Login
  • Resetează parola.
  • Ați uitat utilizatorul?
  • Creaţi un cont
EVS
  • Contul meu
  • Favorite
  • Coşul meu
EVS
  • Contul meu Contul meu
      • Back
      • Intra în cont
      • Cont nou
      • Conectează-te și bucură-te de cele mai
        interesante titluri de carte.

  • Favorite Favorite
      • Back
      • Nu ai produse selectate
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Coșul meu Coșul meu
      • Back
      • Coșul tău este gol!
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Slide x 2

      Pret intreg
      35,00 Lei

      Pret intreg
      25,00 Lei

      60Lei 42 Lei
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  1. Articole
  2. Devoțional femei
PROFEȚIILE DIN DANIEL ȘI APOCALIPSA PENTRU ADOLESCENȚI
EXPLORATOR ÎN LUMEA CĂRȚILOR
YUKI
DUMNEZEU CREEAZĂ TOATE ÎM ȘAPTE ZILE MINUNATE
POVESTIRI CU MIEZ
ADELUȚA ȘI ADEVĂRUL GOL GOLUȚ
MOISE ȘI MIELUL RĂTĂCIT
MICUL GHID AL AVENTURIERULUI ÎN PĂDURE
MINUNILE LUI ISUS
JUSTIN CASE
previous arrow
next arrow

SĂ IERT ASEMENEA LUI

Detalii
Scris de: Joey Norwood Tolbert
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 08 Ianuarie 2023

Însă lucrurile care pentru mine erau câștiguri le‑am considerat o pierdere, de dragul lui Cristos. Ba mai mult, le consider pe toate ca fiind o pierdere față de valoarea mult mai mare a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, de dragul Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și pe care le consider niște gunoaie, ca să‑L câștig pe Cristos și să fiu găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credința în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu pe baza credinței. Doresc să‑L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să devin ca El în moartea Lui, pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea dintre cei morți.
Filipeni 3:7-11 – NTR

Cât îmi doresc să pot și eu ierta așa cum iartă Dumnezeu. În schimb, eu discut din nou și din nou despre greșelile și defectele mele. Uneori, îmi este mai ușor să îi iert pe ceilalți decât să mă iert pe mine. Ba chiar ajung în punctul în care spun: „Chiar așa? Am ajuns din nou aici?” Tânjesc să mă asemăn mai mult cu Isus. El alege să dea uitării..., să nu privească niciodată înapoi. El alege să NU Se întoarcă în același loc (să reamintească păcatul de care eu m-am pocăit) și am încredere că El este tot ceea ce spune că este. Acele păcate pentru care mi-am cerut iertare lui Dumnezeu sunt aruncate în cele mai mari adâncimi ale mării. Au dispărut. S-au șters.

Ni se spune că Satana este „acuzatorul fraților”, adică Satana va încerca să ne convingă că Dumnezeu nu ne-ar putea iubi niciodată. Noi avem nevoie să depistăm aceste gânduri ca fiind minciuni și în schimb să alegem să credem ce spune Dumnezeu. Ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său (Biblia) este mai adevărat decât orice am putea simți sau gândi. Isus a spus că cei care își clădesc viața pe Cuvântul Său sunt cei a căror viață va rămâne puternică și în siguranță, capabilă să îndure orice (vezi Matei 7:24-27). Una din relatările mele preferate este cea în care Isus era cu barca împreună cu ucenicii și în jurul lor era o furtună puternică. Când am simțăminte de îndoială, atunci furtuna vuiește. Lăudat fie Domnul că El niciodată nu pleacă de lângă mine. El este acolo când eu am îndoieli. El mă ține și mai aproape și dorește să mi Se descopere tot mai mult.

Dacă te-ai rugat ca Dumnezeu să te ierte și să vină în viața ta – ești iertată! Așa spune Cuvântul Său. Mulțumește-I pentru iertarea Sa și începe să te bucuri de o relație sigură cu El. Doar El poate schimba anumite aspecte din viața ta care nu sunt în conformitate cu dorința Lui pentru tine. Textul din 1 Corinteni 1:9 spune: „Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru” (NTR).

