oroare. Să promovezi ca Salvator al omenirii pe Unul care suferise moartea pe cruce ar fi atras în mod natural ridiculizare și opoziție.
Pavel știa bine cum avea să fie primit mesajul lui atât de evrei, cât și de grecii din Corint. El a ales să-L predice „pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei era o pricină de poticnire, și pentru neamuri, o nebunie” (1 Corinteni 1:23). Printre ascultătorii săi evrei erau mulți care aveau să se înfurie din cauza mesajului pe care urma să-l rostească. În ce îi privește pe greci, cuvintele lui aveau să li se pară o deplină nebunie. El avea să fie privit ca un om slab la minte pentru că încerca să arate cum ar putea crucea să aibă vreo legătură cu progresul sau salvarea omenirii.
Dar pentru Pavel, crucea era obiectul interesului suprem. Încă din momentul în care fusese oprit din acțiunea sa de persecutare a urmașilor Nazarineanului crucificat, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Cu acea ocazie îi fusese oferită o revelare a iubirii infinite a lui Dumnezeu așa cum se manifestase în moartea lui Hristos și o transformare minunată se produsese în viața lui, aducând toate planurile și scopurile sale în armonie cu cerul. Din ceasul acela, el devenise un om nou în Hristos. El știa din proprie experiență că, odată ce păcătosul privește iubirea Tatălui demonstrată în sacrificiul Fiului Său și se supune influenței divine, are loc o schimbare a inimii și de atunci încolo Hristos este totul și în tot. (Faptele apostolilor, pp. 244, 245)
Ce lecție nouă m-a învățat crucea despre dragostea infinită a lui Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Hristos a fost împărțit?
1 Corinteni 1:13
Dacă fratele tău greșește împotriva ta, a spus El, mustră-l și, dacă el se pocăiește, iartă-l. Nu-l considera nedemn de încrederea ta. Consideră-te mai prejos, ca să nu fii și tu ispitit. Ține minte că nimeni în afară de Hristos nu poate citi inima. Numai El poate evalua acțiunile.
Biserica trebuie să evite prejudecățile care se ridică precum un fulger atunci când sunt aduse în discuție subiecte politice controversate. Antipatiile naționale și simțămintele sectare să nu fie susținute de nimeni. Cei care stau sub steagul lui Hristos nu au nevoie să mai stea și sub un alt steag. Ei trebuie să recunoască supremația autorității Împăratului împăraților și Domnului domnilor. Să nu apeleze nici la cezar, nici la Pilat. La vremea cuvenită, Hristos îi va răzbuna pe aleșii Săi care strigă zi și noapte către El. Hristos a fost Piatra unificatoare, marea piatră din capul unghiului a tuturor timpurilor.
Patriarhii, preoția levitică, bisericile creștine, toate Îl au ca centru pe Hristos. El trebuie să fie totul în toți. „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:11-14).
Pavel întreabă: „Hristos a fost împărțit?” (1 Corinteni 1:13). Nu avem noi același Conducător spiritual? Când inima mea este copleșită, mă rog: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” (Psalmii 61:2). Cât de prețios este sacrificiul Său atotispășitor, sângele Său vărsat pentru noi! Scumpe sunt meritele Sale atotispășitoare, prețioasă este neprihănirea Sa sfințitoare! Prețioasă este infinita Sa plinătate și suficiență! „Voi aveți totul deplin în El” (Coloseni 2:10). „Și noi am primit din plinătatea Lui și har după har” (Ioan 1:16). Oricare altă temelie este nisip mișcător. În Hristos nu mai este nici evreu, nici grec, nici rob, nici liber, nici bărbat, nici femeie. Noi suntem toți una în Hristos Isus, iar El este Capul nostru. (Manuscrisul 89, 1898)
Ce pot face astăzi pentru a contribui la unitatea creștină pe care Hristos a venit să o aducă în casa, biserica și localitatea mea?