- Detalii
- Scris de: Kora-Emina Pohrib
- Categorie: Devoțional de dimineață
Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.
Eclesiastul 3:11
În călătoria noastră prin viață, constatăm uneori greșeli ireversibile, care ne pot schimba cursul vieții. Ratăm un examen important și pierdem poate un an de studiu; eșuăm la un interviu și pierdem o slujbă. Și așa adunăm, în desaga anilor, nereușite, neîmpliniri care ne umbresc fericirea. În același curs al vieții sunt presărate și puncte forte, evenimente mărețe care ne propulsează înainte. Cum putem găsi un echilibru între toate acestea pentru ca viața noastră să aibă o ascensiune constantă?
Cuvintele înțeleptului Solomon sunt demne de luat în calcul în găsirea unui răspuns: „Orice lucru, El îl face frumos la vremea lui” (Eclesiastul 3:11). Etapele vieții au fost ordonate atât de înțelept de Creatorul nostru, încât să nu pierdem nimic din ce ne-ar aduce bucurie și împlinire. Copilăria cu jocurile inocente, adolescența cu încrederea că toată lumea este a ta, tinerețea plină de planuri îndrăznețe, maturitatea și bătrânețea încărcate de înțelepciune și de experiență. Toate acestea contribuie la fericirea continuă a omului trecător.
Pentru ca fiecare etapă să se bucure de scopul pentru care a fost lăsată, avem nevoie de educație. Dar cum definim conceptul de educație? În cartea Educație de Ellen White găsim următoarea idee: „Adevărata educație se definește ca o dezvoltare armonioasă a tuturor capacităților – o pregătire deplină și adecvată pentru această viață și pentru viața viitoare, veșnică.” Tot această autoare spune că educația începe în familie. Dar unde se continuă? Personal am parcurs întregul drum academic de până acum în școli creștine adventiste: grădinița, școala primară, gimnaziul și liceul. În prezent sunt studentă la Universitatea Adventus. Concluzia la care am ajuns este că sistemul educațional adventist reușește să realizeze în elev planul divin, acea dezvoltare armonioasă intelectuală, fizică și spirituală. „Orice lucru, El îl face frumos la vremea lui” când etapele vieții sunt parcurse în cadență perfectă, alături de El.
Te invit să cuprinzi în rugile tale și școlile adventiste din țara noastră. Acolo, Dumnezeu realizează adevărate opere de artă, caractere pentru Împărăția Sa.
- Detalii
- Scris de: Gary Reinbold
- Categorie: Devoțional de dimineață
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6:33
Când copiii intră în tablou, viața se aglomerează. Existența ți se schimbă drastic atunci când vine acasă primul copil, indiferent cât de organizat ești. Viața tinde să se învârtă în jurul copiilor, iar timpul liber, dacă aveai timp liber înainte, este scump și aproape inexistent.
Timpul pentru devoțional se evaporă foarte ușor când petrecem timp cu copiii și facem tot ce presupune viața de părinte. Mereu există jucării de adunat, haine de spălat, vase de care să te ocupi, să nu mai zic de cumpărăturile și treburile zilnice. Nu îți trebuie mult până să te aglomerezi și să uiți de prioritățile spirituale.
Una dintre primele noastre priorități ca părinți ar trebui să fie menținerea unei relații strânse cu Dumnezeul și Salvatorul nostru. Pe măsură ce copiii cresc, începem să ne închinăm cu ei înainte de culcare, dar, deși acest obicei este unul bun, nu ar trebui să substituie timpul nostru personal cu Dumnezeu.
Lasă-ți copiii să te vadă când îți petreci timpul în devoțiune personală, în loc să-l amâni până după ce îi pui la culcare. Este mult mai bine să îți iei timp pentru închinare când copiii sunt încă treji și pot observa încă din primii ani că aceasta este o prioritate pentru tine. Vasele pot aștepta, împachetatul hainelor poate aștepta, jucăriile pot aștepta, pentru că închinarea este mult mai importantă.
Copiii noștri ne vor observa pe măsură ce cresc. Ce vor percepe ei ca fiind prioritățile noastre? Este foarte bine că ne văd dând cu aspiratorul, tunzând iarba, făcând curățenie în garaj, citind și relaxându-ne. Acestea sunt lucruri bune. Dar amintește-ți că au nevoie să ne vadă că petrecem timp consolidându-ne relația spirituală cu Dumnezeu și cu partenerul de viață. Dacă Dumnezeu a decis că este o prioritate să pună la dispoziție un plan de salvare pentru noi, este numai corect ca noi să profităm de ocazie și să ne luăm timpul necesar pentru menținerea relației cu El. Exemplul acesta are pentru copiii noștri beneficii eterne.
Doamne, Îți mulțumesc pentru darul timpului! Ajută-ne să ne folosim timpul și să facem din viața spirituală una dintre cele mai mari priorități, pentru a le oferi copiilor noștri un exemplu demn de darul Fiului Tău!
- Detalii
- Scris de: Costel Petrea
- Categorie: Devoțional de dimineață
Poate ieși ceva bun din Nazaret?
Ioan 1:46
Isus s-a născut într-un loc care părea că nu promitea nimic, pentru conducătorii religioși care măsurau totul după standardele vremii și ale religiei tradiționale. Nazaretul era un cătun fără importanță pe harta Galileei, departe de Ierusalim și având și o proastă reputație.
Când Filip l-a găsit pe Natanael și i-a spus: ,,Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif” (Ioan 1:45), replica a venit imediat: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (v. 46). Și, după toate aparențele, avea dreptate.
Profetul evanghelist al Vechiului Testament, Isaia, a prezis de asemenea modul disprețuitor în care avea să fie tratat Mântuitorul lumii din cauza originii Sale.
