- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.”
Exodul 31:13
Așa cum a fost semnul care îl deosebea pe Israel când a ieșit din Egipt ca să intre în Canaanul pământesc, Sabatul este și astăzi semnul care îl deosebește pe poporul lui Dumnezeu care iese din lume ca să intre în odihna cerească. Sabatul este un semn al relației care există între Dumnezeu și copiii Săi, un semn că ei respectă Legea Sa. Sabatul face deosebirea dintre cei care Îi sunt supuși credincioși lui Dumnezeu și cei care calcă Legea Sa.
Din stâlpul de nor, Hristos a declarat cu privire la Sabat: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc” (Exodul 31:13). Sabatul dat lumii ca un semn că Dumnezeu este Creatorul este, de asemenea, semnul că El este și Cel care sfințește. Puterea care a creat toate lucrurile este și puterea care re-creează sufletul în asemănare cu El. Pentru cei care păzesc Sabatul ca zi sfântă, el este semnul sfințirii. Adevărata sfințire este armonie cu Dumnezeu, înseamnă a fi una cu El în caracter. Ea este primită prin ascultare de acele principii care sunt oglindirea caracterului Său, iar Sabatul este semnul adevăratei ascultări. Cel care ascultă din inimă de porunca a patra va asculta de întreaga Lege. El este sfințit prin ascultare.
Nouă, ca și Israelului din vechime, Sabatul ne este dat ca „un legământ veșnic”. Pentru cei care se închină în ziua Sa cea sfântă, Sabatul este un semn că Dumnezeu îi recunoaște ca parte din poporul Său ales. Este o garanție, un angajament că El Își va împlini legământul față de ei. Fiecare suflet care acceptă semnul stăpânirii lui Dumnezeu se așază sub legământul cel veșnic și divin. Se prinde de lanțul de aur al ascultării și fiecare za a acestui lanț este o promisiune.
Doar a patra din Cele Zece Porunci conține sigiliul Marelui Legiuitor, Creatorul cerurilor și al pământului. Cei care respectă această poruncă iau asupra lor numele Său și toate binecuvântările pe care le implică acesta le aparțin. (Mărturii pentru biserică, vol. 6, pp. 349, 350)
Dacă sfințirea este procesul prin care devin sfânt, cum folosește Isus Sabatul ca să mă sfințească? Mă face păzirea Sabatului să fiu mai sfânt?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți.
Ioan 2:24
Numai aceia care primesc permanent proaspete măsuri de har vor avea putere proporțională cu nevoile lor zilnice și capacitatea de a folosi această putere. În loc să aștepte un moment viitor când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să devină în mod miraculos adecvați pentru câștigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu, ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Zilnic, ei își sporesc ocaziile de slujire care le stau la îndemână. Zilnic depun mărturie în favoarea Stăpânului, oriunde ar fi, în preocupările mărunte ale vieții de acasă sau într-un domeniu al vieții publice.
Lucrătorul consacrat are parte de o minunată consolare știind că până și Domnul Hristos, în timpul vieții Sale pe pământ, L-a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi proaspete măsuri de har necesar; apoi, după aceste ocazii de comuniune cu Dumnezeu, El mergea să-i întărească și să-i binecuvânteze pe alții. Iată-L pe Fiul lui Dumnezeu, plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deși este Fiul lui Dumnezeu, El Își consolidează credința prin rugăciune și, prin comuniune cu Cerul, Își furnizează putere pentru a-i rezista celui rău și a le sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al ființelor umane, El cunoaște nevoile acelora care, deși plini de defecte și trăind într-o lume a păcatului, doresc totuși să-I slujească. El știe că mesagerii pe care îi vede adecvați să fie trimiși sunt oameni slabi, supuși greșelii; dar tuturor acelora care se dedică în totalitate slujirii Lui, El le promite ajutor divin. Exemplul Său este o asigurare că arzătoarele și insistentele cereri înălțate către Dumnezeu în credință – credință care duce la o deplină dependență de Dumnezeu și la o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa – vor reuși să le aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească și să folosească puterea pe care Dumnezeu a promis-o bisericii Sale pentru strângerea secerișului pământului. Dimineață de dimineață, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului și își reînnoiesc legământul de consacrare, El le va da prezența Duhului Său, însoțită de puterea lui revigorantă și sfințitoare. Pornind la activitățile lor zilnice, ei au asigurarea că ființa nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie „împreună-lucrători cu Dumnezeu”. (Faptele apostolilor, pp. 55, 56)
Dacă Isus dorește să îmi împlinească cele mai profunde nevoi, ce domeniu al vieții ar trebui să-I fac disponibil astăzi?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Numărat, numărat, cântărit și împărțit.
