- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp, și i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.
Luca 23:26
Mulțimea care Îl urma pe Mântuitorul I-a văzut pașii slabi și șovăitori, dar n-a manifestat niciun pic de milă față de El. Oamenii își băteau joc și îl insultau pentru că nu putea să ducă acea cruce grea. Povara a fost pusă din nou asupra Sa și din nou El a căzut leșinând sub greutatea ei. Persecutorii Săi au văzut că Îi era imposibil să-Şi ducă mai departe povara. Erau în încurcătură, neștiind pe cine să găsească să ducă mai departe povara aceea umilitoare. Iudeii nu puteau face lucrul acesta, pentru că întinarea avea să-i împiedice să ia parte la sărbătorirea Paștelui. Nimeni deci, nici măcar din gloata care Îl urma, nu s-a înjosit să care crucea.
În acest moment, un străin, Simon din Cirene, venind de la țară, întâlnește mulțimea. El aude batjocurile și înjurăturile gloatei, aude repetându-se cuvintele disprețuitoare: „Faceți loc pentru Împăratul iudeilor!” El se oprește plin de uimire în fața scenei și, în timp ce își exprimă compasiunea, îl prind și îi pun crucea pe umeri.
Simon auzise despre Hristos. Fiii săi credeau în Mântuitorul, dar el însuși nu era un ucenic al Său. Purtarea crucii spre Golgota a fost o binecuvântare pentru Simon și, de atunci înainte, el avea să fie pentru totdeauna recunoscător pentru această dovadă a providenței. Astfel a ajuns să își asume de bunăvoie crucea Domnului Hristos și a rămas pentru totdeauna cu bucurie sub povara ei.
Nu puține femei se aflau în mulțimea care Îl urma la locul execuției pe Cel Necondamnat. Atenția lor era ațintită asupra Domnului Hristos. Unele dintre ele Îl mai văzuseră. Altele îi aduseseră la El pe bolnavii și suferinzii lor. Altele fuseseră ele însele vindecate. Acum se făceau auzite istorisiri ale celor petrecute. Ele erau uimite de ura pe care mulțimea o manifesta față de Cel pentru care inimile lor erau înduioșate și zdrobite. Şi, în ciuda acțiunii gloatei turbate și a cuvintelor pline de mânie ale preoților și conducătorilor, aceste femei au dat glas empatiei pe care o simțeau. Şi, în timp ce Domnul Hristos cădea leșinat sub povara crucii, ele au izbucnit în vaiete jalnice.
Acesta a fost singurul lucru care a atras atenția Domnului Hristos. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 742, 743)
De ce Isus, o Persoană nevinovată care a făcut multe fapte bune, generează o așa ură în unii?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.
Romani 5:19
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Există vreun motiv pentru care această speranță vie să nu ne dea aceeași încredere și bucurie astăzi, la fel ca ucenicilor din biserica primară? Hristos nu e închis în mormântul cel nou al lui Iosif. El este înviat și înălțat în slavă, iar noi trebuie să acționăm conform credinței pe care o avem, ca lumea să vadă că avem o speranță vie și un Prieten la curtea din cer.
Noi suntem născuți din nou la o speranță vie, la o moștenire nedegradabilă, nepervertită și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru noi. Speranța noastră nu este nefondată, moștenirea noastră nu este trecătoare. Ea nu este doar un rod al imaginației, ci este păstrată în ceruri pentru noi, „care sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea, voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:5-7).
