Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Raquel Queiros da Costa Arrais
- Categorie: Devoțional femei
Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.
1 Ioan 4:16
Dacă Dumnezeu este dragoste și rămânerea în El înseamnă rămânerea în dragoste, acest text înseamnă foarte mult. Gândiți-vă! Ioan spune că cei care trăiesc dragostea pe care el se pregătea să o explice, rămân în Dumnezeu. Rămânerea în dragostea Lui înseamnă creșterea în dragoste. Iată un exemplu!
Eram îngrijorată. Corturile Congresului femeilor din Africa erau pline cu femei din numeroase țări. Era nevoie de traducere din și în multe limbi, totuși puține femei erau disponibile sau chiar instruite să traducă. M-am rugat: „Doamne, Tu ai pe cineva aici care poate să mă ajute. Te rog, trimite-mi-o!” Am auzit o voce care venea parcă de departe. M-am întors spre cea care avea un glas amabil, catifelat, care mi-a spus: „Sora Raquel, folosiți-mă! Nu cunosc perfect limba engleză, dar m-am simțit îndemnată să accept provocarea.” Câtă bucurie! Am slujit împreună în acea zi. Multe femei au auzit mesajul în limba lor. Aceasta este puterea pe care o singură femeie, care conlucrează cu Dumnezeu, poate să o aibă – puterea de a face lucruri mărețe.
Întorcându-mă mai târziu în camera mea, m-am gândit la această tânără, atât de plină de Duhul Sfânt și de dragostea lui Dumnezeu. Mi-au venit în minte cuvintele lui Ioan: „Cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” Aceasta este dragostea care vă ajută să vă depășiți capacitățile. Dragostea care vă conduce să anticipați o nevoie. Dragostea care vă împuternicește să slujiți în ciuda limitelor voastre. Dragostea care vă constrânge să răspundeți chemării lui Dumnezeu de a sluji altora.
În acest capitol, Ioan ne ajută să înțelegem această dragoste. În primul rând, descoperim că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre, pentru că Dumnezeu ne-a iubit înainte ca să-L iubim noi (1 Ioan 4:10,19). În al doilea rând, dragostea lui Dumnezeu ne dă putere să iubim (vers. 11, 12). În al treilea rând, dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită în noi ca să ne dea încredere (vers. 17). În al patrulea rând, când cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, nu ne mai este frică, pentru că „dragostea desăvârșită izgonește frica” (vers. 18). În al patrulea rând, cine iubește pe Dumnezeu, iubește pe sora/fratele lui (vers. 21). Când am îmbrățișat-o pe această tânără în ultima zi de congres, i-am spus: „Ai arătat ce înseamnă să-i iubești pe ceilalți.” Mi-a răspuns zâmbind: „Nu, sora Raquel, Dumnezeu Și-a arătat dragostea prin mine.” S-a întors în Togo, dar slujirea și dragostea ei pentru surorile ei au rămas.
Rugăciunea mea în această dimineață este: Doamne, trimite-mi astăzi o persoană pe care să o iubesc. Și știu că El îmi va trimite.
- Detalii
- Scris de: Shirley Sain Fordham
- Categorie: Devoțional femei
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde!
Isaia 65:24
Ușile liftului s-au deschis și mă pregăteam să intru în el. „Eu nu pot să merg cu liftul azi. Hai să urcăm pe scări”, îmi spuse mama. „Doar ești credincioasă; de ce ți-e frică de lift? Nu crezi că Domnul are grijă de tine și acolo?” a venit răspunsul meu sarcastic.
Ei bine, după patruzeci de ani, stăteam în fața unui lift și mi-era teamă să intru. Sub nicio formă nu puteam să folosesc singură liftul. Am așteptat până a apărut o persoană și am urcat împreună în lift. Am rugat-o să mergem împreună până la etajul meu, apoi să urce sau să coboare unde voia. Nu mi-e rușine să fac lucrul acesta. Prietenii noștri care au rămas blocați în lift au plăcerea să-mi împărtășească pățaniile lor, și toate au asupra mea un efect terifiant. Odată, Walter, soțul meu, a rămas închis în cabina de toaletă, la biserică, pentru că se blocase ușa. După acea experiență, în orice locație nouă mă aflam, deveneam anxioasă să nu se blocheze cumva ușile de la toaletă. Nu m-am gândit niciodată prea mult la tulburarea de anxietate numită claustrofobie. Însă este evident că am teamă să nu ajung într-un loc de unde să nu pot ieși, iar aceasta teamă poate să ducă la un atac sever de panică.
