Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Ionuț Stăvărachi
- Categorie: Devoțional de dimineață
Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”
Matei 25:40
Cineva povestea despre o ocazie când a ajuns în Israel târziu, într-o vineri după-amiază, exact când totul era pe cale să se închidă pentru Sabat. Transportul public nu mai era disponibil, iar familia unde urma să fie cazat se afla la 25 de kilometri depărtare. Așa că și-a luat valiza și a început să meargă pe jos spre direcția indicată. Nu a ajuns departe, că o familie l-a văzut și l-a invitat să petreacă Sabatul cu ei. A acceptat invitația lor și toți au avut un timp minunat. Când a venit sâmbătă seara, a urcat în autobuz și a plecat mai departe la familia care îl aștepta.
În contextul vieții de astăzi, care sunt șansele ca această experiență să se repete? În afară de hotel, mai găsim astăzi un loc sigur pentru a ne odihni când suntem în altă localitate? Trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu o criză de ospitalitate în societatea noastră, criză care poate fi văzută în scepticismul cu care îi privim pe cei de lângă noi, dar și în ostilitatea pe care o avem față de imigranți/refugiați. Această criză afectează aproape întreaga lume, uneori în moduri și mai puțin vizibile. Poate că ne este foarte greu să ne deschidem inima și să ajutăm pe cineva în nevoie din cauza evenimentelor neplăcute de care am auzit sau am avut parte. Un străin ne zâmbește și aceasta ne face să ne întoarcem cu precauție, gândindu-ne la sinceritatea intențiilor acestuia. Constatăm că până și prietenii și rudele stau la mesele noastre mai rar decât mai înainte.
În calitate de creștini, trebuie să arătăm bunătate față de toți; nu numai față de oamenii pe care îi cunoaștem, ci și față de străini. Ospitalitatea moare peste tot. Suntem concentrați mai mult asupra noastră, și acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Trebuie să răspundem și grijilor și nevoilor altora, oferind întotdeauna o mână de ajutor.
La fel cum mulți oameni L-au primit pe Isus în casele lor cu brațele deschise, așa ar trebui să facem și noi. Când slujim altora, Îi slujim lui Hristos.
- Detalii
- Scris de: Ionuț Stăvărachi
- Categorie: Devoțional de dimineață
Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.
Luca 10:33
Se povestește că un pastor a predicat într-o zi despre frumusețea cerului pregătit de Dumnezeu. După ce a terminat predica, la ieșire, l-a abordat un frate bogat spunându-i: „Pastore, ai predicat foarte frumos despre cer. Mi-ai spus totul despre frumusețea lui, dar nu mi-ai spus unde este locul acesta.” La care pastorul i-a răspuns: „Mă bucur că ai ascultat predica de astăzi. Săptămâna aceasta am fost la un frate foarte sărac. El se află la ultima casă din satul apropiat. În acea casă vei găsi un frate bolnav care stă la pat. Dacă te vei duce să îi oferi ceva provizii, spunându-i că i le-ai adus în numele Domnului și Mântuitorului nostru, dacă vei lua Biblia și îi vei citi din Psalmii 23 și te vei pleca pe genunchi ca să te rogi pentru el, ai să vezi cerul. Dacă nu îl vei vedea, am să îți dau eu banii pentru acele provizii.” După o săptămână, fratele nostru se apropie de pastor și îi spune plin de bucurie: „Pastore, am văzut cerul! Am petrecut cincisprezece minute în el!”
De cele mai multe ori ne gândim la ospitalitate ca fiind legată doar de ceea ce putem face în casele noastre. Însă Julia Sugarbaker ne face să privim mult mai departe când afirmă că „ospitalitatea este pur și simplu o oportunitate de a arăta dragoste și grijă”. A fi ospitalier înseamnă a fi dispus să arăți grijă față de semenul tău chiar și când nu ești acasă.
