Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Sally J. Linke
- Categorie: Devoțional femei
Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Matei 28:20
Momentele par mai lungi în inima unei femei care așteaptă rezultatele unei operații grele suportate de bărbatul pe care îl iubește. Când operația ține de la prânz până la ora 20, Domnul poate să audă și să înțeleagă parfumul dulce, repetitiv al rugăciunilor adevărate, oneste, al căror impact nu poate să-l simtă, cu adevărat, nimeni de pe pământ.
Așa a fost cazul meu când John urma să treacă printr-o operație grea, o laringectomie. Totuși, la consultația dinaintea operației au venit cuvintele pe care nimeni nu vrea să le audă din gura medicului: „Este mai rău decât atunci când v-am examinat ultima oară și am programat această operație. Va trebui să apelez la alți trei medici specialiști.” Deși sunt o femeie care se roagă, din gura mea au ieșit vorbe neașteptate: „Nu m-am rugat suficient și nu am spart suficiente farfurii pentru situația aceasta.” John a zâmbit. Am dat din cap. Medicul ne-a explicat motivele pentru care era nevoie de alți specialiști.
Ne-am rugat, am strigat, am râs și apoi am întors pe toate fețele această situație serioasă, prezentând-o singurei Persoane care ne iubește și poate să ne dea puterea să trecem prin ea. În Sabatul dinaintea operației, familia bisericii noastre ne-a înconjurat printr-un serviciu de rugăciune și ungere. În ziua operației lui John, pastorul Sandro a stat cu mine până seara târziu, ca și prietenii noștri, Bev și Bill Maxey. La ora 21, o asistentă de la sala de operații ne-a dus într-o cameră liniștită pentru a ne împărtăși ultimele vești. Ea a spus că, în timpul operației, John fusese conectat la aparatele de susținere a funcțiilor vitale, în timp ce gâtul lui a fost vivisecționat pentru a despărți nasul și sinusul. Gura lui a fost conectată direct cu stomacul. Acolo unde era laringele înainte, urma să fie o nouă deschidere, o stomă, pentru facilitarea funcției respiratorii. Pentru el, viața avea să nu mai fie niciodată ca înainte, adică nu avea să mai respire, să mai vorbească și să mai mănânce la fel ca înainte. Pastorul Sandro a mers împreună cu noi în salonul de terapie intensivă, unde John era treaz, dar conectat la tot felul de fire, tuburi de dren și un raft plin de sticle și pungi, atârnate de un stativ metalic rulant. El a scris pe o tăbliță albă: „Lăudat fie Domnul!” Majoritatea și-a manifestat bucuria și ușurarea, doar unul dintre noi, teama. În timpul nopții, l-am sunat pe pastor. El mi-a răspuns liniștit: „De ce ești tu, om al credinței, atât de panicată?” Atunci am îngăduit inimii mele să-l iubească pe John pe deplin, indiferent de ceea ce urma să aducă viitorul. Răspunsul la rugăciunile mele a fost că acela era timpul, da, timpul să mă încred că Dumnezeu va călăuzi mai mult decât complet viața noastră. Da, venise vremea.
- Detalii
- Scris de: Elaine Buchanan
- Categorie: Devoțional femei
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!
Psalmii 139:23,24
Într-o zi, în timp ce mă rugam, cerându-I lui Dumnezeu să-mi cerceteze inima, El mi-a adus aminte de vremea când eram la liceu și de o fată care stătea cu mine în bancă. Îmi plăcea de ea, dar, pentru că nu era americancă, ceilalți elevi își băteau joc de ea, folosind apelative specifice. Bineînțeles că nu am folosit niciodată acele cuvinte, însă, uneori, am râs împreună cu alții. Copii sau adulți, unii dintre noi putem să fim nemiloși, uneori fără să ne dăm seama. Am început să mă gândesc cum trebuie să se fi simțit acea colegă de clasă. Trecuseră treizeci de ani de când nu o mai văzusem și nu știam cum aș putea să-i spună că-mi pare rău, totuși L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte. Eram acum un altfel de om. Atunci, în trecut, nu știusem cum să am o relație cu Dumnezeu. Doar apelam la El când eram în necaz. Dar Dumnezeu a fost mereu acolo, chemându-mă la El.
