Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei
Pret intreg
59,00 Lei
Pret intreg
35,00 Lei
- Home
- Produse
138Lei96.60 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; și ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui.
Isaia 42:4
Biserica ce se va dovedi de succes în slujba Maestrului trebuie să fie energică. Membrii ei nu trebuie să permită ca interesul lor în ce privește lucrarea să fie unul lent. Inteligențele cerești sunt gata să coopereze cu elementele umane pentru a zori înaintarea lucrării. Oricât ar costa, duceți bătălia până la porțile vrăjmașului, luați cu asalt întreaga cetate! Nu vă lăsați descurajați și nici nu slăbiți lupta! Autoritatea lui Hristos este supremă. Puterea Lui este invincibilă. Prin Duhul Sfânt, Domnul lucrează cu elementele umane. „Căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61:1-3). Soarele neprihănirii a răsărit. Hristos dorește să îl îmbrace pe poporul Său cu hainele mântuirii. „El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; și ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui” (Isaia 42:4). „Neamuri vor umbla în lumina ta și împărați în strălucirea razelor tale” (Isaia 60:3).
Domnul dorește ca niciunul dintre luptătorii crucii să nu rămână în neștiință și întuneric. El ne cheamă să ne ridicăm mult deasupra lumii, ca să ne poată arăta marea confederație a răului care este în dispozitiv de luptă împotriva noastră. El ne va aduce aminte că „noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). El ne asigură că aceia care sunt angajați în această luptă se află sub comanda „Căpeteniei oștirilor Domnului” și că îngerii cerului sunt alături de ei în luptele lor pentru „coroana care nu se veștejește niciodată”. Să ne aliniem sub steagul Prințului Emanuel și, în Numele și în puterea lui Isus Hristos, să ducem lupta până la sfârșit. (Bible Training School, 1 iunie 1911)
Cum mă simt știind că poporul lui Dumnezeu lucrează pentru cei pierduți și întreg cerul este lângă noi în timp ce ducem lupta până la sfârșit?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?
Luca 18:7
Și astfel izbăvirea s-a întors îndărăt, și mântuirea a stat deoparte (...). Adevărul s-a făcut nevăzut, și cel ce se depărtează de rău este jefuit” (Isaia 59:14,15). Aceste cuvinte s-au împlinit în viața lui Hristos, aici, pe pământ. El a fost fidel poruncilor lui Dumnezeu, dând deoparte tradițiile și cerințele omenești ce fuseseră așezate în locul lor. Din această cauză, Domnul a fost urât și persecutat. Istoria aceasta se repetă. Legile și tradițiile oamenilor sunt înălțate mai presus de Legea lui Dumnezeu, iar cei care rămân loiali poruncilor lui Dumnezeu îndură disprețul și persecuția. Datorită fidelității Sale față de Dumnezeu, Domnul Hristos a fost învinuit că este călcător al Sabatului și blasfemator. (...) În același fel sunt urmașii Săi acuzați și prezentați într-o lumină falsă. Așa speră Satana să-i determine să păcătuiască, pentru a-I aduce dezonoare lui Dumnezeu.
Caracterul judecătorului din parabolă, care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina, a fost prezentat de Hristos pentru a arăta felul de judecată care se practica în acea vreme (...). El voia ca cei din poporul Său din toate timpurile să-și dea seama cât de puțină încredere vor putea avea în ziua necazului în conducătorii și judecătorii pământești. Adesea, poporul ales al lui Dumnezeu trebuie să stea înaintea unor oameni care ocupă poziții oficiale, dar care nu fac din Cuvântul lui Dumnezeu călăuzitorul și sfătuitorul lor, ci își urmează propriile impulsuri nesfinte și necontrolate.
În parabola judecătorului nedrept, Hristos ne-a arătat ce ar trebui să facem. „Nu va face oare Dumnezeu dreptate aleșilor Lui (...)?” Hristos, Exemplul nostru, nu a făcut nimic pentru a Se apăra sau pentru a Se elibera. El I-a încredințat lui Dumnezeu cazul Său. În același fel, urmașii Săi nu trebuie să acuze sau să condamne pe nimeni și nici să recurgă la forță pentru a se elibera singuri când sunt persecutați.
