Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Valerie Hamel Morikone
- Categorie: Devoțional femei
Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
1 Timotei 6:6
Când eram copil, mă bucuram foarte mult când mergeam cu cortul. Când aveam nouă ani, părinții au cumpărat un cort, saci de dormit și saltele pneumatice, o sobă portabilă, o lanternă, scăunele de camping și alte echipamente, pentru a face mai plăcută excursia cu cortul. De obicei, făceam excursii în apropiere, dar, într-o vară, familia noastră, formată din cinci persoane, a călătorit din câmpiile de nord până pe Coasta de Vest!
Parcul Național Yellowstone (Wyoming) a fost una dintre locațiile unde au ales părinții mei să petrecem o noapte. Când am intrat în parc și ne-am înregistrat, am fost avertizați că fuseseră văzuți urși exact în acea zonă de campare! Ce grozav!
După ce am instalat cortul și toate lucrurile erau la locul lor pentru o noapte de stat acolo, mama a început să pregătească cina. Tatăl meu, cei doi frați mai mari ai mei, împreună cu mine ne-am hotărât să plecăm în căutarea ursului. Am căutat în zadar. Dezamăgiți de misiunea noastră ratată, ne-am întors fix la locul pe care îl părăsisem mai devreme, fiind surprinși să găsim, chiar lângă locul nostru de campare, un grup de oameni care priveau într-o direcție și râdeau. Apoi, am recunoscut-o pe mama în grup.
Privirea ni s-a îndreptat atunci spre masa noastră de picnic, unde un urs scotea capacul de plastic de la un recipient metalic. După ce s-a servit din conținutul recipientului, a plecat liniștit. Curând, oamenii au plecat și ne-au lăsat să servim cu întârziere cina.
Așadar am văzut ursul, dar nu unde ne gândiserăm noi că este localizat. În timp ce îl căutam aiurea, el a venit la cortul nostru, dovedind că, adesea, căutăm ce este cel mai bun în alte locuri, când acesta e unde suntem noi.
Fericirea înseamnă să fii mulțumit cu locul în care ești.
Ați auzit oameni care se plâng că nu au suficient sau care comentează că viața altcuiva este mai ușoară, în timp ce calea lor este atât de aspră și dificilă? S-ar putea să avem un izvor de apă chiar sub picioarele noastre. Iar comoara suplimentară de a fi după voia lui Dumnezeu aduce mulțumire. Alergând după curcubeul din poveste, s-ar putea să avem propriul curcubeu în grădina noastră. Chiar dacă viața ar putea fi grea, uneori de-a dreptul imposibilă, faptul că știm că Dumnezeu este cu noi și că ne poartă de grijă ne aduce gânduri de mulțumire și satisfacție. Dumnezeu este, cu adevărat, totul pentru noi.
- Detalii
- Scris de: Louise Driver
- Categorie: Devoțional femei
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
2 Timotei 1:7
Ce an a fost 2020! Carantinarea globală provocată de COVID-19 a dat autorităților mai multă putere de a decide cum să ne trăim viața. Și totul s-a întâmplat atât de repede! Multe planuri de călătorie au fost anulate; activitățile turistice au fost afectate. Chiar Sesiunea Conferinței Generale, care se organizează odată la cinci ani, a fost amânată, întrucât călătoriile în jurul lumii au devenit dificile, dacă nu chiar imposibile în multe cazuri. Convențiile și taberele organizate de biserică s-au mutat în online. Totuși, suntem recunoscători că tehnologia de comunicare era deja funcțională, iar modalitățile creative ale lucrării bisericii s-au îmbunătățit.
Toate acestea m-au dus cu gândul la câteva perioade din Biblie în care a fost „carantină”. Pe când era doar un băiețandru acasă la tatăl lui, Iosif era obișnuit să fie liber, cutreierând dealurile și câmpiile din preajmă. Situațiile când a fost aruncat într-o groapă sau vândut ca rob în Egipt nu semănau deloc cu ideea lui de libertate. Dar nu s-a victimizat, adunând în suflet furie sau amărăciune, ci și-a dat tot interesul ca să placă noului stăpân. Acesta i-a permis lui Iosif să guste puțină libertate. Apoi, aceasta s-a destrămat, când Iosif a fost acuzat pe nedrept și întemnițat. Totuși, el s-a încrezut în Dumnezeu. Și știm că, până la urmă, a ajuns al doilea cel mai puternic conducător al Egiptului, după faraon.
