Pret oferta saptămânii
39.00 Lei 29,25 Lei
Pret intreg
48,00 Lei
Pret intreg
49,00 Lei
- Home
- Produse
136LEI95.20 lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari.
1 Corinteni 1:27
La începutul secolului, trăia în Germania un cal extrem de isteț pe nume Hans. Stăpânul și antrenorul lui Hans era Wilhelm von Osten, care pretindea că patrupedul său putea rezolva probleme grele de aritmetică, bătând cu copita rezultatul. Mulți dintre martorii oculari susțineau că Hans putea chiar să citească instrucțiunile unor probleme de matematică scrise pe o tablă și să arate rezultatul bătând din copită. El nu greșea niciodată. Ți-ar plăcea să ai această capacitate pe care se presupune că Hans o avea?
Oamenii de știință s-au înfățișat și au făcut tot felul de teste. Ei aduceau oameni cu totul străini care să prezinte problemele de matematică. Dar toate acestea nu contau: Hans avea întotdeauna răspunsul corect. Timp de mulți ani, oamenii de știință l-au studiat pe Hans și în cele din urmă au ajuns la concluzia că trebuie să aibă un creier cel puțin la fel de inteligent ca al unui om – ba chiar, părea că era mai isteț decât unii oameni!
Dar, așa cum se întâmplă cu astfel de așa-zise minuni, la un moment dat a apărut și un om de știință care a refuzat să se lase convins. Numele său era Oskar Pfungst. Dr. Pfungst a dovedit fără nici un dubiu că Hans nu rezolva de fapt probleme de aritmetică: el era excepțional de dotat doar în ce privește observarea oamenilor care îi prezentau problemele și el, pur și simplu, continua să bată din copită, până ce observa acel gest uneori extrem de subtil din partea persoanei respective, care îi spunea că e timpul să nu mai bată din copită. Dar oare această însușire era mai puțin demnă de admirație?
Hans cunoștea mai bine oamenii decât se pricep mulți oameni la cai. Era atât de dotat încât putea să sesizeze cea mai mică schimbare în mimica feței oricărui om. Când mă gândesc la capacitățile pe care Dumnezeu le-a dat creaturilor celor mai simple, sunt mișcat să recunosc cu umilință că nu am nimic cu ce să mă laud.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiș de spini. Ziua vestită de toți proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
Mica 7:4
Poți să-ți imaginezi o situație în care cel mai bun om să fie ca un mărăcine sau ca un spin? Cu astfel de oameni era greu să te înțelegi. Probabil ei aveau și limbi ascuțite, așa cum este cea descrisă de apostolul Iacov: „dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” Iacov 3:8
Dacă faci o combinație între cele două idei, spin și otravă, vei obține o descriere exactă a urzicilor.
Frunzele urzicii sunt acoperite cu sute de mii de ace tari ca oțelul. Și fiecare dintre ele are un canal în interior cu un căpăcel la capăt. La baza fiecărui ac, în partea dinspre frunză, există o veziculă plină cu otravă.
Când piciorul tău se atinge de o urzică, vârful extrem de ascuțit, căpăcelul, se rupe și se transformă într-un adevărat ac de injecție intradermică. În atingerea sa de frunză, piciorul tău creează suficientă presiune pentru ca din vezicula plină cu otravă, lichidul să urce prin ac în piciorul tău. Vei simți imediat senzația de usturime cauzată de otravă.
Dacă ai noroc, durerea va trece în câteva ore, dar câteodată e nevoie de intervenția medicului. În Indiile de Est, există o specie de urzici numite urzica dracului, care injectează un venin așa de puternic, încât victima poate să simtă durerea timp de până la un an din momentul atingerii frunzei.
Probabil că nimănui nu-i plac urzicile. Ele sunt un blestem peste tot unde cresc și calitățile lor nu pot compensa proprietățile lor neplăcute. Ai cunoscut pe cineva care seamănă cu o urzică? O astfel de persoană rănește pe ceilalți cu otrava ei și uneori trebuie să treacă ani de zile până ce durerea va fi învinsă. Roagă-te ca purtarea ta să nu fie niciodată asemenea urzicilor.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:8
Uneori când avem probleme, nu reușim să ne dăm seama de cauza necazurilor – chiar și atunci când acestea sunt evidente. Acest lucru este adevărat în special atunci când nu respectăm legile sănătății. Ne simțim obosiți, fără vlagă sau avem dureri de cap sau de stomac. Sau poate că am stat până târziu noaptea sau am mâncat dulciuri sau n-am făcut mișcare fizică. A întreba doctorul ce se întâmplă cu noi atunci când stilul nostru de viață e greșit, seamănă oarecum cu următoarea povestire.
Un profesor de inginerie de la o universitate de stat s-a hotărât să construiască un bazin de pești în curtea casei sale. Când bazinul a fost gata, profesorul a plantat papură la unul din capete, nuferi plutitori în mijloc, și de jur împrejur, alte plante acvatice plăcute. Lacul miniatural era drăguț, iar peștișorul auriu care înota liniștit în bazin îl făcea parcă și mai frumos.
