Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Anna Nadasan
- Categorie: Devoțional femei
Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
Romani 8:28
Era o frumoasă zi de primăvară. Pastorul nostru și soția lui erau pregătiți să meargă în vacanță pe un alt continent, pentru a petrece timp împreună cu fiul lor și familia acestuia. Când au plecat, ne-au rugat pe mine și pe soțul meu să avem grijă de casa lor și, de cel puțin două ori pe săptămână, să dormim acolo. Ne-am hotărât să mergem în fiecare marți să dormim în casa lor. Într-o zi de marți, am ajuns acolo înaintea soțului meu, pentru că voiam să fac puțină curățenie prin casă. Timpul a trecut repede și a sosit seara. Apoi s-a lăsat întunericul. După o așteptare destul de lungă, a sunat telefonul. Era soțul meu. „Nu pot să fiu cu tine în noaptea aceasta”, a spus el, explicându-mi ce problemă avea de rezolvat. M-am speriat! Era o casă atât de mare, cu trei intrări și simțeam că nu pot să stau o noapte întreagă singură. „Roagă‑te”, m-a sfătuit soțul meu, „și apoi culcă-te în pace!” Eram speriată, dar am făcut ce mi-a spus el, după ce am încuiat cu atenție toate ușile (care erau prevăzute un sistem de închidere cu cifru). M-am rugat și m-am culcat într-o cameră de la primul etaj.
La o oră neobișnuită din noapte, m-am trezit. Am vrut să mă dau jos din pat, dar am constatat că nu aveam puterea să o fac. Am încercat din nou și nou – de mai multe ori –, dar fără niciun rezultat. Eram conștientă, însă nu înțelegeam ce se petrece cu mine. Nu eram bine și mă simțeam slăbită. În timp ce mă rugam, încredințându-mă lui Dumnezeu, El mi-a dat o idee: să mă preling din pat pe podea, fără să mă ridic imediat. Apoi m-am târât pe coate spre fereastră, cam 7-8 metri. Odată ajunsă acolo, m-am odihnit puțin, apoi am putut să mă ridic în picioare și să deschid fereastra.
O, în sfârșit, aer curat! Ce se întâmplase? Flacăra de veghe a centralei termice se stinsese, iar gazele pătrunseseră în cameră, scăzând cantitatea de oxigen. Mă intoxicasem cu gaze. Cine m-a trezit? Un înger – la momentul oportun. Altfel, curând aș fi adormit pentru totdeauna. Și cine ar fi putut să intre în casă cu atâtea sisteme de închidere la uși? Au trecut de atunci trei ani, perioadă în care am crescut în înțelegerea faptului că Dumnezeu are un plan cu mine: să lucrez pentru oameni, în general, și pentru femei, în special, experimentând prezența Sa în viața mea. Dumnezeu ne cheamă să fim ambasadorii Lui, folosindu-ne încrederea, darurile, empatia și resursele date de El pentru slava Lui. Isus vine curând!
Doamne, ajută-ne, Te rugăm, să ne încredem în Tine și să nu pierdem nicio clipă, care este foarte valoroasă!
- Detalii
- Scris de: Rose Joseph Thomas
- Categorie: Devoțional femei
Și Isus i-a zis: (...) Du-te și să nu mai păcătuiește.
Ioan 8:11
Ziua de ieri este cea mai bună prietenă a mea. Uneori doresc atât de mult să mă întorc la ea, încât mă simt paralizată și nu pot să merg mai departe. De multe ori, prezentul meu este plin de remușcări și vină, încât aș dori să mă pot întoarce la ziua de ieri și să renunț la multele greșeli și alegeri brutale pe care le-am făcut. Una dintre cele mai rușinoase decizii pe care le-am luat a fost să-i scriu unui coleg de școală despre importanța politeții. Avusesem un conflict și eram puțin supărată; și bineînțeles că, dacă eu eram tulburată, am crezut că, firește, este și el. Pentru că lucram împreună la un proiect, am vrut să fiu operatoare și să-i spun cum să se poarte, chiar și cum să mă salute. Nu aș fi fost trecută cu vederea. Vedeți, uneori, vrăjmașul se folosește chiar de darurile mele, care mă fac specială, pentru a mă înjosi. Îi iubesc pe oameni. Sunt intuitivă, atentă la detalii. Pot să descopăr tristețea și nevoile și să le transform în soluții. Și îmi place să scriu. În această situație, cel rău a folosit aceste daruri ca să mă ajute să „văd” că noul meu coleg nu mă salută și să „aud” desconsiderarea când, în sfârșit, a vorbit cu mine. Am pus toate darurile mele laolaltă – și i-am trântit un e-mail. Curând, în aceeași zi, el mi-a răspuns complet nedumerit! Își aducea aminte vag incidentul pe care i-l împărtășisem, însă nu mă putea așeza în contextul acestuia. Apoi m-a uimit: pentru că lucram împreună la acel proiect, mi-a spus că pot să contez pe el că mă va ajuta în lucrul meu și că nu-mi va face niciun rău. Era binevoitor și drăguț, însă foarte șocat.
