Login
  • Resetează parola.
  • Ați uitat utilizatorul?
  • Creaţi un cont
EVS
  • Contul meu
  • Favorite
  • Coşul meu
EVS
  • Contul meu Contul meu
      • Back
      • Intra în cont
      • Cont nou
      • Conectează-te și bucură-te de cele mai
        interesante titluri de carte.

  • Favorite Favorite
      • Back
      • Nu ai produse selectate
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Coșul meu Coșul meu
      • Back
      • Coșul tău este gol!
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Slide x 2

      Pret intreg
      35,00 Lei

      Pret intreg
      25,00 Lei

      60Lei 42 Lei
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  1. Articole
  2. Devoțional de dimineață
MARIE CURIE
VIITORUL TĂU ESTE ACUM
SCRISORILE UNUI FOST ATEU CĂTRE DUMNEZEU
POVESTIRI CU MIEZ
EXPLORATOR ÎN LUMEA CĂRȚILOR
MICUL GHID AL AVENTURIERULUI ÎN PĂDURE
CAIETUL MEU DE REȚETE. BUNĂTĂȚI VEGETARIENE DIN BUCĂTĂRIA LUI NICOL
RELAȚIILE CARE NE VINDECĂ
TRĂIEȘTE MAI FERICIT
JUSTIN CASE
previous arrow
next arrow

CĂMINUL, UN ALTAR ȘI O LUMINĂ

Detalii
Scris de: Ellen G. White
Categorie: Devoțional de dimineață
Publicat: 23 Septembrie 2023

Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
Matei 5:14

Din fiecare cămin creștin ar trebui să strălucească o lumină sfântă. Iubirea ar trebui să se dea pe față în activitate. Ea trebuie să se reverse în toate câte au loc în familie, arătându-se într-o bunătate profundă și o comportare duioasă și neegoistă. Sunt familii unde acest principiu este trăit, căminuri în care Dumnezeu este adorat și unde domnește cea mai curată iubire. Din aceste case, rugăciunea de dimineață și seară se înalță la Dumnezeu ca un parfum plăcut mirositor, iar mila și binecuvântările Lui se revarsă ca roua dimineții asupra celor plecați în rugăciune.

Toți aceia care vin la Hristos astăzi trebuie să își aducă aminte că meritele Sale sunt ca mirosul plăcut de tămâie care înmiresmează rugăciunile celor ce se pocăiesc de păcatele lor și primesc iertare, milă și har. Nevoia noastră de a beneficia de mijlocirea Domnului Hristos este continuă. Inima umilă trebuie să înalțe în fiecare zi, dimineața și seara, rugăciuni care vor primi ca răspuns har, pace și bucurie. (…)

Ca și patriarhii din vechime, aceia care mărturisesc că-L iubesc pe Dumnezeu ar trebui să ridice un altar Domnului oriunde își înalță cortul. Dacă a fost vreodată un timp în care fiecare casă ar trebui să fie o casă de rugăciune, atunci timpul acela este acum. Tații și mamele ar trebui să-și înalțe adesea inimile către Dumnezeu în cereri umile pentru ei și pentru copiii lor. Tatăl, ca preot al familiei, să așeze pe altarul lui Dumnezeu jertfa de dimineață și seară, în timp ce soția și copiii se unesc cu el în rugăciune și laudă. Isus va rămâne cu plăcere într-un astfel de cămin.

Când Îl urmați pe Hristos, privindu-L ca fiind Autorul și Desăvârșitorul credinței voastre, veți simți că lucrați sub ocrotirea Lui, că sunteți influențați de prezența Lui și că El vă cunoaște motivele. La fiecare pas, veți întreba: „Îi va plăcea lui Isus lucrul acesta? Va fi el pentru slava lui Dumnezeu?” Rugăciunile voastre să se înalțe spre Dumnezeu dimineața și seara pentru binecuvântarea și călăuzirea Sa. Rugăciunea adevărată se prinde de Cel Atotputernic și vă dă biruința. Pe genunchi, creștinul obține putere spre a rezista ispitei (Rugăciunea, pp. 21–22).

 

PUTEREA DRAGOSTEI

Detalii
Scris de: Adelin Plătică
Categorie: Devoțional de dimineață
Publicat: 24 Septembrie 2023

Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
Romani 5:5

Îmi amintesc foarte clar această imagine: Bătrânul neputincios stătea la masă și, cu mâinile tremurânde, încerca să ducă mâncarea la gură. O parte din mâncare era împrăștiată pe masă, o alta, pe hainele lui. Lângă el, cu o deosebită atenție și delicatețe, o doamnă se străduia să mai reducă din mizerie și din când în când îl ajuta să mănânce. Mă așteptam să aud expresii de nerăbdare sau de dojană. Nici măcar un cuvânt de felul acesta.

În schimb, am surprins o întrebare care mi-a încălzit inima: „Ți-a fost foame, tată, nu-i așa? Este bună mâncarea pe care ți-am luat-o?” Nu m-am putut abține și am apreciat-o pe această doamnă.

