Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Ramona Cioclu
- Categorie: Devoțional de dimineață
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
Psalmii 107:21
Zi ploioasă și înnourată de toamnă, zi de luni… Am intrat în clasă pentru o nouă oră de engleză, dar atmosfera de afară părea să fi ajuns și în interior: elevii erau nemulțumiți că plouă, că pauza e prea scurtă, că mai e mult până la sfârșitul programului, că trebuie să meargă la autobuz… Toți erau parcă împietriți în această stare și nimic nu părea să-i motiveze și să-i pregătească de oră. Trebuia să găsesc ceva care să le schimbe modul de a privi acea situație. I-am rugat să se gândească la măcar un lucru pentru care ar putea fi mulțumitori, pozitivi, dar parcă le cerusem imposibilul, ceva inexistent. Știind că sunt creștini tradiționali, i-am întrebat dacă știau rugăciunea Tatăl nostru. S-au ridicat trei sau patru mâini. Am început să scriu pe tablă rugăciunea în limba engleză.
M-am oprit la cuvântul „bread” (pâine) și i-am întrebat dacă ar putea trăi fără hrană. Fiind în majoritate băieți, răspunsurile negative au venit imediat. Apoi i-am rugat să se gândească la lipsa altor lucruri esențiale: apă, aer, lumină, căldură, familie, casă… și lista a continuat. Tabla s-a umplut apoi de lucruri considerate banale, dar care sunt, în esență, vitale. Au înțeles mesajul transmis, și atmosfera s-a schimbat.
Asemenea elevilor mei și noi de multe ori uităm să ne bucurăm de lucrurile prezente zilnic în viața noastră și ne concentrăm doar pe lipsuri și pe neajunsuri, pe imperfecțiuni și pe dorințe neîmplinite. Murmurăm nerecunoscători, criticăm și suntem negativi. Nu conștientizăm faptul că un comportament nemulțumitor nu ne afectează doar pe noi, ci și pe ceilalți din familia noastră, din biserica noastră, din jurul nostru. În loc să vedem mesajul cântării, auzim nota falsă sau nereușită, identificăm greșeala gramaticală din predică, dar nu mesajul, gălăgia produsă de vreun copil, dar nu atmosfera de întâlnire cu Dumnezeu.
Ia-ți timp astăzi să te gândești la binecuvântările pe care le primești în fiecare clipă și împarte această bucurie cu cei dragi! Astfel, inima ta va fi plină de laudă și de bucurie!
- Detalii
- Scris de: Ramona Cioclu
- Categorie: Devoțional de dimineață
Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.
Efeseni 5:16
Era anul 2019. Eram din nou profesor-diriginte la clasa a IX-a, la un colegiu de stat. Multitudine de documente de completat, procese-verbale de scris, interminabile situații de transmis urgent, încât ora părea de doar câteva minute, iar pauzele deveneau doar clipe de comunicare. Nu aveam timp să îi cunosc pe elevi, să îi ascult! Celelalte clase mai mari îmi reproșau că nu mai stau de vorbă cu ei în pauze, că nu mă mai văd prin școală să îi îndrum, să le transmit un gând frumos, să le zâmbesc, să-i încurajez; iar eu nu le spuneam decât: „Nu am timp!”
Într-o zi, când încercam să găsesc un filmuleț de scurt metraj pentru a-l folosi la oră, am descoperit un clip muzical nou: N-avem timp! A fost pentru mine ca o redeșteptare, o conștientizare a faptului că, în goana mea după anumite sarcini de lucru, pierdeam din vedere ce era esențial – ELEVUL: a-l asculta, a-l sfătui. Am rămas marcată de acel cântec și nu am putut să ascund de copii această realitate prezentată, așa că după ora de engleză, în pauză, le-am arătat videoclipul. Au rămas atât de uimiți de adevărurile prezentate, încât nici nu am apucat bine să le propun să facem un proiect cu acel cântec că au și fost de acord. L-am cântat cu ei în clasă, pe casa scării profesorilor, unde l-am filmat pentru proiect și unde, deoarece răsuna pe holuri, ceilalți elevi ieșeau din clasă pentru a-l asculta. A fost ca o redeșteptare comună! Au învățat să prețuiască familia, prietenii, timpul petrecut în rugă, pentru a nu mai sfârși „dezamăgiți și obosiți”, așa cum accentuează cântecul.
