Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Sharon Follett
- Categorie: Devoțional femei
Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
Psalmii 46:5
Mă pregăteam pentru programul muzical special de la biserică și m-am rugat: „Doamne, ajută-mă să găsesc piesele muzicale potrivite care să fie cântate.” Căutam printre partituri și m-a impresionat o piesă: „Follow Me” (Urmează-Mă!, n.t.), de Ira Stamphill, scrisă în 1953. Cântecul vorbește despre călătoria noastră pe un drum stricat și ne plângem lui Isus sau credem că am făcut atât de mult pentru a-L urma pe Hristos; refrenul prezintă răspunsul lui Hristos – faptul că El înțelege că este greu deoarece și El a pășit pe acel drum dificil până la cruce și ne invită să ne luăm crucea și să Îl urmăm.
M-am așezat la pian și am cântat și am fredonat imnul, dar cuvintele nu se potriveau cu experiența mea. I-am cerut lui Dumnezeu: „Ajută-mă să îmi însușesc aceste cuvinte!” Am scos o foaie de hârtie și am început să scriu. Mi-a luat doar câteva minute. M-am așezat din nou la pian cu „noul” imn. Acum îmi părea potrivit. Deși am schimbat doar puțin primele două strofe față de original și am păstrat refrenul neschimbat, am scris alte cuvinte pentru strofa a treia, o rugăciune a inimii mele:
„Doamne Isus, ajută-ne zi de zi
Să Îți urmăm poruncile,
Să Te slujim cu o inimă veselă
Și să fim mâinile și picioarele Tale.
Călăuzește fiecare pas al nostru pe cale și
Arată-ne ce să spunem,
Ajută-ne să ascultăm
Cuvintele Tale și să plecăm genunchiul.”
Îl laud pe Domnul pentru ajutorul Lui! Acest cântec a devenit imnul experienței mele și îl cânt de fiecare dată când am ocazia.
- Detalii
- Scris de: Sharon Follett
- Categorie: Devoțional femei
Binecuvântat să fie Domnul, căci Și-a arătat în chip minunat îndurarea față de mine!
Psalmii 31:21
A venit Sabatul în care trebuia să cânt. Așteptam cu nerăbdare să interpretez cântecul experienței mele, „Follow Me!”
Dar, când să înceapă programul, a început și furtuna. Curând au apărut fulgerele și am auzit tunetele bubuind pe cer! Am început să mă rog ca această furtună să nu vuiască exact când urma să cânt eu și să nu se audă.
Când am pășit spre amvon, s-a mai auzit un tunet puternic! S-a cântat introducerea și apoi am început și eu să interpretez imnul special. Am fost binecuvântată, pentru că am putut împărtăși cântarea cu familia bisericii.
După program, vorbeam cu un prieten, Scott Clarke, responsabil cu sistemul audio. M-a întrebat dacă am observat faptul că microfonul de la amvon nu a funcționat în timpul programului. I-am spus că nu am observat. Apoi mi-am amintit că mi-au înmânat un microfon de mână la care să cânt și cei din față foloseau și ei microfoane de mână. Tocmai pentru că microfonul de la amvon nu funcționa.
Apoi, Scott mi-a spus restul experienței: „Pe toată durata programului, nu am reușit să fac microfoanele de la amvon să funcționeze. Așa că m-am asigurat că cele două microfoane de mână funcționau. Când ai pășit la amvon, s-a auzit un tunet puternic – apoi ai început să cânți și microfonul a început să funcționeze!”
Uau! Ce minune a făcut Dumnezeu! Am fost binecuvântată deoarece nu a mai fost confuzie în față și atenția publicului nu a fost distrasă.
Lăudat fie Domnul pentru bunătatea Lui plină de iubire!
- Detalii
- Scris de: Ana Maria de Souza Gonçalves
- Categorie: Devoțional femei
Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii.
1 Tesaloniceni 5:8
În trecut, am lucrat la etajul opt al unei clădiri în care erau numai cabinete medicale și stomatologice din Belo Horizonte, Brazilia. Într-o zi, după ce mi-am încheiat tura, am așteptat să vină un lift. Coincidență sau nu, două lifturi s-au deschis exact în același timp.