Daniel 5:25
Mâna a dispărut, dar patru cuvinte teribile au rămas. Cu răsuflarea tăiată, oamenii așteptau anunțul lui Daniel cu privire la semnificația acestor cuvinte: „«Numărat, numărat, cântărit și împărțit.» (...) Numărat înseamnă că Dumnezeu ți-a numărat zilele domniei și i-a pus capăt. Cântărit înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor! Împărțit înseamnă că împărăția ta va fi împărțită și dată mezilor și perșilor!” (Daniel 5:25-28).
Pe cât de cert este că a existat un Martor la ospățul lui Belșațar, pe atât de cert este că există un Martor la fiecare scenă de veselie profanatoare și la fel de sigură este consemnarea îngerului: „Ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor.”
Excesul, lipsa de moderație, este tot mai accentuat, în ciuda eforturilor depuse de a-l ține sub control. Nu putem exagera când vine vorba de efortul de a-l ține sub control, de a-i ridica pe cei căzuți și a-i apăra pe cei slabi în fața ispitei. Cu mâinile noastre slabe, omenești, nu putem face decât puțin, dar avem un Ajutor inepuizabil. Nu trebuie să uităm că brațul lui Hristos poate ajunge în cele mai mari adâncimi ale catastrofei și degradării umane. El ne poate ajuta să înfrângem chiar și acest demon teribil al lipsei de control de sine.
Propria casă este locul în care trebuie să înceapă această acțiune. Cea mai mare responsabilitate se află în dreptul celor care se ocupă de educarea tinerilor și formarea caracterului lor. Iată misiunea mamelor, de a-și ajuta copiii să-și formeze gusturi curate și obiceiuri corecte, să dezvolte rezistență morală, o autentică valoare morală. Învățați-i că nu trebuie să fie duși de val împreună cu alții, să nu cedeze sub influențele rele, ci să-i influențeze ei pe alții spre bine, să-i înnobileze și să-i ridice pe cei cu care vin în legătură. Învățați-i că, dacă se află în legătură cu Dumnezeu, vor avea putere de la El să reziste celor mai cumplite ispite.
La curtea Babilonului, Daniel a fost înconjurat de atracții spre păcat, dar, cu ajutorul lui Hristos, el și-a menținut integritatea. Cel care nu este în stare să reziste ispitei, deși are la dispoziție și acces la toate facilitățile, nu va fi înregistrat în cărțile din ceruri ca un om adevărat. Domnul nu-i așază niciodată pe oameni în situații care să le depășească puterea de a se împotrivi răului. Puterea divină este întotdeauna gata să protejeze și să îi ofere forță celui care se face părtaș la natura divină. (Christian Temperance and Bible Hygiene, pp. 21, 22)
Cum să fac să nu cedez în fața multiplelor atracții spre păcat din partea lui Satana?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.
2 Timotei 3:12
Ostilitatea lui Satana față de omenire este provocată de faptul că, prin Hristos, omul este obiectul iubirii și îndurării lui Dumnezeu. Satana vrea să dejoace planul divin de răscumpărare a omului și să aducă dezonoare asupra lui Dumnezeu, degradând și stricând lucrarea mâinilor Sale. El vrea să producă întristare în ceruri, să umple pământul de nenorocire și ruină, apoi să prezinte toate aceste rele ca rezultat al modului în care Dumnezeu l-a creat pe om.
Numai harul sădit în suflet de Hristos creează în om opoziție față de Satana. Fără acest har transformator și fără această putere înnoitoare, omul ar rămâne sclavul lui Satana, un slujitor totdeauna dispus să-i îndeplinească poruncile. Însă noul principiu sădit în suflet creează conflict acolo unde, până atunci, fusese pace. Puterea pe care o dă Hristos îl face pe om capabil să-i reziste tiranului și uzurpatorului. Oricine simte oroare față de păcat, nu dragoste, oricine se opune patimilor care l-au stăpânit și le învinge demonstrează că în inima lui acționează un principiu în întregime de sus.
