


Pret oferta saptămânii
39.00 Lei 29,25 Lei

Pret intreg
48,00 Lei

Pret intreg
49,00 Lei
Și tu zici: „Ce știe Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori? Îi înfășoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!”
Iov 22,:13,14
Centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, n-a putut fi observat niciodată de astronomii care foloseau telescoapele optice datorită faptului că era mascat de nori de praf interstelar. Astfel, până la inventarea radiotelescopului, nu exista nici un indiciu despre ce se găsește în centrul insulei noastre de Univers.
Praful galactic nu oprește radiația electromagnetică ce este produsă de stelele Universului. Recepționând cu mare atenție impulsurile care nouă ni s-ar părea nemișcate și analizând undele radio care vin spre noi, astronomii au obținut pentru prima dată în zilele noastre o imagine despre centrul galaxiei noastre.
Dacă undele radio provenind de la centrul Căii Lactee sunt transformate în fotografii, ceea ce se vede este imaginea unui întins nor gazos, poate de sute de ani lumină diametru, conținând în miezul său o așa-numită gaură neagră. Din acest centru iradiază în spirală jeturi de gaz supraîncălzit, formațiuni care deseori caracterizează găurile negre.
E bine să știi că o gaură neagră nu este în realitate o gaură în spațiu, ci, mai degrabă, o stea compactă, care s-a condensat atât de mult, încât forța ei gravitațională este atât de puternică încât nu va permite nici unei raze luminoase să scape în spațiu. Unele forme de radiație totuși scapă, mai ales din zona periferică, și pot fi observate urme ale materiilor înconjurătoare care sunt aspirate în gaura neagră, pe o traiectorie spiralată. Acest lucru îi face pe astronomi să aibă certitudinea că în centrul găurii negre există de fapt o stea care doar dă aparența de spațiu gol.
Ca să-ți faci o idee de cât de densă și deci, cât de grea poate fi o gaură neagră, gândește-te la următoarele: dacă pământul ar fi comprimat în aceeași măsură cum sunt găurile negre, ar ajunge să aibă un diametru mai mic de 0,5 cm!
Ce crezi că înseamnă o gaură neagră din punctul de vedere al lui Dumnezeu?
Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate, vor fi împreună și le va mâna un copilaș.
Isaia 11:6
Îți poți imagina cum este să ai drept animale de casă un lup, un miel, un leopard, un ied, un vițel și un leu? Acesta e tabloul pe care Isaia ni-l prezintă despre Noul Pământ. Pe pământul nostru însă, lupii sunt rareori ținuți ca animale de casă.
Lupii diferă ca mărime. Ei variază în dimensiuni de la micul lup arab, care cântărește aproximativ 20 kg, până la lupul alpin american care are în medie 50 kg. Cel mai mare lup cunoscut vreodată a avut 130 kg. Varietățile de lupi care au trăit în regiunile biblice au fost de dimensiuni relativ mici: nu erau mai mari decât un câine mijlociu. Însă comportamentul lor era cu siguranță diferit de cel al câinilor!
Un lucru deosebit la unii lupi sunt labele lor enorme. Un lup alpin din Alaska poate avea o labă cu o lățime mai mare de 15 cm. Ai putea să te gândești că o astfel de labă ar putea face ca lupul respectiv să piardă multă căldură umblând pe gheață și zăpadă. Însă lupul are un sistem special de reglare a temperaturii care îi permite să mențină în labele sale o temperatură puțin peste temperatura de îngheț, în timp ce restul corpului este foarte cald.
Lupii au și o blană deosebită. Ei se pot face colac și pot să doarmă afară sub cerul liber cu spatele expus la vânt la temperaturi sub 0 grade C. Lupul este unul dintre cele două animale a căror blană este astfel concepută încât umiditatea care se condensează din respirația lor caldă să nu se adune și să nu înghețe pe blana lor. Celălalt animal cu blană specială este un jder.
Lupii au o rezistență incredibilă. Doi lupi din Columbia Britanică au fost urmăriți pe o distanță de 35 de km. Ei au făcut cărare pe toată această distanță, într-o zăpadă de 1,5 m și nu s-au oprit nici o secundă! Lupii călătoresc în medie câte 50 de km în fiecare zi de iarnă și uneori chiar 80 de km. Cei care studiază viața lupilor ne spun că lupul este în același timp unul dintre cele mai blânde animale, dacă știi cum să te porți cu el. Totuși, eu personal cred că voi aștepta până ce acest pământ va fi reînnoit ca să mă joc cu un astfel de animal. Nu va fi extraordinar?
Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele.
Ezechiel 36:27
Acesta este unul dintre cele mai încurajatoare texte din Biblie. Isus a promis că El va lua în stăpânire viața mea și mă va determina să fac ceea ce îmi cere El. Conducerea Sa este un lucru foarte bun pentru că eu singur n-aș putea face ceea ce e bine.
În tot ceea ce facem, intervine și o parte a creierului nostru numit cerebel, care răspunde de toate mișcările voluntare. Un grup de oameni de știință de la Universitatea Stanford construiesc un model pe calculator al cerebelului. Pentru a realiza acest lucru au interconectat 2 milioane de „celule nervoase” computerizate; în felul acesta, modelul ajunge aproximativ la complexitatea unui cerebel de broască; oricum, au trebuit să înceapă cu ceva. Ei sunt încă departe de a simula o parte a creierului uman, însă ei cred că dacă proiectul este reușit, vor putea să-l extindă.