Într-o zi, când mă îmbrăcam să merg la un consult oftalmologic, Walter m-a întrebat: „La ce oră pleci? Merg cu tine.” Primul meu gând a fost: de ce?, dar eram prea bucuroasă să-l întreb. Pe drum spre cabinetul medicului, mi-a împărtășit că o voce i-a tot spus să meargă cu mine. Și-a dat seama că dacă nu merge cu mine și mi se va întâmpla ceva, nu și-o va ierta niciodată. Aoleu! M-au năpădit tot felul de gânduri. Vom avea un accident? Se va opri mașina? Mă voi îmbolnăvi? Vom fi jefuiți în parcare? Era devreme, când am ajuns, iar parcarea mare era aproape goală. Agentul de securitate de la lift nu era la post. Niciun alt pacient sau angajat nu era prin preajmă. Eram singuri. Domnul știa că eram prea anxioasă ca să urc singură în lift, așa că pregătise deja „un berbec în tufiș (analogie cu situația lui Avraam, vezi Geneza 22:13; n.t.). Ce Dumnezeu puternic avem!
Anul următor eram lângă mama, când am văzut-o că urcă în lift fără nicio ezitare. „O, am decis că Domnul va avea grijă de mine oriunde”, a fost răspunsul ei la privirea mea întrebătoare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, aștept cu nerăbdare ziua când voi face și eu la fel.
- Detalii
- Scris de: Corletta Aretha Barbar
- Categorie: Devoțional femei
Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
Iov 29:14
Fiecare zi în care ni se oferă viață este o binecuvântare imensă. Și asta nu este datorită puterii sau neprihănirii noastre, ci datorită neprihănirii, milei și harului lui Dumnezeu. Când ne trăim viața de zi cu zi, cum ne îmbrăcăm pentru a reflecta caracterul și bunătatea Lui? Suntem nepăsători în umblarea și vorbirea noastră? Dar ce putem să spunem de felul cum ne purtăm cu alții, cu trupul nostru sau cu mediul înconjurător? Emanăm aceeași dragoste ca și Hristos?
Permiteți-mi să vă duc înapoi în timp, la unul dintre cei mai mari apostoli, la Petru, pescarul vulcanic în limbaj și comportament (Matei 26:74). Într-o zi, L-a întâlnit pe Isus și a observat îmbrăcămintea Lui umilă și felul cum vorbea, cum predica, cum învăța și cum făcea minuni. Compasiunea lui Isus și relația Sa cu Tatăl ceresc spuneau multe despre adevărata „haină” pe care o purta. Cu cât Petru a petrecut mai mult timp cu Domnul Isus, cu atât „haina” lui s-a transformat pentru a o reflecta pe cea a Învățătorului. Desigur, această transformare nu a avut loc într‑o singură zi. Petru a fost înfrânt adesea, chiar și atunci când, înainte de răstignire, s-a jurat că-L va apăra pe Hristos. Câteva ore mai târziu, același ucenic L-a tăgăduit pe Isus (Luca 22:34). Totuși, Petru și-a dat seama de greșeală. Ros de remușcări și plângând amar, s-a pocăit de păcatele lui și a fost iertat. Acesta a fost momentul de cotitură în viața lui, când s-a angajat cu totul să se „îmbrace” ca Isus, în umblarea sa zilnică, în vorbire și purtare. A ales să rămână în Hristos pentru tot restul vieții (Ioan 15:7). Isus a auzit strigătul inimii lui și a răspuns.
Și tu poți să strigi către Isus ca Petru. Dacă nu ești îmbrăcată în neprihănirea lui Hristos, poți să mergi la El cu inima pocăită, așa cum a făcut Petru. Nu te îmbrăca să impresionezi prin podoabe exterioare. Cufundă-te în curăția fără pată a lui Hristos. Încrede-te în El că te poate schimba și nu te descuraja dacă Îl dezamăgești. El este răbdător. Rămâi devotată față de El și nu Îl pierde din vedere. Petrece timp cu El în fiecare zi, prin Cuvântul Său. Alții vor observa că nu mai porți haina trecutului, pentru că te-ai transformat într-un om nou, îmbrăcat în neprihănirea lui Isus (2 Corinteni 5:17). Caută compania unor surori cu gânduri ca ale tale, a căror misiune este să fie lucrătoare pentru Hristos, într-o lume care nu este casa noastră pe vecie (Ioan 17:16). Isus te va ajuta să trăiești așa cum a trăit El, într-o lume păcătoasă, dar fără să fii întinată de influențele, înțelepciunea sau căile ei. Pentru că tu porți haina Cerului!
- Detalii
- Scris de: Edna Bacate Domingo
- Categorie: Devoțional femei
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
2 Corinteni 1:3,4
Au trecut treisprezece ani între absolvirea facultății și înscrierea la doctorat, pentru că am vrut să aștept ca fiica mea să împlinească cel puțin zece ani, înainte de a continua un studiu riguros. Răsplata unui angajament atât serios avea să constea din noi descoperiri, care s-au adăugat cunoștințelor teoretice în profesia mea de îngrijire a bolnavului. Drumul de la o universitate de stat din San Bernardino, California, la o universitate confesională din San Diego dura o oră și jumătate, drum direct, fără alte opriri. De fiecare dată când ajungeam în San Diego, îmi exprimam bucuria printr-o rugăciune: „Doamne, voi depune toate eforturile; Te rog, fă Tu restul.” Spre sfârșitul ultimului an dedicat lucrării de cercetare, mergeam cu mașina la San Diego imediat după ce terminam de predat cursurile de dimineață în San Bernardino, ca să pot folosi laboratorul de informatică pentru cercetarea mea. Într-o zi eram în mijlocul unei lucrări de cercetare pe care trebuia să o termin, când deodată computerul s-a stricat. Nu apucasem să salvez ce lucrasem, așa că am pierdut tot ce scrisesem!