Istoria Esterei este un pic diferită, dar și ea a fost într-o situație de „izolare”. Aleasă să fie candidată la poziția de nouă împărăteasă a Persiei, Estera a trăit un an în palat, pregătindu-se pentru întâlnirea importantă cu împăratul. Viața ei se schimbase radical. Era înconjurată de femei care se luptau să fie ele alese ca împărătese. Era angajată într-o competiție. Oare și-a făcut Estera prietene noi acolo? Era singură. Secretul obârșiei ei evreiește punea și mai multă presiune pe ea. Totuși, datorită educației primite, s-a încrezut în Dumnezeu. Când a fost aleasă ca împărăteasă, Estera a aflat că viața ei și a tuturor celorlalți evrei era amenințată de o intrigă de la palat. Cu toate acestea a rămas credincioasă lui Dumnezeu, petrecând timp în rugăciune și post. El i-a răspuns dându-i înțelepciunea necesară de a ticlui un plan dibace, care le-a permis evreilor să se apere. Cu siguranță că Domnul că i-a dat Esterei nervi de oțel pentru a-și urma planul sugerat de vărul ei înțelept, Mardoheu. Ea a fost dispusă să se dedice acestui plan cu totul, iar Dumnezeu a binecuvântat-o. Să trăim și noi mai presus de temerile noastre, în special în circumstanțe care nu sunt sub controlul nostru, și să rămânem credincioase, încrezându-ne în Dumnezeu.
- Detalii
- Scris de: Rosemarie Clardy
- Categorie: Devoțional femei
Întreabă animalele, şi te vor învăţa.
Iov 12:7, NTR
Familia noastră avea un nou membru, iar cel care s-a bucurat cel mai mult a fost Lily, câinele nostru. A tremurat de încântare când l-a văzut pentru prima dată pe Roundbutt, un porcușor de Guineea. Din cauza pisicilor noastre, locul cel mai sigur pentru acesta a fost în dormitorul din spate. Am cumpărat o cușcă pentru iepuri, materiale de așternut, fân și bunătăți pentru noul nostru animal de companie, care a aparținut de faptul fiului nostru, până când acesta a plecat în armată.
În timpul zilei, când pisicile erau afară, aduceam cușca lui Roundbutt în bucătărie. Aici, Lily și Roundbutt s-au împrietenit. La început, Lily schelălăia atât de mult, încât devenea enervant. Dorea să fie mai aproape de Roundbutt, dar țineam încuiată uşa cuştii, pentru că voiam să ne asigurăm că, dintr-un entuziasm excesiv, Lily nu-l rănește pe porcușor. Lily a început să-l lingă pe Roundbutt prin spațiile dintre barele cuștii, lucru ce nu-i displăcea deloc porcușorului.
Acum deschidem ușa cuștii, iar Lily își vâră capul înăuntru pentru a socializa cu Roundbutt. Scena e foarte drăguță. Roundbutt toarce și ciugulește urechea și zgarda lui Lily. Se bucură de atenția pe care Lily i-o acordă. Porcușorul face tururi în jurul cuștii, dar se întoarce ca să i se acorde din nou atenție, iar Lily dă din coadă, semn că se bucură.
Lily acceptă animale care nu seamănă deloc cu ele. El cântărește peste nouăsprezece kilograme, iar porcușorul de Guineea are o jumătate de kilogram. Câinele s-a atașat imediat de el. Și nu doar atât, este foarte protectiv. Dacă pisicile intră în casă, au învățat să dea ocol cuștii lui Roundbutt. Dacă nu fac așa, Lily mârâie și se repede la ele. El știe instinctiv că Roundbutt are nevoie de protecție. Pe de altă parte, Roundbutt uită că este în pericol. Te-ai aștepta să alerge imediat în cușcă ca să se ascundă, dar nu, el stă afară, total expus. Din fericire, Lily ne lasă pe noi, oamenii, să o mângâiem și stă aproape de Roundbutt. Dumnezeu a creat animalele cu un scop, ca noi să putem învăța de la ele, dacă ne luăm timp să le observăm. Având animale de companie în casă, am învățat despre prietenie, loialitate și chiar granițe. Nu eram în căutarea unui porcușor de Guineea ca animal de companie și nu știam ce înseamnă acest lucru, dar acum suntem fericiți că face parte din familie.
Îți mulțumim, Doamne, pentru animalele noastre de companie. Ele chiar ne dau lecții de viață!
- Detalii
- Scris de: Olga Valdivia
- Categorie: Devoțional femei
Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.
Psalmii 91:11
În 1972 eram în primul an de liceu în Florida. Familia noastră emigrase de curând din Cuba. Eram diferită de ceilalți din punct de vedere cultural, lingvistic și al modului în care mă îmbrăcam. Mă simțeam foarte singură. Programele școlare antihărțuire (bulling) erau inexistente în acele zile. Într-o școală publică fie înotai, fie te înecai. Dădusem peste un grup de fete răutăcioase și devenisem subiectul lor de hărțuire. Mă bruscau, râdeau de mine, își băteau joc de felul în care vorbeam și mă îmbrăcam. Într-o zi am primit o „condamnare la moarte”. Fetele care mă hărțuiau mi-au spus: „Mâine dimineață, când vei ajunge la școală, te vom aștepta.”
