Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Lydia D. Andrews
- Categorie: Devoțional femei
Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți.
Evrei 6:10
În 2019, echipa noastră de profesioniști în domeniul medical a acceptat invitația de a prezenta o conferință de asistență medicală în Kenya. Coordonatorul echipei ne-a pus la dispoziție o listă cu toate cerințele, inclusiv viză, pentru a putea intra în țară. Călătoria misionară era programată pentru finalul lunii mai. Deoarece am fost invitată să particip la balul de absolvire al strănepoatei mele din Maryland pentru un sfârșit de săptămână în care era și Paștele, mi-am planificat să merg personal la Ambasada Kenyei din Washington, D.C. Am adunat cu mare atenție toate documentele necesare pentru cererea de viză și am așteptat nerăbdătoare ziua în care aveam zborul.
După ce am participat la balul de absolvire și am vizitat familia și prietenii, a sosit vremea să merg la Ambasada Kenyei. Am ajuns foarte devreme și am așteptat deschiderea biroului pentru vize. După ce am intrat, am așteptat să ne vină rândul și am prezentat documentele. Ni s-a spus că procesul de acordare a vizei durează în medie zece zile lucrătoare, dar noi planificaserăm să finalizăm documentele în patru zile lucrătoare, înainte să ne întoarcem acasă. Funcționarul ne-a mai spus că aveam două opțiuni: să achităm o taxă de urgență pentru a obține viza înainte de plecare sau să procurăm un plic recomandat prioritar pentru a ne fi trimise vizele. El ne-a îndrumat spre un oficiu poștal care era la trei străzi depărtare, de acolo puteam procura oricare dintre variante. Ajunși la oficiul poștal, am fost întâmpinați de multe persoane care așteptau în fața unei uși închise. Ne-am rugat, am așteptat patruzeci de minute, dar nu a venit nimeni pentru a ne deschide.
Am mers înapoi la ambasadă și i-am prezentat dilema noastră funcționarului. Am început să îi explic faptul că urma să mergem într-o călătorie misionară și că am mai lucrat în Kenya timp de șase ani ca misionari. El ne-a ascultat cu atenție, ne-a spus să luăm loc și a dispărut cu documentele noastre. Am continuat să mă rog pentru o intervenție divină. Înainte de a mă așeza prea confortabil pe scaun am fost chemată înapoi la birou. „Să aveți o călătorie frumoasă”, ne-a spus funcționarul în timp ce ne înmâna pașapoartele. Am deschis pașapoartele și am fost plăcut surprinsă să văd că deja primiserăm viza. Când l-am întrebat de taxa de urgență, el a zâmbit.
Această experiență mi-a reamintit de făgăduința lui Dumnezeu pe care o găsim în versetul de astăzi, că ne putem bizui pe El. Domnul Își ține cuvântul. Haideți să Îl punem la încercare pe Dumnezeu. El nu dă greș niciodată.
- Detalii
- Scris de: Ella Smith Simmons
- Categorie: Devoțional femei
Însă acum, fiind eliberați de păcat și devenind sclavi ai lui Dumnezeu, rodul pe care‑l aveți este spre sfințire, iar sfârșitul este viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Cristos Isus, Domnul nostru.
Romani 6:22,23 – NTR
În această dimineață, am acceptat o programare la cabinetul oftalmologului. Această „acceptare” a fost sub forma unei înscrieri pe site pentru a-mi fi adăugat numele în registrul lor de programări. A fost o rezervare pentru o programare la acest medic pe care mi-o doream de mult, pentru că adesea nu mai sunt locuri libere în orarul de programări. Există chiar zile în unele săptămâni în care doctori nu alocă deloc timp pentru programări. Aceste programări sunt valoroase și nu voiam sub nicio formă să o ratez pe a mea. Așa că, după ce am finalizat procesul de înscriere la calculator, am deschis rapid fișierul cu calendarul pentru a nota programarea și pentru a fi sigură că nu o pierd din vedere. Degetele îmi alergau pe tastatură pentru a consemna programarea. Dacă nu făceam acest lucru, pierdeam programarea.
Ochii mei s-au oprit pe pătrățelul din calendar alocat datei programării și am fost surprinsă să descopăr faptul că deja era consemnată programarea. Aceasta a fost introdusă automat de la sursă atunci când am acceptat invitația. Nu a mai fost nevoie ca eu să fac altceva decât să accept invitația pentru programare.
