Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Ionel Soponariu
- Categorie: Devoțional de dimineață
Să învățați pe copiii voștri în ele și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.
Deuteronomul 11:19
Astăzi este o zi pe care Dumnezeu ne-o oferă în dar, pentru a trăi frumos și a ne folosi toate darurile pe care El ni le-a dat în folosul semenilor noștri, începând din casa noastră. Unele dintre cele mai mari daruri primite de la Dumnezeu sunt copiii sau nepoții noștri. Pe ei Dumnezeu ni i-a dat în grijă să-i creștem și să-i educăm pentru această viață, dar mai ales pentru a moșteni viața veșnică. Atât de important este acest aspect, încât Tatăl ceresc îl repetă de mai multe ori; ne oferă chiar și manualul pentru învățătură – Biblia. În Cuvântul lui Dumnezeu găsim învățătura de bază pentru educația copilului în familie. Aceste legi eterne trebuie să le întipărim în mintea celor mici folosind orice mijloc și orice împrejurare pe care le avem la dispoziție.
„Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (Deuteronomul 6:7).
,,Căminul este locul în care trebuie să înceapă educația copilului. Aici este prima lui școală. Aici, avându-i pe părinți ca educatori, copilul trebuie să învețe lecțiile care îl vor călăuzi de-a lungul întregii vieți – lecțiile respectului, ascultării, stăpânirii de sine. Influențele educației din cămin au o putere hotărâtoare – spre bine sau spre rău. În multe privințe, ele sunt tăcute și treptate, dar, dacă sunt exercitate spre bine, vor avea efecte vaste în favoarea adevărului și a neprihănirii. Dacă un copil nu este învățat corect în cămin, Satana îl va educa prin mijloacele pe care le alege el” (Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 107).
Doresc să avem izbândă în această misiune nobilă și esențială deopotrivă pentru viața pământească și pentru cea veșnică a celor mai dragi ființe – copiii și nepoții noștri.
- Detalii
- Scris de: Corina Diaconu
- Categorie: Devoțional de dimineață
Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale și ți-a cunoscut călătoria în această mare pustie.
Deuteronomul 2:7
Prima instituție de educație a avut loc în Eden, familia fiind mediul relațional cel mai bun pentru o dezvoltare armonioasă. Familia încă este cel mai favorabil mediu pentru dezvoltarea caracterului. A urmat educația dată poporului în cei 40 de ani în pustie. Apoi, școlile profeților au fost un instrument eficient și un bun model pentru școlile noastre de astăzi.
Ellen White, în cartea Lucrarea misionară medicală, vorbește despre școlile medicale, despre predarea principiilor de sănătate, despre avantajele școlilor mici, despre necesitatea înființării mai multor școli și despre nevoia de a merge înainte. „Dumnezeu a pregătit pe poporul Său pentru a lumina lumea. (…) În toate părțile trebuie înființate sanatorii, școli, case de editură, cu tot ceea ce le este necesar pentru împlinirea lucrării Sale.”
Având în vedere mesajul lui Dumnezeu transmis prin profetul său, în anul 1991, la Brăila, au fost puse bazele Școlii Postliceale Sanitare „Doctor Luca”. Acest lucru a fost posibil datorită unui doctor vizionar, Ene Paulini, unei echipe cu spirit misionar și contribuției Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Un aport deosebit la dezvoltarea școlii l-au avut beneficiarii direcți (elevii și părinții). Toate acestea au fost posibile cu sprijinul persoanelor și asociațiilor care au investit bani, timp și cunoștințe pentru dezvoltarea acestui vis frumos. Până în prezent, Școala Postliceală Sanitară „Doctor Luca” a avut un număr de 1.300 de absolvenți, ale căror calitate a pregătirii și dedicare îi face să fie foarte apreciați atât în țară, cât și în străinătate. Obiectivul principal a fost acela de a introduce credința în Dumnezeu și în Biblie la baza dezvoltării intelectuale a elevilor. Credem că Școala Postliceală Sanitară „Doctor Luca” din Brăila, în cei 31 de ani de funcționare, și-a atins acest obiectiv principal. Ne dorim ca în continuare Dumnezeu să fie cu noi, să ne binecuvânteze și să nu ducem lipsă de nimic.