Există o putere specială în dragoste – puterea de a răbda și de a trece peste, puterea de a vindeca inimile frânte, puterea de a transforma și de a schimba oamenii. Dar dragostea aceasta nu vine de la sine, ea izvorăște din Dumnezeu. Planul Lui este să o toarne în inimile noastre, pentru a vindeca, pentru a schimba și a reface întreaga ființă după chipul și asemănarea Sa.

Într-un mod cu totul special, familia este pepiniera aleasă de Dumnezeu pentru a-Și semăna semințele iubirii…, ale iubirii necondiționate. În aceste semințe se găsește puterea de a iubi copilul neastâmpărat, dar și bătrânul neputincios, greoi în mișcări, inutil – după aprecierea unora. Dacă aceste semințe sunt lăsate să fie udate și crescute de Duhul Sfânt, rodul va fi unul uimitor, venit parcă dintr-o altă lume, în care egoismul nu își găsește niciun argument.

„Iubirea este o plantă de origine divină, care trebuie îngrijită și cultivată. Familiile în care se manifestă afecțiune (…) vor fi fericite și vor exercita o influență înălțătoare asupra tuturor acelora cu care vin în contact. Căminul care este împodobit cu dragoste, înțelegere și gingășie este un loc pe care îngerilor le place să-l viziteze și în care Dumnezeu este slăvit…. În atmosfera unui astfel de cămin, copiii vor învăța să-i iubească atât pe părinții lor pământești, cât și pe Tatăl lor ceresc. Fiecare cămin ar trebui să fie un loc al iubirii, un loc în care sălășluiesc îngerii lui Dumnezeu, înmuind și supunând inimile părinților și ale copiilor” (Ellen G. White, Familia împlinită, p. 62).

 

VĂ VOI FACE PESCARI DE OAMENI

Detalii
Scris de: Jocelyn D. Zvosechz
Categorie: Devoțional de dimineață
Publicat: 25 Septembrie 2023

El le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.”
Matei 4:19

Știm cu toții, cred, proverbul chinezesc: „Dă-i unui om un pește și îl hrănești toată ziua. Învață-l să pescuiască și îl hrănești toată viața.” Este un concept care transmite valoarea instruirii cuiva pentru a se autosusține în loc să se bazeze continuu pe alții. Dar cum înveți pe cineva să fie „pescar de oameni”, aducând binecuvântări nu doar pentru aici și acum, ci și pentru eternitate?

Când ne învățăm copiii să fie ucenici ai lui Isus, este normal ca ei să vrea să meargă și să le spună altora despre Isus. Copiilor le place nespus să le spună altora ceea ce ei cred că e captivant. Ei pot deveni în mod natural dulci purtători de vești bune și, ca părinți, ar trebui să fim perseverenți în cultivarea acestei tendințe, încurajându-i să iubească și să slujească omenirea – la fel cum a făcut și Isus.

Bineînțeles, este mult mai ușor dacă noi înșine întruchipăm principiul „pescarilor de oameni”. Prin vorbele și prin exemplul nostru, putem demonstra zilnic în fața copiilor importanța împărtășirii lui Isus altora. Dacă este ceva ce ne captivează, atunci îi va captiva și pe ei; împărtășirea lui Isus poate deveni contagioasă. Atunci când îndreptăm privirile copiilor noștri spre Creator, ei vor alerga instinctiv pentru a le spune și altora despre entuziasmul lor cu privire la Isus. Sunt puține modalitățile de împărtășire a Evangheliei care să fie mai puternice și mai convingătoare decât auzirea istoriei lui Isus din gura unui micuț care Îl iubește cu o așa puritate.

Cu cât Îl urmăm noi mai îndeaproape pe Isus, cu atât copiii noștri își vor contura comportamentul după al nostru. Prin exemplul nostru vom promova Împărăția, formând mici ucenici ai lui Isus.

Tată, Îți mulțumesc că m-ai ales să îmi conduc copiii la Tine! Te rog, ajută-mă să îmi învăț copiii să îmi urmeze exemplul, după cum eu urmez exemplul lui Hristos!

 

PEPINIERA CAMPIONILOR

Detalii
Scris de: Valentin Filimon
Categorie: Devoțional de dimineață
Publicat: 26 Septembrie 2023

Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
Isaia 6:8

Când citim lista personajelor biblice prezentate în Evrei 11 suntem impresionați de acești campioni ai credinței. Dar de unde au apărut ei? S-au născut cu aceste trăsături ale credinței sau au crescut treptat în experiența biruinței spirituale?

De fapt, fiecare campion al credinței se formează în mijlocul unei familii. Și ei au fost copii care s-au jucat, au râs sau au plâns în brațele părinților lor, au auzit sfaturile celor mai mari și au învățat să asculte de ele.

