Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Britni Conrad
- Categorie: Devoțional femei
Domnul este puterea și cântarea mea; El a devenit izbăvirea mea.
Exodul 15:2, NTR
Într-una din zilele mele libere, în perioada când lucram într-o tabără de vară, m-am hotărât să-mi petrec timpul cu familia, acasă. Oprindu-mă la o benzinărie de pe marginea drumului, am auzit telefonul bâzâindu-mi în buzunar. L-am scos și am citit un mesaj de alertă: „Avertizare de inundații până în ora 17.” Am privit în sus: soare strălucea pe cer înconjurat de câțiva nori prietenoși, plutind răzleți pe cer. Am râs și mi-am continuat drumul. Totuși, treptat, cerul însorit s-a acoperit de nori gri, ca talazurile mării. La doar treizeci de minute de capătul călătoriei, picuri ușori de ploaie au început să lovească parbrizul mașinii. Ploaia ușoară s-a transformat repede într-o ploaie torențială serioasă. Norii gri, ca valurile, s-au transformat în nori negri, ca vârtejurile. În cele din urmă, perdele de ploaie mi-au obturat privirea, determinându-mă să merg cu viteză foarte mică în depășirea șirului de autovehicule oprite pe marginea drumului. Tremurând toată și cu inima cât un purice, am încercat să mă încurajez singură, spunând: „Am trecut cu mașina prin furtuni mai mari decât aceasta; nu mă doboară o ploaie torențială.”
În cele din urmă, situația a devenit disperată, eu nemaiavând control deplin asupra mașinii mele. Vântul lovea cu putere din toate părțile, drumul se transformase într-o albie de râu, iar norii negri de deasupra păreau să mă înfrunte nemilos. Am frânat și m-am oprit în spatele unei mașini staționate, în timp ce cugetam: Oare o fi tornadă? Oare o să mă lovească o bucată uriașă dintr-o construcție și o să-mi facă mașina praf? Să rămân în mașină sau să mă ascund în șanț? Priveam cum ștergătoarele scârțâiau frenetic, încercând inutil să îndepărteze ploaia de pe parbriz. „Doamne, nu știu ce se întâmplă afară, dar, Te rog, ai grijă de mine! ”
Nu pot să spun că, instantaneu, frica de furtună a dispărut sau că ploaia a încetat. Nu, nu s-a întâmplat așa ceva. Încă nu știam ce mi se putea întâmpla. Mașina mea a continuat să se clatine sub puterea vântului, iar inima a continuat să bată nebunește. În cele din urmă am reușit să ies din furtună vie și nevătămată. Pe restul drumului spre casă, am văzut copaci dezrădăcinați, câmpuri inundate și construcții dărâmate. Cum am oprit mașina în parcarea din fața casei bunicilor, am spus dintr-o răsuflare o rugăciune scurtă: „Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai ocrotit.”
Gândindu-mă mai profund la acea experiență, am descoperit o aplicație spirituală: Dumnezeu dorește să ne conducă prin toate furtunile noastre. Poate că tocmai treceți printr-o astfel de furtună, la propriu sau la figurat. Vă încurajez să căutați mereu la Hristos ocrotire și putere.
- Detalii
- Scris de: Shirley C. Iheanacho
- Categorie: Devoțional femei
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24
Eu cred în minuni, pentru că L-am văzut pe Dumnezeu făcând nenumărate minuni pentru mine și familia mea, când toate circumstanțelor păreau total potrivnice. Recent, El a intervenit din nou pentru mine și soțul eu, în două situații distincte, în aceeași zi. De când ne-am pensionat, eu și soțul meu călătorim în mod frecvent. Odată cu trecerea timpului, am învățat că, pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru nu reacționează la fel de rapid ca odinioară. Astfel, când ne rezervăm bilete de avion, ne asigurăm să existe suficient timp între aterizare și decolare, pentru a evita stresul provocat de grabă.
De curând s-a ivit o situație când soțul meu a trebuit să călătorească singur. După rezervarea biletului, am realizat mult prea târziu că nu erau decât cincizeci de minute între ora de aterizare a primului avion și cea de decolare a avionului următor. Imediat am început să mă îngrijorez. „Dacă avionul aterizează târziu sau poarta de îmbarcare este departe, și el pierde legătura?” În dimineața când urma să se întoarcă acasă, m-a sunat să-mi spună că se pregătește să plece la aeroport. Din nou am început să mă îngrijorez. Pentru că lui nu-i place să aibă la el un telefon mobil, i-am sugerat ca la aeroport să împrumute unul de la cineva ca să mă anunțe că a reușit să prindă avionul. Atunci, el mi-a spus pe un ton calm: „Nu te îngrijora; totul va fi bine!” Am continuat să mă rog Domnului să-l ajute să poată face la timp transferul de la un avion la altul. Mai târziu, am primit pe telefon un mesaj prin care eram informată că avionul lui urma să decoleze cu o întârziere de nouăzeci de minute. Am strigat cu bucurie: „Îți mulțumesc, Doamne!”
