Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Elaine J. Johnson
- Categorie: Devoțional femei
Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.
Eclesiastul 3:1
Am fost binecuvântată cu mașina visurilor mele! Copiii mei și două dintre cele mai bune prietene au venit în vizită și pentru a vedea mașina mult visată. Totuși, când am dat cu spatele (fiind atât de entuziasmată), am lovit mașina fiicei mele! Am reușit să rezolvăm toate formalitățile în urma accidentului. Când a sosit momentul ca „visul” meu să meargă la atelier, am întrebat:
– Ne poate aduce cineva înapoi acasă?
M-am gândit la Renee și am sunat-o când ea era la lucru. După ce i-am explicat rapid dilema noastră, ea a spus:
– Nicio problemă. Doar sună-mă când ești gata să te iau și apoi te duc acasă. Astăzi nu trebuie să merg la serviciu până la ora 14.
Ce binecuvântare! Soțul meu, Pete, avea o programare la oftalmolog în dimineața următoare, la 8:30. Apoi am oprit să luăm micul dejun, încercând să îi oferim suficient timp lui Renee să se trezească înainte să vină după noi. Când am ajuns la atelierul auto, proprietarul a spus:
– Ah, aveți nevoie să vă ducă cineva acasă. Sun eu acum un cunoscut.
– Deja avem un plan, i-am explicat eu.
– Nu, lăsați-o pe prietena dumneavoastră să doarmă, a răspuns el.
Așa am și făcut și am mers acasă cu tânărul pe care l-a sunat proprietarul.
Când i-am spus unde locuiam, șoferul a spus:
– Eu locuiesc chiar în capătul străzii voastre! Pe drum am descoperit că aveam mai multe lucruri în comun. Când ne-am apropiat de casă, soțul meu (navigatorul) a început să îi explice unde era casa noastră.
– Stați așa, l-a întrerupt șoferul. Nu v-ați pus niște mochetă în urmă cu doi ani?
– Ba da.
– Eu am ajutat la montarea mochetei. În clipa în care v-am văzut mi-ați părut cunoscuți.
Eu, la rândul meu, i-am spus:
– Și mie mi-ai părut cunoscut.
Acum ce urmează, Doamne? De îndată ce am ajuns acasă am sunat-o pe Renee și i-am povestit cele întâmplate. Ea a spus: „Lăudat fie Domnul!” Apoi am observat un mesaj pe telefon de la o vecină, ne întreba dacă puteam să îi luăm medicamentele pentru inimă. Am reușit să o ajutăm, lucru pentru care ne-a fost foarte recunoscătoare.
Cu adevărat nu avem niciun motiv să fim stresați dacă avem încredere că Dumnezeu este la cârmă. Dumnezeu întotdeauna rezolvă lucrurile. El ne-a binecuvântat pentru ca – prin El – și noi să putem fi o binecuvântare pentru alții.
- Detalii
- Scris de: Marsha Hammond-Brummel
- Categorie: Devoțional femei
Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.
Proverbele 16:24
Într-un Sabat mă pregăteam pentru masa de părtășie de după programul de la biserică. O femeie tânără s-a apropiat și a întrebat: „Pot ajuta și eu cu ceva?” Ea era nouă în biserica noastră, tocmai se căsătorise cu unul dintre iubiții noștri tineri burlaci. Nefiind obișnuită să refuz ajutorul, am rugat-o să felieze o franzelă pe care o adusesem. Ea a zâmbit și a fost de acord, așa că i-am dat un cuțit și un tocător. După ce am pus mâncarea pe masă, m-am întors să văd cum se descurca tânăra. Pe masă era o franzelă frumos feliată, fiecare felie fiind tăiată perfect uniform și drept. Am exclamat: „Uau! Chiar te pricepi la felierea pâinii. Arată perfect!” Una dintre prietene a venit și a spus exact același lucru ca mine. Eu am continuat să termin prepararea hranei. Apoi cu colțul ochiului am văzut că soțul tinerei i s-a alăturat în bucătărie. El și-a pus brațul în jurul ei. L-am auzit exclamând cu gingășie: „Le place cum ai feliat pâinea!” Ea a răspuns cu un zâmbet larg.
M-a surprins faptul că observațiile noastre în trecere despre cum a feliat pâinea le-au adus atât de multă bucurie. În acel moment mi-am dat seama că eu eram una dintre doamnele mai în vârstă din biserică și că prin cuvintele mele aveam capacitatea de a încuraja alte femei.
