Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Esther Synthia Murali
- Categorie: Devoțional femei
Toți fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului și mare va fi propășirea fiilor tăi.
Isaia 54:13
Am învățat foarte multe lucruri bune de la băiatul meu de nouă ani, Ted. Întotdeauna sunt mândră când el mă corectează și îmi reamintește să fac lucrul bun pe care l-am învățat pe el când era mai mic. Într-o zi făceam curat în bucătărie și am găsit câteva resturi de mâncare vechi și am vrut să le arunc. Așa că i-am spus băiatului meu să meargă și să le-o dea vecinilor. Imediat el mi-a răspuns rapid și ascuțit: „Mama, această mâncare nu miroase bine. Dacă noi nu o mâncăm, de ce vrei să o dai altora? Fă-le altora așa cum vrei să îți facă și ei ție.” Mută de uimire, nu știam ce să îi răspund. Tăcută, am lăsat capul în jos rușinată și am aruncat mâncarea la gunoi.
Un alt incident memorabil care mi-a rămas întipărit în amintire s-a întâmplat într-o sâmbătă seara. Eu spălam vasele când fiul meu a venit la mine și mi-a spus: „Mama, încă nu s-a încheiat Sabatul și tu ai început lucru. Soarele apune doar la 18:30.” Am fost atât de uimită, știa chiar și ora exactă la care apunea soarele. Mi‑am reamintit de cuvintele inspirate din devoționalul Our Father Cares: „Trebuie să apărăm cu gelozie granițele Sabatului. Aduceți-vă aminte că fiecare moment este un timp sfânt, consacrat.”[1] Am fost foarte convinsă de cuvintele lui, mi-am lăsat lucrul și m-am așezat pentru a face altarul de seară. Ori de câte ori încep să mă mișc într-un ritm prea alert, uitând ce îmi spune Domnul, fiul meu este ca un „limitator de viteză”. El mă încetinește și îmi reamintește de lucrurile mărunte pe care mi-a cerut Domnul să le fac.
Se poate ca și copilașii noștri să ne învețe câte ceva? Este posibil ca inocența și zelul lor pentru viață să le ofere o perspectivă pe care noi, adulții istoviți, să o fi uitat? Cred că da. Cred că, dacă ne deschidem ochii și inima, vom vedea că avem multe de învățat de la copiii noștri despre Dumnezeu și ce dorește El pentru noi. Este ușor pentru noi, părinții, să adoptăm o atitudine de „știu totul” față de copii. Dar poate este timpul să ne dăm seama că, de fapt, nu știm tot ce am putea știi despre viață. Poate este timpul să privim la aceste ființe mici și să descoperim perlele de înțelepciune pe care le au de oferit.
Doamne, dă-ne smerenia de a învăța de la copilași, pentru că Tu ai spus că, într-o zi, un copil va conduce (vezi Isaia 11:6).
[1] Ellen G. White, Our Father Cares (Hagerstown, MD: Review and Herald Publishing Assn., 1991), p. 64.
- Detalii
- Scris de: Megan Michalenko
- Categorie: Devoțional femei
Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”
Iosua 1:9
Când Îl auzi pe Dumnezeu că te cheamă este aproape imposibil să Îl ignori. În primul an de liceu am simțit că Dumnezeu mă chema să mă implic într-un proiect evanghelistic pentru vară, unde era nevoie și de predicare. Dintotdeauna mi-a fost teamă să vorbesc în public și niciodată nu am simțit că mă descurc la acest capitol. Am fost confuză când am simțit îndemnul de a aplica pentru o poziție care avea la bază vorbirea în public, dar am decis să o fac. Am avut încredere că Dumnezeu mă va ajuta în privința temerilor mele, astfel încât să pot predica Cuvântul Său. Am primit slujba pentru care am aplicat, lucru care mi-a confirmat că Dumnezeu mă chema să lucrez pentru El. Am început să îmi pregătesc predicile și, mai mult decât orice, să mă rog ca Dumnezeu să mă ajute când urma să fie momentul să vorbesc.
Ziua cea mare a venit. Era prima dată când vorbeam în public. Am început să mă îndoiesc că Dumnezeu mă putea folosi din moment ce mie îmi era teamă să vorbesc în public. Anxietatea apăsa puternic pe pieptul meu și tot ce am simțit că puteam face era să mă rog neîncetat. Am ales totuși să pășesc înainte și cel puțin să încerc să fac ceea ce m-am angajat că voi face. El m-a ajutat să îmi termin predica.
După ce am terminat de predicat am simțit că mă cuprinde o pace. Am știut că mesajul lui Dumnezeu atinsese multe dintre inimile celor prezenți. M-am simțit bine după prima predică și am fost încrezătoare că Dumnezeu urma să mă ajute tot restul verii să transmit mesajul Său.