În acea dimineaţă eram invitată să vorbesc în cadrul programului radio The Morning Manna Prayerline şi eram îngrijorată, pentru că vocea mea sucombase din cauza alergiei de care sufeream. Nu puteam decât să vorbesc în șoaptă și să strig la Dumnezeu: „Tată, în scurt timp trebuie să vorbesc și eu de-abia pot să mă aud. Te rog, ajută-mă!” Textul din Isaia 65:24 (NTR) ne spune: „Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde; înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi.”
Dumnezeu mi-a auzit rugăciunea și, atunci când a venit momentul să vorbesc, treptat mi-a revenit glasul. El m-a binecuvântat mai mult decât mă așteptasem.
Da, eu cred în minuni. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre, iar noi Îi suntem profund recunoscători. El încă face minuni. Chemați-L! Implicați-L în toate problemele voastre! El va asculta și va lucra în favoarea voastră, chiar dacă circumstanțele par imposibile.
- Detalii
- Scris de: Jennifer Jill Schwirzer
- Categorie: Devoțional femei
Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
Ioan 8:36
Oamenii știu, în general, că azi, în Statele Unite ale Americii, se sărbătorește Ziua Independenței. Declarația de Independență, ratificată pe 4 iulie 1776 de către cei cincizeci și șase de membri ai celui de-al Doilea Congres Continental, declara și explica motivul pentru care cele treisprezece colonii americane se considerau independente față de dominația britanică. Da, pot să spun că libertatea curge adânc prin venele mele americane, dar are implicații mai profunde decât apartenența la o națiune. Libertatea este un bun uman. Ființele umane nu pot să funcționeze fără libertate mai mult decât poate un steag să fluture fără vânt.
Ați auzit despre istoria libertății lui Edith Eva Eger? Ea a supraviețuit lagărului de concentrare de la Auschwitz, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În lagăr, părinții ei au murit în camerele naziste de gazare. Dar acesta a fost doar începutul atrocităților prin care a trecut. Un gardian al închisorii i-a fracturat coloana, și, mai târziu, tânăra a supraviețuit marșului morții prin Austria. La sfârșitul războiului, Edith ajunsese să cântărească 25 de kilograme. A fost lăsată să moară pe o grămadă de trupuri. Totuși, un soldat american i-a văzut mâna mișcându-se, a scos-o din grămadă și a chemat sanitarii.
Edith a trăit ca să-și spună povestea. Mesajele ei vorbesc despre libertatea alegerii, care – spune ea – nu-i poate fi luată nimănui. Amintindu-și cum era pe punctul să moară de foame pe câmp, Edith spune: „Am ales să mănânc iarbă.” S-a așezat pe pământ și a luat un fir de iarbă, apoi altul și tot așa. Își amintește că, în ciuda acelor împrejurări cumplite, avea încă posibilitatea să aleagă „ce fir de iarbă să mănânce”. Chiar dacă unii oameni i-au luat totul lui Edith, totuși nu i-au putut lua libertatea. Așadar, astăzi, în amintirea libertății pentru care au murit părinții națiunii noastre – și în amintirea micuței Edith în mijlocul iadului de pe pământ – să sărbătorim libertatea.
Vrăjmașul ne poate lua pacea, căminul, sănătatea, mijloacele de trai, chiar viața însăși. Dar Dumnezeu a ridicat un zid impenetrabil în jurul sfintei voințe omeneşti. Împrejurările pot să pârjolească, oamenii şi îngerii răi pot să chinuiască, boala poate să invadeze și viața poate să ajungă o ruină; însă comorile libertății vor fi mereu ale noastre. Poate nu vom fi mereu liberi să facem ce ne place; în fapt, drepturile noastre ca oameni pot fi încălcate îngrozitor. Totuși, pentru că Unul a fost dezbrăcat de tot ce avea și din dragoste pentru noi a fost răstignit pe o cruce, prin El, noi avem ultimul cuvânt despre cum gândim și cum răspundem lumii din jurul nostru. Cum v-ați folosit libertatea?
- Detalii
- Scris de: Maria Kercher
- Categorie: Devoțional femei
Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
Luca 12:2
Eu am un secret. Persoana pe care o vedeți nu sunt eu. Am proiectat, de fapt, această persoană ca să se potrivească așteptărilor voastre, lucru care, sper, să vă placă. Vreți o persoană dezinteresată, plină de compasiune și inteligentă? Iată-mă! Renunț la tot ca să vă ajut, vă adresez cuvinte încurajatoare și sunt întru totul de acord cu voi. Și nu vă înșel doar pe voi, ci mă înșel chiar și pe mine însămi.
