- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Geneza 2:7
Când Dumnezeu a suflat viață în Adam și Eva, El a început ceva deosebit de frumos. Chiar și numai prin procesul respirației, omul este martorul zilnic al unui miracol. Fără măcar să ne gândim câtuși de puțin, respirăm în fiecare zi și în fiecare noapte, în toate zilele vieții noastre.
Într-o zi de odihnă, un om respiră de 17.300 de ori. Când te gândești că asta înseamnă mai mult de 6 milioane de respirații într-un an și în jur de 500 de milioane de respirații în timpul unei vieți, îți dai seama că e foarte mult. Pe de altă parte, o femeie respiră de 28.800 de ori pe zi, sau mai mult de 10 milioane de ori pe an. Dacă ar ajunge să trăiască mult, ea ar respira aproape de un miliard de ori.
Chiar dacă frecvența respirației la bărbați este diferită de cea a femeilor, volumul de aer care este inspirat și expirat este aproximativ același – o medie de 92.000 de litri de aer pe zi. Aceasta înseamnă mai mult de 32 de milioane de litri pe an și aproximativ 2800 de milioane de litri de-a lungul unei vieți. Mă obosește numai gândul la atâtea respirații, dar corpul meu este bine dotat ca să se descurce cu această cantitate uriașă de aer și cu atâtea respirații. De fapt, atunci când lucrăm sau când suntem emoționați de ceva, numărul de respirații și cantitatea de aer crește, așa că numerele pe care ți le-am dat înainte reprezintă pragul minim. Îți dai seama ce a început Isus atunci când i-a dat lui Adam prima respirație?
Totuși, motorul care îndeplinește procesul respirației pentru noi nu îl constituie plămânii, ci diafragma; acesta este un mușchi mare între cutia toracică și abdomen. Simplificând lucrurile putem spune că plămânii sunt niște saci de aer eficienți și minunați. Diafragma este forța care umple plămânii cu aer curat și care elimină aerul încărcat cu reziduuri.
Noi trebuie să avem și o respirație a vieții noastre de creștin. Rugăciunea a fost numită „respirația sufletului”. De câte ori pe zi te rogi? Cât din dragostea dătătoare de viață și din lumina lui Isus ți-o însușești de fiecare dată când te rogi?
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.
1 Petru 1:15
După părerea unui om de știință, toate sunetele pe care le scot animalele se pot împărți în trei tipuri: lătrat, scheunat și mârâit. El și-a bazat teoria pe limba pe care o folosesc câinii și animalele înrudite cu ei, atunci când comunică unii cu alții.
Un mârâit este orice sunet scos într-un mod amenințător de către un animal care vrea să pară mai mare decât este în realitate. Mârâitul este de obicei un sunet de tonalitate joasă care pare să fie o încercare de a obține ceva prin intimidare – „Sunt mai mare decât tine și aș vrea să-mi dai ceea ce vreau”. Câteodată, bineînțeles înseamnă pur și simplu „Ar fi mai bine să mă lași în pace”.
Un scheunat, pe de altă parte, este un sunet scos de un animal care vrea să pară mai mic decât este. Este de obicei un sunet de frecvență înaltă și de obicei este acompaniat de legănarea capului și a cozii. De fapt, înseamnă „Săracul de mine, sunt așa de mic. Te rog nu mă răni! Sunt amărât. Ajutor!”
Orice sunet care nu e nici mârâit nici scheunat, este numit lătrat. Lătratul înseamnă pur și simplu a comunica orice, de la „Pa, mă bucur să te văd”, la „Cum merge vânătoarea?” Potrivit acestei teorii, urletele lupilor sau coioților ar trebui considerate lătrături, de vreme ce nu sunt nici scheunături și nici mârâituri.
De asemenea, conform acestei teorii, aceste reguli sunt valabile nu numai la mamifere, cum sunt câinii, ci pentru toate celelalte mamifere și păsări. Ciripitul certăreț al unei privighetori este mârâitul ei, piuitul înfricoșat al unui pui de pasăre este scheunatul acestuia, iar cântecul sturzului este lătratul lui. Ei bine, dacă nimic din toate acestea nu ți se pare logic, nu uita că e vorba pur și simplu de ideea pe care a avut-o un om de știință și s-ar putea să nu se dovedească corectă. El încerca doar să facă un fel de ordine în multitudinea de sunete pe care animalele le scot.
Teoria ar putea fi aplicată și la oameni, nu-i așa? Cred că cunoști oameni care mârâie și oameni care scheaună, nu? Ca și creștini, n-ar trebui să ni se întâmple niciodată să mârâim sau să scheunăm; vorbirea simplă, directă – sau lătratul, dacă preferi – ar trebui să fie suficientă.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.
Isaia 57:20
Se pare că cuvântul mâl apare o singură dată în Biblia noastră și anume în textul nostru de astăzi. El se referă la o materie extrem de murdară. Cuvântul nu este folosit pentru a desemna pământul în care punem sămânța, ci mai degrabă descrie un produs detestabil al răutății sau degradării.
