- Detalii
- Scris de: Marius Andrei
- Categorie: Devoțional de dimineață
Așadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea și cele prin care ne zidim unii pe alții!
Romani 14:19
A zidi înseamnă să te arăți entuziasmat de faptul că ești alături de cel drag. Înseamnă să recunoști și să apreciez creșterea pe care o vezi în viața celuilalt. Înseamnă să îndepărtezi orice cuvânt de critică și să le înlocuiești cu cuvinte care pot să construiască și să susțină dezvoltarea caracterului. A zidi înseamnă să fii fericit atunci când îl/o vezi. Înseamnă să faci complimente legate de lucrurile pe care le face bine sau să observi atunci când face orice efort de schimbare. A zidi înseamnă să faci comentarii pozitive legate de progresul făcut, oferind astfel motivații suplimentare pentru dezvoltarea caracterului.
Ce faci atunci când partenerul de viață face un lucru bun? Gândește-te la acele lucruri care de obicei nu-i stau în fire. El te întreabă cum ți-a fost ziua sau ea se apropie de tine cu afecțiune. El își aduce aminte să ducă gunoiul sau ea își ia timp să spele mașina. Cum reacționezi?
De prea multe ori, reacția noastră față de astfel de încercări personale este plină de sarcasm, scepticism sau suspiciune. Spunem sau gândim lucruri precum – „a fost bine, dar nu este destul”, „eu aș fi făcut altfel”.
A ajuta la zidire înseamnă să privești la lucrurile bune. Înseamnă să renunți la a mai privi jumătatea goală a paharului și să vezi eforturile celuilalt ca fiind paharul întreg. Este adevărat că nu te întreabă mereu ce mai faci, dar a făcut-o astăzi. Primește lucrul acesta! Nici ea nu îți spală mereu mașina, dar a făcut-o astăzi. Apreciază efortul făcut!
Ar trebui ca de fiecare dată să ne gândim la acele lucruri bune din cadrul relației de cuplu pentru a putea avea o perspectivă pozitivă asupra relației noastre.
Ce efort al partenerului de viață poți aprecia astăzi?
Doamne, scapă-ne de perspectiva paharului pe jumătate gol al relației noastre!
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Ca ploaia să curgă învățăturile mele, ca rouă să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeață, ca picăturile de ploaie pe iarbă.
Deuteronomul 32:2
Noi trebuie să fim martori pentru Hristos; și vom fi atunci când vom crește zilnic până la statura deplină de bărbați și femei în Isus Hristos. Este privilegiul nostru să creștem zilnic, mai mult și tot mai mult, în asemănare cu El. Atunci vom dobândi puterea de a ne exprima dragostea față de El într-o vorbire mai elevată, mai curată; atunci ideile noastre vor fi mai larg cuprinzătoare și mai profunde, iar judecata noastră va deveni mai sănătoasă și mai vrednică de încredere, în timp ce mărturia noastră va avea în ea mai multă viață și mai multă siguranță. Noi nu trebuie să cultivăm limbajul pământesc și să fim atât de familiarizați cu limbajul oamenilor, încât limbajul Canaanului să fie pentru noi nou și străin. Noi trebuie să învățăm în școala lui Hristos. Cu toate acestea, realitatea este că mulți sunt satisfăcuți cu o experiență foarte limitată în lucrurile spirituale, deoarece demonstrează, în rugăciunile și în mărturia lor, o slabă cunoaștere a lucrurilor spirituale. Se dă pe față o judecată mai puțin sănătoasă în aspectele care privesc interesele noastre veșnice decât în problemele noastre pământești, trecătoare.
Creștinii trebuie să fie elevi credincioși în școala lui Hristos, învățând mereu mai mult despre cer, mai mult din cuvintele și din voia lui Dumnezeu, mai mult despre adevăr și despre cum să folosească apoi cu credincioșie cunoștința pe care au dobândit-o (Youth’s Instructor, 28 iunie1894).
