- Detalii
- Scris de: Cecelia Grant
- Categorie: Devoțional femei
Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.
Iacov 1:2-4
Am avut privilegiul de a avea grijă de mama mea, care suferea de demență. Ea a dezvoltat apoi boala Parkinson și ne-am confruntat cu multe provocări pe parcursul acestei călătorii dificile, cu căderile ei aparent nesfârșite. La vârsta de nouăzeci și cinci de ani, ea a adormit în Isus, în septembrie 2015. Prin această experiență, am învățat multe lecții neprețuite. Deși o iubisem întotdeauna pe mama mea, am învățat să i-o arăt mai mult decât o făcusem până atunci. Am învățat răbdarea, empatia și compasiunea. Faptul că am fost îngrijitoarea ei m-a învățat umilința și toleranța. Încă învăț să controlez furia și să iert. În plus, am fost beneficiara recunoscătoare a unei prietenii și a unei generozități autentice.
Cel mai important câștig al meu însă a fost dezvoltarea mea spirituală. Împărtășirea gândurilor mele cu alți creștini m-a lăsat încurajată și binecuvântată. Uneori, în momentele când creuzetul se încingea și mă simțeam încolțită, Îl întrebam pe Dumnezeu: „De ce?” Refuzam să cred, ca și prietenii lui Iov, că Tatăl nostru iubitor o pedepsea pe mama mea. Pe măsură ce am strigat către El, m-am rugat mai serios și chiar m-am certat cu El uneori, viața mea de rugăciune s-a adâncit și s-a maturizat. Fiecare moment de răscruce îmi amintea de dependența mea de Dumnezeu și am devenit mai hotărâtă să-L slujesc.
Deși sunt tristă că am pierdut-o și că a trebuit ca ea să sufere pentru ca eu să învăț, mă bucur că suferința ei a luat sfârșit și că am avut înțelepciunea și flexibilitatea de a învăța aceste lecții. Acum mă străduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fiu o persoană mai bună, astfel încât suferința ei să nu fi fost în zadar.
Cu toate acestea, întrebările persistă în mintea mea. A fost aceasta pentru binele mamei mele? Sau Dumnezeu a văzut drumul pe care mă îndreptam și a folosit această experiență pentru a mă trage înapoi? Atunci nu ar fi trebuit să fiu eu cea care să sufere? A fost experiența mea doar pentru a mă pregăti să-i ajut și să-i sprijin pe alții care trec prin încercări similare? Cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau ca, la revenirea lui Isus, să fiu ridicată în văzduh pentru a mă întâlni cu El, iar acestea vor fi primele întrebări pe care I le voi pune.
Dacă treci printr-o experiență similară, te rog să ții minte că nu ești singură! Și amintește-ți întotdeauna: „Bucuria vine dimineața” (Psalmii 30:5, trad. NKJV).
- Detalii
- Scris de: Fartema Mae Fagin
- Categorie: Devoțional femei
Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
Ioan 13:12
Spălarea picioarelor bătrânului meu tată mi-a adus o vindecare spirituală profundă. Acest act de umilință din partea mea a fost același cu cel pe care Isus l-a făcut cu ucenicii Săi, ca o demonstrație și ca un memento de a fi un bun slujitor. La vârsta înaintată de nouăzeci de ani, boala Alzheimer făcuse ravagii în mintea tatălui meu, până la punctul în care nu-și mai amintea o mulțime de lucruri. Am purtat în inima mea atâta vinovăție pentru răul pe care i-l provocasem tatălui meu cu mulți ani în urmă.
Am plecat de acasă în adolescență pentru a mă descurca pe cont propriu. Am vrut să iau singură propriile decizii cu privire la modul în care să îmi trăiesc viața. Credeam că eram suficient de mare pentru a face alegeri bune departe de ochii vigilenți ai părinților mei creștini. Cu toate acestea, am făcut greșeala de a-mi încredința viața unui bărbat care nu avea la inimă interesele mele cele mai bune. Când a aflat că eram însărcinată, a insistat imediat să fac avort, lucru care era ilegal la acea vreme. O prietenă apropiată, care era credincioasă în Hristos, m-a sfătuit să nu fac avort. Am ascultat sfatul său înțelept.
Mama mea a insistat să mă întorc acasă, împotriva dorinței tatălui meu. Acesta a fost foarte dezamăgit când m-am întors și am adus rușine familiei. În calitate de predicator, cu o fiică însărcinată și necăsătorită, ca pastor al unei biserici, cum putea să conducă o turmă când propriul copil se îndepărtase atât de mult?
