
Cartea Ghidul sănătății feminine a fost scrisă pentru femei de o femeie. În mod plăcut și clar, cartea își dorește să deschidă noi perspective spre un comportament caracterizat de înțelepciune în diverse aspecte privitoare la viața de zi cu zi.
Dr. La Marca a făcut mari eforturi pentru a pune la dispoziție un ghid medical practic pentru femeile din zilele noastre, explicând la momentul potrivit motivul din spatele tuturor lucrurilor și prezentând, în limbaj ușor de înțeles pentru neprofesioniști, recomandările medicale necesare pentru a putea acționa în cunoștință de cauză. Indiferent de unde provii sau de etapa în care te afli acum în viața ta, niciodată nu vei mai fi la fel după ce vei citi paginile acestei cărți. Vei înțelege anumite manifestări ale organismului tău, unele reacții interioare care ar putea fi interpretate greșit și unele modificări din organismul tău. De acum înainte, vei putea interpreta puțin mai bine propriile schimbări emoționale, care probabil adesea au fost o surpriză pentru tine. Atunci, vei putea să aplici resursele pe care autoarea le recomandă pentru un trai mai bun.
Cartea Ghidul sănătății feminine dorește să îți ofere îndrumări vitale pentru umblarea ta în viață, să îți deschidă o ușă spre un viitor cu mai multă bunăstare, prevenție pentru sănătate și echilibru emoțional.
Cea mai frecventă suferință a femeilor care au depășit vârsta de cincizeci de ani este osteoporoza, caracterizată prin diminuarea masei osoase, cu alterarea microarhitecturii țesutului osos, având drept consecință creșterea fragilității osoase și a susceptibilității la fracturi, în special la șold, antebraț și vertebre.
Până la apariția fracturilor, pierderea de masă osoasă nu produce simptome, astfel încât osteoporoza poate fi denumită epidemia tăcută (mută).
Carte de bucate, conţine reţete vegetariene.
Autor Gyeresi Marta
Despre creier şi despre corp s-au scris multe cărţi, însă despre armonia dintre ele şi capacitatea noastră de a face ca acestea să funcţioneze perfect există încă multe lucruri nedescoperite.
Sandra Nedelcu prezintă în această carte o perspectivă interesantă despre un stil de viaţă sănătos, despre calităţile incontestabile ale unei alimentaţii bazate pe fructe şi legume, o abordare diferită despre alimentaţie, despre ingredientele cu care ne hrănim mintea şi trupul.
Există multă informaţie în mediul online, însă acest material vă oferă posibilitatea de a accesa informaţii valoroase, calificate, despre un stil de viaţă sănătos, despre hormoni şi rolul lor în organism, despre cum funcţionează o dietă şi despre micile schimbări din viaţa noastră legate de alimentaţie şi influenţa lor pe termen lung.
Mulţumiri şi aprecieri autoarei Sandra Nedelcu, care ne oferă şansa de a privi dincolo de teorie şi care ne oferă soluţii practice, sustenabile.
Dr. Debora Fara,
medic rezident neurochirurgie
Cel mai uimitor lucru cu privire la creier este faptul că acesta nu este static, nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere chimic. Se află într-o continuă schimbare. Ori de câte ori o persoană învață ceva nou, fie conștient, fie inconștient, experiența respectivă modifică structura creierului. Alimentația, stilul de viață și alegerile zilnice modifică structura creierului.
Dată fiind complexitatea de structură și de funcție a creierului uman, nu ar trebui să ne mire faptul că, din când în când, sunt și unele probleme. Fie că ne place, fie că nu, stresul și anxietatea fac parte din viața de zi cu zi a celor mai mulți dintre noi. Și, fie că ne confruntăm cu efectele pe termen scurt sau cu lupte îndelungate împotriva tulburărilor anxioase, ceea ce numin „reacție la stres” va determina în cele din urmă măsura în care vom fi afectați de stres.
Depresia este una dintre cele mai comune, mai periculoase și mai temute forme de boală mintală. Nu ar trebui ca depresia și efectele sale nefericite să fie tolerate ca o boală de-o viață. Există speranță!
Din această carte veți afla:
- cum să vă dați seama dacă lipsa de energie pe care o resimțiți este cauzată de depresie sau de altceva;
- care sunt efectele surprinzătoare ale depresiei;
- care sunt cei 8 factori reversibili ce pot cauza depresie;
- ce alimente să alegeți ca să vă măriți nivelul de energie;
- cum să reduceți simptomele cauzate de renunțarea la medicația antidepresivă;
- care sunt beneficiile și riscurile medicamentelor antidepresive;
- cum să vă schimbați atitudinea și acțiunile;
- care sunt plantele care vă pot îmbunătăți starea de spirit, concentrarea și energia;
- cum să faceți față stresului;
- care este rolul important al alimentației în capacitatea creierului de a produce serotonină și alți neurotransmițători;
- cum să vă sporiți șansele de a duce o viață lipsită de depresie—și asta fără să depindeți de medicamente sau de consiliere.
Dr. Neil Nedley este specialist în medicină internă, axat în special pe gastroenterologie, sănătate mintală, medicină a stilului de viață și boli dificil de diagnosticat. El a pus la punct un program de recuperare din depresie pentru pacienții care nu răspund la tratamentul standard și folosește această abordare inovatoare pe propriii pacienți, dar și pe oameni din toate colțurile lumii care apelează la DVD-urile și manualele lui. Dr. Nedley dezvoltă resurse menite să îmbunătățească funcția cerebrală, să aducă succesul în viață, să trateze boala și să optimizeze sănătatea.