Principala cerință în ce privește limbajul este ca el să fie curat, amabil și sincer – exprimarea exterioară a unor virtuți lăuntrice. Cea mai bună școală pentru un asemenea limbaj, pentru învățarea lui, este căminul.
Cuvintele pline de amabilitate sunt pentru suflet ca roua și ca o ploaie liniștită. Scriptura ne spune despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Lui, astfel încât El știa „să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). Și Domnul ne cere ca și vorbirea noastră „să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare”, „ca să dea har celor ce… aud” (Coloseni 4:6; Efeseni 4:29). (Căminul adventist, p. 435). Când inima este curată, din ea vor izvorî comori de înțelepciune (Ibidem, p. 438).
- Detalii
- Scris de: Desiree Julies
- Categorie: Devoțional de dimineață
Cine își aduce aminte de certare apucă pe calea vieții, dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greșite.
Proverbele 10:17
Una dintre cele mai importante lecții pe care un copil trebuie să le învețe este disciplina. Este ușor de zis, dar mai greu de făcut. Iată câteva sfaturi pe care poate le vei considera utile:
Stabilirea unui program fix poate ajuta foarte mult la menținerea disciplinei. Ar trebui fixat un timp pentru închinarea în familie, ora de culcare, mese, timpul de joacă etc. Bineînțeles, copiii ar trebui să învețe în același timp să fie flexibili, pe măsură ce diferite situații întrerup uneori și cele mai înrădăcinate rutine.
Consecvența este esențială dacă se dorește ca disciplina să fie eficientă. Cum altfel vor putea copiii noștri să știe care sunt limitele? Coerența între părinți trebuie de asemenea să existe. Dacă un părinte este mai indulgent, iar celălalt este strict, copiii vor profita de acest lucru. Ei sunt experți în manipulare. Dacă au fost încălcate regulile, ar trebui să fie suportate consecințele. Acest lucru pregătește copilul pentru viața în societate.
O alimentație simplă constând în alimente pe bază de plante, nuci și cereale ajută, de asemenea, disciplinei. Facilitează funcționarea optimă a creierului, mărește capacitatea de concentrare a copilului și promovează un comportament adecvat. Consumul de zaharuri simple ar trebui să fie menținut la un nivel minimal.
Regulile definite în mod clar și adaptate ar trebui să fie respectate și urmate sistematic de un set de consecințe, în cazul în care acestea sunt încălcate. Învață-ți copiii să se respecte pe ei înșiși, precum și drepturile și proprietatea celorlalți. Arată-le cum să fie buni administratori ai timpului și banilor lor. Încurajează-i să-și pună ținte și standarde înalte pentru ei. Dezvoltă-le simțul responsabilității prin desemnarea de treburi casnice pe care să le îndeplinească. Aceste lucruri încurajează autodisciplina. Caută oportunități de a-ți lăuda copilul pentru lucrurile bine realizate.
În final, tratează-ți copiii cu respect și demnitate. Nu-i pedepsi niciodată când ești furios/furioasă. Caută moduri de a le îmbunătăți stima de sine, arătându-le dragostea uriașă pe care Dumnezeu o are pentru ei.
Doamne, Te rog, ajută-mă să-mi cresc copiii cu o înțelepciune cerească, cu o porție sănătoasă de bun-simț, presărată din belșug cu bunătate și servită cu râsete!
- Detalii
- Scris de: Petronela Timaru
- Categorie: Devoțional de dimineață
Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun; cântați numele Lui, căci este binevoitor.
Psalmii 135:3
În toamna anului 2016, proaspăt reîntoarsă în țară după o perioadă mai lungă petrecută în Londra, am fost chemată să lucrez ca educatoare la grupa de copii a Centrului educațional înființat sub tutela Bisericii Adventiste din Piatra Neamț. A fost un început timid, cu cinci copii, dar pe parcursul anilor următori, alți și alți copii au venit să primească o educație de calitate în instituția noastră, care din vara anului 2019 a fost autorizată de Inspectoratul Școlar.