După ce le-am analizat rapid cu privirea pe ambele, în unul am văzut o familie care plângea, și în celălalt nu era nimeni. Primul meu impuls natural a fost să merg spre liftul gol. Dar, într-o fracțiune de secundă, am simțit îndemnul să aleg liftul în care era acea familie.
Deși ei stăteau în partea din spate a liftului, și eu eram cu fața spre ușă, tot i-am putut auzi cum au plâns până am ajuns jos. Inima mea simțea împreună cu ei, știam că probabil tocmai primiseră un diagnostic devastator.
Când liftul s-a oprit, am ținut eu ușa deschisă și am așteptat ca ei să iasă. În acel moment, o voce mi-a șoptit să le dau CD-ul cu Tragedia veacurilor pe care îl aveam în geantă. Totul s-a întâmplat atât de rapid, încât ei au ieșit din clădire fără CD. Mașina lor era chiar în fața clădirii, dar eu nu am fost suficient de curajoasă să îi opresc.
În timp ce traversam strada spre stația de autobuz parcă vocea insista. Așa că m-am întors. Am privit spre mașină și am observat că geamul de pe partea șoferului era închis. Când m-am apropiat mai mult, am observat că geamul de pe partea dreaptă era deschis. Am întins mâna și i-am oferit soției CD-ul, spunându-i că Dumnezeu mi-a cerut să le dau acel CD.
A citit pe copertă: „O serie de studii biblice care îți vor aduce speranță ție și familiei tale.” Ea mi-a spus că, fără îndoială, Dumnezeu m-a folosit deoarece nici nu știam cât de multă nevoie avea familia ei de speranță. Am zâmbit și apoi am pornit la drum. Nu i-am mai întâlnit niciodată.
Mulți suferă și caută speranță. Te invit să nu pleci niciodată de acasă fără o carte sau un CD în geantă. Dumnezeu va pune pe cineva în calea ta care are nevoie de aceste cuvinte de speranță. Trebuie doar să vrei să îți întinzi brațul și să fii o binecuvântare. Într-o zi, în cer, vom afla cum Dumnezeu ne-a folosit pentru a transmite curaj și speranță celorlalți – atunci voi afla și despre această familie.
- Detalii
- Scris de: Jane Wiggins Moore
- Categorie: Devoțional femei
Care face dreptate orfanului și văduvei, care iubește pe străin și-i dă hrană și îmbrăcăminte.
Deuteronomul 10:18
Astăzi, am profitat de puținul timp în care a fost soare și am aranjat tufa mea cu trandafirii preferați. Încă de când soțul meu, John, a plantat această tufă, în urmă cu ceva timp, de Ziua Mamei, în fiecare an a făcut peste douăzeci de trandafiri. Amândoi ne-am îngrijit cu gingășie de ea și ne-am bucurat de buchetele de un roz parfumat în fiecare sezon. Ah, ce amintiri!
Douăzeci de ani mai târziu, eu trebuie să îmi duc traiul fără John. Ne-am bucurat de treizeci și șase de ani de căsnicie minunați; și cât de grea este lupta fără el. Familiile noastre au făcut față pierderii fiecare în felul ei. M-au încercat simțiminte de deznădejde, în special când nepotul nostru de trei ani îl tot aștepta pe bunicul să vină acasă. „Se joacă de-a v-ați ascunselea, Nana?” m-a întrebat el în fiecare zi multă vreme, refuzând să fie mângâiat de noi, muritorii. „Astăzi îl voi vedea venind pe alee?”
Sunt recunoscătoare pentru faptul că Domnul mângâierii și al speranței a fost un Prieten credincios pentru copiii Săi întristați, așa cum a făgăduit în Isaia 61:2. Piatra funerară a familiei noastre, cu mult prea multe nume pe ea, ne reamintește de „fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos (Tit 2:13).
Când am pășit spre zile necunoscute, Isus, Prietenul meu veșnic, a fost cu mine și continuă să îmi reamintească de faptul că El este și întotdeauna va fi prezent. De la El vine făgăduința de eliberare, „căci Domnul este sprijinul meu” (Psalmii 3:5).