Acum, ca adult responsabil, am turnat apă caldă într-un lighean și i-am spălat cu dragoste picioarele tatălui meu, cu recunoștință și cu reverență. În acest act de smerenie a intrat mult har. Dumnezeu îmi dăduse cu bunăvoință această oportunitate ca o modalitate de a-i cere scuze tatălui meu pentru nepăsarea pe care o arătasem față de unele dintre învățăturile biblice pe care încercase să le toarne în viețile copiilor săi, astfel încât aceștia să aibă o relație spirituală bogată cu Domnul pe care el Îl iubea și Îl slujea.
Fiul meu, care acum a crescut și a ajuns, la rândul său, adult, a fost o binecuvântare pentru familia noastră. A fost un bun îngrijitor al tatălui său vitreg și al bunicului său, în ultimii lor ani de viață. A petrecut timp de calitate cu ei, răspunzând la multe dintre nevoile lor mintale și fizice, atunci când nu mai erau capabili să facă acest lucru singuri. Sper ca într-o zi să îi spăl picioarele fiului meu. Vreau să-i spun cât de mult apreciez serviciile pe care le-a adus familiei noastre. Ca și în cazul tatălui meu, acest lucru va fi un act de umilință, o recunoaștere a iubirii și a îndurării pline de milă a lui Dumnezeu.
- Detalii
- Scris de: Greta Michelle Joachim-Fox-Dyett
- Categorie: Devoțional femei
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Proverbele 3:5-6
I-am privit piciorușele care îl împingeau înainte; dorința lui de a traversa strada aglomerată era vizibilă. Nu a acordat nicio atenție traficului care venea din sens opus, iar coada îi scutura corpul în timp ce traversa strada cu încredere, fără să fie conștient de pericolele din jurul său. Din fericire pentru el, mașina care tocmai dăduse colțul și se îndrepta spre el era condusă de un șofer atent și grijuliu. Unul care, văzând că micuțul traversa vesel strada, fără să îi pese sau să conștientizeze pericolul în care se afla, a încetinit până când aproape s-a oprit și i-a dat suficient timp să ajungă în siguranță pe cealaltă parte a străzii. L-am privit din mașina mea parcată. Era într-adevăr drăgălaș și părea să zâmbească mulțumit de marea sa realizare. În timp ce dispărea în siguranță într-o curte, am zâmbit, realizând inocența și neștiința lui cu privire la pericolele de care tocmai scăpase.
În timp ce conduceam spre casă, m-am gândit la acest mic patruped, la această creatură necuvântătoare, și mi-au venit în minte lecțiile pe care tocmai mi le oferise. De câte ori am alergat cu capul înainte prin viață, cu intenția de a-mi urma propriul program și total ignorantă cu privire la pericolele care mă pândeau? De câte ori m-au salvat îngerii păzitori ai lui Dumnezeu de amenințările pe care eu le provocasem prin propriile acțiuni? Atât de des suntem vinovați de a lua decizii și de a face alegeri în viață fără să ne consultăm cu Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. „Aventura” cățelușului în acea zi m-a ajutat să admit că îmi este ușor să observ acest tip de comportament nepăsător la alții – la fiica și la nepoata mea – dar oare recunosc acest obicei la mine?
În textul nostru de astăzi, înțeleptul spune că, dacă Îl recunoaștem pe Dumnezeu în toate căile noastre, atunci El ne va îndrepta căile. O, dacă am urma acest sfat și I-am permite lui Dumnezeu să ne dirijeze deciziile! Chiar și pe cele pe care le considerăm lipsite de importanță. Domnul tânjește atât de mult să facă parte din viețile noastre și ne păcălim pe noi înșine crezând că este prea ocupat pentru a fi interesat de viața noastră de zi cu zi. Atunci când nu Îi cerem înțelepciune în luarea deciziilor mărunte, neglijăm să ne întoarcem spre El în cazul celor mari. Așa alergăm chiar în fața pericolului, uneori cu bună știință, uneori fără să știm.
Prietena mea, să nu le dăm îngerilor noștri păzitori o muncă nenecesară de făcut! Să-L recunoaștem pe Dumnezeu în fiecare aspect al vieții noastre, căutându-I înțelepciunea atunci când luăm fiecare decizie. Să o facem astăzi, iar El ne va conduce în siguranță!
- Detalii
- Scris de: Edna Thomas Taylor
- Categorie: Devoțional femei
„Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi.”