DE DRAGUL TĂU

Detalii
Scris de: Sharon Clark
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 09 Ianuarie 2023

Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
Matei 6:14

Nu îmi amintesc foarte multe lucruri din copilărie, dar o lecție mi-a rămas bine întipărită în minte pentru toată viața. S-a întâmplat pe când aveam unsprezece sau doisprezece ani. Dintotdeauna am fost o persoană timidă, și la școală nu îmi făceam prieteni prea ușor. Astfel că a fost cu adevărat o surpriză când am fost invitată la petrecerea de ziua de naștere a uneia dintre colege. Deoarece ea locuia la doar câteva străzi depărtare de casa mea, fratele meu mai mare m-a condus până la casa colegei mele. Am fost atât de încântată să fiu escortată de fratele meu mai mare, încât tot drumul am fost cufundată în conversația pe care o purtam.

Nu îmi amintesc prea multe despre petrecere, dar îmi amintesc că, în momentul în care eram pregătită să plec, nu îmi puteam aminti în ce direcție să o iau, când am ajuns la trotuar. Așa că am întrebat-o pe una dintre fetele de la petrecere. Ea mi-a spus că la stânga. Așa am făcut. După ce am pornit spre stânga, am mai parcurs o distanță scurtă. Dar ceva nu îmi părea în regulă. M-am întors și am pornit în direcția opusă. În timp ce treceam pe trotuarul care duce spre casa colegei mele, am observat că în ușă stăteau două fete și mă priveau. Una dintre ele îmi spusese să o iau la stânga. Fetele arătau cu degetul și râdeau. Apoi mi-am dat seama că trimiterea într-o direcție greșită nu a fost accidentală, ci intenționată.

Prima mea reacție a fost să mă simt rănită de faptul că voiau să îmi facă o farsă. Am continuat să merg și am auzit o voce caldă: „Iartă-le. Nu de dragul lor, ci de dragul tău.”

Am ales să le iert.

În următoarele decenii, acel incident s-a repetat de nenumărate ori, ocazii în care cineva dorea să facă sau să spună ceva care să aibă un impact negativ în viața mea. De fiecare dată auzeam același glas dulce: „Iartă-i. Nu de dragul lor, ci de dragul tău.” Întotdeauna am ales iertarea.

Iertarea nu este întotdeauna ușoară. Iertarea nu neagă sau scuză ce a făcut cealaltă persoană. Dar a-i ierta pe ceilalți este crucial în relația noastră cu Hristos. Au fost multe ocazii în viața mea în care ceea ce se dorea a-mi face rău, Dumnezeu a schimbat și a transformat în ceva bun (Geneza 50:20). Indiferent ce se întâmplă, iertarea întotdeauna este alegerea cea mai bună. Sunt bucuroasă că am ascultat acel glas blând și dulce în toți acești ani. Și mă rog ca fiecare dintre noi să asculte acest glas astăzi și în fiecare zi.

FII MAI MATURĂ!

Detalii
Scris de: Gloria Barnes-Gregory
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 10 Ianuarie 2023

Fraților, nu fiți copii în gândire! Dimpotrivă, în ce privește răutatea fiți copilași, iar în gândire fiți maturi.
1 Corinteni 14:20 – NTR

Eu și nepoata mea în vârstă de nouă ani aveam una din conversațiile noastre frecvente. În acea zi, ea a vrut să vorbim despre maturitate – maturitatea ei. Ea mi-a mărturisit că, având deja nouă ani, trebuia să ia hotărâri noi. Decizii noi cu privire la diversele culori ale hainelor pe care să le îmbrace, culorile din camera ei și chiar culorile pentru proiectele ei de lucru manual. Ea a accentuat faptul că existau anumite lucruri pe care le-ar face în mod normal ca fetiță, dar pe care nu dorea să le mai facă în viitor.

Pot doar să vă spun că m-am bucurat de timpul petrecut cu ea și m-am amuzat de inteligența și maturitatea ei. Oare nu cu doar câteva zile în urmă o strângeam la piept pe această mogâldeață de copilă? Acum, mă amuzam de maturitatea și fluența gândurilor ei.

Klarissa se gândea la lucruri neînsemnate – lucruri copilărești la care dorea să renunțe deoarece acum era mai mare. Dar putem învăța câteva lecții spirituale din experiența ei.

