- Detalii
- Scris de: Daniel Paraschivescu
- Categorie: Devoțional exploratori
Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiți ai Mei.
Leviticul 20:26
Îmi amintesc cu drag de momentele copilăriei în care fiecare început de primăvară era o sărbătoare pe care o celebram, mai multe zile la rând, cu prieteni buni. Faptul că natura începea să prindă din ce in ce mai multă viața pe zi ce trecea, anima sufletele noastre de copii și ne aducea o fericire specifică. Primul semn că natura reînvia nu erau frunzele care îmbrăcau copacii, și nici buruienile, ci vestitorii primăverii, erau florile. Când răcoare dimineții dispărea și odată cu ea, și roua, întruneam gașca și ne anunțam părinții sau bunicii că mergem după flori. De îndată ce ajungeam în pădure începeam să cercetăm fiecare parte cu ochi agili și unde vedeam cele mai multe flori, acolo săream. De obicei primele flori care semnalau primăvara erau viorelele (ghiocei nu erau la noi), așa că primele buchete cu flori erau toate albastre. Întotdeauna ne doream să găsim și ceva deosebit. De aceea, când descopeream un nou pâlc de flori, nu doar că ne uitam cu atenție să vedem unde sunt viorelele cele mai mari, ci ne uitam și după ceva ce rareori aveam ocazia să găsim. Ne uitam după acea viorea care se distingea de celelalte. În timp ce toate celelalte erau de diferite nuanțe de albastru, ea era albă. Când unul dintre noi reușea să găsească o astfel de floare, cu greu se abținea să nu țipe că a găsit-o, până nu ajungea în buchetul lui. Regula era că cine a văzut-o primul, a lui e, dar cu tot cu regulă, unii erau mai rapizi. Așa că nu strigi că ai găsit-o până nu ai adăugat-o și-n buchet. Era un privilegiu să ai în buchet o floare atât de rară. Până la urmă, cui nu-i place ce e rar?
Cu toții căutăm flori rare, oameni rari. Sau să mă exprim mai bine, oameni care au trăsături de caracter rare. Bunătatea, respectul, blândețea, răbdarea, dragostea altruistă, sunt valori rare care se găsesc greu în lumea noastră stricată. Dumnezeu își dorește să fim copii deosebiți, întocmai ca acea viorea albă și rară.
- Detalii
- Scris de: Matias Stochici
- Categorie: Devoțional exploratori
Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”
Marcu 9:5
Te simţi bine atunci când eşti împreună cu ceilalţi exploratori în excursii, la întâlnirile de explo sau alte activităţi?
Ai vrea să nu se mai termine? Sau abia aştepţi să se încheie?
Ai dori să petreci mai mult timp împreună, să nu te mai desparţi?
De fiecare dată când se termină o întâlnire, o excursie, sau o tabără, mă întristează faptul că ne despărțim. Mi-aș dori să putem rămâne un timp mai lung împreună, să ne bucurăm mai mult și să ne jucam mai mult. Mi-aș dori la fel ca Petru să facem trei colibe sau corturi, sau căsuțe. Acum îl înțeleg pe Petru. Cu Isus, Moise și Ilie era foarte bine. Era lumină, era pace și liniște, iar toată agitația zilnică și îmbulzeala mulțimii dispăruseră. Cum te simți în momentele de studiu de dimineață , în timpul unei predici sau în timpul prezentării unui program în biserică? Liniștit, nervos, plictisit sau ai vrea să nu se mai termine? În aceste momente ne întâlnim cu Moise, Ilie și alți eroi ai Bibliei, dar cel mai important ne întâlnim cu Isus. Dacă în aceste momente îl descoperim pe Isus, avem șansa extraordinară să rămână cu noi toată ziua.
Nu avem nevoie de colibe sau alte adăposturi. El dorește să rămână cu noi într-un spațiu sub formă de inimă.
Te provoc, ca de acum înainte în momentele devoționale, în timpul unui program, la o întâlnire a clubului explo, în drumeție sau ajutând pe cineva să încerci să-L descoperi pe Isus. Și dacă ai acel spațiu liber, invită-L să intre. Când va intra vei putea spune cu toată inima: „Pentru Domnul, Gata Oricând!”
- Detalii
- Scris de: Mateaș Stefan
- Categorie: Devoțional exploratori
Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
1 Corinteni 10:12
Odată, iepurele se lăuda în fața celorlalte animale cu rapiditatea sa de a alerga. „Nimeni nu m-a învins încă”, spunea el. „Provoc pe oricine dorește să se ia la întrecere cu mine”. Broasca țestoasă a spus liniștită: „Eu accept provocarea ta”.