Ioan 12:28
„Doamne, lângă crucea Ta, / Ține-mă aproape / Sufletul, cu dor, din ea / Vreau să mi se-adape! / Crucea Ta, crucea Ta / Doamne-aș vrea să fie / Slava și speranța mea / Azi și-n veșnicie. / Lângă cruce am aflat / Trepte de credință, / Sufletul mi s-a ‘nălțat / Peste suferință.” Acestea sunt câteva dintre versurile unui imn creștin foarte frumos, „Doamne, lângă crucea Ta”.*
Fiecare dintre noi are o poveste. Deciziile noastre modelează în primul rând povestea noastră. Decizii cum ar fi ce ne dorim și cum vom lucra pentru a realiza acest lucru. Decizia de a nu asculta sfatul spiritual; decizia de a decide că trupul nostru este al nostru și de a nu îl trata ca pe „templul lui Dumnezeu”. Acestea sunt câteva exemple de decizii proaste pe care le putem lua. Experimentarea consecințelor imediate și pe termen lung ale deciziilor greșite duce adesea la crize de angoasă mintală și la momente de tulburare.
A învăța să iertăm este un antidot puternic împotriva deciziilor proaste. A primi iertarea lui Dumnezeu, a mă ierta pe mine însămi și a-i ierta pe ceilalți sunt elemente esențiale pentru recuperare. Când rostim această rugăciune simplă: „Tată din ceruri, învață-mă să mă rog”, începe biruința. Cuvântul Său ne învață cum să ne rugăm. Iată trei lucruri pe care le-am găsit utile:
În primul rând, să nu facem niciodată din Dumnezeu o prioritate secundară. El trebuie să fie numărul unu pentru noi. În al doilea rând, trebuie să fim umili și să recunoaștem cât de binecuvântați suntem. Avem atât de mult, când am putea avea, cu ușurință, mult mai puțin. Și, în al treilea rând, să fim recunoscători și să ne amintim de momentele în care am avut mai puțin.
Rugăciunea este un stil de viață. Să nu o folosim doar ca pe un număr de urgență. Dumnezeu vrea ca noi să experimentăm mult mai mult decât să trăim din urgență în urgență.
Să nu ne înșelăm în privința prețului plătit la Calvar, unde mântuirea ne-a fost oferită în mod gratuit. Acolo unde dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat, iar iubitul nostru Isus a murit pentru ca noi să putem fi iertați. În curând, dacă suntem credincioși, vom trăi cu El veșnic, în slavă. Prietena mea, ce preț! Nu există o iubire mai mare!
*Imnuri creștine nr. 119.
- Detalii
- Scris de: Edna Bacate Domingo
- Categorie: Devoțional femei
El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.
Psalmii 18:19
Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile.
Proverbele 16:3
Cu câțiva ani în urmă, spre sfârșitul iernii, fiica noastră a spus: „Acum este timpul să simplificăm!” Ea avea o casă pregătită pentru a ne muta. La acea vreme, soțul meu avea șaptezeci și doi de ani, iar eu aveam cu doi ani mai puțin de șaptezeci. Am acceptat cu bunăvoință oferta ei și am pus casa noastră la vânzare. Nu a durat mult până când m-a cuprins depresia la gândul că va trebui să îmi părăsesc grădina de flori, pomii fructiferi și casa elegantă în care ne crescuserăm copiii. Fusese casa noastră timp de douăzeci și șase de ani!
Într-o dimineață, la micul-dejun, m-am așezat cu fața la fereastră și am văzut piersicii în plină înflorire. Copacilor de magnolie le apăreau mugurii și în curând urmau să fie plini de flori. Imediat am spus: „Îți mulțumesc, Doamne, pentru că aici mă simt deprimată când privesc în urmă, dar Tu îmi dai o speranță mai bună pentru viitor.” Ellen White scrie: „Acum e momentul ca frații noștri să își reducă, nu să își mărească avuția.”*
Chiar și credințele necreștine împărtășesc convingeri similare. Budha a învățat că agățarea noastră de lucrurile materiale ne face să suferim. Ar trebui mai degrabă să încetăm să ne agățăm de acestea și de trecut și, în schimb, să fim plini de bucurie. Renunțarea este răspunsul. Profesorul Elfass, din comunitatea musulmană, afirmă că downsizing-ul sau simplificarea vieții este o formă de curățire spirituală. Aceasta înmoaie inima și o umple cu recunoștință, făcându-ne sensibili la nevoile celorlalți, lumea devenind, astfel, un loc mai bun.
Cuvântul lui Dumnezeu, standardul nostru pentru adevăr, ne avertizează: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:19-21). Iar regele Solomon ne sfătuiește cu înțelepciune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4:23).
Acum este momentul să simplificăm. Să renunțăm la numeroasele noastre posesiuni de care ne-am obișnuit să depindem – și să ne agățăm în schimb de Isus și de promisiunea pe care El ne-o face cu privire la o speranță mai bună pentru viitor!
*Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, E.G. White, p. 59.