La câțiva ani după ce am devenit creștină m-am mutat din orașul meu natal. După căsătorie, eu și soțul meu ne-am mutat în diferite locuri din țară, el fiind pastor. Apoi, el a fost chemat să lucreze în statul Virginia de Vest, care ne-a adus mai aproape de orașul nostru natal și ne-a permis să ne întoarcem și să ne vizităm ocazional familia. Într-o vizită acolo, la scurt timp după ce Îl rugasem pe Dumnezeu să-mi cerceteze inima, m-am hotărât să merg la un magazin Whole Foods, pentru că nu aveam așa ceva în apropiere, acolo unde locuiam. Întrucât magazinul nu era aproape de locul în care am crescut, nu mă așteptam să dau pe drum peste cineva cunoscut. Cu toate acestea, am observat, la un moment dat, pe cineva care semăna cu fosta mea colegă de clasă. Când am strigat-o pe nume, s-a întors spre mine. Era ea! Știam că Dumnezeu aranjase această întâlnire. După ce am vorbit câteva minute, i-am spus că devenisem creștină. Apoi am adăugat: „Vreau să-mi ier iertare pentru apelativele pe care le-au folosit colegii mei cu tine. Deși nu am folosit niciodată acele cuvinte urâte, am râs împreună cu ei, lucru care este la fel rău. Chiar îmi pare rău.” Ea mi-a spus să stau liniștită în privința aceea. Dar am observat o lacrimă în ochii ei. După toți acești ani, cred că încă o mai durea. Am îmbrățișat-o și i-am spus că Dumnezeu o iubește și că ne-a adus împreună ca să-mi cer iertare de la ea. Prieteni, ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să le spunem celor pe care i-am rănit că ne pare rău. Apoi să le spunem că Dumnezeu îi iubește.
- Detalii
- Scris de: Bonnie R. Parker
- Categorie: Devoțional femei
Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Matei 2:11
Cu câțiva ani în urmă, un tânăr prieten al nostru, Mark, fusese de curând într-o călătorie plină de aventuri. Când l-am întrebat la ce oră ar fi bine să-l sun ca să-mi spună prin ce experiențe trecuse, mi-a răspuns imediat: „Nu vreau să vorbim la telefon. Vreau să fiu împreună ca să vă povestesc!” Eu și soțul meu ne-am dat întâlnire cu el la un restaurant local și am avut ocazia să fim împreună cu Mark. Nu doar că am auzit pățaniile lui, dar i-am văzut și sclipirea din ochi. Aceasta a fost o lecție importantă pentru noi, deși eram suficient de bătrâni pentru a fi bunicii lui Mark. Pentru că sezonul sărbătorilor de iarnă tocmai începuse, ne-am făcut planul ca „să fim împreună” cu prietenii noștri, pe unii vizitându-i acasă și cu alții întâlnindu-ne pentru a lua cina împreună. Nicio pregătire, nicio curățenie… doar ca să fim împreună. Le-am arătat astfel cât de mult contează pentru noi și cât de mult prețuim prietenia lor.
În această perioadă de sărbători am simțit imboldul să găzduiesc o petrecere pentru o tânără membră a familiei bisericii noastre care urma să nască și care nu putea să meargă acasă la ai ei din cauza apropierii nașterii copilului. Le-am trimis mesaje celor de pe lista noastră de invitați. Răspunsul a fost destul de descurajator, persoană după persoană spunând că nu poate să participe din diverse motive: examene, alte invitații, boală etc. Ce puteam să fac? Să anulez petrecerea? Nu. Am decis să invit câteva „mame din Israel” pentru a fi prezente la acest eveniment, deși ele nu o cunoșteau pe tânără. M-am rugat pentru zece. Au venit unsprezece! Cu daruri și prăjituri, dar în principal pentru a fi împreună și a face cunoștință cu minunata mamă în devenire! Văzând bucuria și încântarea acestor femei, care au înconjurat-o pe tânără și și-au manifestat dragostea, am avut inima plină de bucurie și fericire. A fost cel mai bun „laolaltă” la care participasem vreodată!
M-am gândit la Copilul Isus și la părinții Lui, Maria și Iosif, şi la circumstanţele umile, sărace în care se aflau. Poate că se simţeau puţin singuri, fiind departe de familie şi prieteni. Apoi au sosit magii, aducând daruri şi fiind o prezență agreabilă pentru cei trei. Ei ar fi putut să-și trimită darurile prin servitori, dar au venit personal. Vizita lor a confirmat și a încurajat această familie tânără că lui Dumnezeu îi păsa, că va avea grijă de nevoile lor și va fi alături de ei mereu.
În această perioadă a anului să nu ne luăm timp pentru a căuta pe cineva care are nevoie de prezența noastră.
- Detalii
- Scris de: Lorena Finis Mayer
- Categorie: Devoțional femei
Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Prin urmare, duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile.
Matei 28:18,19, NTR
Văzuseră mormântul gol și fugiseră să le spună ucenicilor că Isus trăiește. Era prea frumos ca să fie adevărat, și au înțeles îndoielile ucenicilor. Sau poate nu. În orice caz, totul era confuz și mai presus de orice închipuire. Emoțiile lor umpleau locul.
Femeilor care Îl urmaseră pe Isus le-a fost acordat privilegiul unic de a fi martore oculare ale slavei lui Dumnezeu la intrarea în mormântul gol. Cu treizeci și trei de ani în urmă, niște păstori umili primiseră privilegiul unic să vadă și să audă vestea și muzica fără egal care anunțau nașterea Domnului Isus. Femei și păstori – două categorii de oameni care nu erau considerate prea importante în acea vreme. Dar ei merseseră și împărtășiseră vestea tuturor celor care voiseră să o asculte.
