Ferice va fi de voi…
Matei 5: 11
Ferice de cei ce au iPhone, căci ei vor atinge culmea orgoliului.
Ferice de cele ce își ondulează părul și își rimelează genele, căci ele vor cuceri Miss Fake Adolescentza.
Ferice de cei ce au ajuns la nivelul 100 la Fortnite, căci ei vor cunoaște dependența.
Ferice de cei ce își fac educația pe TikTok, căci ei vor rata examenele vieții.
Ferice de cele ce stau cu ochii pe aplicații de fashion, căci ele vor ajunge la fel de reduse ca hainele de la sale-uri.
Ferice de cei ce își petrec viața pe Facebook, căci ei vor deveni cerșetori de like-uri.
Și lista fericirilor post-moderne poate continua. De fapt, trăim cu senzația că fericirea se află la un click distanță de noi. Dai un click și mâncarea e la ușă. Alt click și muzica duduie în căști. Alt click și referatul e gata făcut.
Ce simplu! Și totuși, click-ul nu-ți garantează că mâncarea livrată e și sănătoasă. Nici că muzica îți va da un tonus bun. Nici că te vei descurca fără probleme la examenul de capacitate. De fapt, fericirea la minut e o mare amăgire care ține cât ai spune click!
Nu vă lăsați păcăliți de fericirile post-moderne. Nu au nici un termen de garanție. În plus, fericirile originale rostite acum 2000 de ani pe Muntele Fericirilor, vorbesc despre cu totul altceva. Spun că e ferice de cei ce plâng, de cei prigoniți, de ce blânzi, de cei cu inima curată, de cei flămânzi, de cei împăciuitori!
Ciudat! Dar dacă așa spune Cel ce ne-a creat, ar trebui să-L credem pe Cuvânt! Hai să nu ne mai mulțumim cu fericiri la minut, ci să cerem experiențe de viață care să ne ajute să experimentăm adevărata fericire! Și s-ar putea să descoperim că va fi ferice de noi dacă ne luăm timp să stăm de vorbă cu colegul nebăgat în seamă, dacă ne hotărâm să urcăm munții și să luăm pauză de la on-line, dacă spălăm vasele fără să ne-o ceară mama, dacă nu ne uităm ce etichetă are haina colegei.
Dacă faceți o probă cu exerciții de fericire originală, ferice va fi de voi…
Mă veţi căuta, și Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi.
Ieremia 29,13
Într-o zi de vară eram cu părinții și bunicii la mare, bucurându-mă de momentele frumoase de relaxare. Aveam vârsta de 3 ani. Eram captivat de tot ce era nou în jurul meu, dar era ceva care îmi plăcea foarte, foarte mult.
Nu știam cum se numește la vremea respectivă, dar mereu urmăream cu atenție oamenii care se urcau în acele cabine zburătoare. Mai târziu, am aflat că era vorba de telegondolă. Pe la amiază, într-una din zile, am mers cu membrii familiei la un restaurant să mâncăm. Pentru că erau și alții care își doreau același lucru, am fost nevoiți să ne așezăm la rândul care se formase în fața noastră. După multe minute de așteptare, eu am dat semne de plictiseală și mă tot plimbam dintr-un loc în altul.
Părinții erau cu ochii pe mine, căci era foarte multă aglomerație și doreau să nu mă pierd în marea gloată. Totuși, înainte să ne vină rândul să luăm mâncarea, inevitabilul s-a întâmplat. Părinții s-au uitat cu atenție și și-au dat seama că nu mai eram prin preajmă. Panica i-a cuprins și au plecat imediat în căutarea mea. Nu eram de găsit! Au ieșit chiar și din restaurant pentru că tot sperau să dea de mine. După minute bune de stres și multă agitație, m-au găsit.
Ghiciți unde? Exact! Eram în zona de unde oamenii urcau în acele cabine zburătoare, așezat lângă un mic gărduleț și cu ochii pironiți spre mecanismul jucăriei mobile. Vă invit astăzi să conștientizați ofertele atrăgătoare ale celui rău. Merită să rămâneți lângă Tatăl Ceresc! El este Acela care vă iubește și vă îndrumă pașii pe drumul cel mai sigur!
El ne-a căutat și ne-a găsit, iar acum este timpul să facem și noi la fel!
Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, privește pașii fiecăruia. Nu este nici întuneric, nici umbră a morții unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
Iov 34:21, 22
În secolul trecut, polițiștii englezi căutau autorii „furtului secolului“, care consta din câteva tone de aur în lingouri, furate din vagonul unui tren deviat pe o linie ferată special amenajată. Mașina care transportase aurul de la tren până la ascunzătoarea situată într-un garaj izolat a putut fi ușor identificată și apoi găsită.