M-am oprit o clipă pentru a medita la importanța acestui mic scenariu. Oare nu la fel facem și noi, simțim că este absolut necesar să facem ceva pentru a ne asigura că avem o programare cu Isus chiar și după ce El ne-a rezervat loc cu El în acea zi specială? El ne-a adresat invitația. Rezervarea mea a fost confirmată și înregistrată automat în cartea vieții când am acceptat invitația Lui. Atunci când suntem uimiți de ceva, spunem că e prea frumos ca să fie adevărat. Dar, când vine vorba de darul fără plată al mântuirii, chiar este atât de frumos și nu am putea să mai facem nimic pentru a ne câștiga mântuirea – rezervarea noastră pentru viața veșnică.
- Detalii
- Scris de: Marsha Hammond-Brummel
- Categorie: Devoțional femei
Căci Însuși Domnul, cu un glas poruncitor, ca de arhanghel, și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori ca să‑L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
1 Tesaloniceni 4:16,17
Inima îmi era împovărată. O femeie tânără pe care o iubeam murea din cauza cancerului la sân. Ea mi-a fost fiică adoptivă în urmă cu mulți ani. Mintea mi-a fost invadată de conversațiile pe care le-am avut și de momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Mi-am amintit că adesea o strângeam tare în brațe și îi sărutam creștetul capului, care era acoperit de părul ei blond și cârlionțat. Dar acum ea era la mulți kilometri depărtare.
Eu mergeam cu mașina acasă de la lucru când mi-am amintit că soțul meu avea o programare în acea seară. Urma să fiu singură acasă. El m-a încurajat să ies undeva la cină, să nu fiu nevoită să gătesc doar pentru mine. Mi-am amintit că am văzut o reclamă pe Facebook la un local nou, care spuneau că au mâncare vegetariană și vând și la pachet. În meniu aveau plăcinte cu legume și cu ciuperci, așa că am oprit să încerc una dintre ele. Când am intrat, un domn din fața mea îi spunea femeii care îl întâmpina că întotdeauna mănâncă în acea parte de oraș și că, dacă mâncarea era bună, plănuia să mai revină.
Fără să mai aștepte măcar o secundă, ea a răspuns:
– Ei bine, atunci ne vedem mâine!
Am zâmbit în sinea mea. O admiram pentru că ea credea în produsul ei.
Credință!
Acest dialog scurt m-a făcut să mă gândesc la credința mea în Isus. Știu că Scriptura, Cuvântul Său, este sigură și asta mă face să am credință că într-adevăr va veni un „mâine” mai bun. Ne vom reîntâlni cu cei dragi de la care a trebuit să ne luăm rămas-bun. Nu vor mai fi lacrimi. Nici cuvinte de despărțire. Nu va mai fi cancer. Într-o zi, o voi vedea din nou pe această fiică mult iubită. Am încredere că Isus este Domn și El este credincios. Așa că pot găsi mângâiere și chiar bucurie, spunând: „Ne vedem mâine!”
- Detalii
- Scris de: Cecelia Grant
- Categorie: Devoțional femei
Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei.”
Eclesiastul 12:1
Dintotdeauna am fost fascinată de tinerii din biserica mea. Ei își fac apariția ca niște copii de grădiniță timizi, care își freamătă mâinile emoționați în fața bisericii atunci când spun versetele din memorie, apoi, treptat, se transformă în niște tineri încrezători, care își descoperă diversele lor talente pentru Dumnezeu.
Nu mi-am dat seama de bogăția talentelor pe care le au tinerii din biserica de aici, din Jamaica, până când închinarea „față în față” nu a fost înlocuită de închinarea „online”, în timpul pandemiei. Amatorii în ale tehnologiei au fost instruiți pe loc și curând au devenit experți. Talentele muzicale au explodat în rândul adulților tineri, al adolescenților și, în mod uimitor, al copiilor lipsiți de inhibiții, care au fost ca o gură de aer proaspăt. Predicile au fost rostite cu putere de sus și cu elocvență de către tineri și tinere. Mulți dintre acești tineri au fost încurajați să declare în fața lumii experiențele lor și luptele pe care le duceau, situații pe care adulții poate nu le recunosc cu atâta sinceritate în fața bisericii sau în fața lumii. Fără îndoială că aceste mărturii au ajutat mulți oameni să facă față problemelor lor asemănătoare. Experiența mea în închinare a ajuns la noi culmi și toate acestea au fost rezultatul unei pandemii devastatoare, situație pentru care unii L-au învinuit pe Dumnezeu și au încetat să I se mai închine, dar Satana a fost un vrăjmaș înfrânt, deoarece tinerii noștri au strălucit pentru Protectorul nostru!
