- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?”
Zaharia 3:2
În viziune, profetul îl vede pe „marele-preot, Iosua”, „îmbrăcat cu haine murdare” (Zaharia 3:1,3), stând înaintea Îngerului Domnului, solicitând mila lui Dumnezeu în favoarea poporului său apăsat. În timp ce el pledează pentru împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu, Satana se ridică cu îndrăzneală să i se împotrivească. El indică păcatele lui Israel drept motiv suficient pentru a nu fi readus în favoarea lui Dumnezeu. Îi pretinde pe toți ca pradă a lui și cere să-i fie dați pe mână.
Marele-preot nu se poate apăra pe sine și nici pe poporul său de acuzațiile lui Satana. El nu pretinde că poporul Israel este nevinovat. În haine murdare, simbolizând păcatele celor din popor, pe care le poartă ca reprezentant al lor, stă înaintea Îngerului, mărturisind vinovăția lor, dar arătând pocăința și umilința lor și încrezându-se în mila unui Răscumpărător iertător de păcate. În credință, el cere împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu.
Atunci, Îngerul, care este Hristos Însuși, Salvatorul păcătoșilor, îl reduce la tăcere pe acuzatorul poporului Său, zicând: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2). Timp îndelungat, cei din poporul Israel trecuseră prin cuptorul necazurilor. Din cauza păcatelor lor, fuseseră aproape mistuiți de focul aprins de Satana și de instrumentele lui pentru distrugerea lor, dar Dumnezeu Își întindea acum mâna ca să-i scoată.
Mijlocirea lui Iosua este acceptată și se dă porunca: „Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el! Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!»” „I-au pus o mitră pe cap și l-au îmbrăcat în haine” (v. 4, 5). Propriile lui păcate și acelea ale poporului său au fost iertate. Israel a fost îmbrăcat „cu haine de sărbătoare” – neprihănirea lui Hristos atribuită lor. Mitra așezată pe capul lui Iosua era asemenea celei purtate de preoți și avea inscripția: „Sfințenie Domnului” (Exodul 28:36), însemnând că, în ciuda păcatelor lui anterioare, era acum calificat să slujească înaintea Domnului în sanctuarul Său. (Profeți și regi, pp. 583, 584)
Sunt eu împăcat cu timpul și locul ales de Isus pentru eliberarea mea?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!”
Ioan 19:30
Domnul nu vine în această lume să aducă aur și argint ca să avanseze lucrarea Sa. El le dă oamenilor resurse pentru ca, prin darurile lor, ei să mențină progresul lucrării Lui. Primul scop în care ar trebui folosite darurile primite de la Dumnezeu trebuie să fie susținerea lucrătorilor din marele câmp al secerișului. Şi, dacă oamenii, bărbați și femei deopotrivă, vor deveni canale de binecuvântare pentru alte suflete, Domnul va alimenta continuu aceste canale. Nu faptul că-I înapoiază lui Dumnezeu ce este al Său îi sărăcește pe oameni, ci tocmai păstrarea resurselor pentru ei înșiși duce la sărăcie.
Acțiunea de a da mai departe ce a primit va face din fiecare membru al bisericii un colaborator cu Dumnezeu. Prin voi înșivă nu puteți face nimic, dar Hristos este Marele Lucrător. Este privilegiul fiecărei ființe umane care Îl primește pe Hristos să fie un colaborator al Său în lucrarea Sa.
Mântuitorul a spus: „Şi, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” (Ioan 12:32). Pentru bucuria de a vedea suflete salvate, Hristos a îndurat crucea. El a devenit jertfa vie pentru o lume căzută. În acest act de sacrificiu de sine a fost pusă inima lui Hristos, a fost pusă dragostea lui Dumnezeu; iar prin această jertfă a fost dată lumii influența puternică a Duhului Sfânt. Misiunea lui Dumnezeu trebuie dusă mai departe tot prin sacrificiu. Fiecărui copil al lui Dumnezeu i se cere sacrificiu de sine. Hristos a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). Tuturor celor care cred, Hristos le dă un caracter nou. Prin jertfa Lui infinită, acest caracter este reproducerea caracterului Său.
Autorul mântuirii noastre va fi și Acela care va definitiva lucrarea,Cel ce o va duce la bun sfârșit. Un adevăr primit în inimă va face loc pentru un altul. Iar adevărul, oriunde este primit, face active puterile celui care îl primește. Când vor iubi cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, membrii bisericii noastre vor dovedi cele mai bune și mai puternice calități și, cu cât vor fi mai nobili, cu atât spiritul lor se va asemăna mai mult cu cel al unor copilași, crezând Cuvântul lui Dumnezeu împotriva oricărui egoism.
Un potop de lumină radiază din Cuvântul lui Dumnezeu și trebuie să se producă o trezire în ce privește ocaziile neglijate. (Mărturii pentru biserică, vol. 6, pp. 448–450)
Văd eu lucrarea lui Dumnezeu ca un privilegiu, o oportunitate dată de Dumnezeu de a lucra alături de Cel care va definitiva lucrarea?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume.
Zaharia 14:9
Împărăția harului lui Dumnezeu se instaurează chiar acum prin faptul că, zi de zi, inimile care au fost pline de păcat și de răzvrătire se supun suveranității iubirii Sale. Totuși instaurarea deplină a Împărăției slavei Sale nu va avea loc până la cea de-a doua venire a lui Hristos. „Domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:27). Ei vor moșteni Împărăția care le-a fost pregătită „de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Iar Domnul Hristos Își va manifesta marea Sa putere și va domni.
Porțile cerești se vor deschide din nou și Mântuitorul va veni cu zeci de mii de ori zece mii și mii de mii de sfinți, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Iehova Emanuel „va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia 14:9). „Cortul lui Dumnezeu” va fi cu oamenii „și El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3).