Când erai doar un bebeluș spiritual, se aștepta de la tine să te comporți ca un prunc, dar acum te-ai maturizat. Ai lăsat deoparte comportamentul copilăresc. Ce înseamnă să fii o persoană matură atunci când trebuie să iei o hotărâre dificilă? Cum se comportă o persoană matură într-o situație ostilă, în care iertarea este singura cale de a merge înainte?

Oricare ar fi lucrul care astăzi îți cere să fii o persoană matură, te invit să te oprești și să Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute să te gândești la aspectele în care trebuie să te maturizezi și să îți schimbi comportamentul. Oare a sosit timpul să ai acea discuție și să vorbești despre problemele dificile de care te-ai ascuns? A sosit vremea să fii o persoană matură și să discuți cu acea persoană cu care nu te-ai înțeles bine de atâta timp? Este vremea să te gândești cum vei purta de grijă părinților tăi în vârstă – unde ar fi cel mai bine pentru ei să locuiască, unde ar primi cea mai bună îngrijire și ce anume nu poți rezolva chiar acum?

Oricare ar fi situația, mă rog ca astăzi să fii o persoană matură, să recunoști că acțiunile tale imature de până acum nu te vor ajuta să mergi mai departe. Mă rog ca hotărârea ta să fie una binecuvântată și ca purtarea ta matură de astăzi să fie spre binele celorlalți și pentru slava lui Dumnezeu astăzi și întotdeauna.

A FOST PLĂTIT

Detalii
Scris de: Raquel Arrais
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 11 Ianuarie 2023

Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Efeseni 2:8,9

Restaurantul era plin de oameni, dar am hotărât să rămânem. Aceasta era o ocazie bună pentru fiul meu și soția lui să servească o masă bună și să se bucure de momente de relaxare în timp ce noi încercam să îi distrăm pe copii. Eu și soțul meu, am făcut tot ce am știut mai bine – am cântat, am vorbit, le-am spus povești, ne-am jucat – nefiind conștienți de faptul că cineva ne urmărea de la o masă mai depărtată. Pe când ne pregăteam să plătim nota de plată, chelnerița ne-a spus că totul fusese plătit deja.

„Cum?” am întrebat eu uimită. Apoi ne-a spus zâmbind că bărbatul care tocmai plecase a achitat toată nota de plată.

Am rămas fără cuvinte! Am alergat afară cu gândul că nu meritam acest dar neașteptat. Voiam să îl văd pe acel domn generos. M-a văzut venind și a zâmbit. Eu i-am spus: „Vă mulțumesc pentru amabilitatea dumneavoastră uimitoare! Nu o merităm.”

Cu un zâmbet până la urechi, el a răspuns: „Sunteți niște bunici atât de minunați!”

Ai trăit vreodată într-o cultură sau într-o familie în care trebuia să faci ceva pentru a merita un lucru? Sau ai simțit vreodată că cele mai bune eforturi ale tale nu erau suficiente sau că nimeni nu vede ce faci? Acest simțământ distorsionat și total greșit ne face adesea să ne devalorizăm în ochii lui Dumnezeu. Totodată creează în mintea noastră o imagine greșită cu privire la Dumnezeu – cine este El, cum ne privește El ca fiice și fii ai Săi.

Vorbind cu femei din multe părți ale lumi, adesea am sesizat multă întristare, vină și durere ca rezultat al acestei gândiri greșite. Lăudat fie Domnul – El are un mesaj diferit pentru mine și pentru tine astăzi. El nu spune: „Fă mai mult, ceea ce faci nu este suficient; tu nu meriți nimic.” Nu. Scriptura spune că Domnul știe cum am fost noi creați și El Își amintește că suntem făcuți din țărână (Psalmii 103:14). În ochii Lui noi suntem „țărână” prețioasă.

Acum, la începutul zilei, nu asculta când vrăjmașul îți spune că nu meriți nimic. În schimb, ascultă ce spune Isus. El ți-a dat valoare, deoarece mântuirea este un dar, nu un rezultat al faptelor tale. Răscumpărarea ta este plătită.