Cum credeți că a fost posibilă această prindere a hoților? În acea vreme nu existau camere de supraveghere, iar viteza cu care circulau vehiculele grele era mult mai mică decât cea din timpurile noastre. Iată cum: niște copii cățărați pe un delușor din apropierea șoselei și-au găsit ca joacă în ziua furtului, notarea numerelor de înmatriculare ale mașinilor care treceau prin zonă. Cine nota mai multe mașini și cât mai multe caracteristici ale acestora (culoare, tip de mașină, lungime și altele), primea un premiu. Notițele copiilor au fost o adevărată comoară pentru polițiștii care investigau furtul.
Asemeni acelor hoți, mulți oameni, când fac un rău, se gândesc că nu-i vede nimeni. Și totuși, chiar dacă nu-i văd cei din jur, Dumnezeu vede tot ce se petrece pe pământ și totul va fi scos la lumină și judecat cu dreptate divină.
Din fericire, cei care au primit jertfa Mântuitorului în viața lor sunt iertați și pacea pe care o dă Duhul Lui Dumnezeu le umple inimile de bucurie.
Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur.
Ioan 8:29
Isus nu te cheamă niciodată să faci ceva la care ești prea bun.
El vrea ca tu să nu te bazezi deloc pe îndemânările tale, ci să îți pui toată încrederea în El. Dacă simți că Isus ți-a încredințat o misiune prea mare pentru tine, bucură-te! Asta înseamnă că El este chiar lângă tine și vrea să te ajute să o duci la îndeplinire. Vrea să facă o minune prin tine. Vrea să facă o minune din tine.
De când am fost chemat de Dumnezeu să fac facultatea de teologie, m-am simțit de multe ori în locul lui Petru. Am spus „da” foarte încrezător, dar la prima adiere de vânt a început să îmi fie frică. Am început să văd cât de mic sunt pe lângă această chemare înaltă.
Mi-am văzut toate defectele și toate aspectele care nu mă recomandă să continui pe acest drum. Am spus „Doamne, scapă-mă” de multe ori. Și de fiecare dată Isus mi-a răspuns. Și am continuat să merg. Însă, tot pe mare. Am continuat să mă afund de multe ori. Uneori am vrut să rămân acolo, alteori am vrut să mă întorc în corabia sigură. Dar Isus nu era niciunde. El continua să stea în fața mea și să îmi spună, cu o voce caldă, dar fermă: „Vino! Acesta este drumul pe care L-am pregătit pentru tine. Doar ai încredere în Mine, și nu te vei mai scufunda.”
Știu că și tu ai călătoria ta pe mare, și nu mereu este soare și liniște. De multe ori simți că furtuna este prea mare pentru tine, că nu poți ajunge la destinație; simți că te scufunzi și că doar o minune te mai poate scăpa. În aceste momente este important să nu uiți cine te-a chemat.
Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!
Eclesiastul 1:14
Solomon a fost fiul lui David și al Bat-șebei, autorul Psalmilor, și este considerat un mare înțelept. Eclesiastul poate fi o lucrare postmodernă despre viață, în care totul este relativ și provizoriu. Solomon a avut tot ce și-ar putea dori un om: bogății, putere, faimă, adorare. A căutat să cunoască tot ce poate cunoaște un om, dar lucrul acesta nu l-a făcut mai fericit.
Autorul cărții a fost un om autentic. A căutat rețeta fericirii, pentru că a avut toate mijloacele pentru asta. Dacă fericirea ar fi existat, nimeni altul nu ar fi avut mai multă putere, mai multe șanse ca Solomon, să o găsească. El nu a fost un inconștient plin de importanța sa, ci și-a analizat acțiunile și trăirile și a vrut să se autodepășească, să obțină cât mai mult din această viață, și a ajuns la concluzia că totul e deșertăciune și goană după vânt.
Ceea ce are sens, spunea Solomon, este: "să crezi în Dumnezeu, să faci ce este bine și asta te va ajuta să trăiești și să te bucuri de viața ta. Să nu strângi averi pe care să le lași altora, să nu te arăți nici prea neprihănit, nici prea înțelept. Să nu te stresezi pentru lucrurile care nu au venit încă".
Drag explorator, alegeți astăzi prioritățile din viața ta. Alege cu grijă, fă o selecție atentă a lucrurilor, și fii cu băgare de seamă ca în viața ta să rămână doar lucrurile cu adevărat deosebite. Similar cu ceea ce a spus Solomon, fericirea se găsește în lucruri mărunte, alături de cei dragi, și în relația cu Mântuitorul nostru.
El să te ajute să iei cele mai bune decizii astăzi, dar și în restul zilelor. Amin!