Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Viorel Dascălu
- Categorie: Devoțional de dimineață
Fiindcă șederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca.
Geneza 26:8
Abimelec, fără să știe prea multe amănunte, doar privind pe fereastră, a tras o concluzie corectă cu privire la relația dintre Isaac și Rebeca. Ce-o fi observat Abimelec uitându-se la cei doi? A văzut un cuplu care manifesta o intimitate puternică, specifică celor căsătoriți.
Intimitatea și formele ei:
- Intimitatea intelectuală este cunoașterea celuilalt. Nimeni nu trebuie să știe mai mult decât tine cum și ce gândește partenerul tău. Comunicarea, destăinuirile, secretele împărtășite, întrebările și răspunsurile sincere cresc gradul de cunoaștere dintre soți.
- Intimitatea emoțională este dezvăluirea sentimentelor și exprimarea liberă a acestora. Dragostea, afecțiunea și empatia să îi fie împărtășite și dovedite necontenit și necondiționat partenerului.
- Intimitatea spirituală reprezintă un consens în credință și în închinare. Unitatea în familie este puternic dezvoltată cu ajutorul lui Dumnezeu, iar devoțiunea comună întărește și fortifică legătura dintre cei doi.
- Intimitatea fizică este expresia unirii totale, fiind manifestată prin mângâieri, îmbrățișări, săruturi sau alte gesturi fără conotație sexuală, dar și prin relații sexuale. Această intimitate este continuarea sau completarea intimității intelectuale, emoționale și spirituale. Ea nu trebuie să le eclipseze sau să le înlocuiască pe celelalte.
„Cercul intim al familiei ar trebui să fie considerat un loc sfânt, un simbol al cerului, o oglindă în care ne reflectăm noi înșine. Putem avea diferiți prieteni și cunoștințe, dar acestora nu trebuie să li se permită să se amestece în viața familiei noastre. Atmosfera căminului trebuie să ne confere un simțământ profund al apartenenței, care ne inspiră încredere, siguranță, confort și odihnă” (Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, vol. 1, p. 157).
Alege să-ți iubești deplin familia și să oferi intimitatea doar celor care au dreptul la ea!
- Detalii
- Scris de: Elario Belita Coombs Fortune
- Categorie: Devoțional de dimineață
Ea deschide gura cu înțelepciune și învățături plăcute îi sunt pe limbă. (...) Fiii ei se scoală și o numesc fericită; bărbatul ei se scoală și îi aduce laude.
Proverbele 31:26,28
Îmi place următorul citat din cartea Fii și fiice ale lui Dumnezeu: „Mamelor li se încredințează misiunea supremă oferită vreodată muritorilor, aceea de a instrui și modela corect mintea copiilor lor.”
În procesul de educare a copiilor, mă simțeam adesea o ciudată, din cauza deciziilor de a nu face unele lucruri pe care prietenii mei și cei de la biserică păreau să le facă cu ușurință. Deoarece mă luptam cu o adicție disperată și încercam să nu mă uit la filme, nu m-am simțit niciodată comod la ideea de a le prezenta copiilor ceva de care eu mă chinuiam atât de mult să scap. Nu voiam să le prezint lucruri dăunătoare – nici măcar pe unele care doar distrăgeau atenția –, lucruri ce aveau să rămână în mintea lor pentru tot restul vieții.
Astăzi Îl laud pe Dumnezeu când îi văd niște tineri adulți cărora le place să citească din Biblie. Este ceva de care sunt atrași în mod natural. Constituie temelia vieții lor.
Mare mi-a fost bucuria când am primit flori, chiar zilele trecute, prin rețeaua Netflorist. Era un aranjament superb de boboci de floarea-soarelui. Iar când am citit felicitarea, inima mi s-a umplut de laudă pentru Domnul. Fiul cel mic, care avea ziua de naștere următoarea zi, îmi trimisese buchetul. Pe felicitare scria: „Doar vreau să îți mulțumesc din adâncul inimii pentru modul în care m-ai crescut, pentru toate deprinderile, valorile, principiile și toate celelalte, dar, mai mult decât orice, îți mulțumesc că ne-ai învățat despre Dumnezeu. Am ales floarea-soarelui ca simbol pentru lumina pe care o pot aduce în viața altora datorită ție, mamă.”
