Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Victoria M. Shewbrooks
- Categorie: Devoțional femei
Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
Matei 10:29,31
Fusese o dimineață grea, cu ploi torențiale și mult stres neașteptat la muncă. Am plecat mai devreme ca să rezolv niște probleme personale. M-am hotărât să mă plimb puțin, pentru că, după ploaia de dimineață, aerul era foarte proaspăt. Cu fiecare pas făcut, treceam în revistă evenimentele zilei. Aveam nevoie de această plimbare pentru a fi singură cu gândurile mele.
Am urcat dealul, călcând peste crengile mari de copaci care tocmai fuseseră doborâte de vânt, am traversat strada și am ajuns pe trotuar. Acolo am observat o mică veveriță întinsă pe jos. Am crezut că e lipsită de viață, dar, deodată, am auzit un scâncet. Era udă și se lupta să trăiască. Probabil căzuse dintr-un copac înalt în timpul furtunii de dimineață. Când am îngenuncheat lângă ea, privirile parcă ni s-au întâlnit, cu toate că ai ei erau aproape închiși. Era așa cum mă simțeam eu: aproape fără viață, lovită de vânturile din dimineața aceea.
Am ridicat-o încet și am ascuns-o în haina mea. Am vorbit cu ea, pe drumul spre casă. Odată ajunse acasă, am învelit-o într-un prosop moale și cald și am așezat-o într-o cutie, sub căldura unei veioze mici. Mai târziu, în acea seară, i-am dat apă dintr-un flacon de picături pentru ochi și câteva bucăți dintr-o nucă. Apoi a adormit. Eu am vegheat-o toată noaptea. Am așezat-o cu prosopul pe pieptul meu, ca să simtă bătăile inimii mele. Am văzut-o dormind ca un bebeluș și apoi am adormit și eu.
A doua zi dimineața, veverița părea puțin mai vioaie. A primit apa și mâncarea pe care i le-am dat. Am dus-o la clinica veterinară pentru a fi îngrijită. Știam că va fi fericită acolo. Odată refăcută, ea avea să se bucure urcându-se pe copaci, alături de alte animale cu pene sau blană.
Dumnezeu este bun. În acea zi mă simțeam rece, udă, bătută de vânt și stoarsă de vlagă din cauza experienței de dimineață. El m-a adus față în față cu mine însămi sub forma unei creaturi aproape moarte, care stătea întinsă pe trotuar. Mi-a arătat cât de bine știa încercările prin care treceam, cum va sta El alături de mine toată noaptea, dacă va fi nevoie, și va aduce vindecare sufletului meu.
- Detalii
- Scris de: Hannele Ottschofski
- Categorie: Devoțional femei
Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.
1 Corinteni 2:9
Din cauza reglementărilor de izolare provocate de pandemia de COVID-19, viața este parcă într-o haltă. Este ca și cum un tren ar intra într-un tunel lung, cu speranța că, atunci când va ieși în partea cealaltă, totul va fi bine. Problema este că așteptăm demult ca trenul să iasă din nou la lumină. Între timp, trăim așteptând o minune care să alunge coșmarul prin care trec atât de mulți oameni. Așteptarea nu ne place, dar noi știm ce așteptăm. Acum așteptăm sfârșitul a ceva ce este total impredictibil.
Creștini fiind, așteptăm de mult timp glorioasa venire a Mântuitorului nostru ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Însă nu știm cum va fi cu adevărat atunci. Cum va arăta, de fapt, paradisul? În Bavaria, mulți își imaginează raiul ca pe un norișor, pe care un heruvim mic și drăgălaș, cu picioarele goale și îmbrăcat într-o cămașă de noapte albă, cântă toată ziua la harpă. Dar cine vrea să stea toată ziua pe un nor și să cânte la harpă? În fond, viața pe un norișor este ca și când ai aștepta să se întâmple ceva, însă nu se întâmplă niciodată nimic.
Cât mai trebuie să așteptăm ca trenul nostru să treacă prin tunelul întunecat al problemelor acestei lumi? De fapt, nu contează, atâta timp cât suntem la bordul acestui tren în drum spre căminul ceresc. Lucrul cel mai bun despre cer este că Isus va fi acolo. Ne va îmbrățișa. Nu va mai exista distanțare socială!
Unii oameni din căminele de bătrâni așteaptă să-și încheie viața, trăind de la o masă la alta, de la o dimineața la o seară și traversând fiecare noapte lungă. Alții așteaptă să vadă fața Mântuitorului lor în locul minunat pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru copiii Lui. Nu înseamnă că zilele lor sunt mai scurte, doar că ei așteaptă ceva cu nerăbdare și lucrul acesta dă sens fiecărei zile.