Fiind de mică în biserică, adesea am fost sfătuită să evit cuvintele urâte, care rănesc. Analogiile cu pasta de dinți și cuiele din gard întotdeauna mi-au rămas în minte. După ce a fost scoasă, pasta de dinți nu mai poate fi introdusă din nou în tub. Niciodată nu vom mai putea retrage cuvintele pe care le-am rostit. Cuiele scoase dintr-un gard tot vor lăsa urme în lemn. Cuvintele pe care le rostim lasă întotdeauna o anume impresie. Trebuie să fim atenți să nu rostim cuvinte care rănesc.
Experiența cu această tânără și pâinea feliată de ea în acea zi m-a ajutat să descopăr ce înseamnă să fii un creștin matur. Cuvintele mele i-ar putea încuraja pe unii, nu doar în ceea ce fac, ci și valoarea lor personală – cine sunt. Nu vorbesc despre flatare pentru folos propriu; vorbesc despre dragoste și afirmare asemenea lui Hristos și inspirată de Hristos.
Astăzi mă rog ca Duhul lui Hristos să fie în cuvintele pe care le spun celorlalți. Să mă ajute nu doar să mă abțin de la cuvinte care rănesc, ci să aleg să rostesc cuvinte de încurajare și dragoste.
- Detalii
- Scris de: Pauline A. Griffith
- Categorie: Devoțional femei
Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos.”
2 Împărați 20:5
Era 19 ianuarie 2019 și era rândul meu să întâmpin oamenii la biserică. Chiar când mă îndreptam spre locul în care stăteam de obicei, am observat că deja preluase responsabilitatea o altă persoană. Așa că am mers într-un alt loc în care era nevoie de ajutor. Am salutat oamenii în timp ce le ofeream buletinul bisericii și câte o îmbrățișare. După aproape o jumătate de oră, principala responsabilă cu diaconia s-a apropiat de mine și mi-a spus că voia să mă întorc la postul meu obișnuit din holul principal. Mi-am luat rămas-bun de la colegul de acolo și m-am întors să merg împreună cu responsabila la locul meu. Atunci am simțit o durere cumplită în șoldul stâng. Nu mă puteam mișca. Am scos un țipăt puternic, în timp ce am strâns-o de mână pe responsabilă.
– Ce s-a întâmplat? m-a întrebat ea, privindu-mă îngrijorată.
– Nu mă pot mișca, nu pot umbla, i-am răspuns eu.
M-am ținut de ea o vreme, cât am mai rămas în hol. De îndată am început să mă rog: „Doamne, Te rog, ajută-mă! Am venit singură cu mașina la biserică și trebuie să ajung iar acasă.”Membrii bisericii s-au oprit să mă întrebe care era problema și dacă mă puteau ajuta.
– Rugați-vă pentru mine, era răspunsul meu.
Au trecut cam zece minute până am reușit să mă mișc din nou. Foarte încet am mers spre holul din față, apoi m-am așezat undeva în spate, în biserică. Stând jos am continuat să mă rog: „Doamne, ajută-mă să îmi termin îndatoririle și să mă întorc acasă.” Principala responsabilă s-a întors să vadă ce fac și m-a întrebat dacă aș vrea să continui să mă odihnesc sau aș dori să îmi continui îndatoririle. Am ales să mă întorc la datorie și m-am rugat ca Dumnezeu să continue să îmi liniștească durerea.
După ce a început serviciul de închinare principal, am mers în fața bisericii unde m-am așezat în locul rezervat pentru diaconii de sală. Când a sosit momentul să întâmpinăm vizitatorii, am simțit că durerea ascuțită din șold era acum la un nivel moderat. Din nou m-am rugat ca Dumnezeu să mă ajute să întâmpin vizitatorii cu zâmbet. Apoi a urmat povestirea copiilor, timp în care am strâns darurile copiilor pentru educație creștină. Încă simțeam o durere ascuțită, așa că m-am ținut puternic de bancă și am continuat să mă rog în timp ce copiii veneau în față. M-am rugat pentru putere să nu cad. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și mi-a dat putere să îmi duc la capăt îndatoririle și să mă întorc acasă în siguranță.
Doamne, Îți mulțumesc pentru atingerea Ta vindecătoare.
- Detalii
- Scris de: Rebecca Turner
- Categorie: Devoțional femei
Ilie i-a răspuns: „Dă-mi încoace pe fiul tău.” Și l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus. (...) Apoi a chemat pe Domnul (...) și sufletul copilului s-a întors în el și a înviat.
1 Împărați 17:19,20,22
Când Ilie îi spune văduvei din Sarepta: „Adu-mi o bucată de pâine în mâna ta” (1 Împărați 17:11), înțelegem că este vorba despre ceva deja pregătit; ceva rămășițe. Astăzi am putea spune: „Te rog, dă-mi caserola ta pentru prânz din cămară, nu am nevoie de o masă caldă, preparată.” Când Ilie înțelege că ea nu mai are nici resturi, nici măcar o îmbucătură, el îi cere tot ce are.