În toiul ispitelor părem să pierdem din vedere că Dumnezeu ne încearcă astfel încât credința noastră să fie probată și demnă de laudă, onoare și slavă la arătarea lui Isus. Domnul ne așază în diferite situații pentru a ne dezvolta. Dacă avem defecte de caracter de care nu suntem conștienți, El ne supune disciplinei ca să ne facă conștienți de acestea și ca să le învingem. În providența Sa, suntem aduși în diferite împrejurări. De fiecare dată întâmpinăm o anumită categorie de ispite. De câte ori, atunci când suntem în diverse situații dificile, nu gândim: „Aceasta este o greșeală nemaipomenită. Cum n-aș fi vrut să rămân acolo unde eram înainte!” Dar de ce nu ești mulțumit? (...) Ce ar trebui să faci când ești pus la încercare de providența Domnului? – Trebuie să te ridici la înălțimea urgenței situației în care te afli și să îți înfrângi defectele de caracter. (Review and Herald, 6 august 1889)
Care este moștenirea nedegradabilă ce mă așteaptă în ceruri?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Urmăriți pacea cu toții și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
Evrei 12:14
Oamenii din poziții de răspundere care proclamă adevărul lui Dumnezeu în numele lui Isus fără energia spirituală dată de puterea înviorătoare a lui Dumnezeu fac o lucrare neautentică și nu pot ști sigur dacă aceasta va fi însoțită de succes sau de insucces. (...) Nu marile realizări sau aspirații înalte sunt cele care vor primi aprobarea lui Dumnezeu, ci dragostea și dedicarea cu care este realizată lucrarea, fie ea importantă sau modestă. Furtunile opoziției sau eșecurile sunt mijloacele providenței lui Dumnezeu prin care suntem atrași la adăpostul aripilor Sale. Atunci când norii ne înconjoară, vocea Sa poate fi auzită: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea...” (Ioan 14:27).
Gestul lui Hristos de a sufla Duh Sfânt asupra ucenicilor și acela de a le împărtăși pacea Sa au fost doar câțiva stropi înaintea revărsării depline a șuvoiului din Ziua Cincizecimii. Isus i-a făcut pe ucenici să înțeleagă că, în timp ce aveau să-și facă lucrarea încredințată, vor înțelege tot mai mult natura acestei lucrări și modul în care Împărăția lui Hristos trebuia întemeiată pe pământ. Ei erau trimiși să dea mărturie despre Mântuitorul și despre ceea ce văzuseră și auziseră în legătură cu învierea Sa, să repete cuvintele de har rostite de buzele Sale. Ei Îi cunoșteau bine caracterul sfânt; El era ca un înger care stătea în lumina soarelui, fără să facă nicio umbră. Era misiunea sacră a apostolilor să le arate oamenilor caracterul nepătat al lui Hristos, ca standard pentru viața lor. Ucenicii fuseseră atât de strâns legați de acest Model de sfințenie, încât erau într-o anumită măsură asimilați cu El în caracter, fiind în mod deosebit adecvați să prezinte lumii învățăturile și exemplul Său.
Cu cât slujitorul lui Hristos este mai apropiat de Maestrul său, prin contemplarea vieții și caracterului Său, cu atât mai mult se va asemăna cu El și va fi mai calificat să transmită adevărurile Sale. Fiecare trăsătură a vieții marelui Exemplu trebuie studiată cu grijă, iar în rugăciunea credinței vii să aibă loc o conversație apropiată cu El. Astfel, caracterul uman defectuos se va transforma în asemănare cu caracterul Său slăvit. În acest fel se va pregăti învățătorul adevărului să conducă suflete la Hristos. (The Spirit of Prophecy, vol. 3, pp. 242–244)
Ce aspect al caracterului lui Hristos ar trebui să studiez și să pun în practică?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
2 Corinteni 12:10
Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Prima acțiune a celor care vor să facă o reformă este să-și purifice imaginația. Dacă o ia într-o direcție greșită, mintea trebuie strunită să se concentreze doar pe subiecte curate și înălțătoare. Când ești ispitit să cedezi unei imaginații înjositoare, aleargă la tronul harului și roagă-te pentru putere din cer. În puterea lui Dumnezeu, imaginația poate fi disciplinată să se ocupe doar cu lucruri curate și spirituale. (...)
Cei care doresc să aibă înțelepciunea de la Dumnezeu trebuie să ajungă neștiutori în cunoașterea păcătoasă din aceste vremuri, pentru a putea fi înțelepți. Ei ar trebui să-și închidă ochii să nu vadă și să nu se deprindă cu răul. Ar trebui să-și astupe urechile, să nu audă ce este rău și să nu dobândească deprinderi care le-ar păta puritatea gândurilor și a faptelor. Ei ar trebui să-și păzească limba ca nu cumva buzele lor să rostească lucruri josnice și înșelătoare.