În textul de mai sus, cuvântul se referă la mâlul pe care îl lasă în urmă apele tulburi ale mării după furtună. Există plaje unde înotul nu este prea indicat atunci când vânturile de furtună au tulburat apele în așa măsură încât noroiul și mâlul de la fundul apei este adus la suprafață. Apa devine maronie sau neagră, iar înotătorilor le este scârbă să intre în apă. Turbulența apei poate s-o facă periculoasă în acele locuri unde știucile de mare – numite și luci – obișnuiesc să vâneze. Chiar dacă în mod normal acestea nu se ating de om, s-ar putea întâmpla ca datorită apei tulburi să nu deslușească decât o bucată din picior și să creadă că e un pește mic - numai bun de mâncat!
Nelegiuiților le place un astfel de mediu. Se pare că viața lor este în permanență tulbure și plină de furtuni, și mereu nu fac decât să răscolească mizeriile vieții – murdăriile și necurățiile despre care nimeni n-ar trebui să vorbească și nici chiar să se gândească la ele.
O comparație deseori folosită pentru a descrie diferența dintre pământ și mâl este diferența dintre solul din grădină și noroiul adus pe încălțăminte în casă. Același pământ este folositor în grădină, dar pe dușumea, pe covorul din casă este ceva nedorit, de care vrei să scapi cât mai repede.
Cu cât ne apropiem mai mult de Isus, cu atât suntem mai capabili de a face diferența între pământ bun și noroi. Când vedem noroi în viața noastră, îl rugăm pe Isus să curățească inima noastră și El face acest lucru.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Apocalipsa 1:8
Există două extreme importante într-o haită de lupi: alfa și omega. Alfa este lupul care merge în fața haitei, capul haitei, care este de obicei mascul, dar poate fi și o femelă. Fie că e femelă, fie că e mascul, lupul alfa conduce haita și ia majoritatea deciziilor importante, cum ar fi cele cu privire la locul unde vor vâna sau unde se va pripăși haita în anul respectiv.
Lupii omega sunt aceia care au fost excluși din haită, dar li se îngăduie să mănânce din resturi. Dacă trebuie să se lupte cu un inamic comun, lupul omega va fi reprimit atât cât să fie folosit în cazul de urgență apărut; apoi, lupul omega este alungat la coada haitei.
Lupul alfa trebuie să-și apere poziția în fața tuturor celorlalți care ar vrea să ocupe poziția de frunte. Nu toți lupii alfa sunt buni conducători, așa cum de altfel se întâmplă și la oameni. Atunci când un lup deosebit de agresiv devine capul haitei, toți supușii lui acceptă numai de silă situația. Poți fi sigur că în momentul când acesta este răsturnat de la putere de un alt lup mai mare, mai rapid și mai puternic, lupul alfa cel detestat, va fi imediat alungat din haită, devenind un lup omega, având în acest fel parte de același tratament nemilos pe care l-a manifestat și el înainte.
Isus este Alfa și Omega. El este Alfa, Împăratul împăraților și Domnul domnilor; în același timp, El este Omega, disprețuit și respins de oameni. El a fost respins nu din cauza faptului că ar fi făcut rău cuiva, ci pentru că diavolul – adevăratul surghiunit – a vrut să devină Alfa. Pentru un timp, diavolul a reușit să pară ca fiind stăpânul haitei acestei lumi, dar comportamentul său abuziv va fi recunoscut de către toți, și cei pe care i-a condus se vor întoarce împotriva lui, exact așa cum lupii se întorc împotriva lupilor alfa nemiloși. Alfa cel adevărat, conducătorul nostru, va fi biruitor.
- Detalii
- Scris de: James A. și Priscila Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
El le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.”
Matei 4:19
Pescarii folosesc tot felul de momeli. Unul dintre cele mai des folosite și mai bune materiale pentru momeli pescărești sunt penele. Se pare că pentru un pește nu există nimic mai irezistibil decât o pană care cade ușor pe apă.
Nu cu mult timp în urmă, un fotograf pasionat de păsări a nimerit peste un stârc verzui, care pescuia de-a lungul unui canal. Lucrul neobișnuit în această priveliște, de altfel obișnuită, era lucrul pe care-l ținea micul stârc în cioc. În vârful ciocului, stârcul ținea strâns o pană albă, bătătoare la ochi. Fotograful s-a oprit locului și în liniște absolută și-a montat trepiedul și aparatul, sperând că pasărea va lăsa pana să cadă și va poza pentru fotografiere. Dar fotograful a fost total nepregătit pentru ceea ce urma să se întâmple.
Stârcul a pășit încet de-a lungul canalului cu apă, ținând în cioc pana și scrutând atent apa nu prea adâncă. După vreo câțiva pași, pasărea încremeni, apoi și-a întins gâtul deasupra apei și lăsă intenționat pana să cadă pe apă. Apoi, stârcul încremeni din nou într-o poziție caracteristică stârcilor în momentul dinainte de atac. Deodată, ciocul stârcului verzui străpunse apa chiar sub pană și scoase de sub apă un pește mic care se pare că a fost atras de pană. Apoi, stârcul își recuperă momeala și continuă să pescuiască de-a lungul apei, în același fel. Fotograful a făcut poze pentru a dovedi că toată povestea nu era scornită de imaginația lui.
Tot așa cum peștii sunt înșelați de ceea ce li se pare a fi o pradă tentantă, oamenii sunt momiți și ei în tot felul de situații. Diavolul, desigur, are multe momeli. Dar și Isus cheamă pe ai Săi să vină la El și când noi lucrăm pentru El, viața noastră devine un mijloc de atragere a oamenilor la Isus. Acesta este modul în care devenim „pescari de oameni”. Tu ce fel de momeală ești?