Login
  • Resetează parola.
  • Ați uitat utilizatorul?
  • Creaţi un cont
EVS
  • Contul meu
  • Favorite
  • Coşul meu
EVS
  • Contul meu Contul meu
      • Back
      • Intra în cont
      • Cont nou
      • Conectează-te și bucură-te de cele mai
        interesante titluri de carte.

  • Favorite Favorite
      • Back
      • Nu ai produse selectate
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Coșul meu Coșul meu
      • Back
      • Coșul tău este gol!
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Slide x 2

      Pret intreg
      35,00 Lei

      Pret intreg
      25,00 Lei

      60Lei 42 Lei
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  1. Articole
  2. Devoțional femei
PROFEȚIILE DIN DANIEL ȘI APOCALIPSA PENTRU ADOLESCENȚI
EXPLORATOR ÎN LUMEA CĂRȚILOR
YUKI
DUMNEZEU CREEAZĂ TOATE ÎM ȘAPTE ZILE MINUNATE
POVESTIRI CU MIEZ
ADELUȚA ȘI ADEVĂRUL GOL GOLUȚ
MOISE ȘI MIELUL RĂTĂCIT
MICUL GHID AL AVENTURIERULUI ÎN PĂDURE
MINUNILE LUI ISUS
JUSTIN CASE
previous arrow
next arrow

CĂDERILE MELE

Detalii
Scris de: Cecelia Grant
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 22 Iunie 2022

Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși!
Mica 7:8

În ultimii trei ani am căzut de câteva ori. Din fericire, doar într-o singură ocazie trupul meu a suferit mai mult decât mândria mea, așa că pot râde de mine când le descriu prietenilor despre aceste căderi. Poate vă întrebați: De ce cade această femeie? Ei bine, recent am descoperit că eu și mulți dintre prietenii mei pensionați cădem din cauza dezechilibrului. Partea bună este că până acum toți ne-am ridicat!

Să vă dau mai multe detalii despre căderile mele. Într-o ocazie mă îndreptam spre parcare să îmi iau mașina. Nu aveam motiv să mă grăbesc, dat fiind faptul că mergeam acasă și nu aveam o oră anume la care trebuia să ajung. Când m-am apropiat de mașină, am început să îmi caut cheile în geantă. Acest lucru mi-a distras atenția de la drumul spre ținta mea. M-am împiedicat și am căzut, cu fața în jos. Câteva zile după aceea pe trupul meu erau semne ale acelei căderi și fața mea arăta ca după bătaie. Lăudat fie Domnul, rănile mele nu au fost ireparabile, dar experiența m-a făcut să fiu mai atentă la drum în fiecare zi.

Înainte de o altă cădere am fost prea mândră să cer ajutorul când am vrut să agăț o sârmă în curtea din spate. Pentru a agăța sârma trebuia să mă urc pe ceva mai înalt, așa că am ales să mă urc pe un scaun pliabil. Din fericire, am avut înțelepciunea (sau intervenția divină m-a condus) să pun scaunul sprijinit de un suport solid. Scaunul s-a pliat sub picioarele mele. Când s-a pliat, am reușit totuși să mă prind de acel suport și am alunecat grațios pe pământ, dar m-am ridicat. Am recunoscut, cu durere, pericolul mândriei și totodată că la șaptezeci și doi de ani era timpul să îi las pe cei mai tineri să se cațăre și eu doar să îi îndrum.

În alte trei ocazii mi-am pierdut echilibrul și am căzut. De exemplu, într-o ocazie două rude apropiate au fost destul de aproape de mine, încât să mă prindă și să mă susțină, să atenueze căderea și să mă ridice din nou pe picioare. În altă ocazie un străin m-a ajutat. Totuși, altă dată am fost singură când am căzut la pământ; câteva clipe doar am stat acolo jos și m-am rugat înainte de a mă mișca. Lăudat fie Domul, El m-a ridicat.