Dar înainte de acea venire a Sa, Domnul Isus a spus că „această Evanghelie a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor” (Matei 24:14). Împărăția Sa nu va veni până când vestea bună a harului și a iubirii Sale nu va fi dusă pe întregul pământ. Prin urmare, dacă ne consacrăm lui Dumnezeu și câștigăm suflete pentru El, noi grăbim venirea Împărăției Sale. Numai aceia care se dedică slujirii Sale, spunând: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8), pentru a deschide ochii orbilor și a-i întoarce pe oameni de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satana la Dumnezeu „ca să primească iertarea păcatelor și moștenirea împreună cu cei sfinți” (Faptele 26:18) – numai aceia se roagă cu sinceritate: „Vie Împărăția Ta.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 108, 109)
Aștept eu și sunt activ în vederea celei de a doua veniri a lui Iehova Emanuel? Poate confirma cineva acest lucru?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.
Efeseni 5:18
Nu prin senzații tari sau prin uitarea produsă de stimulenți artificiali sau nesănătoși, nu prin îngăduirea poftelor sau patimilor inferioare se va găsi adevărata vindecare sau înviorare pentru corp sau suflet. Sunt mulți printre cei bolnavi care sunt fără Dumnezeu și fără speranță. Ei suferă de pe urma dorințelor neîmplinite, a patimilor dereglate și a condamnării venite din partea propriei conștiințe; ei își pierd controlul în viața aceasta și nu au nicio perspectivă pentru viața viitoare. Cei care îi îngrijesc pe bolnavi să nu spere că îi vor ajuta pe acești pacienți îngăduindu-le plăceri frivole, emoționante. Acestea au fost blestemul vieții lor. Sufletul însetat și înfometat va continua să înseteze și să flămânzească atâta vreme cât caută să găsească satisfacție în aceste lucruri. Cei care beau din izvorul plăcerii egoiste sunt amăgiți. Ei confundă râsetele cu puterea, iar când euforia încetează, sursa lor de inspirație dispare, iar ei rămân pradă nemulțumirii și disperării.
Pacea persistentă, adevărata odihnă a spiritului, nu are decât o singură Sursă. Despre acest lucru vorbea Hristos când a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea” (Ioan 14:27). Această pace nu este ceva ce El dă separat de Sine Însuși. Ea se află în Hristos, iar noi o putem primi numai primindu-L pe El.
Hristos este Izvorul vieții. Lucrul de care au nevoie mulți este o mai bună cunoaștere a Sa; ei au nevoie să fie învățați cu răbdare și blândețe, dar și cu hotărâre, cum întreaga ființă se poate deschide înaintea mijloacelor de vindecare ale cerului. Când lumina iubirii lui Dumnezeu umple cămările întunecoase ale sufletului, oboseala însoțită de nervozitate și nemulțumire va înceta și un simțământ de satisfacție va aduce vigoare minții și sănătate și energie corpului.
Ne aflăm într-o lume a suferinței. Dificultățile, încercările și întristarea ne așteaptă pretutindeni de-a lungul drumului către casa din cer. Dar mulți își fac poverile vieții de două ori mai grele prin anticiparea permanentă a necazurilor. (…) Să-și întoarcă privirile de la imaginea întunecată – care este imaginară – la binefacerile pe care Dumnezeu le-a presărat pe cărarea lor și, dincolo de acestea, la cele nevăzute și veșnice. (Divina vindecare, pp. 246, 247)
În care domenii ale vieții mele aș putea fi neliniștit și neîmplinit?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea.”
Luca 22:15
În camera de sus a unei locuințe din Ierusalim, Hristos stătea la masă cu ucenicii. Ei se adunaseră să sărbătorească Paștele. Mântuitorul dorise să petreacă această sărbătoare singur cu cei doisprezece. Știa că Îi venise ceasul. El Însuși era adevăratul Miel pascal și, în ziua când se mânca Paștele, El trebuia să fie jertfit. Era gata să bea cupa mâniei; în curând trebuia să primească ultimul botez al suferinței. Dar Îi mai rămâneau câteva ceasuri liniștite și acestea urmau să fie folosite pentru binele iubiților Săi ucenici.
Întreaga viață a lui Hristos a fost o viață de slujire neegoistă. „N-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Matei 20:28) – fusese lecția transmisă de fiecare faptă a Lui. Dar ucenicii încă nu o învățaseră. La această ultimă cină de Paște, Isus a repetat lecția printr-o ilustrare care li s-a întipărit pentru totdeauna în minte și în inimă.
Întâlnirile lui Isus cu ucenicii, foarte apreciate de ei toți, erau de obicei ocazii de bucurie liniștită. Cina de Paște se bucurase întotdeauna de un deosebit interes; dar, de data aceasta, Isus era tulburat. Inima Îi era împovărată și fața Îi era umbrită. Când S-a întâlnit cu ei în camera de sus, ucenicii și-au dat seama că sufletul Îi era adânc împovărat și, cu toate că nu știau cauza, simțeau durerea împreună cu El.
Când erau adunați în jurul mesei, El a spus pe un ton de profundă tristețe: „«Am dorit mult să mănânc Paștele acestea cu voi, înainte de patima Mea; căci vă spun că, de acum încolo, nu le voi mai mânca până la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.» Şi a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: «Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.»”
Hristos știa că sosise timpul ca El să plece din lumea aceasta, să meargă la Tatăl. Şi, fiindcă îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 642, 643)
Cum ar fi să trăiesc conștient că întreaga mea viață se îndreaptă spre un moment precis de suferință, durere și moarte?