Toți oamenii sunt responsabili pentru acțiunile lor în timpul de probă al acestei lumi. Toți sunt înzestrați cu putere de control asupra acțiunilor lor. Dacă cineva este slab în ce privește virtutea și puritatea gândurilor și a faptelor, poate obține ajutor de la Prietenul celor neajutorați. Isus este familiarizat cu toate slăbiciunile naturii umane și, dacă este rugat, va da putere de biruință asupra celor mai puternice ispite. Oricine poate obține această putere dacă o caută în umilință. Isus le adresează tuturor o binecuvântată invitație pentru ca cei împovărați și apăsați de păcat să vină la El, Prietenul celor păcătoși. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:28-30).
Aici, în școala lui Hristos, cei mai doritori să învețe pot în siguranță învăța ce se va dovedi de folos pentru prezent și pentru veșnicie. Cei agitați și nemulțumiți își vor găsi aici pacea. Dacă vor avea mintea și sentimentele îndreptate spre Hristos, ei vor obține adevărata înțelepciune, care se va dovedi de o valoare mai mare pentru ei decât cele mai mari comori pământești. (Un apel solemn, pp. 76–78)
Cât de curate sunt gândurile mele? Mai mult, cum aș putea să „nu mă deprind cu răul”?
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.
Apocalipsa 1:18
Captivii scoși din morminte în timpul învierii lui Isus au fost trofeele Sale ca Prinț victorios. În felul acesta, El Își consfințea victoria asupra morții și mormântului, dând o garanție, un zălog, pentru învierea tuturor credincioșilor. Cei înviați au intrat în cetate și au apărut în fața multora în forma lor înviată, dovedind astfel că Isus a fost într-adevăr înviat dintre cei morți și că ei au înviat împreună cu El. Vocea Sa care a strigat: „S-a sfârșit” a fost auzită printre morți. Ea a străpuns zidurile mormintelor și i-a zorit pe cei adormiți să se ridice. La fel va fi și atunci când glasul lui Dumnezeu va fi auzit cutremurând cerurile și pământul. Acest glas va pătrunde în morminte și le va deschide. Un cutremur puternic va lovi lumea și o va face să se clatine asemenea unui om beat. Apoi Hristos, Împăratul slavei, Își va face apariția însoțit de îngerii cerului. Trâmbița va suna și Dătătorul vieții îi va chema afară, la viață veșnică, pe drepții adormiți.
Le era bine cunoscut preoților și conducătorilor faptul că anumite persoane care fuseseră în mormânt au înviat la învierea lui Isus. Ei primiseră rapoarte autentice de la diferiți oameni care îi văzuseră și stătuseră de vorbă cu cei înviați, auziseră mărturia lor că Isus, Prințul vieții, pe care preoții și conducătorii Îl omorâseră, a înviat dintre cei morți. Relatarea falsă că ucenicii au profanat mormântul și au luat trupul Învățătorului lor a fost pusă în circulație cu atâta ingeniozitate, încât foarte mulți au ajuns să o creadă. În fabricarea raportului fals, preoții s-au întrecut pe ei înșiși, astfel încât oamenii care gândeau, cei neorbiți de bigotism, au detectat falsitatea. (...)
Preoții și conducătorii erau în continuă spaimă ca nu cumva, umblând pe străzi sau în intimitatea propriilor case, să nu Îl întâlnească față-n față pe Hristos cel înviat. Ei își dădeau seama că nu exista niciun loc sigur pentru ei, gratiile și zăvoarele nu erau decât o slabă apărare de Fiul înviat al lui Dumnezeu. (The Spirit of Prophecy, vol. 3, pp. 223–225)
Ce schimbare s-ar produce în viața mea spirituală dacă l-aș vedea pe vreunul dintre cei înviați de Hristos? Aș fi mai mișcat de manifestările spectaculoase ale puterii lui Isus decât de binecuvântările zilnice pe care le revarsă asupra mea?