- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Semănați mult, și strângeți puțin, mâncați, și tot nu vă săturați, beți, și tot nu vă potoliți setea, vă îmbrăcați, și tot nu vă este cald, și cine câștigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă.
Hagai 1:6
„Brrr! Mor de frig!” Poate că ai spus și tu acest lucru, însă în sens figurat. Cei care mor de frig cu adevărat, de obicei nu sunt conștienți de ce li se întâmplă.
Dacă nu ești îmbrăcat pentru frig foarte mare sau dacă ai plonjat în apă extrem de rece și temperatura corpului tău scade până la un punct în care organismul nu mai poate menține toate organele în stare de funcționare la temperatura de 36,5 grade C, organismul va diminua circulația sângelui către piele și extremități pentru a ține în viață organele vitale. Dacă temperatura corpului tău scade sub normal, această stare se numește hipotermie. Primul simptom este tremurul puternic, care este de fapt încercarea organismului de a produce căldură prin efort fizic. Dacă acest mecanism nu dă rezultate, poate să intervină starea de confuzie mintală și imposibilitatea de a lua decizii. Probabil, în această stare, deja nu ai mai avea senzația de frig. După acest moment, dacă nu se intervine prin încălzire din surse exterioare, ți-ai pierde capacitatea de coordonare iar tremurul s-ar preschimba în spasm și rigiditate musculară. Ai arăta ca un om în stare de ebrietate, sau ai trece în stare de inconștiență. Ulterior ar interveni moartea.
Poți să mori de frig chiar și vara. Dacă se întâmplă să fii într-o zonă - cum sunt cele montane - unde schimbările de temperatură sunt rapide și nu ești pregătit, poți să fii confruntat cu hipotermia în aceeași măsură ca în plină iarnă. Merită să fii pregătit tot timpul. Manualele cu instrucțiuni pentru acordarea primului ajutor oferă de obicei informații despre cum poți să eviți pierderea căldurii.
Desigur, există și o stare cum ar fi hipotermia spirituală. Marea majoritate a oamenilor din lume sunt înghețați până la moarte, din punct de vedere spiritual, și nici măcar nu știu. Când Petru se încălzea la foc în timp ce Isus era judecat, el nu și-a dat seama că relația sa cu Domnul său s-a răcit. Însă căldura dragostei lui Isus l-a găsit pe Petru și l-a salvat.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.
Psalm 119:99
Nu demult un profesor de la Universitatea Michigan căuta fosile în Munții Hindu Kush din Pakistan, nu departe de faimoasa trecătoare Kiber, când deodată privirile sale au căzut peste un craniu și mai mulți dinți, provenind de la un animal necunoscut până atunci. Asta a fost tot ce a avut: un craniu și câțiva dinți. Prin deducții el a ajuns la concluzia că animalul fusese o balenă umblătoare de 250 kg, de 2-2,5 m lungime, care a trăit la marginea unei mări despre care el credea că existase acolo cu 50 de milioane de ani în urmă.
Profesorul consideră că deoarece craniul a fost găsit în nisip, care trebuie să fi fost fie un mal al unei mări, fie al unui râu, și pentru că dinții erau foarte asemănători dinților unei alte fosile, la rândul ei considerată a fi balenă, descoperită pe coasta de vest a Indiei, animalul trebuie să fi fost o balenă. Cât despre picioare, se pare că este doar o presupunere îndrăzneață. De vreme ce majoritatea experților în domeniul balenelor cred că balenele au evoluat din specii de uscat ajungând ulterior în mediul acvatic, trebuie să fi existat un timp când ele aveau picioare. Așadar, profesorul crede că craniul pe care l-a găsit în nisip, care odată a fost malul unei ape, ar putea fi foarte probabil al unui strămoș primitiv al balenelor și ca urmare trebuie să fi avut picioare. El se va întoarce la locul unde a găsit craniul și dinții pentru a căuta oasele de la picioare, însă recunoaște că ar fi o chestiune de mare noroc ca să găsească ceva. Într-adevăr norocos!