Dragi surori, căderile mele au și lecții spirituale pentru noi toți. Trebuie să fim atenți să nu cădem din cauza distragerilor, a mândriei personale sau a dezechilibrului. Trebuie să învățăm să acceptăm ajutorul din partea lui Dumnezeu și din partea celor pe care El îi trimite în ajutorul nostru. Așa că astăzi să luăm hotărârea de a empatiza, a ajuta și a-i restaura pe cei dintre noi care trec prin căderi spirituale – pentru că atunci când ne așteptăm mai puțin și noi am putea cădea!

RĂZBUNAREA ESTE A DOMNULUI

Detalii
Scris de: Pauline Gesare Okemwa
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 23 Iunie 2022

„Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
Romani 12:19

Ai fost ispitită vreodată să te răzbuni pe cineva după ce te-a rănit? Totuși, Dumnezeu ne spune că aceasta nu este responsabilitatea noastră.

Dumnezeu L-a rânduit pe Ioan Botezătorul să pregătească calea pentru Isus, chemându-i oamenii la pocăință. Când Ioan vorbea adevărul nu toți erau mulțumiți, în special Irodiada, soția nelegitimă a lui Irod, cumnatul ei. Când Ioan a spus că mariajul lui Irod era de fapt un adulter, profetul a fost arestat. Irodiada a vrut să se răzbune pe Ioan pentru că a vorbit adevărul. Când dansul fiicei ei de la un ospăț a fost pe placul lui Irod, el i-a promis că putea primi tot ce își dorea. După ce s-a consultat cu mama ei, ea a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Înspăimântat, Irod a simțit că nu îi putea refuza cererea în fața atâtor oameni. În povestea lui tristă, istoria ne arată că adesea când ni se spune adevărul despre noi vrem să îl negăm, să ne justificăm sau să dăm vina pe cineva. Dar adevărata răzbunare (judecată) este a lui Dumnezeu.

Mai întâi, judecata lui Dumnezeu este „potrivită cu adevărul” (Romani 2:2). El nu este părtinitor, ca noi; El vede imaginea de ansamblu.

În al doilea rând, judecata Lui este conformă cu „faptele” (Apocalipsa 20:12). El știe dacă faptele omului au la bază o temelie de „aur, argint, pietre scumpe” sau pe „lemn, fân și trestie” (1 Corinteni 3:12).

În al treilea rând, Dumnezeu nu se uită la om (vezi Romani 2:11) când face judecata. Dumnezeul nostru este milostiv și iubitor și El este obiectiv. El judecă cu înțelepciune și având cunoștințe.

Nu în ultimul rând, Pavel ne spune că „Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani 2:16). Relația noastră cu Isus va influența judecata Sa în dreptul nostru. Dumnezeu să ne ajute să ne vedem greșelile și să I le mărturisim. Apoi nu trebuie să ne fie teamă de „răzbunarea” Lui sau de judecată, pentru că harul Său este mai mare decât orice greșeală pe care am făcut-o noi vreodată.

Mamelor, doamnelor, fetelor... să avem grijă să nu îi facem pe alții să păcătuiască. Mamelor, copiii noștri să fie o binecuvântare pentru alții și nu un blestem.

Doamne al cerurilor, ajută-ne să Te cunoaștem și să facem voia Ta, ca să nu fim lepădați și să ne sfârșim zilele în rușine și exil. Îți cerem acest lucru în Numele sfânt al lui Isus. Amin!

