
Ai cunoscut vreodată un creştin care debordează de bunătate autentică, indiferent de împrejurările în care se află? Vrei să ai parte de mai multă bucurie, dragoste, mulţumire sau optimism, dar nu ştii cum le poţi obţine? Dacă vrei să clădeşti o relaţie sinceră cu Isus, o relaţie atât de puternică, încât oamenii din jurul tău să observe, atunci cartea aceasta este foarte potrivită pentru tine.
Autorii, Annette şi Julian Melgosa, analizează nouă obiceiuri cheie - inclusiv rezilienţa, seninătatea şi umilinţa - care atunci când sunt cultivate, produc o spiritualitate profundă şi plină de roade. Cartea cuprinde zeci de sugestii practice, care fac uşoară implementarea în viaţa de zi cu zi a principiilor prezentate.
Deoarece reflecţia sinceră îi ajută pe oameni să adopte noi obiceiuri, fiecare capitol se încheie cu nişte întrebări care adâncesc înţelegerea principiilor şi motivează pentru acţiune şi angajament.
Deşi cartea aduce dovezi din cercetarea ştiinţifică şi oferă strategii psihologice pentru dezvoltarea personală , autorii scot în evidenţă, pe tot cuprinsul ei, principiile biblice. Această abordare complementară arată modul în care , prin harul lui Dumnezeu, putem trăi conform acestor principii creştine sănătoase.
Cel mai uimitor lucru cu privire la creier este faptul că acesta nu este static, nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere chimic. Se află într-o continuă schimbare. Ori de câte ori o persoană învață ceva nou, fie conștient, fie inconștient, experiența respectivă modifică structura creierului. Alimentația, stilul de viață și alegerile zilnice modifică structura creierului.
Dată fiind complexitatea de structură și de funcție a creierului uman, nu ar trebui să ne mire faptul că, din când în când, sunt și unele probleme. Fie că ne place, fie că nu, stresul și anxietatea fac parte din viața de zi cu zi a celor mai mulți dintre noi. Și, fie că ne confruntăm cu efectele pe termen scurt sau cu lupte îndelungate împotriva tulburărilor anxioase, ceea ce numin „reacție la stres” va determina în cele din urmă măsura în care vom fi afectați de stres.
Depresia este una dintre cele mai comune, mai periculoase și mai temute forme de boală mintală. Nu ar trebui ca depresia și efectele sale nefericite să fie tolerate ca o boală de-o viață. Există speranță!
Din această carte veți afla:
- cum să vă dați seama dacă lipsa de energie pe care o resimțiți este cauzată de depresie sau de altceva;
- care sunt efectele surprinzătoare ale depresiei;
- care sunt cei 8 factori reversibili ce pot cauza depresie;
- ce alimente să alegeți ca să vă măriți nivelul de energie;
- cum să reduceți simptomele cauzate de renunțarea la medicația antidepresivă;
- care sunt beneficiile și riscurile medicamentelor antidepresive;
- cum să vă schimbați atitudinea și acțiunile;
- care sunt plantele care vă pot îmbunătăți starea de spirit, concentrarea și energia;
- cum să faceți față stresului;
- care este rolul important al alimentației în capacitatea creierului de a produce serotonină și alți neurotransmițători;
- cum să vă sporiți șansele de a duce o viață lipsită de depresie—și asta fără să depindeți de medicamente sau de consiliere.
Dr. Neil Nedley este specialist în medicină internă, axat în special pe gastroenterologie, sănătate mintală, medicină a stilului de viață și boli dificil de diagnosticat. El a pus la punct un program de recuperare din depresie pentru pacienții care nu răspund la tratamentul standard și folosește această abordare inovatoare pe propriii pacienți, dar și pe oameni din toate colțurile lumii care apelează la DVD-urile și manualele lui. Dr. Nedley dezvoltă resurse menite să îmbunătățească funcția cerebrală, să aducă succesul în viață, să trateze boala și să optimizeze sănătatea.
Hipertensiunea arterială. Deşi nu aţi primit încă acest diagnostic, până la trei sferturi din lumea modernă va trebui să se confrunte la un moment dat cu tensiunea arterială ridicată. Cu toate acestea, nu mai trebuie să fiţi o victimă.
Dr. David DeRose, Dr. Greg Steinke şi Trudie Li se folosesc de cercetări medicale inovatoare şi de decenii de experienţă clinică personală pentru a vă ghida într-o călătorie uimitoare de 30 de zile. Învăţaţi strategii simple, naturale, care i-au ajutat pe mulţi să işi reducă dozele medicamentelor sau să le elimine definitiv.
Știați că bolile cardiovasculare constituie principala cauză de morbiditate și mortalitate pe glob? Că ele răspund de 33% din totalul deceselor, adică aproximativ 18 milioane de vieți secerate în fiecare an?
Hipertensiunea arterială produce anual milioane de decese și cheltuieli uriașe din bugetele de sănătate ale guvernelor.
Specialiștii spun că 80-90% dintre bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin măsuri profilactice extrem de simple și necostisitoare.
Cartea aceasta îl învață pe cititor cum să țină la distanță potențialele pericole generate de această boală.
A consuma mai puţine alimente când există abundenţă de hrană, ar trebui sa fie infinit mai uşor decât a mânca mai mult când nu e nimic pe masă. Dar se pare că nu e aşa.
Pe măsură ce aburii şi motoarele electrice au înlocuit efortul muscular al omului şi abundenţa de hrană s-a generalizat, omenirea a cunoscut schimbări nu numai în alimentaţie şi în volumul de activitate fizică, ci şi în bolile de care suferă.
Pentru a obţine rezultate în combaterea obezităţii, e nevoie de o schimbare radicală a aspiraţiilor personale şi de dobândirea convingerii că un nou stil de viaţă constituie o necesitate, şi nu o opţiune. Slăbirea fără a face vreun efort, fără a schimba ce e de schimbat o promit numai şarlatanii, care fac averi exploatând naivitatea multora.