
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
… Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ.
Efeseni 3:14,15
Noi, creștinii, facem parte din „marea familie a cerului și a pământului” – o familie în care sunt cuprinși băieții și fetele, bărbații și femeile, îngerii cerești, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Însă, din nefericire, după intrarea păcatului în lume, Diavolul și-a început lucrarea de distrugere a familiei. Am ajuns astfel să nu mai știm cum ar trebui să arate o familie creștină. Nu că nu ne-am prețui părinții ori familia în care am crescut, ci că în generația actuală familia disfuncțională nu mai este excepția, ci norma. Există o singură cale de a avea bucuria și pacea cerului în casa noastră: aducerea Domnului Isus Hristos în familie.
În afară de timpul devoțional personal, una dintre cele mai bune căi de a reface unirea cu Domnul Isus Hristos este aceea de a cultiva obiceiul important al timpului devoțional al familiei.
Închinarea împreună este la fel de importantă pentru familie cum este timpul devoțional personal pentru un individ. Timpul dedicat închinării în familie este o ocazie de a ne exprima recunoștința pentru binecuvântările primite și de a conștientiza nevoia de a căuta „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui” (Matei 6:33). Închinarea regulată în familie Îl invită pe Domnul Isus să ocrotească familia, creează o atmosferă spirituală și îi unește pe membrii familiei.
Iată câteva idei preluate din cartea Îndrumarea copilului, pp. 519–522, pentru a înființa altarul în familia ta.
- Fixează ora de închinare dimineața și în jurul apusului soarelui.
- Tata conduce altarul, iar în absența lui, mama.
- Cere protecția îngerilor.
- Să fie scurt și interesant.
- Să nu depindă de împrejurări.
- Elementele închinării în familie:
» Rugăciunea de deschidere
» Lectură (o povestire sau un pasaj din Biblie)
» Intonarea unui imn
» Rugăciunea de închidere
Să nu fie neglijat nici când aveți musafiri.
Săptămâna aceasta, începe să practici în familia ta închinarea de dimineață și de seară!
Atunci I-au adus niște copilași, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Și Isus le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.”
Matei 19:13-15
Copiii sunt moștenirea lui Dumnezeu. Sufletul copilașului care crede în Hristos este la fel de prețios în ochii Lui ca îngerii ce stau lângă tronul Său. Ei trebuie să fie aduși la Hristos și educați pentru Hristos. Trebuie să fie îndrumați pe calea ascultării, nu dedați poftelor și vanității.
Atunci când ucenicii au căutat să le îndepărteze pe mamele care îi aduceau pe cei mici la Hristos, El le-a mustrat îngustimea credinței, spunând: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.”
El era întristat de faptul că ucenicii mustrau mamele pentru că-și aduceau copiii la El; prin cuvinte sau acțiuni, ucenicii transmiteau că harul Său era limitat, iar copiii ar trebui ținuți departe de El. (...)
O mare responsabilitate este așezată pe umerii părinților, deoarece educația și instruirea care formează destinul veșnic al copiilor și tinerilor sunt primite din fragedă pruncie. Misiunea părinților este aceea ca, neobosiți și conștiincioși, să planteze în inima copiilor lor sămânța bună: aceea care va aduce o recoltă de obiceiuri bune, adevăr și ascultare de bunăvoie.
Obiceiurile corecte și virtuoase formate în tinerețe își vor pune în general amprenta în drumul fiecăruia prin viață. În cele mai multe cazuri, cei care Îl onorează pe Dumnezeu și cinstesc binele vor fi găsiți ca având lecția învățată înainte ca lumea să-și imprime chipul păcatului asupra sufletului. (...)
Oh, dacă părinții ar fi cu adevărat fiii și fiicele lui Dumnezeu! Viața lor ar fi atunci plină de lucrări bune. O atmosferă cerească le-ar înconjura sufletul. Cererile lor cele mai arzătoare după har și îndrumarea Duhului Sfânt s-ar ridica până la cer, iar religia s-ar răspândi prin intermediul casei lor precum razele pline de lumină și căldură răspândite pe pământ (That I may know Him, p. 40).
(El), prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.
Efeseni 3:20
Cu mult înainte ca eu să realizez că am nevoie de ceva, Dumnezeu S-a gândit la lucrul acela. Înainte ca eu să-mi dau seama că am nevoie de sacrificiul Fiului Său, El a făcut deja sacrificiul de care am eu nevoie. Cu mult înainte ca eu să știu că am nevoie de iertare pentru păcatele mele, Dumnezeu a făcut posibil ca lucrul acesta să devină o realitate. Înainte ca să inspir pentru prima dată aerul acestei planete, Dumnezeu m-a luat în calcul în planul Său pentru veșnicie. Chiar și acum, El Se îngrijește de nevoile mele.
A-ți păsa de cineva înseamnă exact acest lucru. Înseamnă să iei în considerare nevoile celuilalt și să le împlinești cu drag – chiar fără să ți se ceară lucrul acela. Înseamnă să iei în calcul trecutul celuilalt și să răspunzi prin acceptare. Înseamnă să fii atent la prezent și să faci provizii pentru viitor. A lua în considerare nevoile sau perspectiva celuilalt – aceasta este dragostea adevărată.