Tot restul zilei am fost obsedată de pasul greșit făcut și m-am trezit, a doua zi dimineață, împovărată și apăsată de comportamentul meu. Îmi doream să mă întorc la ziua de ieri, în punctul în care aș fi putut să gândesc mai bine lucrurile. Să raționez. Să mă rog. Să mă concentrez pe Hristos și nu pe mine. Dar nu se putea. Păcatul este o boală mortală și aduce atât de multă nenorocire. Nu era prima dată când aș fi dorit să pot schimba trecutul. Dar Dumnezeu nu mă chemase să fac asta. El îmi poruncește să merg și să nu mai păcătuiesc. Îmi dă un permis pentru trecutul meu și îmi oferă har pentru viitorul meu. Umblarea mea creștină era bogată în greșelile, dar, ca și colegul meu, Dumnezeu îmi făgăduise că nu-mi va face niciun rău. Dacă îmi mărturisesc păcatele, El este credincios și drept ca-mi ierte toate nelegiuirile (1 Ioan 1:9).
Dorul după ziua de ieri este inutil. Nu poți schimba trecutul, dar Dumnezeu poate să transforme întunericul din inima ta într-o dimineață strălucitoare. Tot ce trebuie să faci este să recunoști, să-ți ceri iertare și să accepți iertarea Lui – doar pentru ziua de azi.
- Detalii
- Scris de: Beatrice Tauber Prior
- Categorie: Devoțional femei
Adu-ți aminte de ziua de Sabat, ca să o sfințești!
Exodul 20:8, NTR
Cel de-al Doilea Război Mondial era în plină desfășurare. Se schimbaseră atât de multe lucruri de la începutul războiului și în Germania. Tatăl meu și fratele lui geamăn erau primii născuți într-o familie cu nouă persoane. Mama lor își dădea toată silința să aibă grijă de copii, în timp ce tatăl era plecat la război. Din cauza condițiilor deosebit de grele, adesea familia nu avea suficientă hrană. De cele mai multe ori își petreceau nopțile în buncărul subteran, de frica bombelor care puteau să cadă peste casa lor. Familia folosea buncărul, în general, noaptea, pentru dormit, deși devenea foarte neîncăpător, când se adunau în el toți membrii familiei. De fapt, era atât de neîncăpător, încât, în unele nopți, tatăl meu și câțiva dintre frații lui alegeau să doarmă în hambarul mult mai spațios, care aparținea fermierului care locuia alături.
Într-o noapte, când tatăl meu și frații lui se pregăteau să părăsească buncărul pentru a merge în hambarul vecinului, mama i-a oprit: „Fiule, nu uita că este vineri seară. Mâine este Sabat și vom merge la biserică, așa cum facem în fiecare sâmbătă. Trebuie să dormim împreună în noaptea aceasta, pentru ca mâine, când ne trezim, să fim pregătiți să mergem împreună la biserică.” Cât timp mama i-a vorbit, tatăl meu s-a uitat la ea. Apoi, privirea i s-a îndreptat spre șirul de pantofi ai fraților și surorilor lui, aliniați frumos la intrarea în buncăr. Unii erau prea mici și cu ștaiful culcat, ca să poată fi purtați de niște picioare care crescuseră între timp. Alții erau prea mari, așa că fuseseră înfundați în vârf cu câlți, ca să nu iasă din picior. Totuși, toți erau frumos aliniați, ca o amintire tăcută a faptului că Sabatul era o zi diferită de celelalte zile ale săptămânii. Sabatul era sfânt. Sabatul era ziua în care familia mergea la biserică pentru a-L sărbători pe Tatăl ceresc iubitor, care avea grijă de ei în acele timpuri atât de rele. Tatăl meu și-a luat privirea de la acel șir de pantofi și a privit-o din nou pe mama lui. A ales să respecte cererea ei. El și frații lui au dormit, în acea noapte, împreună cu restul familiei, în buncărul neîncăpător.
În timp ce copiii se așezau la somn, au auzit sirenele asurzitoare anunțând un raid aerian, apoi au început să cadă bombele. Au auzit cum o clădire se prăbușește, apoi niște țipete disperate. Dar ei au rămas ascunși până dimineața. Atunci când familia a ieșit din buncăr, au văzut, pe locul unde se afla cândva hambarul vecinului doar un morman de cenușă, amestecat cu bucăți de lemn arzând mocnit. Cu inima grea, dar recunoscători, au mers împreună la biserică în acea dimineață de Sabat.
„De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:11 u.p.).
- Detalii
- Scris de: R. Bowen
- Categorie: Devoțional femei
Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara şi bea apă din pârâu.