Există ceva ce dă sens zilelor noastre și pe care noi îl așteptăm cu nerăbdare? Nu ar trebui să fim descurajați. Așa cum scria apostolul Pavel: „Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi” (Faptele apostolilor 18:21). Dacă va voi Dumnezeu, vom face planuri, ne vom bucura din nou de viață, de familie și de prieteni. Așadar, nu vă dați bătuți! Atâta timp cât așteptăm răbdători, împreună cu Domnul, acest timp va trece. Și pe termen lung, merită să așteptăm ca să vedem fața Mântuitorului și să simțim brațele Sale cum ne îmbrățișează.
- Detalii
- Scris de: Denise Dick Herr
- Categorie: Devoțional femei
Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. (...) Pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, ale căruia sunt slava şi puterea în vecii vecilor! Amin!
1 Petru 4:10,11
Îmi place să înot în fiecare dimineaţă. Deşi este o modalitate bună de a face mişcare, în special când pământul este îngheţat şi vântul rece, pentru mine tururile de bazin sunt plictisitoare. Înainte și înapoi! Este o sarcină grea. Înainte și înapoi!
Obișnuiam să număr tururile de bazin ca să fiu sigură că-mi ating obiectivul, dar deseori uitam dacă sunt la turul douăzeci și cinci sau douăzeci și nouă. Acum am ales o altă metodă, înot pe o durată determinată de timp. Înainte și înapoi! Înainte și înapoi! Deși sistemul meu mai nou este mai puțin supărător, nu face tururile mai distractive.
Într-o dimineață mohorâtă de ianuarie, cu viscolul bătând în geam, m-am luptat să ies din pijamalele calde și să merg la bazin. Desigur, afară e frig! Desigur, tururile de bazin sunt plictisitoare. Dar hai să o facem!
Mi-am luat în grabă geanta cu echipamentul, m-am încălțat cu ghetele de iarnă și mi-am târât picioarele spre mașină. La sală, mi-am aruncat haina pe o bancă și m-am gândit să mă întorc acasă. Nu, voi înota, am spus eu hotărâtor. Înainte și înapoi! Este plictisitor. Dar asta nu mă va opri. Înainte și înapoi!
Mi-am pus ochelarii de înot și am intrat în apă. Brrrrr! Era mai rece ca de obicei. A trebuit să înot din greu ca să mă încălzesc.
Înainte și înapoi. Înainte și înapoi, repetam în gând cu hotărâre, în timp ce trăgeam tare ca să-mi ating obiectivul.
Ajungând la capătul îndepărtat al bazinului, am văzut o rățușcă galbenă din plastic, așezată la nivelul ochilor, pe marginea bazinului, zâmbind la mine.
Cine a pus-o acolo? m-am întrebat mirat. I-am zâmbit și eu, mi-am făcut turul și m-am întors. Frustrarea dispăruse.
Înainte. Un zâmbet. Înapoi.
Am înotat bucuroasă, pentru că acea rățușcă mă saluta de fiecare dată când terminam un tur de bazin, învingându-mi încă o dată plictiseala.
La ultima tură, mi-a venit în minte o întrebare: Aș putea fi asemenea acelei rățuște? Aș putea să fiu acolo pentru alții, să-i încurajez, să le ofer sprijinul meu, să le schimb viața?
- Detalii
- Scris de: Anne Crosby
- Categorie: Devoțional femei
El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșate. L-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca pe lumina ochiului Lui.
Deuteronomul 32:10
Ținuturile pustii sunt locuri uscate și deloc îmbietoare. Deșertul este un loc pe care toți încercăm să-l evităm. Totuși, în experiența mea, Dumnezeu a așteptat să-Și arate dragostea în deșertul disperării mele. Eram uscată din punct de vedere spiritual și a trebuit să mă lupt mult cu simțămintele mele de singurătate, în perioada când locuiam într-o zonă îndepărtată, slujindu-le oamenilor aflați în dificultate. Într-o zi am citit despre o misionară care căuta o legătură mai profundă cu Dumnezeu. Prietenii ei au întrebat-o dacă a auzit vreodată vocea lui Dumnezeu sau dacă I-a cerut lui Dumnezeu ceva „cu numele ei pe acel ceva”. În disperarea mea, m-am rugat: „Doamne, dă-mi ceva, mie personal, cu numele meu pe acel ceva.” Nu m-am așteptat să se întâmple ceva imediat. Dar eram disperată. Într-o dimineață eram în biserica mea, pregătind ora copiilor, când s-a întâmplat ceva neobișnuit. În mijlocul pregătirilor mele febrile, un membru al bisericii a intrat aducându-mi un plic cu numele meu scris pe el. L-am deschis în grabă, nerăbdătoare să mă întorc la munca mea, fără să fac pauză. În acel moment, din plic a ieșit un cec de o mie de dolari. Am pus cecul înapoi în plic, sigură că nu citisem corect. Inima îmi bătea cu putere când am citit cuvintele de pe hârtie, cuvinte de încurajare, cu versete biblice, care îmi spunea că sunt specială pentru Dumnezeu. Eram în grija Lui. Cecul nu era o greșeală și nici cuvintele care îmi spunea că Cineva m-a văzut ce făceam și slujirea pe care încercam să o aduc la îndeplinire spre slava Lui. În timp ce priveam numele meu scris pe plic, am știut că Dumnezeu auzise că doream din toată inima să mi Se descopere personal.