Încrederea că El se va ocupa de temerile tale este singura modalitate prin care poți scăpa de ele. Încrezându-mă în Dumnezeu, lăsându-L pe El să mă folosească, în ciuda fricii, am reușit să predic Cuvântul Său și să ajung la inima multor oameni. Am crezut că nu mă descurcam deloc bine la a vorbi în public, dar El mi-a demonstrat contrariul și mi-a arătat că, atât timp cât mă încred în El, se vor întâmpla lucruri uimitoare.
Dumnezeu ne spune în cuvântul Său că El este cu noi oriunde mergem. Nu trebuie să ne fie teamă de ceea ce simțim că suntem incapabili să facem. Dacă Dumnezeu te cheamă, alege să te încrezi și renunță la îndoieli și griji. Lasă-L să te elibereze de ceea ce te reține din a duce Vestea bună.
- Detalii
- Scris de: Margo Peterson
- Categorie: Devoțional femei
Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut și voi nu primiți mărturia noastră.
Ioan 3:11
Eu și vecina mea încercăm să mergem la o plimbare dimineața sau seara ori de câte ori avem ocazia și când vremea este bună în Minnesota. În plimbările noastre facem schimb de idei între noi, slujim, ne rugăm și ne folosim aptitudinile de ascultătoare. Îmi plac plimbările noastre și îmi place că petrecem timp cu Dumnezeu. Într-o zi, după plimbarea de dimineață împreună cu vecina mea, am descoperit că nu puteam deschide ușa de la garajul de acasă. Am încercat să folosesc codul de mai multe ori și nu am reușit. A venit și soțul meu să vadă ce se întâmplă. El a revizuit împreună cu mine pașii pe care i-am urmat încercând să deschid ușa și ce ar trebui să fac data următoare. Ușa s-a deschis. Apoi, împreună cu vecina mea, am pășit spre grădină și am început o discuție despre planta de hibiscus înflorită și despre alte flori din curte. În timpul conversației, soțul meu a plecat împreună cu fiul nostru la magazin și a închis ușa de la garaj. Și el era încrezător că ușa de la garaj urma să se deschidă fără probleme.
Acum sosise momentul să intru. Din nou, tastatura sistemului ușii de la garaj refuza codul. Eram sigură că ușa urma să se deschidă. Dar iată-mă în fața ușii, având aceeași problemă ca mai înainte. Vecina mea se uita la mine cum urmez corect toți pașii pentru introducerea codului, dar fără succes. Am încercat să găsim soluții. Puteam folosi telefonul ei pentru a suna pe cineva, dar nu îmi aminteam numărul de telefon al niciunui membru al familiei. Singura soluție era să stau și să aștept. „Să ne rugăm”, a spus ea. „Doamne, Te rog, deschide această ușă de la garaj!” Din nou am introdus pe tastatură; de îndată ușa garajului s-a deschis. Părea că exact la ultimul cuvânt din strigătul meu după ajutor în rugăciune, Dumnezeu a răspuns. Am rămas fără cuvinte și în aceleași timp fericite.
Nu trebuie să ne îndoim de Isus. El aude și este foarte atent la toate nevoile noastre. Adesea, deși știm că Isus este aproape și ne încredem în El, de ce suntem atât de surprinși de răspunsul Lui rapid? Martorul nostru (vezi Apocalipsa 3:14) a fost prezent la nevoia noastră în acea dimineață și a răspuns rugăciunii noastre. Am făcut o pauză, I-am mulțumit și am adus înaintea Lui alte provocări prin care treceam în acel moment.
Așa cum ne-am reamintit în acea dimineață, Isus poate rezolva orice. El ni se descoperă într-un fel sau altul și este prezent în fiecare situație.
- Detalii
- Scris de: Carolyn Rathbun Sutton
- Categorie: Devoțional femei
Domnul oștirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
Psalmii 46:11
În urmă cu ceva timp am citit o știre despre o femeie care conducea mașina, cu geamurile închise, înspre o programare într-un oraș din apropiere. Apoi, graba subită a unui mic șoricel pe portiera ușii din dreapta i-a atras atenția. Îngrozită, femeia a început să strige. Țipetele ei asurzitoare l-au grăbit și mai tare pe șoricel, care a sărit pe bordul mașinii, a alergat orbește înspre volan și apoi a dispărut. Încuiată în interiorul unei mașini în mișcare cu un șoarece acum invizibil, femeia a continuat să reacționeze la apariția – și dispariție – tovarășului de drum nepoftit. În mod repetat, ea a apăsat pe pedalele mașinii. Dând din mâini, crezând că acum șoricelul se mișca tot mai mult, ea a lăsat volanul liber. Și ce să vezi! Mașina ei s-a îndreptat spre marginea drumului și a plonjat, cu fața înainte, într-un lac de pe marginea drumului. Martorii au sunat numaidecât la numărul de urgență și în scurt timp femeia a fost salvată din mașina care, încet-încet, se scufunda.