1 Împăraţi 17:6
În ultimele patru luni mă trezeam la zgomotul corbilor care țipau în balconul meu. De când sosisem pe acea mică insulă, aceste păsări deveniseră parte din viața mea. La început nu le-am putut suporta. Erau gălăgioase, murdare și agresive. Aterizau în balcoane și furau resturi de mâncare, apropiindu-se mult prea mult de oameni și provocându-le disconfort. Totuși, adevărul este că eram deja obișnuită cu disconfortul.
Nu planificasem niciodată să locuiesc în această țară mai mult de două luni. Întrucât aeroportul era închis și lumea, în general, în carantină, sfârşitul acestei călătorii neplanificate nu se vedea la orizont. Aveam resurse financiare extrem de puține. În plus, din cauza instituirii stării de urgență pe insulă, totul – inclusiv farmacii, piețe și magazine – fusese închis. Eram îngrijorată cu privire la mai multe lucruri: cât de mult va mai ţine rezerva mea de apă; când voi mai putea mânca din nou fructe și legume; și ce se va întâmpla când mi se vor termina medicamentele. Așadar, corbii constituiau, de fapt, ultima dintre preocupările mele.
Într-o dimineață stăteam afară când un corb deosebit de curajos a aterizat în balcon, cu o bucată mare de pâine în cioc. Acest incident mi-a adus aminte de textul din 1 Împărați 17. Acolo scrie că Ilie se ascundea, iar Dumnezeu l-a trimis la pârâul Cherit, unde a trăit cu apa din pârâu și mâncarea adusă de corbi. M-am gândit mereu cum s-a simțit Ilie în acea situație. Corbii sunt gunoieri, mănâncă orice, inclusiv resturi de cadavre. Nu-mi puteam imagina cum aș putea să mănânc ceea ce îmi aduc ei. Totuși, Dumnezeu S-a folosit de aceste păsări pentru a-l hrăni pe Ilie într-o perioadă disperată. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că trăiesc într-o versiune a acelui text biblic. Asemenea lui Ilie, eram blocată și depindeam în totul de grija lui Dumnezeu pentru mine. Nu știam ce va aduce fiecare zi, însă a trebuit să aștept ca Dumnezeu să-mi dea ce aveam nevoie. Și știți ce? Dumnezeu m-a aprovizionat neîncetat. Nu am dus niciodată lipsă de apă de băut. După câteva săptămâni de carantină, fermierii locali au început să aducă fructe și legume. Nu mult după aceea, un supermarket local a pus la dispoziție livrare la domiciliu.
Deși, de obicei, nu vrem să ne confruntăm cu ele, noi toți avem nevoie de experiențe de felul acesta, care ne ajută să construim o credință vie în Dumnezeu. Acest fel de credință ne va conduce prin toate meandrele vieții.
- Detalii
- Scris de: Anna May Radke Waters
- Categorie: Devoțional femei
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10
Comandasem ceva online, și, atunci când a sosit pachetul, am constatat că îmi fusese trimis altceva, deși toate coordonatele comenzii mele corespundeau cu datele de pe pachet. Am telefonat furnizorului să îi spun că îmi trimiseseră un produs greșit. „Domnule”, i-am spus celui care a răspuns la telefon, „eu chiar nu folosesc scutece de bebeluș. Sunt o femeie de optzeci și șase de ani, și nu am niciun bebeluș prin apropiere, nici în familie.”
Omul a răspuns: „Ne pare rău, însă nu ne puteți returna pachetul, întrucât au exact aceleaşi numere de urmărire şi de comandă cu ceea ce aţi dorit dvs. Este greşeala noastră, aşa că păstraţi ce aţi primit, iar noi vă returnăm banii.” După două săptămâni, cutia cu scutece era tot la mine, când pandemia de COVID-19 a lovit cu putere. Deodată, oamenii au început să facă stocuri de hârtie igienică. Hei, m-am gândit eu, aceste scutece pot fi un bun înlocuitor. Și au fost.
Când scriu aceste rânduri, trăim încă în izolare, în casele noastre, și purtăm măști de protecție. Este o perioadă foarte grea din viața noastră, dar Dumnezeu ne arată în fiecare zi că nu trebuie să ne temem. El ne iubește și are grijă de fiecare dintre noi. El este cu noi. De ce? El mi-a trimis scutece de bebeluș, când mă gândeam că nu am nevoie de ele. El știa că vor fi de folos.
Așa este, compania mi-a trimis din greșeală scutece de bebeluș în locul articolului comandat de mine. Până acum, nu am rămas fără hârtie igienică, iar fiica noastră – care ne face cumpărături în fiecare săptămână – a putut să cumpere tot ce am avut nevoie.
Toate nevoile noastre sunt acoperite, mai puțin nevoia de îmbrățișări din partea familiei, dar aceasta va veni curând, când virusul va dispărea. Între timp, eu continuu să țin minte că Dumnezeu ne-a spus să nu avem teamă! Spre deosebire de compania care a încurcat comanda mea, Dumnezeu nu face niciodată greșeli.