Primul lucru pe care oamenii de știință l-au descoperit este că atunci când este comandată o anumită mișcare a corpului și astfel este implicat cerebelul, o încărcătură electrică trece de la o celulă nervoasă la alta de-a lungul a numeroase căi, dar rareori se întâmplă ca traseul să fie același. Acțiunea comandată va fi îndeplinită, însă există miliarde și miliarde de căi pentru a traduce comanda în faptă. Aceasta este doar încă o mică dovadă a modului atât de uluitor în care am fost creați (vezi Psalmii 139:14).
Desigur, cerebelul tău situat în partea din spate a craniului, este conectat și la părțile anterioare ale creierului tău și înăuntrul întregului organ numit creier, există un întreg univers de combinații posibile pentru gândire, imaginație, acțiune, văz, miros, auz și simțire. Omul abia dacă a început să înțeleagă ce a creat Dumnezeu în capul nostru.
Lucrul care mă bucură cel mai mult este că Isus poate să-mi îndrume creierul în așa fel încât cerebelul va realiza un control desăvârșit al acelor acțiuni pe care trebuie să le îndeplinesc. Și această programare este foarte simplă: privesc la Isus și sunt transformat.
Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.
Iacov 1:2-4
M-ai crede dacă ți-aș spune că stropind plantele cu apă care va îngheța pe ele sub forma unei mantii, această mantie le poate ține de cald? Este chiar adevărat!
Pentru ca apa să înghețe, trebuie să piardă căldură. Să zicem că temperatura exterioară scade și fermierii se așteaptă să vină un îngheț brusc. Seva plantelor ar putea îngheța, distrugând roadele prețioase. Fermierul din America intră în acțiune. El pune în funcțiune sistemul de irigare și toate plantele sunt stropite în momentul în care temperatura aerului ajunge la aproximativ 0 grade C. Deoarece aceasta este temperatura la care apa începe să înghețe, apa de pe plante începe să înghețe și să cedeze căldura. Unde crezi că ajunge căldura cedată? Bineînțeles, ea este preluată de plantele din imediata vecinătate a pojghiței de gheață în formare, menținându-le la o temperatură de siguranță.
Desigur, această metodă nu va fi de prea mare folos dacă temperatura exterioară scade așa de mult încât căldura absorbită de plante este anihilată de frigul de afară. De asemenea, metoda nu dă rezultate nici atunci când bate vântul. Totuși, este o tehnică foarte folositoare de vreme ce mulți fermieri din partea de Sud a Statelor Unite sunt echipați cu sisteme uriașe de irigare.
Oamenii de știință pun la punct un computer care va monitoriza în permanență starea vremii și va porni stropitoarele exact la momentul necesar pentru a obține cel mai favorabil efect.
Iacov ne spune să ne bucurăm atunci când suntem încercați, pentru că încercările ne oferă ocazia de a depinde de Isus, de la care putem primi ajutor ca să învingem ispita. Nu trebuie să căutăm ispitele după cum nici plantele nu își doresc înghețul. Dar așa cum apa pe cale de înghețare cedează căldura, tot așa Isus a promis că nu va îngădui nici o ispită fără a ne oferi și calea de scăpare (1 Corinteni 10:13) exact la momentul potrivit.
Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, și până la marginile pământului.
Faptele apostolilor 1:8
Arborele de mangrove ne învață prin exemplul său că metoda de răspândire a Evangheliei precizată de Isus în acest text este o metodă bună. Arborii de mangrove sunt deseori răspunzători de formarea de noi insule acolo unde înainte n-au existat sau de lărgirea insulelor existente în toate direcțiile. Sunt trei modalități principale prin care acest arbore se răspândește.
În primul rând, mangrova are rădăcini care cresc din trunchiul principal al plantei. Aceste rădăcini arcuiesc în afară în toate direcțiile, pătrund în apă, ajung la fundul apei și din ele apar noi trunchiuri care extind și întăresc arborele.
În al doilea rând, semințele produse de fructul de mangrove nu cad imediat, ci rămân pe arbore și încep să germineze, dând naștere la o rădăcină primară foarte lungă ce pornește chiar din sămânță. Rădăcina aceasta are formă de săgeată și, când sămânța cade, rădăcina acționează ca un harpon, fixându-se în mâlul în care a pătruns. Acest proces face ca arborele de mangrove să poată crește mult mai departe decât ceilalți copaci.
În al treilea rând, dacă semințele încolțite, de forma unor harpoane, cad în apă, care e prea adâncă pentru a se putea fixa, ele plutesc duse de curent. Semințele încolțite sunt în așa fel concepute încât centrul lor de greutate să se deplaseze treptat și să permită capătului ascuțit să se orienteze în jos. Astfel, această structură constituie o plantă plutitoare care este gata să crească de îndată ce ajunge într-un loc cu apă mai mică, chiar la distanțe de mii de kilometri.
Noi răspândim Evanghelia în mod asemănător: la început acasă, apoi, în vecinătate, și în sfârșit, până la marginile cele mai îndepărtate ale Pământului.