Putem observa că există câteva trăsături comune ale campionilor credinței, iar acestea se pot forma în mijlocul familiei. În primul rând, a-i călăuzi pe copii să cunoască vocea lui Dumnezeu și să asculte de Cuvântul Său le va oferi o cheie vitală pentru a deveni campioni pentru El. Deoarece cuvântul rostit de Dumnezeu în inimă este întotdeauna confirmat în Cuvântul Său scris, primul nostru pas este să-i învățăm Cuvântul Său.

În al doilea rând, campionii lui Dumnezeu au fost învățați să creadă în făgăduințele Sale și să se lase călăuziți de El. Deși nu căzuse niciodată ploaie pe pământ în istoria omenirii, Noe a crezut că Dumnezeu va trimite un potop și a construit o arcă. Deși era fără copii la o sută de ani, Avraam a crezut că Dumnezeu îl va face tatăl multor națiuni. Datorită credinței lor neclintite, Dumnezeu a obținut victorii impresionante prin fiecare dintre ei.

În al treilea rând, părinții care doresc să crească niște campioni ai credinței vor cere ungerea zilnică a Duhului Sfânt pentru copiii lor. Duhul lui Dumnezeu poate sensibiliza inima și călăuzi mintea pentru a determina biruința spirituală.

În al patrulea rând, campionii credinței au învățat să-I aducă toată onoarea lui Dumnezeu, și nu faptelor lor. În Apocalipsa 4:9-11, apostolul Ioan a văzut că, atunci când Îi dau slavă lui Dumnezeu, cei douăzeci și patru de bătrâni cad înaintea lui Isus și I se închină. Fiecare dintre copiii noștri va putea crește în familia noastră învățând să-I aducă glorie și onoare numelui lui Dumnezeu.

Astăzi, familia ta poate fi pepiniera pentru viitorii campioni ai credinței.

 

ȘCOALA DIN FAMILIE

Detalii
Scris de: Gabriel Iarca
Categorie: Devoțional de dimineață
Publicat: 27 Septembrie 2023

Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii, și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi.
Deuteronomul 4:9

Atunci când ne naștem și începem să descoperim lumea, una dintre cele mai frecvente impresii este aceea că lumea începe cu noi. Cu greu reușim să concepem că lucrurile au o istorie vastă, iar noi suntem doar o piesă într-un puzzle imens. De înțelegerea și asumarea acestui concept depinde modul în care ni se va desfășura viața. Înțelegerea istoriei și a modului în care decurg lucrurile ne oferă o perspectivă cu totul nouă asupra realității pe care o trăim.

În versetul de astăzi, Dumnezeu poruncește ca adevărul să fie dat mai departe în fiecare generație. Așa se face că adevărul adus de Isus acum două mii de ani a ajuns până la noi, și astăzi ne putem bucura de el. Generații întregi de creștini și-au asumat cu brio această responsabilitate, făcând din familie o școală a adevărului. Urmărind realitatea de astăzi, constatăm că ne aflăm într-o criză de desfășurare a acestui proces de transmitere a adevărului. Un număr din ce în ce mai mare de copii și tineri nu mai preiau adevărul pentru a-l duce mai departe. Sunt mai multe cauze pentru care se întâmplă acest lucru, însă astăzi ne vom uita doar la una dintre ele.

Ceea ce face ca adevărul să fie îmbrățișat de către tineri nu sunt neapărat argumentele teoretice, ci entuziasmul și pasiunea cu care părinții prezintă și trăiesc adevărul. Tinerii au nevoie de oameni care sunt atât de convinși de adevăr, încât aceasta se vede în viața lor și în bucuria cu care îl prezintă. Entuziasmul față de adevăr va produce adevărați ucenici. Mulți creștini și-au asumat rolul de păzitori ai adevărului, fiind gata să penalizeze pe oricine îl calcă, după părerea lor. Adevărul nu are nevoie de păzitori, el are nevoie de propovăduitori. Dacă părinții și-ar propune mai degrabă să vorbească plini de entuziasm și de bucurie despre adevăr, decât să fie paznici ai adevărului, cu siguranță familia, biserica și societatea ar avea un viitor strălucit, prin noua generație care va duce stindardul mai departe.

Doamne, fă din familia noastră o școală a adevărului tău!

 

  1. MAI DULCE DECÂT MIEREA
  2. STEAUA POLARĂ A ÎNCREDERII
  3. O BUCURIE CA A LUI
  4. MERS LA PAS CU COPIII

Pagina 64 din 127

  • 59
  • 60
  • 61
  • 62
  • 63
  • 64
  • 65
  • 66
  • 67
  • 68

  • Despre noi
  • Librării
  • Blog
  • Descarcă
  • Cum comand?
  • Modalități de livrare
  • Card cadou EVS
  • Termeni şi condiţii
  • Politica de confidențialitate
 Contact
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101,
Pantelimon

CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Urmăreşte-ne activitatea aici. 

facebook iconinstagram iconissu iconyoutube icon

© Editura Viață și Sănătate