Profesorul crede nu doar că animalul a fost o balenă umblătoare, dar mai crede că el descinde dintr-un animal care trăia numai pe uscat și avea înfățișare de lup cu copite!
Noi știm că au existat viețuitoare cu aspect ciudat și credem că au fost distruse de potop. Și chiar dacă nu înțelegem toate amănuntele, pare mult mai ușor să crezi Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne relatează o istorie clară a potopului care poate explica localizarea neobișnuită a tuturor fosilelor. De ce am încerca să inventăm teorii alambicate despre ce s-a putut întâmpla?
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
El dă hrană vitelor, și puilor corbului când strigă.
Psalm 147:9
Probabil ar fi o exagerare să spui despre un purice că este o fiară, însă atunci când mușcă, poate deveni un monstru. Ar fi de asemenea o denaturare a adevărului să spui că puricii vorbesc, dar, fie că vei crede, fie că nu, puricii comunică. Toate creaturile minuscule comunică unele cu altele. În cele mai multe cazuri nu cunoaștem cum reușesc ele să facă acest lucru, însă știm cu certitudine că ele trimit reciproc mesaje, fie sub formă de sunete, fie sub formă de mirosuri.
Recent un entomolog de la Universitatea West Virginia a găsit o dovadă că puricii comunică folosind unde sonore de înaltă frecvență – sunete mult prea înalte ca să le putem auzi. Fiecare purice are pe o anumită regiune a abdomenului său un mănunchi de fire foarte fine. Această zonă este numită sensilium și are o construcție asemănătoare cu a antenelor. Sub influența sunetelor de înaltă frecvență firișoarele sensilium-ului încep să vibreze foarte rapid, făcându-i pe entomologi să creadă că firele sunt niște receptori de sunete.
În plus, puricii pot să producă sunetele care fac firișoarele să intre în vibrație. Ei produc sunetele de înaltă frecvență prin niște minuscule fante situate de-a lungul abdomenului lor. Se pare deci că puricii au tot echipamentul necesar pentru a comunica unii cu alții. Ce crezi că își spun? Entomologul consideră că puricii nu au prea multe subiecte de discuție în afară de hrană așa încât el crede că atunci când un purice întâlnește un câine sau o pisică sau un alt animal suculent, începe să telegrafieze mesajul tuturor celorlalți purici din vecinătate.
Bineînțeles, puricii nu sunt prea simpatizați pentru acest lucru nici de oameni și nici măcar de câini sau pisici. Nu știm ce transformări au suferit puricii de când strămoșii lor au fost creați, însă Creatorul a oferit chiar și puricilor un mijloc uimitor de supraviețuire.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
Ioan 1:1-3
Sequoya era un om care locuia în Tennessee la începutul anilor 1800 și era pe jumătate indian Cherokee. Când Sequoya a văzut pentru prima dată o carte, un prieten i-a spus că omul alb a rostit un blestem asupra paginilor ei, un blestem care le permitea acestora să citească gândurile. Sequoya a numit paginile de hârtie pe care erau așternute cuvinte, „foi cuvântătoare”. El și strămoșii lui cunoșteau numai cartea naturii, iar pagina tipărită era un mijloc de cunoaștere pe care el nu și l-a putut nici măcar imagina până atunci. A fost atât de impresionat de cuvântul scris încât a învățat să citească și apoi a inventat un alfabet pentru poporul Cherokee, un alfabet care și astăzi este introdus în uz.
Isus, Creatorul nostru a scris două cărți. A scris prima carte cu propria Sa mână - cartea naturii așa cum arăta ea în Eden. Apoi, Dumnezeu a îndemnat oameni sfinți, inspirându-i să scrie o altă Carte, pe care noi o avem ca Sfânta Scriptură - foi cuvântătoare. Aceste două cărți, împreună cu alte forme de inspirație cum sunt viziunile speciale ale profeților și impresiile trezite de Duhul Sfânt, reprezintă calea lui Dumnezeu de a ne spune cum este El și cât de mult ne iubește pe fiecare dintre noi. Este important ca noi să studiem ambele cărți ale lui Dumnezeu.