Când se ivesc încercări care par inexplicabile, nu ar trebui să ne lăsăm pacea tulburată. Oricât de nedrept am fi tratați, să nu apară la noi un spirit pătimaș. Dacă ne îngăduim un spirit de răzbunare, ne facem rău nouă înșine. Ne distrugem propria încredere în Dumnezeu și Îl întristăm pe Duhul Sfânt. Alături de noi se află un martor, un trimis ceresc ce va înălța pentru noi un steag împotriva vrăjmașului. El ne va învălui cu strălucirea razelor Soarelui neprihănirii. Iar Satana nu poate pătrunde dincolo de ele. El nu poate să treacă peste acest scut de lumină sfântă. (Parabolele Domnului Hristos, pp. 170–172)
Dacă eu nu mă răzbun când mi s-a greșit, cum mă va îndreptăți Dumnezeu?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.
Coloseni 1:17
Toți ucenicii aveau defecte grave când i-a chemat Isus în slujba Sa. Chiar și Ioan, care a avut o legătură mai strânsă cu Cel Blând și Umil, nu era din fire blând și binevoitor. El și fratele lui erau numiți „fiii tunetului”. Când au venit la Isus, orice manifestare de dispreț față de El le stârnea indignarea și spiritul de ceartă. Iritabilitate, dorință de răzbunare și atitudine critică, toate se găseau la ucenicul iubit. El era mândru, și ambiția lui era să fie primul în Împărăția lui Dumnezeu. Dar zi după zi, în contrast cu atitudinea lui vehementă, a admirat blândețea și îndelunga răbdare a lui Isus și I-a ascultat învățăturile despre umilință și răbdare. Şi-a deschis inima față de influența divină și a devenit nu numai un ascultător, ci și un împlinitor al cuvintelor Mântuitorului. Sinele i-a fost ascuns în Hristos. A învățat să poarte jugul lui Hristos și să ducă povara Lui.
Isus i-a mustrat pe ucenici și i-a avertizat, dar Ioan și frații lui nu L-au părăsit; ei L-au ales pe Isus în ciuda acestor mustrări. Mântuitorul nu S-a îndepărtat de ei pentru că erau plini de slăbiciuni și greșeli. Ei I-au împărtășit până la final încercările și au învățat lecțiile din viața Lui. Privind la Hristos, caracterul lor a fost transformat.
Apostolii se deosebeau mult în ce privește obiceiurile și temperamentul. Între ei se aflau vameșul Levi-Matei și Simon, zelotul aprins, dușmanul neîmpăcat al autorității Romei; generosul și impulsivul Petru și răutăciosul Iuda; Toma cel sincer, totuși timid și fricos; Filip, cel greoi la inimă și înclinat spre îndoială, și ambițioșii fii ai lui Zebedei, atât de direcți cu frații lor. Aceștia au fost aduși împreună, fiecare cu greșelile lui, toți cu tendințe spre rău moștenite sau cultivate; dar în și prin Hristos, ei trebuiau să rămână în familia lui Dumnezeu, învățând să rămână una în credință, în învățătură, în atitudine. Ei urmau să aibă încercările lor, supărările lor și deosebirile lor de părere, dar, când Hristos le locuia în inimă, nu puteau fi neînțelegeri între ei. Iubirea Lui avea să-i facă să se iubească unul pe altul, lecțiile Învățătorului urmau să-i facă să-și armonizeze trăsăturile, ducându-i spre unitate până când aveau să fie un singur gând și o singură judecată. Hristos este Marele Centru, iar ei urmau să se apropie unul de altul pe măsură ce se apropiau de centru. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 295, 296)
Ce s-a schimbat la mine de când am început să umblu cu Isus? Poate familia mea observa vreo diferență?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.