Am crezut că sunt dezinteresată, plină de compasiune și inteligentă. Dar Eu – cea adevărată – a apărut pur și simplu din ascunzătoare. Nu știu când am început să o ascund. Mi-am tot ajustat carapacea, adică persoana pe care le-am permis oamenilor să o vadă. Eu – cea adevărată – era neschimbată. S-a îngropat tot mai adânc, departe de conștiința mea. A acumulat toată nesiguranța, teama și frustrarea pe care le-am împins în gaura în care se ascunsese. Durerile și tristețile produse de familie și prieteni au mustit în ea ani de zile. Acum este urâtă și subnutrită, pentru că eu am refuzat să mă confrunt cu problemele mele și să înfrunt incertitudinile mele.
Pe dinafară, arăt bine. Am spălat exteriorul vasului meu. Dar interiorul a rămas murdar.
Acum ce pot să fac?
Ei bine, trebuie să-mi asum responsabilitatea și să repar daunele pe care mi le‑am provocat singură. Trebuie să încetez să-i mai învinuiesc în secret pe alții pentru durerea și resentimentele mele. Poate că numele meu este Mara, adică „amărăciune” (Rut 1:20), dar nu trebuie să întruchipez această amărăciune. Pot să creez limite clare pentru mine însămi, ca să o pot dezvolta pe Eu – cea adevărată. Nimeni nu mi-a cerut să fiu pe placul tuturor. Nimeni nu consideră că nu este corect că sunt unicat.
Cel mai rău este faptul că mă confrunt cu toate incertitudinile și temerile pe care le-am îngropat de-a lungul anilor. Și sunt de ordinul miilor. Pe unele trebuie să le rezolv. Pe altele trebuie să le comunic celor care mi le-au „inspirat”.
Dumnezeu îmi cunoaște incertitudinile. El înțelege de ce le am, de ce le-am ascuns și de ce mă doare când mă uit la ele. El știe cât sunt de furioasă și dezamăgită când stau cu mine însămi. El cunoaște pe deplin fiecare parte din mine. Și mă iubește pe deplin. Aceasta înseamnă că El dorește să le ajute pe toate cele ca mine să crească.
- Detalii
- Scris de: Muriel Heppel
- Categorie: Devoțional femei
Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.
Ieremia 33:3
În acea zi i-am spus fiului meu: „Trebuie să tundem gazonul, a crescut prea mult.” Și am continuat: „L-am căutat pe Tony ca să văd dacă nu este plecat în vreo cursă și este disponibil să ne ajute cu treaba aceasta.” Apoi m-am îndreptat spre telefon, gândind că, dacă o sun pe mama lui, voi afla dacă el este disponibil. Când conexiunea telefonică s-a realizat, spun:
– Bună, Muriel! Sunt Muriel din McBride (așa glumim noi, având același prenume). Spune-mi, te rog, cum să iau în legătura cu Tony? Îl sun de trei zile pe numărul lui de telefon și nu răspunde nimeni.
Atunci, ea mi-a răspuns:
– Nu ai auzit ce i s-a întâmplat?
Îi spun că nu auzisem. Iar ea continuă:
– Este internat în Spitalul „Prince George”.
– Cum? am exclamat eu șocată. Ce s-a întâmplat? S-a accidentat în timp ce tundea undeva iarba sau când căra bușteni cu camionul lui? am întrebat eu îngrozită.
Mama lui mi-a răspuns tristă:
– Nimeni nu știe cum s-a întâmplat accidentul cu mașina de tuns iarbă. La scurt timp după accident, un muncitor din preajmă a văzut că ceva era în neregulă, a alergat la el și a oprit motorul. Apoi s-a străduit să oprească fluxul de sânge. Ajutat de alți oameni, l-a dus în grabă la spitalul din oraș, unde doctorul i-a pus un garou pentru a opri sângerarea de la brațul stâng. Apoi a fost dus în grabă la Spitalul „Prince George”, aflat la 190 de kilometri depărtare. Acolo a primit peste treizeci de unități de sânge pentru a fi ținut în viață. Pierduse atât de mult sânge, încât medicul a spus că, dacă întârzia doar două minute, ar fi fost prea târziu ca să-l salveze. Tony înțelesese că Dumnezeu îi salvase viața cu două minute mai devreme.
I-am spus atunci lui Muriel:
– Eu și Mark vom merge vineri la Spitalul „Prince George”. Îi vom face o vizită lui Tony și ne vom ruga pentru el.
Joi, am făcut tot ce am avut plan. Apoi, vineri ne-am dus să-l vizităm pe Tony. Atunci am observat că brațul lui stâng era de fapt un ciot bandajat. El este dreptaci, ceea ce constituie o binecuvântare. În plus, a putut primi o proteză.
Recent am auzit că Tony poate să conducă din nou camionul. Este optimist și își face planuri de viitor. Dumnezeu aude și răspunde rugăciunilor noastre.