A trecut aproape un an, dar profesorul avea mereu aceeași problemă cu bazinul său. Avea nevoie de ajutorul unui specialist pentru a stabili ce se întâmpla cu peștișorul auriu. Aceștia dispăreau mereu. Profesorul a invitat un profesor de biologie într-o vizită la el acasă, ca să inspecteze puțin lacul din curtea sa și să-l ajute să descopere ce se întâmplă.
Biologul a venit și s-a uitat la bazin. Era întocmai așa de frumos cum fusese descris. A pus tot felul de întrebări despre cum și cu ce îl hrănește profesorul pe peștișor, despre câți pești a pus în bazin și alte întrebări asemănătoare. El a verificat toate plantele folosindu-se de toate cunoștințele sale, însă ele păreau sănătoase. Se părea că nu există nimic suspect care să explice disparițiile peștișorilor aurii, nici chiar pentru ultimul dintre ei care fusese adus de profesor cu puțin timp în urmă. În final, biologul i-a spus profesorului că pur și simplu el nu găsea nici un motiv pentru care peștișorii dispăreau.
„Ei bine, – spuse profesorul – cu certitudine este un mister, mai ales că micul aligator pe care l-am pus în bazin, este și el într-o stare de perfectă sănătate.”
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
... va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.
Apocalipsa 14:10
Pucioasa este sulf, iar Biblia vorbește despre o „ploaie” de foc și pucioasă (cum a fost și la nimicirea Sodomei).
Misiunea spațială Pioneer, care a explorat planeta Venus, a descoperit că suprafața acestei planete este cea mai ostilă dintre toate planetele din sistemul nostru solar. Acest lucru este semnificativ din punctul de vedere al faptului că Venus este considerată planeta soră a Pământului. Venus este înconjurată de patru straturi diferite de nori alcătuiți din vapori supraîncălziți de acid sulfuric. Pe planeta Venus plouă literalmente cu foc și pucioasă.
Chiar unii dintre oamenii de știință care nu cred neapărat în Biblie, consideră că soarta finală a Pământului va fi similară cu cea a planetei Venus. Îngăduie-mi să citez dintr-un articol care a apărut în Science Digest din 1982: „Pe măsură ce soarele nostru își consumă combustibilul nuclear, ... va începe să se umfle și va ajunge la niște dimensiuni mult mai mari decât mărimea actuală. În acest timp, temperatura de pe Pământ va crește cu sute de grade. Oceanul va fierbe și se va evapora, formând în atmosferă un strat de apă și vapori, apăsător. Acesta va produce un efect de seră și, în timp ce temperatura va crește peste 500 grade C, toată cantitatea de bioxid de carbon, rocile calcaroase și marmura se vor transforma în gaze, adăugându-se la cele deja existente, făcând atmosfera ca de iad. Astfel, explorând originea planetei Venus, putem vedea destinul teribil al propriei noastre planete.”
Te rog să nu faci greșeala să crezi că putem folosi cerul ca adăpost împotriva focului. Singura motivație pentru a merge în ceruri trebuie să fie dorința de a fi cu Isus. Toate celelalte beneficii vor fi adăugate pentru că El ne iubește așa de mult.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi.
Matei 14:14
În zilele noastre există sute de milioane de oameni care trăiesc în ghetouri, în colonii, la periferia orașelor mari. Acești oameni au nevoie să-l cunoască pe Isus pentru că speranța în El este singurul răspuns la necazurile și sărăcia existentă. Cum te simți când vezi sărăcia cruntă care ne înconjoară pretutindeni? Simți că inima te îndeamnă să dai o mână de ajutor? Poate că nu ai mulți bani, dar poți să dăruiești iubire, pentru că tocmai de asta au nevoie oamenii cel mai mult.
Lumea îmbătrânește; e foarte aproape de moarte. Se apropie zorii unei lumi noi, unde Isus va șterge toate întristările și sărăcia. Putem să facem și noi ceva ca El să vină mai curând. Însă uneori nu vrem. De ce crezi că se întâmplă acest lucru? Îți voi povesti ceva despre elefanții Tsavo, ceva care poate te va impresiona.
Parcul Național Tsavo a fost întemeiat în Kenya. El oferea un refugiu pentru sălbăticiunile care erau vânate fără milă în țările înconjurătoare. Însă nu se știe cum, vestea s-a răspândit printre turmele de elefanți și aceștia au început să sosească. Elefanții au nevoie de spațiu foarte întins, iar Tsavo dispunea de 20.000 de km pătrați. Dar nimeni nu a observat decalajul. Când elefanții au terminat de venit, parcul semăna mai mult cu o tabără de refugiere pentru elefanți. Astăzi sunt între 20.000 și 30.000 de elefanți aglomerați în acest teritoriu.
Tsavo, care fusese odată un paradis tropical exuberant pentru toate viețuitoarele sălbatice, a fost devorat de către elefanții înfometați și mistuit de secetă. Parcul are cea mai mare densitate de elefanți din lume. Însă hrana este aproape cu totul absentă, iar sărmanele animale nu au unde să meargă. Până la urmă, Tsavo va deveni un desert, iar elefanții vor pleca. Philip Glover, directorul Proiectului de Cercetare Tsavo, a spus: „E nevoie de o răbdare extraordinară să stai în preajmă și să nu faci nimic.”
Nu peste mult timp, lumea întreagă va fi o ruină mai rea decât un desert. Oamenii nu vor mai fi. Dar este ceva ce poți încă face: spune și altora despre Isus!