Textul biblic prezintă un adevăr – Dumnezeu S-a gândit la noi înainte ca noi să realizăm că avem nevoie de El. Și „…poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”.
Dacă ne vom gândi la modalitatea aceasta de a iubi, vom putea dărui la rândul nostru celor de lângă noi, începând cu partenerul de viață și cu copiii. Această perspectivă este mai mult decât atractivă, atât pentru mine, cât și pentru familia mea.
Este minunat atunci când soția mea înțelege programul meu aglomerat și îl completează cu atingeri tandre ale dragostei – o masă preferată, masaj ușor de relaxare sau pur și simplu o îmbrățișare la culcare. La fel de minunat este când și eu fac același lucru… Deși cred că mai am de lucru la capitolul acesta. Când facem lucrul acesta unul pentru altul, știm că ne pasă la unii de alții și lucrul acesta ne face să ne simțim minunat… adică iubiți!
În ce fel poți avea grijă de partenerul tău de viață astăzi, fără să fie nevoie să-l întrebi ce nevoi are?
Doamne, dă-mi putere să văd, dincolo de rutina zilnică, adevăratele nevoi!
Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea. Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.
Efeseni 5:22,25; 6:1,4
Respectul este atitudinea de apreciere, de stimă și de considerație față de celălalt. Apostolul Pavel indică aici o poziție subordonată a soției față de soț, însă această supunere nu implică în niciun caz inferioritate. Supunerea cerută soției este de felul aceleia care se poate manifesta doar între egali; nu o ascultare servilă, ci o supunere de bunăvoie în privințele în care bărbatul a fost calificat de către Făcătorul său să fie cap (Geneza 3:16).
Pe de altă parte, răspunsul bărbatului nu este de a-i porunci soției, ci de a o iubi. În privința aceasta, soțul trebuie să-L imite pe Domnul Hristos, urmărind fericirea soției sale. E simplu și ușor să-ți iubești soția supusă și la fel de simplu și de ușor este să-i fii supusă soțului tău iubitor.
În Scriptură, neascultarea de părinți este socotită ca unul dintre cele mai mari rele. Ascultarea din partea copiilor este rațională și justă. Începând de la naștere și pentru mulți ani, copilul este cu totul dependent de grija părinților. Nu poate exista viață de familie ordonată fără ascultare din partea copiilor. Dar lucrul și mai important este că un copil neascultător de părinți cu siguranță va fi neascultător și de Dumnezeu.
Însă ascultarea cerută de la copii trebuie să aibă o bază morală. Nivelul actual scăzut al autorității părintești are drept cauză, uneori, cerințele nedrepte sau chiar brutale adresate copiilor de către părinți. Dacă ascultarea este obținută prin mijloace violente, aceasta se face în dauna încrederii și a respectului.
Așadar, respectul este o condiție esențială pentru relațiile de familie împlinite, pașnice și fericite. El acționează ca un bumerang. Îl oferi, îl vei primi înapoi. Nu respecți, atunci nu te aștepta să fii respectat.
Locuința celor neprihăniți [Dumnezeu] o binecuvântează.
Proverbele 3:33
Dacă Îl avem pe Hristos mereu în inimile noastre, vom fi creștini atât acasă, cât și în altă parte. Cel care este creștin va avea cuvinte amabile pentru rudele lui și pentru cei din anturajul lui. El va fi amabil, curtenitor, iubitor, înțelegător și se va educa pentru a locui în familia de sus. Dacă este un membru al familiei regale, el va reprezenta împărăția către care merge. Le va vorbi blând copiilor lui, fiind conștient că și ei sunt moștenitori ai lui Dumnezeu, membri ai curții cerești. Printre copiii lui Dumnezeu nu trebuie să existe un spirit aspru (Review and Herald, 20 septembrie 1892).
Nu uita că așa cum ești în familia ta vei fi și în biserică. Așa cum îți tratezi copiii, așa Îl vei trata și pe Hristos. Dacă nutrești un spirit necreștin, Îl dezonorezi pe Dumnezeu. (…) Nu poziția îl face pe om. Ci Hristos, care ia chip în el, îl face vrednic să primească cununa nepieritoare a vieții (Manuscript 21, 1903).
Dumnezeu dorește ca fiecare să înceapă să trăiască creștinește acasă. Omul va fi în biserică și în orice tranzacție de afaceri exact cum este acasă la el. Dacă se va supune călăuzirii Duhului Sfânt în cămin, dacă își va înțelege răspunderea de a se ocupa de cei de acolo, atunci, când va fi în poziții de răspundere, se va comporta la fel. Aducându-și aminte de bunătatea lui Hristos față de el, le va arăta celorlalți aceeași iubire și amabilitate. (…)
Principiile cerului trebuie aplicate în fiecare familie, în disciplina fiecărei biserici, în fiecare așezământ, în fiecare instituție, în fiecare școală și în toate lucrurile care trebuie administrate (General Conference Bulletin, 3 aprilie 1901).
Bărbați și femei, copii și tineri sunt cântăriți în balanța cerului pentru evaluarea comportamentului lor în cămin. Cel care este creștin acasă este creștin pretutindeni. Religia adusă în familie exercită o influență ce nu poate fi măsurată (Manuscript 34, 1899).