Desigur, multe dintre surprizele vieții sunt adesea mai tulburătoare decât un șoricel rătăcit. Poate tu și cu mine, la un moment dat, am reacționat emoțional la prezența, la alegerile sau la comportamentul cuiva care ne-a făcut să ne simțim inconfortabil, în pericol sau temători. În loc să ne luăm o clipă în plus în rugăciune pentru a găsi un răspuns calculat și potrivit, noi pur și simplu... am reacționat. În loc să facem ca situația să fie mai bună, reacția noastră emoțională „scufundă” întreaga situație – sau relație – într-un „lac” întunecos. Acum să privim în ansamblu: în ultimele luni, evenimentele globale, mai mult decât tulburătoare, i-au luat pe toți prin surprindere. Am răspuns cu rugăciune sau pur și simplu am reacționat? Desigur, cuvântul-cheie aici este cu rugăciune.
Când trecem printr-un șoc subit sau o pierdere, prima noastră reacție este de obicei teamă – poate chiar teama că Dumnezeu ne-a părăsit. Totuși, așa cum o spun atât profețiile mesianice, cât și profețiile pentru sfârșitul timpului, Dumnezeu știe totul despre prezentul nostru – și despre viitor. El nu este surprins niciodată de evenimentele care vin. El ne oferă ajutor și călăuzire pe tot parcursul. De fapt, El este cu noi. David scria: „Îmi vei arăta cărarea vieții.” El mai adaugă: „Tu mă vei umple de bucurii în prezența Ta” (Psalmii 16:11, NIV). Mă rog să răspundem cu rugăciune la piedici, nu să reacționăm în fața lor. Fie ca răspunsul nostru inițial să fie: Doamne, mă voi încrede în dragostea Ta desăvârșită pentru mine. Preia controlul volanului meu. Credința mea în prezența Ta alături de mine să îmi liniștească orice temere și să îmi arate cum să răspund.
- Detalii
- Scris de: Arlene R. Taylor
- Categorie: Devoțional femei
Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.
Proverbele 14:12
Dar este doar ora 22, s-a plâns Melissa. Și această carte este atât de interesantă!
– Ora 6 dimineața va veni mai repede decât crezi, i-am spus eu. Știi că creierul tău funcționează mai bine când dormi opt ore. Este timpul să te pui la somn.
– Dar mă descurc și cu șapte ore, a insistat Melissa.
– Poate te descurci, am răspuns eu, dar, când dormi doar șapte ore, creierul tău este iritabil și tinde să se plângă, să se vaite, să se certe și să amâne.
– Nu, nu-i adevărat, m-a contrazis Melissa. Este creierul meu și știu când este iritabil și certăreț.
– Chiar asta e problema, i-am răspuns, schițând un zâmbet. Studiile arată că oamenii care nu se odihnesc suficient nu sunt conștienți că creierul lor nu funcționează la nivel optim. În plus, privarea de somn și obezitatea sunt legate, și obezitatea tinde să scurteze viața. Tu cât vrei să trăiești, Melissa?
– Cel puțin 122 de ani, 164 de zile, la fel ca Jeanne Louise Calment din Arles, Franța, a spus ea.
– Recomandarea numărul unu – în urma California Human Population Laboratory Study pentru o viață mai lungă și mai calitativă – este somnul, am spus eu. Este factorul cel mai determinant pentru longevitate. Trebuie să îi dai minunatului tău creier, împrumutat ție ca să îl folosești pe această planetă, odihna de care are nevoie. Aș vrea să faci alegeri bune, Melissa.
Melissa a oftat.
– Chiar acum te contrazic, mă cert, nu-i așa? Și, pur și simplu, nu vreau să recunosc! La urma urmei, poate creierul meu este obosit!
De această dată chiar am râs.
– Este o cale care poate părea bună omului, dar îi poate scurta viața și îi poate influența negativ toate relațiile. Știu că tu vrei să te descurci mai bine decât merge și așa.
– Chiar vreau să îmi îngrijesc bine creierul și să trăiesc mult – așa că îmi voi pune creierul la odihnă acum. Îmi pare rău că te-am contrazis.
Melissa a zâmbit și a închis cartea.
Doamne, ajută-mă să fiu dispusă să îmi corectez purtarea și să fac ceea ce știu că este bine, la fel ca acest copil.