GHIDAREA UNUI COPAC

Detalii
Scris de: Lourdes E. Morales-Gudmundsson
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 24 Iunie 2022

Înverzește iarăși de mirosul apei și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
Iov 14:9

Stăteam lângă poarta școlii primare a nepoatei mele, Soffia. Stăteam în picioare, încercând să îmi păstrez echilibrul în ciuda vânturilor puternice din Santa Ana, care doreau să mă doboare. De îndată ce m-am stabilizat, am observat lângă mine un copac înalt, plantat recent. Nu îmi puteam da seama ce soi de pom era pentru că de abia reușea să stea în picioare, fără frunze, cu greu se clătina, nu conta cât de puternic era vântul. Din fericire pentru copac, acesta era înconjurat în trei părți de niște stâlpi rezistenți de lemn, care erau legați fiecare de trunchiul firav al copacului și apoi legați unul de celălalt pentru a crea un cerc în jurul stâlpilor, dorind astfel să fie sigur că pomul creștea drept și înalt. Privind la acel copac mi-am amintit de multele referințe biblice în care oamenii sunt comparați cu niște copaci. În Psalmul 1 citim că omul care își găsește desfătarea în Domnul „este ca un pom sădit lângă un izvor de apă” (vers. 3).

Și iată-mă pe mine, stând în fața unei școli. M-am întrebat: Ce anume ne-ar putea oferi asigurarea că aceștia cresc drepți, înalți și sănătoși? Este nevoie de apa iubirii din partea părinților grijulii care își călăuzesc odraslele pe baza Cuvântului lui Dumnezeu și mai avem nevoie de Trinitatea cerului: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Duhul Sfânt. Acești trei stâlpi de susținere vor face ca pomul să nu își piardă traiectoria.

Iov a fost asemenea unui copac bine udat, a crescut drept și puternic și și-a strâns copiii la umbra credinței lui. Dar, într-o zi, copacul a fost zdruncinat până la rădăcină și părea că acest copac uriaș a fost doborât la pământ pentru totdeauna. Dar Iov a înțeles că un copac care a fost călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu și de credința lui Isus nu poate rămâne căzut multă vreme.

„Căci când este tăiat odrăslește din nou...

înverzește iarăși de mirosul apei

și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou” (Iov 14;7,9).

Doar „mirosul apei” va revigora butucul copacului și curând își va continua creșterea, mai drept și mai înalt decât oricând înainte, pentru că se merită să investim timp și grijă în a ghida un copac să își atingă potențialul maxim.

O FAȚETĂ A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Detalii
Scris de: Maite Lavado
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 25 Iunie 2022

Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
1 Corinteni 10:24

Dintotdeauna am crezut că putem extrage lecții pentru viața noastră din viața personajelor biblice. Recitind cartea Rut în detaliu, am fost uimită văzând modul în care personajele centrale ale relatării – Rut, Naomi și Boaz – sunt înrudite. Cred că sunt un exemplu de urmat când vine vorba de cum ar trebui să funcționeze relațiile în familie și ce fericire ar trebui să le aducă tuturor membrilor. Acest lucru este cu atât mai adevărat, cu cât urmăm principiul din versetul-cheie de astăzi.

În Naomi văd o femeie generoasă care, în ciuda vârstei înaintate și a singurătății aduse de o nenorocire mare, nu le „șantajează” pe nurorile ei să aibă grijă de ea. Ba din contră, ea le încurajează să se întoarcă la poporul lor pentru a avea ocazia de a-și croi un viitor mai bun. Observați că ea pune interesul lor mai presus de al ei: „Întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei!” (Rut 1:8). „Întoarceți-vă, fiicele mele!” (vers. 11); „duceți-vă! Eu sunt prea bătrână” (vers. 12) și (în special lui Rut): „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnata ta” (vers. 15). Ca răspuns la altruismul lui Naomi, Rut îi spune: „Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo” (vers. 16, 17).

Rut ar fi putut alege să își vadă de viitorul ei și să nu se întoarcă împreună cu o femeie în vârstă căreia trebuia să îi poarte de grijă și pentru care trebuia să lucreze, câștigând traiul pentru amândouă. Totuși, ea a luat o hotărâre plină de iubire, deși știa că urma să întâmpine multe greutăți dacă își părăsea țara pentru a trăi într-o țară necunoscută în care nu știa pe nimeni. Admir dragostea pe care o vedem între aceste două femei și faptul că ele pun bunăstarea celeilalte pe primul loc.

