Pret oferta saptămânii
42.00 Lei 31,50 Lei
Pret intreg
38,00 Lei
Pret intreg
46,00 Lei
- Home
- Produse
126LEI88,20 lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?”»
Geneza 3:1
În Noua Guinee trăiește un șarpe verde foarte rău. Dar el nu e totdeauna verde și tocmai aici este taina. Șarpele e numit pitonul verde arboricol. Nu e veninos și nu e prea mare, cum sunt alți pitoni. Nu crește decât rareori peste 2 m lungime însă, hotărât lucru, are un temperament foarte rău. Oricum, taina cea mai mare cu privire la șarpe constă în faptul că puii de șarpe abia ieșiți din ouă, pot avea oricare dintre următoarele trei culori: albastru, galben sau maro, dar niciodată verde. Culoarea verde este numai a șerpilor adulți și indiferent ce culoare au la început, toți pitonii verzi arboricoli devin verzi la vârsta de aproximativ un an.
Karl Switak s-a dus în Noua Guinee pentru a aduna niște mostre de pitoni verzi pentru grădinile zoologice din Statele Unite. El a fost nevoit să urce în munți și să ia legătura cu oamenii din triburile băștinașe, dintre care mulți erau canibali. El avea nevoie de ajutorul acestora pentru a prinde șerpii. Când el le-a arătat fotografii cu șerpi de diferite culori și le-a spus că șarpele se prezintă sub mai multe culori, ei au râs de el. Ei cunoșteau foarte bine șerpii, dar nu puteau să creadă că cei maro și galbeni devin verzi.
Pe parcursul vânătorii de pitoni, băștinașii i-au adus domnului Switak tot felul de sălbăticiuni. Băștinașii mâncau tot ce domnul Switak nu păstra: șerpi, șobolani, orice. După cum a spus domnul Switak: „Ei nu se pot duce la supermarket ca să cumpere carne”.
Când i s-a adus prima pereche de pitoni verzi arboricoli, domnul Switak a deschis cușca în care era și acesta l-a mușcat de nas. După aceea, el a avut grijă mai mare. Pe drumul către casă, una din femele a depus 12 ouă din care au ieșit zece pui de șarpe maro și doi pui de șarpe galbeni.
De ce crezi că șarpele din grădina Eden nu a mușcat-o pe Eva de nas?
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!
Isaia 14:12
Numele lui Lucifer înseamnă „purtător de lumină” și înainte de căderea sa în păcat, acest fiu al zorilor stătea la dreapta tronului lui Dumnezeu. Agentul producător de lumină din licurici se numește „luciferină” pentru că și el este purtător de lumină.
Licuricii, gâzele luminoase cum le-am numit eu când eram un băiețel, folosesc celule speciale numite fotocite care sunt conectate cu niște tuburi minuscule de aer prin care primesc oxigen pentru a produce descărcări luminoase. În fotocite există substanțe chimice care pot fi stimulate de un nerv. Când licuriciul vrea să lumineze, trimite un semnal electric pe calea nervului spre fotocite și deschide tubușoarele de aer exact la momentul potrivit pentru a furniza oxigenul necesar. Ca urmare, substanțele chimice reacționează, devenind molecule cu încărcătură energetică foarte mare. Apoi, licuriciul oprește transmiterea de energie electrică și încetează furnizarea de oxigen. Molecula cu înaltă încărcătură energetică se descompune, iar substanțele chimice revin la starea de energie joasă, însă în decursul acestui proces eliberează energie luminoasă. Aceasta este lumina pe care o vezi atunci când te uiți la licuricii care luminează noaptea.
În toată lumea există aproximativ o mie de feluri de licurici și fiecare din aceste feluri are un tipar propriu în ce privește felul cum luminează.
Un aspect interesant al luminii produse de luciferina din licurici este că această lumină este numită „lumină rece”, în timp ce lumina de la alte surse cum sunt luminile electrice, sunt surse calde. Cred că este deosebit de semnificativ faptul că lumina rece își trage denumirea de la Lucifer și că lumina caldă este de multe ori asociată cu Isus, care ne-a spus că El este Lumina lumii. În zilele din urmă, Satana va apărea ca un înger de lumină, căutând să înșele pe cei drepți ca să creadă că el are adevărul, dar solia lui va fi rece și lipsită de căldura dragostei lui Isus.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă.
Psalm 63:1
Unele plante ne spun când sunt foarte însetate. Un botanist australian, pe nume John Milburn, a descoperit acest lucru nu de mult, ascultând fasolea-castorului. Ce a spus fasolea-castorului? Ea a spus clic; atât, doar clic.
Ca să fim corecți față de savant, trebuie să-ți spun că pentru a asculta plantele, el s-a folosit de un microfon racordat la tulpinile acestora. Minimicrofonul doctorului Milburn este așa de sensibil încât îl testează lovindu-l cu un fir de păr de om. În urma acestei lovituri, rezultă un sunet asemănător celui produs de lovirea a două grinzi de lemn. Cam așa de puternic este microfonul plasat pe tulpina unei plante. Când planta vorbește, adică face un clic, microfonul recepționează fără probleme. Apoi sunetul este amplificat în așa fel încât el poate fi auzit cu ușurință și de dr. Milburn. Dar cum produce planta aceste sunete?