„El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă” (Isaia 53:2-3).
Și Dumnezeu, care nu greșește niciodată, L-a trimis pe Singurul Său Fiu „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” ca să crească și să fie protejat într-o familie sărmană chiar în Nazaret, având o mamă evlavioasă și un tată adoptiv neprihănit.
Aparent fără nicio perspectivă, fără educație formală, Isus, cel mai mare Om de pe planeta noastră, a avut ca profesori o mamă credincioasă și un tată devotat, oameni care și-au îndeplinit cu credincioșie marea responsabilitate. Ei au fost pentru Isus, totodată, profesori de Biblie și de teologie practică.
Despre Isus s-a putut spune că „în El era viața, și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1:4) și că El era Lumina care ,,luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o” (v. 5).
Adevărata educație va urmări să-l pună pe copil în legătură cu cerul folosind Biblia ca sursă de inspirație. Citirea Sfintelor Scripturi încă din copilărie îi va umple mintea cu înțelepciune și, astfel, îi va dezvolta un caracter nobil.
Apostolul Pavel spune: „Cei ce sunt în Hristos Isus nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1).
Da, învață-l pe copil, ia-ți timp să-l pui în legătură cu Dumnezeu prin Cuvântul Scripturii, cere ajutorul Duhului Sfânt și, când va ajunge mare, va influența în bine societatea.
- Detalii
- Scris de: Mihai Maur
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.
Marcu 11:25-26
Începuse iarna anului 1940. În subsolul unei case din zona ocupată de naziști, în Franța, prin mila unei familii, un tată, o mamă și trei copii își găsiseră adăpost de urgia de afară, dar și de soldații care-i căutau cu insistență. Făcuseră imprudența de a se opune cotropitorilor, erau pe lista proscrișilor și, în plus, mai aveau o problemă… de familie. Frații bărbatului, oportuniști, dăduseră mâna cu ocupanții și, ca răsplată, acum împărțeau bunurile imobiliare ale fugarilor. Ura față de dușmani era nesemnificativă în comparație cu ceea ce simțeau acum pentru cei de același sânge. Resentimentele creșteau în fiecare zi. Dar seara, pe genunchi, tatăl rostea rugăciunea pentru toți. Într-una dintre seri, a început ruga „Tatăl nostru”; cuvintele curgeau încet de pe buze, „… și ne iartă Tu pe noi”, și apoi liniște: 10 secunde, 30, un minut… Copiii deschid ochii – nu mai știe tata mai departe? Apoi, brusc, tatăl le cere să se ridice. Nu se mai putea ruga. Cum să aștepți iertarea Cerului când nu-ți poți ierta semenii?
De câte ori nu ne rugăm pentru iertare cu sufletele încărcate de resentimente, de invidie sau de ură? Chiar realizăm că astfel nu-I dăm posibilitatea Domnului să ne mântuiască? A nu fi în stare să ierți înseamnă a nu înțelege dimensiunea iertării Lui, adâncimea dragostei Lui! Ellen White spune: „Nu trebuie să credem că, dacă aceia care ne-au vătămat nu vin să-și mărturisească răul, noi suntem îndreptățiți să nu-i iertăm. E datoria lor, fără îndoială, să-și umilească inima prin pocăință și mărturisire; dar […] când sperăm să fim iertați de greșelile noastre față de Dumnezeu, și noi trebuie să iertăm tuturor acelora care ne-au greșit” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 113).
Ia astăzi o decizie spre mântuire; fii gata să ierți oricui, oricând, oricât! Și apoi, fii sigur, El te va ierta!
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Apoi să te bucuri, cu levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ție și casei tale.
Deuteronomul 26:11
Mulțumiri și laude trebuie aduse lui Dumnezeu pentru binecuvântările materiale și pentru orice ajutor pe care îl revarsă asupra noastră. Dumnezeu vrea ca fiecare familie pe care El o pregătește să locuiască în locașurile veșnice de sus să-I dea slavă pentru comorile bogate ale harului Său. Dacă în cămin copiii ar fi educați și instruiți să Îi fie recunoscători Dătătorului tuturor lucrurilor bune, atunci am vedea un element al harului ceresc manifestându-se în familiile noastre. Bucuria s-ar vedea în viața de familie și, venind din astfel de familii, tinerii ar aduce cu ei un spirit de respect și reverență în sălile de clasă și în biserică. În sanctuar, acolo unde Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său, s-ar manifesta grijă, respect pentru toate orânduirile închinării Sale și s-ar aduce laude și mulțumire pentru toate darurile providenței Sale. (…)
Fiecare binecuvântare materială ar fi primită atunci cu mulțumire și fiecare binecuvântare spirituală ar deveni de două ori mai prețioasă, pentru că percepția fiecărui membru al familiei a fost sfințită prin Cuvântul adevărului. Domnul Isus Hristos este foarte aproape de cei ce apreciază în acest fel darurile Sale pline de îndurare, care știu că toate lucrurile lor bune vin de la Dumnezeul nostru binevoitor, plin de iubire și de grijă, care Îl recunosc drept marele Izvor al oricărei mângâieri, Izvorul nesecat al harului (Manuscript 67, 1907).
Dacă ne-am exprima mai mult credința, dacă ne-am bucura mai mult de binecuvântările pe care știm că le avem – mila cea mare și iubirea lui Dumnezeu – atunci am avea mai multă credință și bucurie. Nicio limbă nu poate exprima, nicio minte mărginită nu își poate imagina binecuvântările ce decurg din aprecierea bunătății și iubirii lui Dumnezeu. Chiar aici, pe pământ, putem avea o bucurie asemenea unei fântâni ce nu seacă niciodată pentru că este alimentată de izvoare ce curg de la tronul lui Dumnezeu (Review and Herald, 2 iunie 1910).