Mântuitorul, în faimoasa pildă a samariteanului milostiv, ne vorbește despre disponibilitatea samariteanului de a îngriji de nevoia celui căzut între tâlhari. Înțelegând urgența cazului și inventariindu-și mijloacele de a face bine, nu a mai stat pe gânduri și i-a alinat rănile evreului, punându-l pe măgar și transportându-l până la cel mai apropiat han, apoi plătind în avans pentru cazarea și îngrijirea acestuia.
Cerul nu este locuit de oameni egoiști, interesați doar de binele personal și atât. Cerul este plin de oameni care înțeleg să nu amâne momentul intervenției, care sunt gata să se jertfească, arătând astfel dragoste și grijă pentru aproapele lor.
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori!”
Numeri 13:30
Al treilea înger zboară prin mijlocul cerului, vestind poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Aceasta este lucrarea ce trebuie făcută în aceste zile din urmă. Solia nu pierde nimic din putere pe măsură ce înaintează în zbor. Ioan vede lucrarea crescând în putere, până când pământul întreg se umple de slava lui Dumnezeu. Solia: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui” să fie transmisă cu voce tare. Ființele omenești trebuie să ducă mai departe lucrarea Domnului cu zel și energie întețite. În cămin, în școală și în biserică, bărbați, femei și tineri trebuie să se pregătească să dea lumii solia. (…) Acum, chiar acum, avem nevoie de oameni ca Iosua și Caleb. Avem nevoie de tinere și de tineri puternici, devotați și cu sacrificiu de sine, care să iasă în față (Letter 134, 1901).
Avem nevoie astăzi de oameni de o totală credincioșie, de bărbați care Îl urmează pe Domnul, de bărbați care nu sunt dispuși să tacă atunci când trebuie să vorbească, de bărbați tari ca oțelul când vine vorba despre principii, care nu caută să se dea în spectacol, ci care umblă smeriți cu Dumnezeu, sunt răbdători, buni, îndatoritori, curtenitori, care înțeleg că știința rugăciunii este aceea de a exercita credința și de a face fapte care să fie spre slava lui Dumnezeu și spre binele poporului Său. (…) Pentru a-L urma pe Isus, este necesară o convertire totală la început și o repetare a acestei convertiri în fiecare zi (CBAZȘ, vol. 1, p. 1113).
Credința în Dumnezeu a fost cea care i-a dat curaj lui Caleb, l-a apărat de teama de oameni și l-a făcut în stare să stea curajos și neclintit în apărarea dreptății. Prin sprijinirea pe puterea aceasta, pe Generalul puternic al oștirilor cerului, fiecare ostaș credincios al crucii poate primi tărie și curaj pentru a birui obstacolele ce par de netrecut (Review and Herald, 30 mai 1912).
- Detalii
- Scris de: Sally Lam-Phoon
- Categorie: Devoțional de dimineață
Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!
Psalmii 24:1
Cuvintele sunt de multe ori insuficiente pentru a exprima bucuria simțită de o mamă atunci când își ține în brațe pentru prima dată copilul nou-născut. Au trecut aproape 40 de ani de când am avut această experiență, dar încă îmi amintesc cum inima îmi era plină de dădea peste cu dragoste pentru acea mică creație a lui Dumnezeu – darul Lui pentru noi. În cazul multor părinți, un copil naște un puternic simț al responsabilității, precum și o minunată oportunitate de a modela copilul spre ceea ce Dumnezeu dorește să fie. Din păcate, mulți părinți încearcă să-și modeleze copiii pentru a-și împlini propriile lor visuri neîmplinite. Dar niciodată nu a fost aceasta intenția lui Dumnezeu în ceea ce privește educația.