În fiecare plantă există tubușoare numite vase lemnoase, sau xilem, care transportă seva brută de la rădăcini la frunze. Când în pământ există apă din abundență, tubușoarele sunt pline de apă și planta pompează cu ușurință apa din rădăcini spre frunze. Pe timp de secetă mare, când nu este apă în pământul din jurul rădăcinilor, tubușoarele se golesc. Însă planta încearcă în continuare să extragă apă din rădăcini chiar dacă în ele nu este apă. În aceste condiții, planta depune un efort așa de mare, încât tubușoarele se sparg din cauza solicitării. În momentul când se produce o ruptură, se produce și un zgomot care e perceput de microfonul doctorului Milburn sub forma unui clic.
Ce exemplu minunat de credință ne oferă aceste plante! Ele nu abandonează niciodată! Isus ne-a promis apă vie prin Duhul Său cel Sfânt și noi trebuie doar să o cerem. Dar uneori ne descurajăm, și ni se pare că nu este apă. David a tânjit după Isus tot așa cum însetează după apă cineva în desert. Isus a făgăduit că oricine dorește, poate să ia apa vieții fără plată, însă uneori, trebuie să devenim foarte însetați ca să ne dăm seama de nevoia noastră.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Romani 5:8
În Texas avem o mulțime de ciori codate, păsări gălăgioase ceva mai mici decât ciorile, dar la fel de negre ca acestea. Ele nu numai că au coadă mare (de unde li se trage și denumirea) dar au și apetit foarte mare. Există milioane de ciori codate, care colindă orașele și satele devorând gâzele, gunoaiele și chiar păsările mai mici, dacă le pot prinde. Dacă găsesc cuiburi de păsărele, ciorile codate vor mânca fără ezitare puii lăsați fără supraveghere. Deci, în ciuda faptului că sunt îndrăznețe și au niște cozi impresionante, ciorile codate nu sunt la urma urmei niște păsări chiar așa de grozave.
Într-o zi ploioasă mergeam cu mașina în Austin când deodată, o cioară codată a trecut în zbor prin fața mașinii și a atacat un pui de graur care căzuse în șanț ud leoarcă. Puiul de graur sărea din toate puterile ca să iasă din șanț. Dacă ar fi reușit să iasă de acolo, ar fi putut să se adăpostească în desișul din apropiere și să scape. Dar cioara codată l-a înhățat exact în momentul când am ajuns în dreptul lor. Roțile mașinii au stropit cu apă chiar în direcția lor și ambele păsări se pare că s-au speriat o clipă. Cioara a zburat la distanță iar puiul de graur a reușit în cele din urmă să iasă și să se ascundă în desiș.
Toate acestea s-au întâmplat în 2 sau 3 secunde. Am răsuflat ușurată știind că puiul era în siguranță, cu toate că atunci când va crește mare, va deveni o pasăre la fel de bătăioasă, în stare să dea afară din cuibul lor alte păsări pentru a-și face loc să trăiască acolo. Însă în acel moment n-am dorit să văd cum era vătămat acel pui micuț și m-am bucurat că mașina mea a rezolvat problema într-o clipă.
M-am gândit la Isus care ne iubește așa de mult, chiar dacă după ce creștem devenim răi. El a murit pentru noi. Când diavolul a ispitit pe Adam și Eva în grădina Eden, el a crezut că i-a luat în stăpânire pentru totdeauna. Dar Isus a deschis o cale nu numai pentru ei, ci și pentru fiecare dintre noi ca să putem scăpa.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
Isaia 40:28
Locul meu preferat pe pământ sunt pășunile montane. Nu mă gândesc la o anumită pășune, pentru că aproape oricare din ele mă încântă atâta vreme cât este liniștită. Însă în legătură cu pășunea despre care vreau să-ți vorbesc, am o problemă. La ce să mă concentrez, la toată pășunea sau la o singură floare?
Vezi tu, sunt multe lucruri de văzut într-un asemenea loc. Și dacă nu fac altceva decât să mă culc pe spate și să mă relaxez în iarba grasă, luxuriantă, în căldura razelor solare, voi simți tăria pământului de sub mine, voi auzi simfonia păsărilor cântătoare și a insectelor bâzâind în jurul meu și gândul meu va fi purtat departe, până într-atât încât, ca să zic așa, voi crede că acest loc trebuie să fie cel mai apropiat de cer din toate câte există.
Dar poate că îmi scapă chiar esența pășunii dacă nu mă concentrez asupra fiecăreia dintre miile de floricele – fiecare având o formă desăvârșită și o culoare delicată, zugrăvită de Creator. Cele mai multe flori de pășune din lume înfloresc și dispar fără ca să le fi văzut cineva. Ce pierdere mare, îmi spun în mine însămi. Așa că mă hotărăsc să studiez frumusețea unei flori până ce caracteristicile ei se întipăresc pentru totdeauna în mintea mea. O voi privi în timp ce briza montană o face să se unduiască ușor. Voi privi cum un fluture de munte o vizitează și bea din nectarul pe care l-a produs tocmai pentru acea ocazie. Apoi, poate că va veni și o albinuță ca s-o caute.
Mi-ar plăcea să pot vedea floricica cum crește. O, dacă aș putea avea ochi microscopici, poate că aș putea studia grăuncioarele de polen care au fost aduse de albine și de fluturi de pe alte flori pe care le-au colindat pe pășune. Poate că aș putea vedea cum încep să se formeze semințele în timp ce petalele se ofilesc și cad. Dar, ce păcat, nu pot vedea nimic din toate acestea. Ochii mei sunt atât de împăienjeniți. Mi-e dor de ceruri, acolo unde voi avea suficient timp ca să studiez fiecare floare de pe pășune în așa fel încât atunci când o voi privi, să o cunosc la fel de bine cum cunosc o familie de prieteni.