


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Diabetul reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate la nivel mondial. În 1985, aproximativ 30 de milioane de persoane sufereau de diabet. În două decenii (2006), s-a ajuns la 246 de milioane (6-8% în zonele cu un stil de viaţa occidental). Se estimează că, în jurul anului 2025, numărul diabeticilor va depăşi 380 de milioane.
Problema principală este aceea că 50% dintre cei afectaţi nu îşi dau seama că sunt bolnavi. În plus, circa 40% dintre persoanele obeze suferă de diabet, dar nu ştiu asta. În statele industrializate, diabetul e răspunzător pentru jumătate din numărul amputărilor membrelor inferioare, e a doua cauză de orbire, a treia cauză de insuficienţă renală şi una din principalele cauze de deces.
Diabetul nu se vindecă, dar poate fi ţinut sub control şi se poate duce o viaţă normală prin respectarea unei alimentaţii bine planificate, prin efectuarea de exerciţii fizice regulate şi, dacă e necesar, prin administrarea tratamentului indicat de medic.
Despre creier şi despre corp s-au scris multe cărţi, însă despre armonia dintre ele şi capacitatea noastră de a face ca acestea să funcţioneze perfect există încă multe lucruri nedescoperite.
Sandra Nedelcu prezintă în această carte o perspectivă interesantă despre un stil de viaţă sănătos, despre calităţile incontestabile ale unei alimentaţii bazate pe fructe şi legume, o abordare diferită despre alimentaţie, despre ingredientele cu care ne hrănim mintea şi trupul.
Există multă informaţie în mediul online, însă acest material vă oferă posibilitatea de a accesa informaţii valoroase, calificate, despre un stil de viaţă sănătos, despre hormoni şi rolul lor în organism, despre cum funcţionează o dietă şi despre micile schimbări din viaţa noastră legate de alimentaţie şi influenţa lor pe termen lung.
Mulţumiri şi aprecieri autoarei Sandra Nedelcu, care ne oferă şansa de a privi dincolo de teorie şi care ne oferă soluţii practice, sustenabile.
Dr. Debora Fara,
medic rezident neurochirurgie
A függőség: betegség. – A könyv szándéka bemutatni azt, hogy amíg csak egy szikrája is él a kitörés szándékának, lehetséges a szabadulás. Fontos, hogy szembenézzünk gyengeségeinkkel, és a jövő értékesebb, szebb napjaiért fogadjuk el a segítséget. Ehhez nyújt támogatást ez a könyv. A kötet A/5 méretben jelent meg és színes képekkel illusztrált.
Ai cunoscut vreodată un creştin care debordează de bunătate autentică, indiferent de împrejurările în care se află? Vrei să ai parte de mai multă bucurie, dragoste, mulţumire sau optimism, dar nu ştii cum le poţi obţine? Dacă vrei să clădeşti o relaţie sinceră cu Isus, o relaţie atât de puternică, încât oamenii din jurul tău să observe, atunci cartea aceasta este foarte potrivită pentru tine.
Autorii, Annette şi Julian Melgosa, analizează nouă obiceiuri cheie - inclusiv rezilienţa, seninătatea şi umilinţa - care atunci când sunt cultivate, produc o spiritualitate profundă şi plină de roade. Cartea cuprinde zeci de sugestii practice, care fac uşoară implementarea în viaţa de zi cu zi a principiilor prezentate.
Deoarece reflecţia sinceră îi ajută pe oameni să adopte noi obiceiuri, fiecare capitol se încheie cu nişte întrebări care adâncesc înţelegerea principiilor şi motivează pentru acţiune şi angajament.
Deşi cartea aduce dovezi din cercetarea ştiinţifică şi oferă strategii psihologice pentru dezvoltarea personală , autorii scot în evidenţă, pe tot cuprinsul ei, principiile biblice. Această abordare complementară arată modul în care , prin harul lui Dumnezeu, putem trăi conform acestor principii creştine sănătoase.
Învață să gătești sănătos! este o ediție reactualizată, mult îmbunătățită, a cărții Gospodina eficientă (2006) și reprezintă un abecedar pentru cine dorește să deprindă arta de a găti sănătos. Sănătatea este bunul cel mai de preț al omului iar eforturile și resursele trebuie mobilizate în această direcție.
Autoarea deține un certificat în nutriție vegetariană, în urma cursurilor absolvite la Universitatea Cornell, SUA, în colaborare cu T. Colin Campbell Center for Nutrition Studies.