Acum, ucenicii și cei care erau cu ei, urmând porunca Domnului, au mers în Galileea (Matei 28:10) pentru a se întâlni cu mulți alți credincioși și apoi chiar cu Domnul Isus, Cel înviat din morți. Dealurile erau pline de pace, iar drumul, de neuitat. Apoi, când toți erau laolaltă, a apărut Isus:
„Mi-a fost dată toată puterea și toată autoritatea în cer și pe pământ. De aceea, mergeți!” Pe când mergeam odată pe acele dealuri, m-am întrebat cum s-au simțit ucenicii – femei și bărbați – când au auzit cuvintele pline de putere și porunca Domnului. Am încercat să mă imaginez acolo, ascultând cuvintele Lui. De fiecare dată când citesc această relatare, aceste amintiri îmi revin în minte.
Puterea și autoritatea Domnului Isus rezolvă întotdeauna lucrurile în viața mea, în așa fel încât eu să pot merge și spune, fără teamă, ce a făcut și face El pentru mine. Lucruri mari. Lucruri mici. Doar toate, lucruri importante, pentru că El este parte a acestei istorii.
Le admir pe acele femei care L-au urmat pe Isus și au ascultat de El. Tot la fel, îi admir pe păstorii de pe dealurile Betleemului. Poate că și ceilalți îi priveau de sus, dar ei au mers și au spus ce aveau de spus. Poate gândim uneori că nu suntem suficient de buni, sau că nu suntem suficient de educați, sau că nu suntem suficient de puternici din punct de vedere emoțional și că, oricum, ce facem noi nu prea contează. Ce ar fi dacă, atunci când ne îndoim sau ne temem, ne-am aduce aminte de femei și de păstori?
La mine funcționează, alături de cuvintele pe care le-a spus Domnul Isus pe acel deal liniștit din Galileea: „Draga mea fiică, toată puterea și toată autoritatea sunt ale Mele. De aceea du-te astăzi, împărtășește-ți experiența și fii o binecuvântare!”
- Detalii
- Scris de: Edna Thomas Taylor
- Categorie: Devoțional femei
Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Luca 2:11
În acel an mă întorsese acasă devreme. „Nu uita să vii înapoi vineri, pentru concertul de Crăciun”, îmi spusese cu hotărâre în glas mama. „Va fi foarte bine!” Ochii îi scânteiau, ca și când aș fi fost acea prietenă pe care o aștepta de mulți ani. La nouăzeci și doi de ani, era încă frumoasă, putea să cânte și să fluiere, fiind o membră activă a bisericii, pe care o frecventa din 1942. Un lucru este sigur, iubește viața! Era vineri, ajunul Crăciunului. Mergeam repede! Trebuie să mă grăbesc!
La căminul pentru bătrâni, concertul de Crăciun urma să înceapă curând. Am văzut-o pe mama și alte persoane, bărbați și femei, pe care îi știam, purtând niște costume frumoase în roșu și verde. Doamnele aveau cercei colorați la urechi, flori în părul lor colorat și un ruj roșu aprins pe buze. Toți arborau zâmbete largi. Mă așteptam să văd mulți membri de familiei ai acestor bravi soldați. La urma urmei, era concertul de Crăciun! Dar nu a venit nimeni. Concertul a început. O singură doamnă a cântat colinde acompaniată de CD-player. Unde se putea, doamnele cântau alături de ea. Mama s-a întors spre mine și m-a întrebat încântată: „Nu-i așa că e frumos?” Am răspuns „da” și m-am gândit: Așa este! Eu sunt responsabilă cu muzica în biserica mea. Concertul nostru de Crăciun implică un sistem audio-video de 100 000 dolari, un cântăreț de operă care cântă Mesia de Händel, un trompetist, un cor mare și mulți participanți!
„Esta, mi-ai spus că fiica ta va fi prezentă”, a spus doamna. „Ce ar fi să cântați voi următorul cântec.” Mama radia. Așa că eu la sopran și mama la alto am început să cântăm „Noapte de vis”. Nu mi-am putut opri lacrimile când mama mi-a ținut mâinile strâns în mâinile ei. M-am uitat la cei șase participați, care se străduiau să-și aducă aminte cuvintele pe care le știau altădată atât de bine. Apoi am realizat că acesta a fost cu adevărat „concertul de Crăciun”. Am cântat încet, am cântat, mânată de un simțământ de recunoștință și mulțumire pentru mama și pentru acele persoane minunate. Mi-am adus aminte de nașterea Domnului și Mântuitorului meu, Isus Hristos, și de cei care au fost de față: doi oameni și câteva animale. Când ne-am întors în camera ei, mama mi-a șoptit: „Ți-am spus că o să-ți placă.”
I-am șoptit și eu: „Da, mama, a fost cel mai bun concert de Crăciun!” Am sărutat-o și am îmbrățișat-o lung pentru zilele care au trecut și pentru cele care aveau să vină. [Doamna Esta Pearl Saunders Thomas a murit pe 20 august 2015.]