Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Valerie Knowles Combie
- Categorie: Devoțional femei
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Apocalipsa 21:4
Ziua de 29 martie 2020 a marcat împlinirea a douăzeci și două de luni de la moartea soțului meu, care avea atunci treizeci și cinci ani, și încă nu înțelegeam moartea lui. Nu eram într-o fază de negare, pentru că știu că moartea este o parte a vieții. Înțelegeam că acea moarte nu era planul lui Dumnezeu pentru noi, dar odată cu păcatul a venit și moartea. Nici măcar nu întrebam de ce a murit Hristos. Încercam să mă lupt cu conceptul morții și cu moartea însăși. M-am gândit că trebuie să înțeleg. Decesul lui Chris nu a fost, fără îndoială, prima mea întâlnire cu moartea. Părinții mei și unele dintre rude muriseră deja. Îmi plângeam pierderile, dar raționalizam că ei avuseseră vieți împlinite, murind la vârste care indicau faptul că împliniseră cei „șaptezeci sau optzeci de ani” alocați omului (Psalmii 90:10). Pe de altă parte, Chris era tânăr și plin de viață, cu o statură atletică. Dar moartea a venit, iar eu am acceptat-o, fără să înțeleg prea mult cum și de ce. În aceste luni de frământare am înțeles că Dumnezeu este credincios și că Își respectă făgăduințele pentru a împlini orice nevoie a mea.
În loc să mă lumineze cu privire la complexitatea morții, Tatăl meu ceresc mi-a dat pacea „care întrece orice pricepere (Filipeni 4:7). În loc să-mi clarifice misterul morții, Dumnezeu mi-a întărit credința, ca astfel să mă pot încrede în El. Chiar dacă „umblu prin valea umbrei morţii”, El este cu mine (Psalmii 23:4). În loc să-mi justifice moartea lui Chris, Tatăl meu mi-a dat binecuvântata speranță – speranța unui cer nou, a unui pământ nou și a unei glorioase învieri a celor credincioși, când „întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). Încă nu înțeleg cum o persoană vie, activă se culcă pentru a se odihni, fără să se mai trezească. Însă Tatăl meu cel credincios m-a dus dincolo de dorința mea de a înțelege. El mi-a dat pacea pe care lumea nu o înțelege, mi-a întărit credința în El (chiar și când nu pot să-L văd) și mi-a dat speranța binecuvântată a unei lumi înnoite și a vieții veșnice.
Dragile mele surori, în situațiile care vă schimbă viața, în experiențe neașteptate și în circumstanțe neplanificate, încredeți-vă în Tatăl nostru ceresc. Nimic nu Îl ia prin surprindere, pentru că știe sfârșitul de la început. El a făgăduit că va fi cu noi. El este credincios, iar eu sunt astăzi martora Lui.
- Detalii
- Scris de: Heather-Dawn Small
- Categorie: Devoțional femei
Domnul este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu! Dumnezeul meu este stânca mea în care mă adăpostesc, scutul meu, cornul mântuirii mele, întăritura mea!Â
Psalmii 18:2, NTR
V-ați întrebat vreodată: Este încă relevant Dumnezeu în viața mea prezentă?Uneori, oamenii spun că Biblia este pentru alte vremuri, că istoriile și învățăturile ei nu mai sunt pentru noi, cei de astăzi. Unii spun că relatările biblice sunt frumoase, dar sunt „povești”. Ce trist! Eu am citit Biblia de când mă știu și de aceea consider că fiecare cuvânt, fiecare propoziție, fiecare relatare mă învață ceva relevant pentru viața mea prezentă. Permite-ți să vă împărtășesc una dintre aceste relatări.
Dumnezeu este Stânca noastră. Versetul de astăzi ne spune că Dumnezeu este Stânca, Fortăreața, Izbăvitorul, Scutul, Mântuirea și Întăritura noastră. Impresionat! Dumnezeu este toate acestea și altele. Dar haideți să ne concentrăm asupra descrierii care spune că Dumnezeu este Stânca mea. Limba originală a Bibliei, ebraica, folosește cuvintele Jehovah Tsuri, care înseamnă „Domnul este Stânca mea”. O stâncă este un obiect neînsuflețit, dar, atunci când privim stâncile colosale, cum ar fi cele care formează lanțurile muntoase sau de care se lovesc valurile mării, acești gigantici, aparent de neclintit, ne oferă imaginea minunată a Dumnezeului căruia Îi slujesc. Dumnezeu este de neclintit, stabil și demn de încredere. Acesta este Dumnezeul căruia Îi slujim. Îi aduc laudă și Îi mulțumesc pentru că este „Stânca” mea. Am alergat adesea, de-a lungul vieții, la Stânca mea stabilă, credincioasă și neschimbătoare, la Isus Hristos.