În ciuda marii mele pierderi, sau poate că datorită ei, am reușit să slujesc altor văduve – cea mai recentă fiind chiar vecina mea. I-am dăruit o vază cu trandafiri roz, din tufa de trandafiri a lui John, cu un bilețel: „Aceștia au înflorit doar pentru tine!” Faptul că am ascultat-o, am plâns împreună cu ea, am acceptat preparatele ei delicioase, uneori că am ținut-o de mână, toate au ajutat-o să se vindece și sunt recunoscătoare că am putut fi parte în acest proces.
Dragi surori, inima mea suferă pentru voi dacă și voi ați trecut prin experiența pierderii soțului, dar eu cred cu tărie în Isus ca fiind Marele Vindecător al întristării. Vreau să Îl ajut să apăr cauza celor fără ajutor, a orfanilor și a văduvelor.
- Detalii
- Scris de: Carolyn Rathbun Sutton
- Categorie: Devoțional femei
Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?
Evrei 1:14
Când ne-am întors acasă definitiv din lucrarea misionară din Africa, am aterizat împreună cu fiul meu de nouă ani, Kent, pe Aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris – însă, cumva, bagajele noastre au fost trimise la Aeroportul Orly, aflat în partea cealaltă a acestui mare oraș. Soțul meu, care vorbește fluent limba franceză, venise la Paris cu o săptămână mai devreme pentru un seminar de dirijat coral. Planul nostru era să stăm toți trei la un hotel în oraș timp de două zile, iar apoi să ne continuăm călătoria spre casă, în Statele Unite.
După un drum de două ore cu autobuzul, ne-am luat bagajele din Orly. Funcționarul de la bagaje ne-a dat bilete gratuite de tren până la stația cea mai apropiată de hotelul nostru. Când am plecat de la aeroport, un controlor sever a trecut prin vagonul aglomerat pentru a verifica biletele și abonamentele de tren.
— Astea sunt bilete pentru ziua de ieri! s-a răstit la mine. Ce încercați să faceți? Vreți să călătoriți gratuit? Biletele gratuite sunt pentru cei care au aterizat în aceeași zi!
Mi-a ignorat răspunsul meu slab:
— Dar tocmai am ajuns! în franceză și și-a continuat treaba, strigându-ne:
— Mă voi întoarce!
Oh, Doamne, m-am rugat în liniște, ce facem acum? Deodată mi-am adus aminte că biletele de avion aveau ca dată de sosire ziua de azi. Când s-a întors conductorul, mi le-a smuls din mână, a aruncat o privire peste ele și mi le-a aruncat înapoi în brațe. Îți mulțumesc, Doamne! am oftat. În stație ne-am cărat bagajele grele pe peronul ars de soare. Doamne, suntem flămânzi și însetați și pierduți. Acum ce facem?
— Hm, controlorul acela din tren s-a purtat cam aspru cu voi doi, am auzit în spatele nostru o voce blândă într-o engleză perfectă.
M-am întors și am văzut doi tineri îngrijiți, zâmbindu-ne.
— Am văzut toată scena. Dacă aveți nevoie de un taxi, trebuie să mergeți pe jos câteva minute. Pentru că aveți multe bagaje, vreți să vă ducem noi?
După treizeci de ore de nesomn, Kent și cu mine ne-am dat mâna și ne-am târât picioarele în urma lor fără niciun cuvânt. „Am ajuns.” Cei doi au pus bagajele jos și apoi ne-au chemat un taxi. Iar aceasta este ultima amintire pe care o am despre ei. În câteva minute, șoferul ne-a condus la hotel, unde ne-am reîntâlnit cu soțul meu care a fost foarte bucuros să ne vadă. M-am întrebat mereu dacă acei tineri nu au fost cumva niște îngeri foarte miloși, trimiși la o mamă misionară obosită și copleșită, de către un Dumnezeu plin de compasiune care ascultă și răspunde la rugăciune.
Te simți istovită astăzi? Sau copleșită? Întreg Cerul așteaptă să primească apelul tău!