„Asta chiar că este o glumă bună”, a zis iepurele. „Aș putea să dansez în jurul tău cât este ziua de lungă”.
A fost stabilită o cursă între cei doi, dar iepurele, în îngâmfarea sa, era convins că va câștiga cursa. Așa că s-a gândit să tragă un pui de somn, urmând să ajungă broasca ţestoasă din urmă cât ai clipi din ochi. Numai că somnul l-a cuprins mai mult decât se gândise el. În felul acesta broasca țestoasă a trecut prima linia de sosire, câştigând cursa de alergare în defavoarea campionului iepure.
Sunt sigur că cel puţin o dată în viaţă te-ai comparat cu cineva și te-ai simţit superior. Probabil că, unii dintre voi, s-au și comportat cu superioritate faţă de ceilalţi sau, cel puţin, faţă de unii dintre cei cu care are de-a face. Ai crezut că eşti mai bun la învăţătură, că şti mai multe lucruri, că eşti mai bogat, că eşti mai frumos, că faci parte dintr-o familie mai bună sau că, pur și simplu, nu merită compania ta.
Vreau să îţi spun, cu aceeaşi certitudine, că în acele momente cu siguranţă nu ai privit la Domnul Isus! Pentru că dacă priveşti la El, te simţi nevrednic, mic, neputincios, păcătos, lipsit de merite și limitat din toate punctele de vedere! Nu mai eşti „grozavul”!
Așadar, te invit să priveşti la Domnul Isus, care nu te-a tratat cu superioritate, nu te-a neglijat și nici marginalizat, ci S-a făcut ca cel mai neînsemnat dintre oameni, ca să facă din tine un om prea important ca să fie pierdut! Și a reuşit! Doar că, pentru ca opera Lui să fie dusă până la capăt și tu să fi, într-adevăr, salvat, trebuie să-I copiezi atitudinea!
Nu te mai compara cu alţii, nu te mai lăuda şi nu îi trata nepotrivit pe alţii! Oare cum ar face El în locul tău?
„Începutul înţelepciunii este frica de Domnul...” (Proverbe 9:10).
- Detalii
- Scris de: David Pătrașcu
- Categorie: Devoțional exploratori
Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
Matei 10:31
Într-o zi, unul dintre cei doi papagali pe care îi aveam a scăpat din colivie. Deşi pare amuzant, m-am rugat să îl găsesc; țineam foarte mult la el şi nu doream să ajungă în ghearele vreunei pisici. Spre surprinderea mea, l-am găsit. Dar când am încercat să îl pun în colivie, a zburat din nou. Am urmărit să văd unde se duce şi am văzut îngrozit cum o pisică l-a prins şi a fugit cu el.
Am învățat atunci două lecții importante:
1. Dacă eu am suferit atât de mult pentru o pasăre, oare cât de mult a suferit Dumnezeu atunci când Fiul Său a murit pentru noi? Înțelegem cât de mult a dat și a făcut El pentru fiecare dintre noi?
2. Domnul Isus spunea că noi suntem mai de preț decât multe vrăbii. Dacă eu eram atât de interesat de salvarea acelei păsări, cu cât mai mult este Dumnezeu dornic să ne salveze și să fim pentru totdeauna cu El!
Mulțumește-I astăzi Lui pentru că te iubeşte atât de mult şi roagă-L să-ți dea ocazia de a le vorbi şi altora despre această iubire!
- Detalii
- Scris de: Lazăr Andrei Valentin
- Categorie: Devoțional exploratori
Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!” Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei.
Isaia 49: 14-16
O femeie bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietul vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit.
După doi ani de aşa-zisa nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit femeii, lângă izvor: „Mă simt atât de ruşinat pentru că prin această crăpătură pierd atât de multă apă până acasă…”. Bătrâna a zâmbit şi i-a răspuns: „Ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, iar pe cealaltă nu?”. „Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai fi existat aceste frumuseţi ce împrospătează casa”.
Dumnezeu ne iubește așa cum suntem. Dumnezeu ne poate folosi în lucrarea Sa, pentru binecuvântarea celorlalți chiar dacă nu suntem perfecți. Să nu ne concentrăm pe defectele noastre ci să ne punem la dispoziția Sa. Să îl rugăm să ne arate ce putem să facem pentru El și pentru cei din jur.