Marcu 6:31
Hristos nu a exprimat cuvinte prin care să-Și arate propria importanță sau superioritate; El nu a fost nepăsător cu cei de lângă El. Nu Și-a arogat vreo autoritate în virtutea relației Sale cu Dumnezeu, ci cuvintele și acțiunile Sale demonstrau că Își cunoaște misiunea și caracterul. Vorbea despre lucrurile cerești ca Unul căruia îi era cunoscut tot ceea ce este ceresc. Vorbea despre apropierea și unitatea cu Tatăl Său ca și cum ar vorbi un copil despre relația sa cu părinții. Vorbea ca Unul care a venit să lumineze lumea cu slava Sa. Niciodată nu a privit cu superioritate școlile rabinilor pentru că era un Învățător trimis de Dumnezeu să instruiască omenirea. Ca Unul în care se afla toată puterea de refacere, Hristos vorbea despre atragerea oamenilor la Sine și despre faptul că le va da viața veșnică. În El se află puterea de vindecare a tuturor suferințelor fizice și spirituale.
Hristos a venit în lumea noastră având în vedere ceva superior grandorii umane, pentru a îndeplini o lucrare care trebuia să aibă rezultate infinite. Unde Se afla El când îndeplinea această lucrare? În casa lui Petru, pescarul; odihnindu-Se la fântâna lui Iacov și vorbindu-i femeii din Samaria despre apa vieții. El predica în general în aer liber, dar câteodată în Templu, pentru că participa la adunările poporului evreu. Uneori predica pe coasta muntelui sau folosind o barcă pescărească. Era prezent în viața acestor pescari umili. Empatia Lui era îndreptată spre cei în nevoie, suferinzi, descurajați și mulți erau atrași de El.
Atunci când a fost stabilit planul de răscumpărare, s-a decis ca Hristos să nu apară conform caracterului Său divin, pentru că așa nu Se putea alătura celor descurajați și suferinzi. El a trebuit să vină ca om sărac. El S-ar fi putut arăta în postura înaltă din curțile cerești, dar, nu, El trebuia să ajungă la cei mai de jos din omenirea suferindă și săracă, iar vocea Lui trebuia auzită de cei apăsați și descurajați, pentru ca sufletului obosit și bolnav de păcat să i se poată arăta ca Restaurator, Dorința tuturor popoarelor, Dătător de odihnă. Iar celor care tânjesc astăzi după odihnă și pace, la fel ca acelora care Îi ascultau cuvintele în Iudeea, El le spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). (Manuscrisul 14, 1897)
Cât de dispus sunt să renunț la privilegii și avantaje pentru a le servi celor în nevoie?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Prin credință a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut.
Evrei 11:27
Educația pe care Moise o primise în Egipt i-a fost un ajutor în multe privințe, însă cea mai valoroasă pregătire pentru misiunea vieții lui a fost cea din timpul cât a fost angajat ca păstor. Moise era din fire impulsiv. În Egipt, ca favorit al faraonului și al poporului, conducător militar de succes, fusese obișnuit să primească laude și aprecieri. Atrăsese poporul de partea sa. Acțiunea de eliberare a lui Israel el spera să o îndeplinească prin propriile puteri. Foarte diferite au fost însă lecțiile pe care a trebuit să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Mânându-și turmele în pustietatea munților și pe pajiștile înverzite ale văilor, el a învățat credința, blândețea, răbdarea, umilința și renunțarea de sine. A învățat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să aibă grijă de mielușei și să le hrănească pe cele bătrâne și pe cele slăbite.
Prin această activitate, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu devotament, ca pentru Dumnezeu, misiunea încredințată. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând asupra caracterului Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. (...)
După această experiență, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba toiagul de păstor cu sceptrul autorității, de a-și lăsa turma de oi și a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină l-a găsit neîncrezător în sine, cu o exprimare greoaie și timid. Era copleșit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat misiunea punându-și toată încrederea în Domnul. Măreția misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minții. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată și el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredințată vreodată omului. Despre el este scris: „În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față” (Deuteronomul 34:10). (Divina vindecare, pp. 474, 475)
De ce anume ar trebui să mă dezvăț ca să Îi aduc lui Dumnezeu o slujire mai bună?