În această lume a egoismului și a abuzului, în care multe valori se pierd și familia este în criză, privim la aceste două femei și la deciziile lor: ele au exemplificat principiul de a nu căuta binele propriu, ci mai degrabă „folosul altuia” (1 Corinteni 10:24). Ce gură de aer curat, proaspăt!

Domnul să ne ajute să avem aceleași relații de familie în care dragostea să meargă în ambele direcții. Să dăruim și să primim, pentru că relațiile de grijă reciproce sunt cele care aduc fericire. Acestea demonstrează o fațetă a dragostei lui Dumnezeu.

ÎNGERI VEGHEAZĂ ASUPRA TA

Detalii
Scris de: Flore Aubry-Hamilton
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 26 Iunie 2022

Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.
Psalmii 34:7

Pe insula pe care m-am născut sunt șerpi foarte veninoși și periculoși, lungi de un metru și jumătate sau doi și groși cam cât brațul unui bărbat. În mod remarcabil, puțini oameni supraviețuiesc dacă sunt atacați și mușcați de un șarpe. Nu trebuie să mai spun că toți erau foarte speriați de ei.

La acea vreme, tatăl meu închiria parcele de pământ pe care planta legume pentru a suplimenta venitul familiei. Înainte de sezonul de semănat, el a curățat locul de buruienile care au invadat proprietatea. În multe ocazii a întâlnit aceste reptile înspăimântătoare; totuși, Dumnezeu întotdeauna a vegheat asupra lui. Acești șerpi au nervi sensibili pe partea exterioară a abdomenului, care le permit să simtă prezența unei persoane. Astfel, ei se pot poziționa trăgându-și tot corpul într-un cerc spiralat, cu capul deasupra; gata să atace persoana înainte ca aceasta să simtă prezența șarpelui.

Într-o ocazie, tatăl meu curăța frunzele uscate din jurul bananierilor, sprijinindu-se de un copac căzut. Mai târziu ne-a povestit că, dintr-odată, a auzit că cineva îl striga pe nume. Acest lucru l-a uimit, deoarece știa că este singur pe câmp.

Foarte repede s-a întors să vadă cine era acolo. Atunci a văzut un șarpe foarte mare, cum nu a mai văzut vreodată. S-a rugat și încet s-a retras pentru a mări  distanța dintre el și șarpe. Din fericire, a reușit să pună mâna pe un băț lung cu care a omorât periculoasa reptilă. Totuși, a fost atât de speriat de această întâlnire, încât s-a întors acasă mai devreme, după ce și-a dat seama cât de aproape a fost să fie atacat de șarpe.

Dacă nu ar fi fost protecția Domnului, tatăl meu ar fi fost ucis. Cu toții am fost recunoscători lui Dumnezeu pentru ochiul Său veghetor asupra noastră. Fără îndoială că un înger al Domnului l-a strigat pe tatăl meu pe nume, salvându-l astfel.

Când Biblia vorbește despre șarpele șiret care caută pe cine să înghită, nu este nicio îndoială: Satana așteaptă orice mișcare pe care am putea-o face departe de protecția Tatălui ceresc și este gata să lovească cu furie. Îi mulțumesc Tatălui ceresc care ne protejează, ne eliberează și ne ține departe de colții lui Satana.

  1. BUCURIA ESTE STEAGUL
  2. TRĂIND DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
  3. NU NE PUTEM VINDECA SINGURI
  4. HRANĂ PENTRU COPII

Pagina 19 din 128

  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23

  • Despre noi
  • Librării
  • Blog
  • Descarcă
  • Cum comand?
  • Modalități de livrare
  • Card cadou EVS
  • Termeni şi condiţii
  • Politica de confidențialitate
 Contact
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101,
Pantelimon

CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Urmăreşte-ne activitatea aici. 

facebook iconinstagram iconissu iconyoutube icon

© Editura Viață și Sănătate