Am început să plâng. Nu mi-am dat seama că cine ar fi intrat în laborator ar fi putut să mă vadă în situație mă aflam. Pe neașteptate, în ușă a apărut profesoara mea. M-a văzut plângând. A venit imediat lângă mine, mi-a pus mâna pe umăr și m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” I-am spus. A luat un scaun și s-a așezat lângă mine, privindu-mă cu compasiune. A privit ecranul întunecat al computerului și mi-a spus: „E în regulă, Edna. Poți să depui lucrarea ta mâine.” Ce ușurare! I-am spus că mi-a salvat viața.
Deși nu aparțineam aceleași confesiuni, profesoara mea (ca și multe alte cadre didactice din acea universitate confesională) mi-a oferit o perspectivă mai bună despre ce este dragostea și despre relația acesteia cu compasiunea. Am obținut o apreciere mai profundă a importanței manifestării unei credințe simple în Isus, asistând adesea, în sala de clasă, la adevărate lecții de compasiune. De asemenea, nu am observat nicio urmă de rasism, dragostea fiind împărțită tuturor, permițându-ne tuturor să căutăm și să primim o educație bună. Domnul Isus dorește ca respectul, compasiunea și smerenia demonstrate de El la cruce să fie manifestate de urmașii Lui față de toți ceilalți. Petru a scris: „Toți să fiți plini de armonie, înțelegători, cu dragoste de frați, plini de compasiune, smeriți” (1 Petru 3:18, NTR).
- Detalii
- Scris de: Diantha Hall-Smith
- Categorie: Devoțional femei
Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi.
Efeseni 1:17,18
Ani la rând m-am deplasat de colo-colo având o vedere slabă dar nu am făcut nimic ca să îndrept lucrurile. Am crezut că pot să trec cu bine prin lume doar dacă mă concentrez mai bine. Știu ce vreți să mă întrebați: Glumește? Da, glumesc. M-am mulțumit să mă mișc de colo-colo având o vedere neclară, până când au început să mă deranjeze migrenele și ochii iritați. Îmi aduc aminte că, atunci când mi-am pus ochelari pentru prima dată, am văzut lucrurile atât de clar: am putut să citesc indicatoarele de circulație, când șofam, și scrisul mărunt. Culorile erau mai strălucitoare, formele erau mai clar conturate. Puteam să văd! Ce uimitor a fost! Gata cu strabismul sau cu invadarea spațiului personal al altcuiva, atunci când voiam să citesc ceva. Ce bine ar fi fost dacă făceam acest lucru mai devreme! Dar, deși mi-a plăcut să văd lumea mai clar, am dezvoltat obiceiuri proaste, cum ar fi să nu‑mi pun ochelarii. Fără ei eram obligată să mă bazez pe percepțiile mele încețoșate sau pe ce „văd” alții din fața mea.
În umblarea noastră creștină, uneori dezvoltăm o vedere încețoșată. Încercăm să-L privim pe Dumnezeu folosindu-ne de ochii noștri pământești și defecți, așteptându-ne să-L vedem în mod clar. Ne mișcăm încoace și încolo, forțându-ne sau frecându-ne ochii în speranța că vom prinde o rază a dragostei Sale. El este răbdător și așteaptă până când vom fi pregătiți să ne ajustăm privirea. Iacov Îl știa pe Dumnezeu din ceea ce îl învățaseră tatăl și bunicul lui. În fond, Iacov era nepotul lui Avraam. Nu pot decât să-mi închipui cât de multe întâmplări i-au fost transmise. Totuși, aceasta nu a fost un indiciu că Iacov vedea cu adevărată cine este Dumnezeu. Chiar și după ce a avut un vis, în care a văzut îngerii urcând și coborând pe o scară care unea cerul cu pământul (Geneza 28:12), Iacov a comentat: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut” (Geneza 28:16). Dar mai târziu, când s-a luptat cu un înger, Iacov a văzut prin ochii spirituali o imagine clară: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Geneza 32:30).
Noi nu putem să vedem în mod clar bunătatea lui Dumnezeu sau să înțelegem pe deplin dragostea Sa având o vedere spirituală slabă. Doar atingerea lui Dumnezeu ne poate vindeca vederea încețoșată. Lăsați-L pe Dumnezeu să vă deschidă ochii astăzi, ca să puteți să-L vedeți și să-L apreciați pentru tot ce a făcut pentru voi.