Acesta a fost cel mai frumos buchet pe care l-am ținut vreodată în brațe. Razele de lumină pe care le aducem în viața copiilor noștri se pot întoarce într-adevăr la noi după mulți ani. Învață-l pe copil calea pe care trebuie să o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (vezi Proverbele 22:6).
Îți mulțumesc, Doamne, pentru îndrumarea pe care ne-o oferi atunci când o cerem! Te slăvim pentru binecuvântările care devin copiii noștri, ca rezultat al educației primite de la noi! Tu, Doamne, ești părintele perfect!
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!
Exodul 34:6,7
Prin natura ei, inima omului este rece, întunecată și lipsită de iubire. O atitudine miloasă și iertătoare nu este o trăsătură firească a omului, ci este rezultatul influenței Duhului divin, care i-a impresionat inima. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19).
Dumnezeu… nu ne tratează după cum merităm. El nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogățiile dragostei Sale, pentru a ne face să fim vrednici de ea. El nu este răzbunător. Nu caută să ne pedepsească, ci să ne răscumpere. Chiar și severitatea pe care o manifestă prin actele providenței Sale are scopul de a ne feri de căderi. El este cuprins de o dorință puternică de a alina durerile oamenilor și de a pune balsamul Său vindecător pe rănile lor. Este adevărat că Dumnezeu „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7), dar este dispus să îndepărteze vinovăția.
… Toți cei a căror inimă simte împreună cu inima Iubirii Infinite vor căuta să îndrepte, nu să condamne. Domnul Hristos locuind în suflet este un izvor care nu seacă niciodată. Acolo unde se află El, va exista bunăvoință și o dorință nemăsurată de a le face bine altora.
Când cei căzuți în greșeală, cei ispitiți, victimele nenorocite ale păcatului apelează la ajutorul său, creștinul nu se întreabă dacă sunt vrednici, ci cum ar putea să le facă bine. El vede în cele mai degradate și mai nenorocite ființe umane făpturi pentru a căror salvare a murit Domnul Hristos și pe care Dumnezeu le-a încredințat copiilor Săi, în vederea lucrării de mijlocire. …
Viața multora e o luptă dureroasă; ei își cunosc defectele și lipsurile și se simt decăzuți și necredincioși; ei cred că nu au niciun motiv de mulțumire. Pentru mulți dintre acești oameni singuri, părăsiți și frământați, un cuvânt amabil, o privire care exprimă simpatie și înțelegere, o expresie de apreciere ar fi ca un pahar cu apă rece pentru un om însetat. Un cuvânt de simpatie, un gest de bunătate ar ușura povara care apasă greu pe umerii obosiți. Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate, în care nu este egoism, constituie o expresie a iubirii lui Hristos față de omenirea pierdută.
„Sufletul binefăcător va fi săturat și cel ce udă pe alții va fi udat și el” (Proverbele 11:25) (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 21–23).
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Nu opri o binecuvântare celui ce are nevoie de ea, când poți s-o faci.
Proverbele 3:27
Așa de dornică și de nerăbdătoare este inima Mântuitorului să ne facă primirea ca membri ai familiei lui Dumnezeu, încât El așază chiar în primele cuvinte pe care trebuie să le folosim când ne apropiem de Dumnezeu asigurarea rudeniei noastre divine: „Tatăl nostru”. (…) Când Îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”, recunoaștem că toți copiii Săi sunt frații noștri. Cu toții facem parte din marea rețea umană, toți suntem membri ai unei singure familii. În rugăciunile noastre, trebuie să-i includem pe toți semenii noștri, la fel ca pe noi înșine. Cine caută o binecuvântare numai pentru sine nu se roagă cum trebuie (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 103–105).