Știu că unele dintre surorile mele L-au chemat pe Dumnezeu în vremuri de încercare și nu au „simțit” prezența Lui sau nu au primit un răspuns evident de la El. Și eu am trecut prin astfel de perioade. Dar îmi aduc aminte de relatarea din Marcu 5:35-41, când Isus dormea în corabie, în timpul unei furtuni, iar ucenicii Lui se luptau să-și salveze viețile. Lecția învățată din acea relatare este că tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă că El este absent. Pentru că Îl invit în fiecare zi în viața mea, El traversează alături de mine toate momentele, bune sau rele, ale acelei zile. Când Îl chem, o fac pentru că știu că îmi răspunde. El a făgăduit că nu ne va părăsi (Evrei 13:5). Astfel, eu îmi afirm credința, bazându-mă pe faptul că știu că este cu mine, chiar dacă a ales să nu-mi vorbească. De ce nu vorbește? Pot doar să presupun că este pentru binele meu, pentru că El lucrează mereu pentru binele meu.
Surorile mele, nu fiți descurajate. Dumnezeu este real. El este Stânca noastră. Este relevant. Invitați-L în viața voastră în fiecare zi și încredeți-vă în Cuvântul Lui.
- Detalii
- Scris de: Galina Gritsuk
- Categorie: Devoțional femei
Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins. (…) Şi, chiar de nu ne va scoate (…), nu vom sluji dumnezeilor tăi.
Daniel 3:17,18
Mă simt adesea inspirată când îmi aduc aminte de exemplul mamei mele. În 1941, când avea doar șaptesprezece ani, trupele naziste au invadat Ucraina, strângându-i pe tineri pentru a-i transporta, ca pe niște animale, în lagărele de muncă din Germania, ca sclavi.[1] Ajungând în fabrica de acumulatori a submarinelor germane, ca prizonier-muncitor, mama era hotărâtă să păstreze Sabatul ca zi sfântă, indiferent de urmări. Ofițerii naziști care conduceau fabrica s-au înfuriat și au amenințat-o: „O să-ți tăiem capul, dacă nu lucrezi sâmbăta!” Când traducătorul german a explicat că sunt singura „păzitoare a Sabatului”, un ofițer nazist mi-a spus: „Poți să te odihnești în ziua ta sfântă, dar nu vei primi rația de hrană pe acea zi.” Astfel, mama a rămas cu o pâine tare (făcută din rumeguș adăugat) pentru toată săptămâna. Chiar și așa, mama nu mânca prea mult de obicei, întrucât mâncarea era din carne de cal sau porc, alimente necurate conform Bibliei. Ajunsese în pragul morţii prin înfometare.
Într-o seară, după muncă, mama merse, singură și în lacrimi, spre barăci. Își simțea stomacul atât de gol, că i se făcu rău. Deodată, la sfârșitul coridorului, se deschise rapid o ușă. Mâna unui bărbat o înșfăcă și o trase cu putere într-o cameră necunoscută. Uimită, mama văzu că în fața ei se afla un ofițer nazist. Prea șocată ca să mai spună ceva, urmări cum ofițerul băgă mâna sub cămașă și scoase de acolo un sendviș mic. I-l dădu și îi sugeră prin gesturi să nu facă zgomot. Dacă erau descoperiți, puteau să fie spânzurați amândoi. Apoi, bărbatul redeschise ușa și, încet, îi făcu semn mamei să iasă. Ea ascunse în grabă sandvișul sub cămașă și continuă să meargă pe coridor, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji: „Tatăl meu din ceruri, ești atât de bun cu mine. Căile Tale sunt atât de tainice. Nu pot să cred cum ai impresionat inima acestui ofițer ca să-mi dea pâine când eram atât de înfometată. Doamne, îmi ești atât de aproape. Îți vor fi mereu credincioasă. Te iubesc, Doamne! Vei fi mereu totul în toate.” Mama și-a respectat promisiunea de a fi credincioasă până la sfârșit.
Deși răsplata o așteaptă la ziua învierii, exemplul și testamentul mamei continuă să ne încurajeze, în special în aceste zile de incertitudine, ca să rămânem credincioși și ascultători față de Dumnezeu și de Cuvântul Său, indiferent ce ar veni peste noi.
[1] Adaptată de autor după articolul ei publicat: „Mama mea”, News ‘n Views, iulie 2018.
- Detalii
- Scris de: Suhana Chikatla
- Categorie: Devoțional femei
Tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.
Psalmii 147:3
Mami, de ce nu colectează oamenii scoici sparte? întrebă Arya, o fetiță de cinci ani.
– Probabil, pentru că nu sunt destul de arătoase, îi răspunse mama.
– Mami, eu cred că scoicile sparte sunt frumoase. De acum înainte, eu voi strânge doar astfel de scoici, declară Arya.