Vă îndemn ca astăzi, în rugăciunea personală, să mijlociți pentru bunul mers al școlilor adventiste.
- Detalii
- Scris de: Jerry D. Thomas
- Categorie: Devoțional de dimineață
Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
1 Ioan 4:8
Isus le-a dezvăluit ascultătorilor Lui un alt nume al Suveranului universului: „Tatăl nostru”. El a dorit ca ei să înțeleagă ce dragoste plină de tandrețe le poartă și cât de mult a tânjit după prezența lor. I-a învățat că lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare persoană „cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmii 103:13). Dumnezeu ca Tată iubitor este un concept singular printre religiile lumii. Celelalte religii învață că ființa supremă trebuie să fie mai degrabă temută decât iubită. Acestea venerează o zeitate crudă care trebuie înduplecată prin sacrificii, nu un Tată care Își revarsă bogăția dragostei peste copiii Săi. De vreme ce evreii care trăiau pe timpul lui Isus deveniseră atât de lipsiți de această valoroasă învățătură dată de profeții lor, revelația lui Isus despre dragostea părintească a lui Dumnezeu părea un nou dar oferit umanității.
Evreii susțineau învățătura că Dumnezeu îi iubea pe cei care Îl slujeau, adică pe aceia care trăiau după regulile stricte ale rabinilor, iar, pentru ceilalți locuitori ai pământului, El simțea doar mânie și îi blestema. Isus a afirmat că acest lucru nu este adevărat. Întreaga lume, atât cei buni, cât și cei răi, e scăldată în razele dragostei lui Dumnezeu. Ei ar fi trebuit să învețe acest adevăr chiar din natură, „căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45). Dumnezeu ne iubește cu o dragoste uluitoare.
Pe măsură ce dragostea noastră pentru El va crește, vom începe să percepem lungimea, lățimea, înălțimea și adâncimea iubirii Lui, ceva imposibil de măsurat. Dumnezeu nu forțează niciodată pe nimeni. Dragostea este instrumentul cu care El îndepărtează păcatul din inima umană. Cu iubire, El transformă mândria în umilință și preface ura și scepticismul în dragoste și credință.
Dumnezeu este dragoste. La fel ca razele solare, dragostea, lumina și bucuria se revarsă dinspre El peste toată creația Sa. Stă în natura Lui să ofere. Toată ființa lui Dumnezeu înseamnă dragoste neegoistă. El ne cere să fim perfecți, așa cum și El este perfect – în același fel. Noi trebuie să fim un izvor de lumină și binecuvântare pentru cercul nostru de influență, așa cum și Dumnezeu este pentru univers. Noi înșine nu deținem lumină, dar lumina iubirii Lui strălucește peste noi, iar noi o putem reflecta.
Tată, ajută-ne să înțelegem marea dragoste pe care ne-o porți și ajută-ne să o împărțim cu semenii noștri!
- Detalii
- Scris de: Adrian Neagu
- Categorie: Devoțional de dimineață
Ei au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
Matei 17:8
Când fetița noastră cea mare nu învățase încă să citească, îi plăcea foarte mult să îi povestim din Biblie. Era atrasă de felul în care decurgea povestirea și ar fi vrut de fiecare dată să îi mai spunem încă o istorie. Nu îmi aduc bine aminte personajul de care îi povesteam într-o ocazie, dar știu că, dintr-odată, ne-a întrebat: „Până la urmă a fost un om bun sau un om rău?”