Copiii sunt încredințați părinților lor pentru un timp limitat – părinții sunt administratorii lui Dumnezeu. Responsabilitatea părinților este aceea de a-și ajuta copiii să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu în calitate de Tatăl lor ceresc. Eu cred că a fi părinte este ceva similar cu a înălța un zmeu. Dumnezeu ne înmânează zmeul, adică pe copiii noștri, apoi ne spune: „Ajută-mă să înalț acest zmeu pentru un timp.” Așa că noi contribuim la lansarea zmeului, ținând sfoara aproape de noi. Cu cât copilul e mai mic, cu atât părinții trebuie să-l țină mai aproape, amintindu-și că ei sunt aleși să facă din cei mici niște ucenici pentru Isus. Pe măsură ce copiii cresc, asemenea unui zmeu care se înalță tot mai sus – prinzând curenții –, trebuie să începem să dăm drumul din ce în ce mai mult sforii pentru ca zmeul să ajungă la o înălțime mult mai mare.
Apoi, într-o bună zi, Dumnezeu spune: „Dă-mi înapoi sfoara; zmeul este al Meu, iar Eu îl voi înălța de acum!” Atunci când se întâmplă acest lucru, părinții trebuie să învețe să se dea la o parte și să-L lase pe Dumnezeu să preia comanda. Această sarcină nu e ușoară; ar putea fi ceva dureros, dar copiii ajung la un punct în viață când au nevoie să se lanseze pe cont propriu. Atunci avem nevoie să ne amintim că Dumnezeu ne iubește copiii mult mai mult decât îi iubim noi, că trebuie să le respectăm viața privată și independența, rămânând în același timp disponibili în caz că au nevoie de ajutorul nostru. Din acel moment, copiii sunt redați în mâinile sigure ale lui Dumnezeu; rolul nostru este să mijlocim pentru ei în fiecare zi.
Tată, ajută-mă să-mi țin aproape copiii cât sunt mici și să-i învăț despre dragostea Ta! Dă-mi înțelepciune să știu când să las zmeul să zboare mai sus, având încredere că se află în mâinile Tale!
- Detalii
- Scris de: Ionuț Stăvărachi
- Categorie: Devoțional de dimineață
Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.
1 Petru 4:8-10
La începutul bisericii primare, creștinismul nu a fost bine privit de către cei care nu erau de acord cu ideile predicate. Împotrivirea s-a manifestat în unele cazuri mai voalat, dar în altele, cu violență. Așa îl vedem pe Saul din Tars că se alătură eforturilor sângeroase de stârpire a „ereziei creștine”. Drept urmare, toți creștinii s-au împrăștiat prin Iudeea și Samaria (Faptele 8:1). În cuvintele de mai târziu, Saul recunoaște: „În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine” (Faptele 26:11).
Mulți creștini au fost forțați să își părăsească cetățile și căminurile căutându-și adăpost pe lângă cei care aveau aceeași credință ca a lor. Ospitalitatea practicată de creștinii din cetățile care i-au adăpostit a fost o ocazie de a arăta în mod practic spiritul lui Hristos de jertfire și de slujire pentru cei în nevoie.
Chiar și apostolul Pavel (fostul Saul) a avut nevoie de găzduire în cetățile prin care a trecut, în căutare de oameni deschiși la mesajul Evangheliei. În Romani 12:13, el le oferă un sfat prețios tuturor creștinilor: „Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.” Aici Pavel spune că fiecare creștin trebuie să ia parte la nevoile celorlalți, ocupându-se de lipsurile fraților lor ca și cum ar fi ale lor, fiind gata să împartă cu cei nefericiți. Este mai mult decât darea de milostenie; este aplicarea poruncii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:39).
Atunci când cineva este găzduit, fie numai și pentru o noapte, acesta vine cu propriile obiceiuri și preferințe, care pot crea gazdei unele neplăceri. De aceea, apostolul este nevoit să sublinieze în textul de astăzi „fără cârtire”.
Dragostea pe care o avem față de Hristos trebuie să străpungă barierele care ne separă pe unii de alții, înlăturând eventualele semne de deranj din partea gazdei. Creștinul este dator înaintea lui Dumnezeu să le slujească celorlalți cu voioșie.