Ce să fac? Să fug? Să mă ascund? Să întreb un adult cum să rezolv problema? Nu, dacă făceam așa, era ca și cum îmi pictam o țintă pe spate. Eram foarte descumpănită. Totuși, în acea seară, acasă, am învățat despre puterea îngerilor care veghează asupra noastră. Dumnezeu mi-a dat o nouă „sentință”. Vedeți, mama era o femeie credincioasă. Ea Îl iubea pe Mântuitorul ei și credea cu adevărat că El ne veghează cu cea mai profundă afecțiune. M-a luat în camera ei, a deschis sertarul de sus al micii noptiere vechi de lângă patul ei și a luat de acolo Biblia ei mare. Apoi a început să-mi povestească despre lumea îngerilor și despre grija protectoare a lui Dumnezeu față de copiii Lui de pe pământ.
Pe măsură ce degetele mamei se plimbau repede pe paginile Bibliei ei, făgăduințele lui Dumnezeu deveneau tot mai reale și mai prețioase pentru mine. Știam că armele mele cele mai bune de a doua zi aveau să fie credința și încrederea în grija Tatălui meu ceresc.
A doua zi dimineață, când am ajuns la școală, acele fete deja mă așteptau. Se împărțiseră în două grupuri, de-o parte și de alta a ușii prin care urma să trec, flancând astfel intrarea. Nu era prezent niciun adult care să supravegheze și nu era nicio cale de întoarcere. Atunci, ceva inexplicabil s-a întâmplat. Pe când mă îndreptam spre ușă, fetele din fața mea au intrat parcă în transă. Incapabile să se miște sau măcar să vorbească, pur și simplu au stat și m-au urmărit tăcute, ca și când ar fi văzut ceva sau pe cineva pe care eu nu puteam să-l văd. Am crezut atunci și cred și acum că în acea dimineață l-au văzut pe îngerul meu păzitor mergând alături de mine.
De atunci nu am mai fost victima hărțuielii acelor fete. Au încetat toate agresiunile și hărțuielile și am absolvit liceul, ca un luptător învingător în Domnul.
- Detalii
- Scris de: Yvonne Curry Smallwood
- Categorie: Devoțional femei
Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
Psalmii 37:3
De fiecare dată când mă gândesc că Dumnezeu cere ceva ce pare imposibil, îmi aduc aminte de patriarhul Avraam. Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-l aducă jertfă pe fiul său, Isaac. Din punctul nostru de vedere, aceasta pare o cerere neverosimilă, întrucât Isaac era fiul prin care Dumnezeu spusese că va ridica un popor mare. Știa Domnul ce face? Evident că știa, din moment ce această istorie este cel mai bun exemplu al modului în care cineva a ascultat de Duhul lui Dumnezeu și I s-a supus cu credincioșie. La locul jertfei, Îngerul lui Dumnezeu i-a zis lui Avraam: Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat (…) căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (Geneza 22:12).
În ultimele câteva săptămâni am simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod neașteptat. Pentru că atât eu, cât și soțul meu suntem pensionari, veniturile noastre sunt fixe. Totuși, suntem binecuvântați și avem suficient ca să trăim și ceva în plus. Zecimea și darurile sunt primele pe lista de priorități, apoi susținem câteva activități caritabile. Așa se face că atunci când Duhul lui Dumnezeu mi-a șoptit să facem mai mult, am fost, într-un cuvânt, „surprinsă”. Privind în urmă, argumentul meu părea meschin: „Tată, facem ce se cere și puțin în plus. Nu cred că sunt fonduri suplimentare la care să apelăm.” Atunci, Dumnezeu mi-a atras atenția spre carnetul de cecuri ascuns în poșeta mea. Cu siguranță că exista puțin mai mult în contul nostru după plata facturilor lunare și economiile puse deoparte. Resemnată în fața îndrumării lui Dumnezeu, am întrebat: „Ce vrei, Doamne, să fac?” Răspunsul a venit imediat. Pandemia de COVID-19 bântuia în toată lumea, și știam pe cineva care avea probleme financiare din cauza închiderii micii ei afaceri. Așa că prima mișcare a fost să-i trimit un cec. Apoi m-am îndreptat către alții care pierduseră o persoană dragă. Și ei au primit o donație care să-i ajute în acoperirea cheltuielilor. Dar Dumnezeu nu terminase. De la ultima noastră „conversație”, am ajuns la convingerea că, ori de câte ori fondurile rămase după plata tuturor obligațiilor noastre depășeau o anumită sumă, o persoană în nevoie avea să beneficieze de acea sumă.
Dumnezeu este atât de bun. Personal, nu pot să Îi mulțumesc îndeajuns pentru dragostea, mila și binecuvântările Sale pentru mine. Pur și simplu rămân fără cuvinte când mă gândesc că mă consideră copilul Lui.