Fiecare dintre noi știm într-un mod superficial că Dumnezeu poartă de grijă. Dar poate părea ceva radical dacă cerem mila și harul Său în dreptul vieții proprii. Noi știm că Dumnezeu ne stă alături, dar adesea alegem alte surse de stabilitate. Totuși, eu am învățat că oricine vine la Dumnezeu va primi o descoperire proaspătă a harului Său. Uneori, El ne duce prin pustiu ca să ne arată cine suntem cu adevărat, fără bogăţiile vieţii, fără prieteni, fără lucrurile care ne sunt dragi. Când ne luăm ochii de la necazurile noastre și le îndreptăm în sus, atunci aflăm cine suntem noi când Cel Atotputernic este de partea noastră. Vedem că ce contează cel mai mult este Cel care călătorește prin pustia noastră împreună cu noi, Cel care ne cunoaște pe nume.
- Detalii
- Scris de: Sherry Taujale Shrestha
- Categorie: Devoțional femei
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă (...) [și] este darul lui Dumnezeu.
Efeseni 2:8
Tocmai cumpărasem câțiva acri de pământ aflat în paragină. Eram nerăbdătoare să îl ajut pe soțul meu la desțelenirea acestui lot de pământ, însă nu dispuneam de prea multă forță fizică. Când am văzut noua motocositoare, m-am oferit repede să mă ocup de cosit. Soțul meu s-a uitat neîncrezător la mine și mi-a amintit să nu intru pe terenul mlăștinos de lângă iaz. Făcusem deja câteva tururi și eram mândră de realizarea mea. Mi-am spus: Este ușor. Am să mă apropii de iaz ca să strâng grămada de iarbă înaltă din preajmă. Cât ai clipi din ochi, am fost prinsă în capcana mlaștinii. Motocositoarea s-a oprit chiar înainte de a ateriza în iaz. Soțul meu și fratele lui au fost nevoiți să facă rost de un tractor ca să mă scoată din nămol. Cumnatul meu a făcut câteva comentarii intraductibile în dialectul lui matern Newari, dar soțul meu nu a scos un cuvânt.
Următoarea mea aventură a implicat cositul pe pășune. Soțul meu mi-a explicat complexitatea cuțitelor din spatele tractorului pentru păioase și mi-a amintit să stau departe de gard. Tractorul avea încă atașată remorca de încărcare, iar în față erau atașate furcile lungi. Nu am făcut decât două ture înainte să mă agăț de gard cu una dintre furci. Stricăciunile au fost din nou destul de însemnate. Soțul meu nu a scos un cuvânt. O! M-aș fi recompensat față de el. Într-o zi, când eram în oraș, i-am spălat îndrăgita lui mașină Toyota 1990 și i-am făcut plinul. În timp ce mă pregăteam să o pornesc, am simțit îndemnul puternic să nu răsucesc cheia în contact. M-am uitat la pompă și am realizat să umplusem rezervorul „bunicuței” lui neprețuite cu benzină și nu cu motorină! După un drum pe platformă și plata sumei de 300 dolari, rezervorul era curat și plin cu motorină. Soțul meu nu a spus un cuvânt.
Vara următoare am scos mașina noastră nouă din noul nostru garaj. Era nevoie de o întoarcere de nouăzeci de grade pentru a ajunge pe direcția porții. Oh, sigur, mașina este dotată cu senzori de parcare pentru a semnaliza apropierea periculoasă de un obstacol, nu-i așa? Adevărat, dar senzorul nu poate detecta apropierea de ceva sub un anumit unghi... Semnalul de avertizare s-a auzit chiar când am simțit că lovisem cu spatele una din coloanele verandei. Pentru o clipă am știut ce simțise Samson în așteptarea căderii acoperișului templului păgân. Uh, din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat, iar soțul meu a trebuit să cumpere un stop nou pentru mașina noastră...
Soțul meu are toată iubirea și recunoștința mea pentru că a suportat toate stângăciile mele timp de treizeci și șapte de ani. Tatăl nostru ceresc face așa. El ne vede greșind iar și iar, totuși nu încetează să ne iubească și ne răscumpără. Aceasta înseamnă har!