O încurajare pe care am primit-o din această experiență este că biserica lui Dumnezeu este vie, în ciuda multelor probleme pe care poate le avem în mijlocul nostru. Mă întristează când aud că numărul tinerilor din biserica noastră la nivel mondial scade. Avem nevoie de ei pentru continuarea lucrării, așa că toți trebuie să vedem, să găsim și să scoatem la iveală talentele lor ascunse, să îi încurajăm să le folosească pentru Domnul înainte ca Satana să le folosească pentru câștigul lui. Eu cred că dacă membrii mai în vârstă, încet-încet, fac un pas în spate și în mod sistematic le oferă tinerilor poziții de răspundere, dar și călăuzire în urma anilor de experiență, empatie atunci când ne amintim de trecutul nostru imperfect și mustrare cu dragoste, ei vor rămâne în biserică și vor rămâne activi, vor fi bine!
- Detalii
- Scris de: Sonia Kennedy-Brown
- Categorie: Devoțional femei
Păzește-mă ca lumina ochiului, ascunde-mă sub umbra aripilor tale.
Psalmii 17:8
Când totul s-a închis din cauza pandemiei de COVID, eu eram foarte optimistă, crezând că nu va fi o întrerupere lungă a activității aici, în Canada, și, fiind o țară dezvoltată, vom avea „toate răspunsurile” pentru a rezolva situația rapid. Dar, pe măsură ce zilele au devenit săptămâni și săptămânile, luni, rata de infectare și rata deceselor în provincia Ontario a rămas la un nivel care îi împiedica pe lideri să redeschidă bisericile.
Eu locuiesc singură și pentru mine părtășia cu familia bisericii este o mare bucurie. Aștept cu nerăbdare în special întâlnirile de rugăciune și închinarea din Sabat. Cântecele, rugăciunile și experiențele împărtășite îmi aduc multă bucurie.
Din păcate, în doar o săptămână am pierdut trei membri din familie și câțiva prieteni. Mintea mea nu mai putea face față pierderii. Am primit multe telefoane cu mesaje de condoleanțe, cu rugăciuni și făgăduințe. Chiar eu am înălțat multe rugăciuni și am citit și recitit făgăduințele din Biblie și am fost mângâiată de ele. Cam la finalul acelei zile, cineva m-a întrebat:
– Sonia, sincer, cum mai ești?
– Rezist, am răspuns eu.
Dar oare așa era?
Când a venit ora de somn nu mă puteam liniști, mă simțeam singură, aveam nevoie de o îmbrățișare, o atingere adevărată. Aveam nevoie de o față fără mască, simțeam nevoia unei mâini fără mănușă și aveam nevoie de cineva care să nu se dea înapoi, pentru că îi era teamă să inspire aerul expirat de mine. Nu mai rezistam. Doamne, am nevoie de o îmbrățișare!
Apoi, mi-am amintit de făgăduința cerută în acea dimineață:
„Păzește-mă ca lumina ochiului, ascunde-mă sub umbra aripilor tale” (Psalmii 17:8). Mi-am dat seama că El nu m-a pierdut din vedere. Sunt chiar în centrul atenției Lui. Sunt ascunsă sub aripile Sale. Am strigat: „Doamne, Te rog să mă ții, strânge-mă aproape de Tine.” Cu lacrimi în ochi, mi-am îmbrățișat și mi-am strâns propriul corp, dar am simțit strângerea Lui și mângâierea prezenței Sale. Nu eram singură. Curând am adormit și m-am trezit câteva ore mai târziu cu asigurarea prezenței Sale.
Fii sigură că El nu te va lăsa și nici nu te va părăsi, căci stăm sub aripile Lui.