Scoicile sparte pot să fie un simbol al călătoriei noastre zilnice. La un moment dat, în viață, toate ne simțim zdrobite. În zdrobirea lor, în mâhnirea lor nespusă, Sara, Rebeca, Rahela, Ana și Elisabeta au strigat la Dumnezeu pentru un copil. Aceste femei ne învață să-L așteptăm pe Domnul cu răbdare și rugăciune, când ne simțim inima zdrobită și mâhnită. Prin întristare, Abigail, Naomi și Rut au găsit putere prin altruism, în ciuda situației lor disperate. Naomi și Rut ne învață, în mod special, să înfruntăm viitorul dăruind și nu plângându-ne. Au fost de asemenea femei zdrobite prin abuz sexual. Tamar, Dina și Bat-Șeba ar putea să-și împărtășească experiențele în mișcarea #MeToo de astăzi. Ele au fost copleşite de o rușine nemeritată și obligate apoi să tacă, totuși istoriile lor ne încurajează să ajutăm ca victimele și supraviețuitorii abuzului să-și facă auzite vocile, oferindu-le pacea fără sfârșit a lui Dumnezeu. Atât Maria Magdalena, cât și femeia samariteană și-au manifestat durerea sufletească prin promiscuitate. Totuși, au găsit vindecare prin dragostea neprihănită pe care Isus, Prietenul nostru credincios, le-a oferit-o. Înfruntând situația grea de a fi mamă singură, necăsătorită, Maria și-a găsit vindecarea prin Fiul Său care a murit pentru a mântui lumea. Aceste istorii dureroase – asemenea scoicilor spate – ne amintesc că harul și vindecarea lui Dumnezeu sunt pentru toți.
Deși suntem încercați în toate chipurile, Dumnezeu nu ne va părăsi (2 Corinteni 4:8,9). El este Mângâietorul nostru (Psalmii 23:4) și Medicul care îi vindecă pe cei cu inima zdrobită (Psalmii 147:3). Dumnezeu ne cheamă să ne odihnim în El (Matei 11:28,29). El nu va permite niciodată să fim zdrobiți peste puterile noastre. Așadar, mai ales când suntem zdrobiți, să continuăm lupta prin credință (Filipeni 3:14), știind că El ne va reînnoi (Ieremia 31:4). Așa cum micuța Arya a început să adune și să colecționeze scoici sparte, Dumnezeu ne adună (Daniel 8:18), mai ales pe cei care suntem nedoriți și zdrobiți. El ne întărește (Psalmii 34:18) și ne reface atunci când venim la El, predându-ne în totalitate, prin rugăciune (Iacov 4:10). El a murit pentru noi toți, ne iubește cu o iubire veșnică (Ioan 3:16,17) și va continua mereu să caute alte scoici sparte (Luca 19:10; Ezechiel 34:11).
- Detalii
- Scris de: Edith C. Fraser
- Categorie: Devoțional femei
Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
1 Timotei 6:6,7
Era o seară ca oricare alta, în care făcusem ce făceam de obicei, sfârşind prin parcurgerea studiului Școlii de Sabat și rugăciune. Ca de obicei, am adormit repede. Zilele noastre erau pline, de aceea eram bucuroși să ne așezăm în pat și să ne bucurăm de un somn binecuvântat.
În jurul orei 3:30, am fost treziți de un trosnet puternic. Nu ne simţeam în pericol datorită sistemului nostru de alarmă, dar ce fusese acel zgomot? Era oare un intrus care încerca să intre în casă? Soțul meu se ridică şi se îndreptă spre ușa care era încuiată. O deschise şi ciuli urechile, însă nu auzi nimic. Înspăimântată, eu eram în pat, afundându-mă mai mult în așternut, în timp ce trăgeam plapuma peste mine. Nu mai auzirăm niciun zgomot, niciun fâșâit de pași, niciun semn că am avea un nepoftit prin casă! Ce produsese totuși acel trosnet puternic? Soțul meu aprinse lumina și se duse spre baie. Aruncă o privire spre stânga şi descoperi „vinovatul”. Două rafturi din șifonier se prăbușiseră! Hainele noastre, plus alte lucruri de pe rafturi, fuseseră mult prea grele pentru ele! Ce situație! Am râs a ușurare. „Intrusul” se dovedise a fi „neînsuflețit”.
Incidentul acesta ne-a arătat că trebuie să luăm totul la mână și să renunțăm la unele piese vestimentare. Am descoperit haine pe care rareori le purtam. Când am cumpărat îmbrăcăminte nouă, în loc să mai golim șifonierul, am continuat să adăugam la ce aveam deja acolo. De aceea, rafturile erau supraîncărcate. Apoi, în toiul nopții, au cedat, împrăștiind pe toată podeaua articole de îmbrăcăminte, pălării și genți.
Incidentul acesta m-a făcut să mă gândesc și la alte „lucruri” ale noastre. Avem nevoie de atât de mult? Nu ar trebui să începem să păstrăm mai puțin și să dăruim mai mult? Nu este șifonierul vostru, ca și al meu, prea înțesat cu lucruri? Domnul Isus, modelul nostru, nu avea decât strictul necesar. Se pare că acea experiență înfricoșătoare din acea noapte mi-a oferit o altă oportunitate de a-mi evalua activitățile vieții de zi cu zi. Nu cumva în viața mea este prea multă învălmășeală atunci când merg într-un ritm frenetic, făcând multe lucruri, dar trecând cu vedere ce este mai important?
Acea întâmplare din noapte m-a învățat două lucruri. Aveam nevoie să fac ordine nu doar în șifonierul meu, ci și în viața mea. Dumnezeu a transformat un eveniment înspăimântător într-o ocazie de aur. Slăvit să fie numele Lui!