Suntem uimiți când ea merge acasă să ia ultimele grame de făină din butoi. Ce a rămas nu este suficient nici măcar pentru o masă sănătoasă pentru un călător înfometat. Dar „nu este suficient” continuă să o susțină pe femeie, pe copilul ei, pe Ilie și toată casa ei. (Familia ei extinsă venea zilnic să primească și ei hrană?)
După o vreme, copilul moare subit și văduva este tristă, rămânându-i doar frânturi de planuri și picături de speranță că și în foamete ea, într-un final reușește să viseze la un viitor.
„Dă-mi fiul tău”, poruncește Ilie. Îi poți auzi strigătul când își strânge fiul fără viață la piept: „Asta este tot ce am; nu mai am ce să dau.” Mama îndurerată nu mai poate scoate nimic din butoi, așa că Ilie ia „nu mai am”-ul ei, acest butoi gol al vieții, și duce copilul în camera de sus.
Omul lui Dumnezeu se roagă pentru putere de înviere. Prin credință, el se așază pe trupul fără viață al copilului, cu brațele întinse. Postura lui Îl prefigurează pe Isus murind ca pedeapsă pentru păcatele noastre, răscumpărându-Și copiii, oferindu-ne speranța învierii.
Prin povestea lui Ilie, Isus le vorbește ucenicilor Săi, ție și mie. „Dă-mi Mie «nu mai am»”-ul tău – visurile neîmplinite și ultimele fărâme de speranță – și mergi în camera de sus să te rogi. Roagă-te mai neînfricat decât s-a rugat Ilie pentru o minune a învierii, minune fără precedent. Roagă-te mai profund decât s-a rugat Ilie pentru ca Israelul să fie îngenuncheat prin secetă. Roagă-te mai cu înflăcărare decât s-a rugat Ilie pentru ca Israelul să fie pus pe picioare prin foc. Roagă-te mai stăruitor decât s-a rugat Ilie pentru puterea ploii (târzii).”
În camera de sus, resursele infime din butoaiele noastre pot fi unse cu puterea de înviere a lui Hristos. Adunate de Isus, Făcătorul de minuni, rămășițele noastre de „nu mai am” sunt infuzate cu viață nouă, energie nouă, viziune nouă, scop nou și o lucrare nouă.
- Detalii
- Scris de: Glenda-mae Greene
- Categorie: Devoțional femei
Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. (...) Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac.
Psalmii 121:5,6,8
Un membru al echipei de la bucătărie de la centrul de îngrijire avea un labrador galben care făcuse doisprezece cățeluși aurii. Când cățelușii aveau o lună și două zile, bucătarul i-a adus pe micii jucăuși în foișorul centrului pentru Ziua de distracții în familie. Câțiva dintre participanți și-au adus și micuții lor cu ei. Cu toții am fost fermecați. Totuși, mama cățelușilor părea extenuată. Mare parte din acea dimineață s-a odihnit, dar permanent privirea ei era asupra cățelușilor. Când un copilaș a scăpat accidental un cățeluș agitat, cățeaua a fost de îndată lângă el. Ce am observat în acea zi a fost chintesența dragostei altruiste. În ciuda oboselii, ea știa instinctiv că era păzitorul cățelușilor ei – o vagă reflecție a grijii lui Dumnezeu pentru copiii Săi.
Cățelușii s-au dezvoltat. Pe măsură ce au crescut, ei aveau nevoie de învățăturile modelatoare ale mamei lor. Dumnezeu știe acest lucru despre toate creaturile Sale și știe că și noi avem nevoie de un exemplu pe care să îl urmăm. Pavel ne oferă un sfat înțelept, pe cât de simplu, pe atât de complex: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu” (Efeseni 5:1,2). În acea dimineață, prin grija cățelei pentru puii ei, am fost martora unei taine profunde.
În buletinul informativ din luna următoare au fost incluse mai multe poze cu câțiva locatari bucuroși ai centrului îmbrățișând cățelușii aurii. Tânjesc și eu după acea legătură plină de har dintre dragoste, grijă, atingere mângâietoare și acea tensiune blândă – să aducă lumină în inima și sufletul meu. Tânjesc după frumusețea incredibilă a cerului.
Doamne, Îți mulțumesc pentru oportunitatea de a studia mai mult despre adevărurile prețioase găsite în lucrurile create de Tine și în Cuvântul Tău sfânt.
Tu ce poți face pentru a ajuta la răspândirea adevărului din Cuvântul Său? Ce experiență personală poți folosi pentru a le prezenta vecinilor tăi dragostea lui Dumnezeu pentru noi, copiii Săi de pe pământ?