Cred că toți ne regăsim prinși în acest vârtej al timpului, când facem „totul doar în grabă”. Ia-ți timp astăzi să-l apreciezi pe cel de lângă tine, să comunici cu familia, să te rogi lui Dumnezeu, și vei câștiga timp, vei deveni mai liniștit, mai motivat!
Spune-i azi unei persoane dragi ce mult înseamnă ea pentru tine, și vei „răscumpăra vremea”!
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
Faptele apostolilor 24:16
Tăria caracterului constă în două lucruri: puterea voinței și puterea stăpânirii de sine. Mulți tineri consideră în mod greșit că pasiunile puternice, necontrolate, sunt o dovadă a tăriei de caracter; dar adevărul este că acela care este stăpânit de pasiunile lui este un om slab. Adevărata măreție și noblețe a omului este măsurată prin puterea lui de a-și stăpâni și controla sentimentele, și nu prin puterea sentimentelor care îl subjugă (Îndrumarea copilului, pp. 161–162).
Niciodată nu trebuie să ne pierdem controlul asupra noastră. Fiecare trebuie să păstreze înaintea sa modelul desăvârșit. Este un păcat să vorbim nervoși sau arțăgoși sau să fim mânioși, chiar dacă nu rostim niciun cuvânt. Noi trebuie să ne purtăm cu demnitate, reprezentându-L cum se cuvine pe Hristos. Exprimarea unui cuvânt sub impulsul mâniei este asemenea unei cremene care lovește o altă cremene – ea aprinde dintr-odată mânia.
Să nu fii niciodată ca un ghimpe. Să nu-ți îngădui ca în cămin să folosești cuvinte aspre, iritate. Trebuie să-L inviți pe Oaspetele ceresc să vină în căminul tău, în același timp pregătind totul pentru ca El și îngerii Lui să poată să rămână la tine. Trebuie să primești neprihănirea lui Hristos, sfințirea Duhului lui Dumnezeu, frumusețea sfințeniei, astfel încât să le poți descoperi celor din jurul tău Lumina vieții. (…)
Cândva, un renumit împărat aflat pe patul de moarte a spus: „Dintre toate cuceririle mele, una singură îmi aduce acum alinare și consolare și aceasta este cea pe care am câștigat-o asupra propriei mele firi impetuoase.” Alexandru cel Mare și Iuliu Cezar au descoperit că este mai ușor să supui lumea decât să te cucerești pe tine însuți. După ce au cucerit națiune după națiune, ei au căzut – unul dintre ei, victimă a nestăpânirii de sine, iar celălalt, a ambiției lui nebunești (Îndrumarea copilului, pp. 95–96).
Cea mai înaltă dovadă a caracterului nobil al unui creștin este stăpânirea de sine (Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 290).
În lucrarea lui Dumnezeu ești continuu într-o școală în care poți învăța lecțiile stăpânirii de sine, ale demnității sfințite, ale comportamentului și manierelor nobile și alese (Letter 174a, 1902).
- Detalii
- Scris de: Kellie Frazier
- Categorie: Devoțional de dimineață
Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei rodul dătător de pace al neprihănirii.
Evrei 12:11
De câte ori te-ai auzit spunându-le copiilor tăi: „Chiar nu mă asculți?” Noi, părinții, tindem să o spunem des. Adevărul este că ei ne ascultă, ne aud. Ceea ce nu fac este să se supună. Ascultarea și supunerea sunt două lucruri diferite.
Într-o zi, copilul nostru mijlociu, în vârstă de șase ani, a pus o scândură de 30 de centimetri pe trotuarul nostru. Lângă ea a pus o doză de băutură carbogazoasă găsită în garaj. Apoi a plasat o piatră mare lângă ea. În timp ce vorbeam cu o vecină în zona garajului, îl vedeam cu coada ochiului pe fiul meu. L-am urmărit cum își manevra metodic comorile în timp ce încerca să creeze ceva nou din ele. Prinsă în vorbă cu vecina, nu eram în totalitate sigură de ce făcea. Parcă îl văzusem cum s-a aplecat, a pus lemnul peste doză, în echilibru, apoi a pus piatra la celălalt capăt al scândurii.