Știm că trebuie să studiem Biblia. Însă faptul că ar trebui să studiem mesajul lui Dumnezeu zugrăvit în cartea naturii este uneori mai puțin limpede. În toată Biblia, bărbații și femeile lui Dumnezeu au studiat natura, ascultând neîncetat cuvintele lui Dumnezeu rostite prin multele lucruri care sunt scrise în ea. Păcatul a făcut ca paginile naturii să devină șterse așa încât nu le putem citi corect fără ajutorul foilor cuvântătoare ale Bibliei. Sub directa îndrumare a Duhului Sfânt prin rugăciune, putem studia toate cuvintele lui Dumnezeu.
Când facem prima oară cunoștință cu cartea naturii, fără să fi învățat să-i citim paginile, putem fi sceptici. Poate că avem nevoie să-L rugăm pe Creator să ne învețe alfabetul cărții naturii ca să putem să citim restul spuselor Sale.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Să-și pună mâna pe capul jertfei, și s-o junghie ca jertfă de ispășire în locul unde se junghie arderile de tot.
Levitic 4:33
Domnul și doamna Snyder din Pensylvania aveau 64 de câini! Toți erau animale de casă dar vecinii au făcut plângere și cazul a fost înaintat curții. Judecătorul a ordonat soților Snyder să renunțe la toți câinii în afară de cinci. Pentru soții Snyder, câinii erau ca o familie foarte mare. Ei își iubeau câinii. S-ar putea să crezi că era cam ciudat din partea lor să țină așa de mulți câini și este într-adevăr ceva neobișnuit, dar soții Snyder au fost copleșiți de întristare la gândul că își vor pierde câinii. Ce puteau să facă?
Se pare că au încercat să dea în dar o parte din câini însă n-au putut găsi gazde așa de multe pentru a respecta termenul fixat prin hotărârea curții așa încât li s-a ordonat să predea câinii autorităților. N-au putut suporta gândul a ceea ce urma să li se întâmple câinilor la Societatea Umană, așa că s-au hotărât să-i adoarmă unul câte unul cu ajutorul unor injecții.
După ce au fost adormiți fără probleme vreo 40 de câini, a venit rândul lui Champ, câinele lor de rasă Saint Bernard. După trei încercări de a-l adormi pe Champ, domnul Snyder, un bătrânel de 55 de ani care lucrase ca oțelar, cu lacrimile curgând pe obraji, a renunțat. El a spus: „Champ s-a luptat din răsputeri ca să trăiască, așa că n-am mai putut să omor pe nici unul, pur și simplu. Am ținut în brațe fiecare câine și am plâns pentru fiecare.”
Soții Snyder s-au hotărât să găzduiască câinii rămași până ce le vor putea găsi stăpâni potriviți, iar autoritățile le-au permis să-și ducă la îndeplinire acest plan. Champ a adus schimbarea. Dorința lui de a trăi a salvat ceilalți câini rămași. Putem învăța multe de la animale.
Când am citit întâmplarea, am plâns și eu. E atât de dureros să vezi cum îți moare animalul îndrăgit. Dar știi că Prietenul nostru cel mai drag din lume, mai presus de orice animal de casă din lume, este Isus. După ce păcatul a apărut în lume, Dumnezeu a dat omului o ocazie de a vedea ce consecințe are păcatul. Un miel urma să fie junghiat de către stăpânul său. Păcatul ucide. Isus salvează dar a trebuit să moară. El a fost Mielul lui Dumnezeu care a fost junghiat pentru mine și pentru tine. Nu-i așa că Îl iubești?