Noi suntem legați de Domnul prin cele mai puternice legături, și manifestarea iubirii Tatălui nostru trebuie să trezească cele mai filiale sentimente și recunoștința cea mai călduroasă. Legile lui Dumnezeu își au temelia în cea mai nezdruncinată dreptate și sunt astfel concepute încât să promoveze fericirea acelora care le păzesc (Review and Herald, 18 septembrie 1888).
În lecția credinței prezentată de Hristos pe munte, sunt descoperite principiile adevăratei religii. Religia îl aduce pe om în legătură personală cu Dumnezeu, dar nu în mod exclusivist, căci principiile cerului trebuie trăite în așa fel încât ele să ajute și să binecuvânteze omenirea. Copilul adevărat al lui Dumnezeu Îl va iubi pe El din toată inima sa și îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuși. El va fi interesat de concetățenii săi. Adevărata religie este lucrarea harului asupra inimii, care face ca viața să debordeze de fapte bune, ca o fântână alimentată de râuri vii. Religia nu constă numai din meditație și rugăciune. Lumina creștinului se manifestă prin fapte bune și așa este recunoscută de alții. Religia nu trebuie despărțită de problemele vieții. Ea trebuie să pătrundă și să sfințească obligațiile și planurile ei. Dacă cineva are o legătură adevărată cu Dumnezeu, spiritul de care este animat cerul îi va influența toate cuvintele și acțiunile. El Îl va proslăvi pe Dumnezeu prin faptele lui și-i va ajuta și pe alții să-L cinstească (Review and Herald, 18 septembrie 1888).
- Detalii
- Scris de: Ruxandra Pasztor
- Categorie: Devoțional de dimineață
Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
Romani 15:7
Odată cu alegerea acestei teme pentru devoțional, mi-am propus ca timp de 12 săptămâni să experimentez acceptarea. A fost interesant să văd frecvența provocărilor cu privire la acceptare. În textul de mai sus nu ni se spune să-i acceptăm doar pe anumiți oameni, pe cei care ne plac și care gândesc ca noi. Îndemnul este general, deschis și reciproc: „Primiți-vă unii pe alții!” Dincolo de „ce” trebuie să facem, mesajul evidențiază și „cum” să realizăm aceasta – „cum v-a primit și pe voi Hristos”. El ne-a primit, acceptat și iubit până la sacrificiu. Hristos ne-a primit în familia Lui și L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în noi.
Acceptarea celuilalt nu înseamnă că ne place sau aprobăm tot ceea ce face acesta. Darul acceptării necondiționate presupune acceptarea persoanei ca întreg, așa cum este, fără ca aceasta să însemne că suntem de acord cu tot ce face. Ca ființe umane, în esență, suntem la fel de buni și de valoroși. Până la urmă, oamenii din jurul nostru nu fac decât să reflecte ceea ce noi înșine suntem.
Așteptările ne pot otrăvi ușor viața. Noi vedem în alții doar ceea ce ne permite propria perspectivă. Vedem doar o parte, limitați de percepțiile noastre. Adesea pierdem ce poate fi mai important în ceilalți și din ce ne pot oferi, blocându-ne în a-i judeca după niște criterii personale limitate. În realitate, oamenii sunt mai mult decât reușim noi să vedem în ei. Dumnezeu nu ne-a chemat să îi schimbăm pe oameni, ci să îi ajutăm să Îl cunoască pe El, singurul care ne poate croi viața după tiparul veșniciei. Acceptarea e o stradă cu dublu sens. Dacă vrem să fim acceptați de ceilalți, trebuie să le arătăm că îi iubim și că îi prețuim așa cum sunt.
Concluzia mea, după cele 12 săptămâni, este că acest dar al acceptării vine de sus și înțelegerea perspectivei celuilalt, a contextului în care se află, a trecutului, a faptului că este un copil al lui Dumnezeu, duce la acceptarea necondiționată în Hristos. Te încurajez să începi azi acest proces, spre fericirea ta și a familiei tale!