În anii care au urmat s-a observat o creștere constantă, atât a numărului de copii și a calității serviciilor oferite, cât și a experienței și competențelor mele, absolvind cursurile facultății de Pedagogie a Învățământului Primar și Preșcolar. În septembrie 2020 , instituția noastră de învățământ, devenită oficial Școala Primară Elisei, și-a deschis porțile pentru prima clasă a învățământului primar. În septembrie 2021 am răspuns cu bucurie chemării de a lucra ca învățătoare la clasa pregătitoare, clasa fiind formată majoritar din copilașii cărora le-am fost educatoare chiar de la grupa mică.
Cu ocazia serbării de sfârșit de an, părinții celor 21 de copii de la clasele pregătitoare și I, care în proporție de 80% nu sunt membri adventiști, au fost invitați în sala mare a bisericii pentru a asista la un frumos program, când copiii lor, prin cântece și prin poezii, și-au arătat recunoștința pentru întruparea minunată a lui Isus Hristos, pentru a ne mântui. Uitându-mă în sală și văzând-o mai plină decât la o ocazie obișnuită de întâlnire a membrilor bisericii, nu am putut decât să-L laud pe Dumnezeu pentru modul minunat în care reușește să conducă și să dezvolte orice proiect misionar, atunci când scopul este de a forma și a educa mințile fragede pentru a deveni oameni de valoare în societate și, prin harul Său, moștenitori ai Împărăției cerești.
- Detalii
- Scris de: Valentina Ciurea
- Categorie: Devoțional de dimineață
Aruncă-ți pâinea pe ape, și după multă vreme o vei găsi iarăși!
Eclesiastul 11:1
După logica umană, pare că textul îndeamnă la cea mai proastă investiție. Însă această metaforă ne oferă o idee măreață: investește, seamănă, educă! Aceasta este o poruncă însoțită de o promisiune care trebuie să ne propulseze înainte fără a face prea multe calcule matematice. Ușor de zis, greu de împlinit! Uneori stăm cu ochii ațintiți spre „ape” pentru a identifica dacă se zărește ceva din pâinea aruncată. Cuvântul „găsi” poate însemna că am căutat sau că pur și simplu am găsit întâmplător, însă oricare ar fi calea de a găsi, rolul activ al risipitorului de pâine este doar la momentul în care o aruncă. Apoi, este limitat de așteptare. Câteodată observăm plutind firimituri, ca aici:
Era o zi plăcută de primăvară, atât de plăcută că ne-a scos afară din grădiniță, cu mic cu mare. Concentrată la jocul copiilor, care roiau ca niște albinuțe, am auzit că cineva insista strigându-mă de dincolo de gard. Era mama unui copil pe care îl îndrumasem cu dragoste patru ani, în grădinița noastră creștină. Voia să mă salute, însă Dumnezeu avea și o surpriză pregătită. În curtea noastră pluteau multe baloane primite de la librăria pe care o vizitaserăm cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii. Acesta a fost liantul care a determinat-o să-mi spună o întâmplare.
Învățătoarea fetiței ei le ceruse școlarilor să-și aducă fiecare la școală cartea preferată pentru a citi împreună câte puțin din fiecare. Fetița a dus „Biblia pentru copii”. Învățătoarea nu a dorit să citească nimic din cartea ei, oferindu-i explicații pe care copilul nici măcar nu le-a putut auzi din cauza tristeții. Ziua următoare a schimbat cartea, convinsă că „doamna” va citi și din cartea ei, dar… nu a citit nimic, motivând că este o povestire prea lungă. De data aceasta luase cartea Talita (redă învierea fiicei lui Iair). Trist, nu? Cu sentimentele acestea în suflet, nu am observat însă minunea din spatele întâmplării: pentru copilul acesta creștin ortodox, cărțile preferate erau legate de Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt firimiturile pe care le regăsim după un timp.
Susțineți instituțiile creștine! Credeți în ele, promovați-le, vizitați-le, rugați-vă pentru ele și pentru cei care vor să-L aibă ca model pe Dumnezeu!