Dragă Isus, deși mintea mea nu poate înțelege pe deplin prin ce ai trecut Tu pentru a plăti mântuirea mea, Îți mulțumesc pentru că ai plătit prețul – prețul complet – pentru a mă elibera! Amin!

LA MOMENTUL ALES DE EL, NU DE MINE!

Detalii
Scris de: Jannett Maurine Myrie
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 12 Ianuarie 2023

Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește.
Proverbele 19:21

La două săptămâni după cutremurul devastator din 2010 care a zdruncinat insula, eu și colegele mele făceam pachete cu produse medicale și obiecte de îngrijire de bază pe care doream să le luăm cu noi în Haiti. Urma să mergem acolo ca asistente medicale voluntare, pe o perioadă de două săptămâni. Tot împachetând lucruri, ne-am dat seama că nu vom putea duce cu noi toate cutiile.

Dar era o cutie pe care voiam neapărat să o iau cu mine, o cutie cu Pedialyte (Soluție, ce poate avea diferite arome, care ajută la înlocuirea lichidului pierdut din organism și electroliți. Ajută la prevenirea deshidratării. – n.r.) Pe când mă chinuiam eu să închid cutia cu bandă, colegele mele mi-au spus să o las acolo. Foarte hotărâtă, eu le-am spus că nu aveam de gând să las cutia. Tot drumul spre Haiti am avut bătăi de cap cu acea cutie. La un moment dat, chiar mi-aș fi dorit să o fi lăsat acasă, dar, prin harul lui Dumnezeu, cutia a ajuns în Haiti.

Într-o zi, după ce am lucrat în clinică douăsprezece ore lungi, eram pregătite să ne îndreptăm spre corturile noastre și să mâncăm ceva. Când am intrat în spital, Lil a sugerat să mergem pe la Secția de neonatologie. Când am intrat în clădire, am văzut că acolo era înfiorător de liniște peste tot, puteai auzi musca. Nu era personal, nu erau doctori sau asistente. Am făcut câțiva pași și ne-am dat seama că bebelușii nu mișcau și erau deshidratați. Colegele mele au strigat entuziasmate: „Jannett, adu Pedialyte!” Am adus cutia de Pedialyte, am găsit niște seringi și am început să hrănim bebelușii. În cele din urmă, doctorii și asistentele au preluat îngrijirea bebelușilor și aceștia și-au revenit încet-încet.

În timp ce ieșeam din clădire, nimeni nu a spus nimic! Ne-am îndreptat inimile spre Dumnezeu, mulțumindu-I pentru modul în care ne-a condus în acea seară. Dumnezeu a știut că urma să avem nevoie de Pedialyte și a făcut în așa fel încât să îl luăm cu noi, îndrumându-ne apoi spre Secția de neonatologie.

Surorile mele, Dumnezeu are un plan pentru viața voastră. Noi trebuie să călcăm pe urmele pașilor Lui pentru a împlini voia Sa divină. Oricare ar fi provocările cu care te confrunți astăzi, nu ești singură – Dumnezeu este cu tine și întotdeauna va fi cu tine.

Isus, Mântuitorul meu, Îți mulțumesc pentru dragostea Ta și pentru călăuzirea Ta în viața noastră. Ajută-ne să ascultăm întotdeauna îndemnurile Duhului Sfânt. Păstrează-ne inimile curate, fă-ne vrednici de dragostea Ta necondiționată. Isus, Te iubim!

  1. UN SUSȚINĂTOR CREDINCIOS
  2. CREDINȚĂ SIMPLĂ
  3. NIMIC NU ESTE PREA MĂRUNT PENTRU DUMNEZEU
  4. MINUNE ÎN CUBA

Pagina 39 din 128

  • 34
  • 35
  • 36
  • 37
  • 38
  • 39
  • 40
  • 41
  • 42
  • 43

  • Despre noi
  • Librării
  • Blog
  • Descarcă
  • Cum comand?
  • Modalități de livrare
  • Card cadou EVS
  • Termeni şi condiţii
  • Politica de confidențialitate
 Contact
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101,
Pantelimon

CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Urmăreşte-ne activitatea aici. 

facebook iconinstagram iconissu iconyoutube icon

© Editura Viață și Sănătate