Antagonismul dintre Hristos și Satana s-a manifestat cel mai clar prin modul în care lumea L-a primit pe Isus. Iudeii L-au respins nu neapărat pentru că a venit fără bogăție, pompă sau grandoare, ci pentru că și-au dat seama că El avea o putere care ar fi compensat cu mult lipsa acestor avantaje exterioare. Puritatea și sfințenia lui Hristos au provocat ura păcătoșilor. Spiritul Lui de jertfire de sine și evlavia Lui ireproșabilă erau o continuă mustrare pentru un popor mândru și preocupat de plăcerile trupești. Iată ce a provocat dușmănia față de Fiul lui Dumnezeu! Satana și îngerii răi s-au unit cu oamenii nelegiuiți. Toate forțele apostaziei au conspirat împotriva Campionului adevărului.
Aceeași ură este manifestată și împotriva urmașilor lui Hristos. Oricine își dă seama de caracterul respingător al păcatului și se împotrivește ispitei cu putere de sus va trezi cu siguranță mânia lui Satana și a supușilor lui. (Tragedia veacurilor, pp. 506, 507)
Care este atitudinea mea curentă față de păcat? Îl consider respingător și dezonorant? Sau am ajuns desensibilizat față de puterea lui distrugătoare?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.
Galateni 4:4
Revolta lui Israel față de Legea și autoritatea lui Dumnezeu l-a dus pe Israel la distrugere. Onoarea care i-a fost dată de Dumnezeu, de a fi condus de Fiul Său, i-a mărit păcatul. Acuzația din partea evreilor că Hristos nesocotește legea lui Moise nu avea niciun temei. Hristos a fost evreu și, până și în privința orei morții Sale pe cruce, a respectat legea sub care se aflau evreii. Dar, atunci când simbolul a întâlnit realitatea simbolizată, la moartea lui Hristos, oferirea jertfei de sânge animal a devenit fără valoare. Hristos a oferit marea Jertfă, dându-Și propria viață, fapt prefigurat de jertfele aduse până atunci și fapt care a pus capăt valorii jertfelor de sânge din legea iudaică.
De la căderea în păcat nu a mai putut exista nicio comunicare directă între Dumnezeu și umanitate, în afară de cea realizată prin Hristos, iar Dumnezeu I-a încredințat Fiului Său, într-un sens special, cazul omenirii căzute. Hristos Și-a asumat acțiunea de răscumpărare. Scopul Său este acela de a păstra intactă onoarea Legii lui Dumnezeu, cu toate că familia umană o calcă în picioare. El îi va răscumpăra de sub blestemul Legii pe toți cei ascultători care vor primi oferta harului, acceptând ispășirea astfel oferită în mod atât de minunat. (...)
Adam și Eva, la facerea lor, aveau cunoștință de Legea inițială a lui Dumnezeu. Ea le era imprimată în inimă și erau conștienți de cerințele ei în ceea ce îi privea. Când au călcat Legea lui Dumnezeu și au decăzut din starea lor de fericită inocență, devenind păcătoși, viitorul oamenilor nu mai avea nicio rază de speranță. Lui Dumnezeu I-a părut rău de ei și Hristos a conceput un plan pentru salvarea lor, în care El avea să le poarte vina. Când asupra pământului și asupra omului a fost pronunțat blestemul, împreună cu el s-a emis și promisiunea că, prin Hristos, era speranță și iertare pentru călcarea Legii lui Dumnezeu. Deși viitorul era sumbru și întunecat ca o paloare de moarte, totuși promisiunea unui Răscumpărător, o stea a speranței, a luminat viitorul negru. Evanghelia i-a fost prezentată lui Adam pentru prima oară de către Hristos. Adam și Eva au simțit un regret sincer și o pocăință sinceră pentru vina lor. Au crezut promisiunea valoroasă a lui Dumnezeu și au fost salvați de ruina totală. (Review and Herald, 29 aprilie 1875)
Dacă aș fi fost în locul lui Adam, cum m-aș fi simțit să știu că Dumnezeu crease o cale de a salva lumea pe care păcatul meu a stricat-o atât de rău?