Aceasta este, fără îndoială, una dintre întrebările acelea dificile, la care nu prea poți să dai un răspuns cu „da” sau „nu”. Mai mult chiar, înțelegerea pe care noi o avem despre viață și despre natura umană ne face de multe ori să observăm că oamenii pe care îi considerăm buni fac fapte rele, iar cei pe care îi considerăm răi aleg să se comporte cu bunătate. Așa ajungem să ne întrebăm, pe bună dreptate: cine este bun și cine este rău?
În general, noi considerăm că bun este cel care se poartă cu noi cu bunătate și cu îngăduință, în vreme ce rău este cel care ne tratează cu răceală sau cu asprime. Doar că, atunci când gândim lucrurile așa, noi devenim criteriul bunătății, ceea ce este cu totul greșit. Judecându-i pe alții în funcție de cum ne tratează ei pe noi, ne asumăm o responsabilitate pe care Dumnezeu Și-a păstrat-o doar pentru Sine. Tocmai pentru că știa lucrul acesta, Isus ne-a poruncit: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12).
Care este criteriul bunătății pe care îl aducem în atenția copiilor noștri? Cum îi putem învăța să aibă încredere în ceilalți într-o lume a păcatului, în care oricine, deci chiar și noi, îi poate dezamăgi, la un moment dat? Poate că doar acum putem înțelege de ce Domnul Isus i-a spus tânărului bogat: „Pentru ce Mă numești bun? (...) Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu” (Luca 18:19).
Noi suntem buni doar în măsura în care dăruim din bunătatea Sa. Nu avem o bunătate intrinsecă pe care să o etalăm, ci orice gest de amabilitate, de dragoste, de abnegație pe care îl facem nu este decât o prelungire a bunătății Sale, un gest pe care El îl face prin noi. Acesta este contrar naturii noastre egoiste, dar când Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne schimbe, viața noastră va semăna tot mai mult cu viața Lui. Iar aceasta, spun toți cei care au experimentat-o, este cea mai fericită viață.
Doamne, ajută-mă astăzi să fiu un ambasador al bunătății Tale pentru copiii mei și pentru toți cei din jurul meu!
- Detalii
- Scris de: Florian Moț
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și ce-ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.
2 Timotei 2:2
Textul biblic citat în introducere, chiar dacă vorbește despre lucrarea evanghelistică, poate fi folosit și în domeniul educației creștine și sugerează trei aspecte importante care trebuie să îi caracterizeze pe educatori.
În primul rând, educatorul trebuie să învețe de la alții. Dispoziția și efortul de a învăța, de a asimila informațiile și metodologia didactică trebuie să îl caracterizeze pe tot parcursul carierei didactice.
Al doilea aspect vizează calitatea profesională și morală a celui care oferă educația. Educația creștină are nevoie de excelența academică, de seriozitatea și probitatea morală a educatorului.
Cel de-al treilea aspect este legat de capacitatea și de eficiența educatorilor de a-i învăța pe alții. Aportul științei predării informațiilor deținute maximizează șansele unui bun proces educațional. Dacă va căuta să își dezvolte abilitățile pedagogice, profesorul creștin se va bucura să vadă rezultate tot mai bune la elevii săi.
„Adevăratul dascăl nu este mulțumit cu o gândire ștearsă, cu o minte leneșă sau o cu memorie slabă. El caută neîncetat realizări mai înalte și metode mai bune. Viața sa este marcată de o creștere continuă. În lucrarea unui astfel de învățător există o prospețime și o putere înviorătoare care îi trezește și îi inspiră pe elevii săi.
Învățătorul trebuie să fie competent pentru munca sa. Trebuie să posede înțelepciunea și tactul pe care le pretinde lucrul cu mintea altora. Oricât de înalte ar fi cunoștințele sale științifice, oricât de bune înzestrările sale în alte domenii, dacă nu dobândește respectul și încrederea elevilor săi, eforturile lui se vor dovedi inutile” (Educație, p. 278).
Dacă ai primit chemarea de a-i educa pe alții, consacră-te și astăzi lui Dumnezeu și roagă-L să te ajute să te dezvolți în continuare pentru această lucrare înaltă!