M-a trecut un fior până în măduva oaselor – un accident era gata să se întâmple. Am întrerupt-o pe vecină la timp pentru a vedea piciorul băiețelului meu în aer îndreptându-se spre scândură.
„Nu, băiete, nu!” am strigat. S-a uitat la mine, apoi în jos. „Nu călca pe scândură!” am continuat, „O să te...”. Următorul lucru pe care l-am auzit a fost un „trosc”! Piciorul lui a apăsat pe celălalt capăt al scândurii, proiectându-i piatra direct în frunte. A căzut și a început să urle în timp ce pe fruntea lui mică și delicată își făcea apariția un cucui cât un ou de mare.
Acel cucui a fost o consecință destul de consistentă pentru acea zi. Nu eram nevoită să îl mai disciplinez pentru că nu „ascultase” de mine. Mi-a spus mai târziu în acea seară că mă auzise. Însă nu s-a supus. Mintea lui nu putea să înregistreze ceva de care el nu voia să asculte.
„Nu, copilul meu, nu face așa ceva! O să suferi!” Iată ce ne spune Salvatorul nostru, dar mintea noastră totuși nu înregistrează ceva ce noi nu suntem pregătiți să auzim. Consecințele naturale par a fi uneori ca mâna grea a disciplinei, dar cu siguranță este cea mai bună măsură de disciplină pe care o pot folosi părinții pentru a-și arăta dragostea cea mai profundă pentru copiii lor.
O, Doamne, dă-mi o inimă dornică de ascultare și supunere! Îți mulțumesc pentru că mă iubești!
- Detalii
- Scris de: Rica Vasilache
- Categorie: Devoțional de dimineață
Fă să strălucească fața Ta peste robul Tău și învață-mă orânduirile Tale!
Psalmii 119:135
Clopoțelul a sunat de intrare, iar eu, înarmată cu „arsenalul” de profesor, m-am îndreptat spre sala de clasă.
După câteva momente de socializare, a urmat devoționalul zilnic. Am început prin a le spune o povestire cu un băiețel care a ieșit la plimbare cu bunica lui. Ajungând în dreptul unei catedrale, au pășit înăuntru, iar băiețelul a rămas uimit de ce a văzut.
A doua zi, la școală, a început să le povestească entuziast colegilor despre plimbarea din ziua precedentă și, mai ales, despre interiorul catedralei. Prinzând câteva frânturi din discuție, învățătoarea l-a întrebat:
– Spune-mi, te rog, ce te-a impresionat cel mai mult la catedrală?
Băiețelul s-a oprit o clipă, apoi a răspuns fără nicio ezitare:
– Sfinții inundați în lumină!
Revenind la elevii mei din clasă, am încercat să-i introduc în atmosfera plină de splendoare a unei catedrale: cupola maiestuoasă, armoniile orgii care pătrund în sufletele credincioșilor… Și totuși, copilul a fost cucerit de sfinții inundați în lumină. De ce oare?
Conducând cu grijă discuția, i-am provocat pe elevi să identifice sursa acelei lumini. Așa am descoperit că sfinții pictați pe vitralii erau inundați de lumina soarelui, care pătrundea prin fiecare fibră a trupului lor.
La final, unul dintre elevi s-a rugat astfel: „Doamne, ajută-ne să fim și noi sfinți inundați în lumina Ta!”
Ce gând înălțător! Dumnezeu dorește să ne inunde cu lumina prezenței Sale atât pe noi, profesorii, cât și pe elevii noștri. El vrea să reflectăm strălucirea caracterului Său, iar oamenii, privind la noi, să vadă faptele noastre bune și să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri.
Astăzi, când te pleci în rugăciune, gândește-te la școlile adventiste și la toți profesorii implicați în lucrarea de educație. Roagă-te ca aceștia să reflecte lumina feței Sale, devenind călăuze sigure pe drumul spre Împărăție!